Stamina Daelicia

Dacă mănânc numai salate. Toate cad de pe mine...

Mai limpede nici că se poate! Te poţi baza pe ea ca pe o prietenă de nădejde. Dacă îţi întide o mână, neapărat fă pasul următor şi cere-le pe amândouă de la părinţi, altfel şi-o retrage cu repeziciune, iar oja proaspătă îţi va lăsa urme roşii pe amintiri albastre. Sacrificiul de sine îi este un dar nativ pentru că inima ei este mare, blândă şi te-ar scoate din orice ambuscadă dacă-i stă în putere, inclusiv ţi-ar plăti cauţiunea dacă te-ai bătut pentru ea. O noapte, vei împărţi celula cu bătăiosul tău adversar care va încerca să-ţi facă încrederea franjuri, vorbind tare ca gunoierii dimineaţa. Să-ţi spună că ” nu merită bătaia pe care am primit-o, că buze ca alea e plin Pământul, că unii lume nu plec niciodată de la premiza că poate nu te iubeşte, că i s-o fi luat fetei de la acelaşi tablou brodat pe un ştergar de bucătărie: “Dacă îl iubesc, două ore mă gătesc/ Dacă nu, chiar de cu zori, o să mănânce răbdări”. Să nu cutezi să pui deloc preţ pe spusele lui! Este un farseur care încearcă să te ducă cu preţul.

Încrederea să-ţi fie de nestrămutat şi gândul cel liniştitor să te poarte dacă te trec fiorii : ” Oare de ce nu vine încă din seara asta să-mi plătească cauţiunea? Uite că nu ştiu dacă la Guy Laroche este non stop…”. Îţi spun de pe acum că a fost deschis la Guy, altfel cum îţi închipui că a venit după tine cu nişte pantofi antracit, toc înalt, longilin ca ea şi talpă roşie, o splendoare în reducere? Poşeta roşie cu talpă neagră încă este în faza de proiect în atelierul lor de creaţie.

Propune-i un joc: pentru fiecare chinez întâlnit pe stradă să-ţi acorde o sărutare pe buze, în plin centru. Dacă acceptă, ce vrei dovadă mai concludentă că te poartă cu dânsa în inimă şi că “te iubesc” face parte din semnătură, chiar dacă se ţine ţanţoşă şi n-ar recunoaşte nici dacă iese pozitiv la detector.

Îşi iubeşte mult prietenii, este selectivă precum măslinele care ascultă şi se supun numai scobitorii, dar şi când se ataşează, le tolerează multe, mergând de la acceptarea unei pauze nemotivate de comunicare până în buza înţelegerii că i-ai ademenit iubitul, care poţi fi tu, sau eu, sau cine-i mai bun dintre noi? Eu!

Detectează întotdeauna partea bună din om şi are tendinţa de a-l răsplăti înzecit pentru orice mică favoare. Inspiră atâta încredere şi sinceritate încât ai sări brusc să o ajuţi chit că-ţi cere sau nu sprijinul, iar dacă-i splendidă, cum sunt de obicei staminele, ajungi pe canalul de ştiri, dar nu pentru fapta ta, că nu eşti tu frumosul pădurii cu uscături, ci pentru că-i ea răpitoare începând de la perniţele moi din talpă, dacă ai avea curiozitatea să le masezi sub clar de Jupiter.

Este cea mai expresivă de până acum şi dac-o laşi în pace îi creşte candoarea, graţia, iar trăsătura dominantă de o feminitate excesivă, de neajutorare aparentă, te lasă fără suflu ca după “venii, văzui, învinsei”. Se va război cu tine în scris, aducând piese grele la dosar, anume: presiune mare asupra libertăţii de mişcare, mailuri rămase spânzurate în formă de coadă de peşte, masa corporală din stadiul de fetiţă şi adusă la starea actuală de femeie cu forme de la salate şi ape plate, defecte chimice cum ar fi valenţele voastre care nu se potrivesc ca zodie, dar în fapt, sunt jumătăţile perfecte ale unei clementine, ghiocei desenaţi cu soare şi uitaţi pe banca cu suveniruri. Numa’ potriveşte-i-te-i să te vază în fapt şi toată dulceaţa se revarsă asupra ta şi de unde era încrâncenată asupra neperechii cu tine, orice temere i se diluează, te sărută pasional şi e musai să te ţii de mânerele de susţinere din habitaclul maşinii pentru a nu-ţi răsturna percepţia despre iubire cât oi exista aici şi nu în stele, în locul unde nu există impozite şi taxe de mentenanţă.

Jubilează când un şef greşeşte pentru că anticipează corect că-i va lua locul dacă acesta persistă în neghiobii. Îndrăzneala ei este o obrăznicie dăscălită la şcoli înalte şi să nu te miri dacă e obişnuită a da din coate cu prestanţă până te convinge că locul i se cuvine printre premianţi. Dacă ştie că există şi alte metode de a ieşi din impas, va analiza fiecare context în amănunţime pentru a fi sigură că a luat cele mai inspirate decizii. Nevoia de armonie o determină să accepte compromisul chiar dacă se consideră ca pierzătoare într-un dezacord de circumstanţe. Cochetează cu dezacordul, dar atât de gingaş te aduce pe calea pierzaniei raţiunii, încât te numeri de bună samă printre cei săgetaţi.

Ce poţi spune despre o fată căreia îi repugnă pantofii murdari, oja sărită şi firul dus? Dragul de ea devine atât de străveziu încât e limpede că iubirea răzbate şi trece dincolo, prin uşi blindate, prin vizor dacă e cazul, modificând o soartă mult prea epuizată pentru a se opune izbânzii, azi. Sau mâine, cel târziu…

Un ghiocel pentru tine…