Silueta

Verigheta, unde-i verigheta?

Îmi iau câteodată liber şi plec singur la mall. Ca un taximetrist plictisit de un client care îi indică pe ce străzi s-o ia, chiar dacă-i interzis, pentru că aşa vine el pe jos de la piaţă. Am cumpărat nişte rechizite de birou şi stăteam la rând pentru factură imediat după o siluetă care, fiind cu spatele, parcă îmi surâdea. Apare un băiat cu briantină în păr şi pe faţă şi ne-o ia înainte. Mie şi siluetei. Politicos, mă uit urât la el.  “Am crezut că sunteţi împreună”, zice el. Abia atunci silueta se întoarce şi, din priviri, am înţeles că ar fi vrut să spun: “da, suntem împreună”.  Sofisticată, măi!  Era o zână pe tocuri. Am trecut fulgerător de fâstâceala produsă de ochii ei şi i-am răspuns Briantinei : “eu am altă împreună”. Am fost tare pe poziţie, deşi softul meu o luase razna. Am noroc de back-up-ul de pe hard, care i-a mai adăugat un pic de veridicitate afirmaţiei, altfel, ar fi fost la fel de neverosimil ca un aurolac care iese în frac şi papion, cu punga din boscheţi.

Am luat un mic avans şi am trecut în rând cu ea, lăsându-l pe Briantină uluit că n-am profitat de ocazie. Cu siguranţă el ar fi profitat, dar era cu cel puţin două tocuri suprapuse, sub standardul ei de înălţime. Iată care au fost concluziile mele după ce am studiat-o şi i-am surprins şi privirea:

1) suferea de factorii declanşatori ai stressului: eşapamente, manele, şef.

2) este genul de femeie care consideră că toţi bărbaţii care au monturi sunt travestiţi pentru că, prin casă, poartă pantofi cu toc înalt.

3) din mişcările robotice şi iuţi se deduce că este aptă de o păruială verbală încă din luna de miere, în bucătărie, înainte de plecarea în Cancun.

4) este adepta tuturor sintagmelor enervante  care circulă pe toate canalele media:

– “ghilimelele de rigoare” însoţite de două perechi de degete care se cocoşează sacadat. Rigoarea presupune ordine, disciplină, asprime, severitate. Aş da oricât să am şi eu o bărdacă cu ghilimele care să instituie disciplina de rigoare (sic!).

– “bănuţii necesari”. Sunt convins că foarte, foarte mulţi au nevoie de bănoi, nu de bănuţi.

– “distracţie pe cinste”. Deci toţi cei care se distrează, nu au bani şi atunci se milogesc la alţii ca să le facă cinste c-o distracţie.

– “amendă usturătoare”. Amenda nu ustură, în schimb, pe consoartă o dezlănţuie.

– “mă doare-n cot”. Vă asigur că nu cotul este cea mai insensibilă componentă a trupului.

– “nevasta din dotare”. Mulţi, întâi solicită să afle care este dota şi apoi ce nevastă trebuie să ia.

– “ei bine, până să vină Salvarea, bătrânul a murit”. Ei bine, nu-i bine deloc!

– “găştile de cartier”.  Sunt mult mai inofensive decât găştile interjudeţene din Parlament.

5) are convingerea că o căsnicie ar fi o celulă de închisoare, cu ea gardian şef care trece în inspecţie zăngănind peste gratii bastonul de cauciuc. Totuşi, după o ceartă sadea, cu spart de farfurii, se poartă cu tine ca şi cum te-a cunoscut ieri şi-ţi re-povesteşte cât era de dulce când era mică şi cum scotea limba de câte ori o alerga cineva s-o fotografieze.

Gata, m-am răcorit, am eliberat jiclorul de presiunea dobândită şi supapa a cedat câteva atmosfere mediului înconjurător! Eram înciudat pentru că pe o asemenea făptură trebuia s-o nesocotesc grav. Nici pe departe silueta nu emana absurdităţile în gândire şi comportamentul de mai sus. Buzele cu un contur superb desenat de un artist desăvârşit- dacă nu chiar de ea, în oglinda retrovizoare- părul lung şi zulufat rebel cu bigudiuri extra large, câteva aluniţe pentru un touche de culoare pe o piele excesiv de albă, gâtul subţire în consonanţă cu braţele delicate şi degetele parcă menite a dura o relaţie trainică. Acum coborâm un peek! Talia avea cu aproximaţie de un milimetru 0,599 m, trecem de vestitul 90 cm şi ajungem la glezna care, la toată construcţia, nu putea fi decât fină. Nu dezvălui culoarea ochilor pentru că ar putea citi, n-ar mai exista niciun dubiu şi poate mi-ar lua urma ca să-i explic cum îndrăznesc s-o descriu în toată splendoarea. Simplitatea cu care-i dicta secretarei datele firmei sale de modă, nonşalanţa cu care i-a atras atenţia că nu se pupă verdele rochiei cu cordonul roşu ( aceste culori, împreună cu fratele lor albastru, nu se înţeleg decât atunci când compun paleta de culori RGB- red, green, blue- a oricărui monitor din lume, în rest, se detestă estetic precum maroul cafelei arse cu negrul din Nigeria sau beige-ul mamei soacre cu soldăţescul kaki), toate m-au determinat să-i dau nota maximă de pe catwalk-ul pe care o urcasem. Cu riscul de a emite un mămăism, trebuie să spun că nu purta nici verighetă, poate pentru că la asemenea degete splendide, orice artificiu ar fi fost o împietate.

Diafana ei siluetă nu prevestea nimic sexy, până s-a desprins de tejghea, mi-a mulţumit pentru inacţiunea mea ( deh, bidiviu strunit în manejul de acasă) şi a pornit graţioasă ţinând factura cu două degete ca în “Lacul Lebedelor”. Nouăzeciul se legăna ca la Miss Monokini, atât de suav încât m-a apucat o poftă de concediu la suedeze. Minunata creaţie a naturii, gâtul care se suceşte, era folosit intensiv de toţi bărbaţii, deci categoric nu aveam halucinaţii.

Imprimanta nu lua comanda pentru emiterea facturii, Briantină m-a lovit cu căruciorul peste gleznă, am lăsat căruciorul câteva secunde pe culoar pentru a vedea un pantof şi când m-am întors, deja un top de hârtie dispăruse, am fost salutat de cineva pe care n-o cunosc, m-a oprit o farfuză să-mi prezinte o cremă de la Marea Moartă care ar schimba culoarea ochilor. Îi face mai închişi. De tot!

Seria micilor incidente a culminat cu o taximetristă care mi-a blocat maşina.

PS. Dacă mai aveţi sintagme folosite anapoda, nu ezitaţi să le defăimăm împreună!