search
top


Marea Antantă

Nu sunt tromboane ce vă spuiu!

Deunăzi, am scăpat-o pe Ilinca prin grădină. De obicei, ea se plimbă pe alee şi-şi face inspecţia ca un adevărat trimis al Fiscului care manifestă în exerciţiul funcţiunii o oarece jenă, vizibilă pentru un fin observator, dar şi cu simţământul datoriei împlinite şi pentru care dobândeşte un ban, destul de clătinat în aceste zile. A pătruns în spatele unei tufe de Yucca care adăpostea, draga de ea, ascunsă privirii mele, o ditamai tufă de scaieţi. Cum a descoperit-o, nu ştiu! Aşa descoperă că nu am întins bine cerşaful sub cuvertură, dimineaţa când fac patul. Huhurezul de mine, dorm cu 15 minute mai târziu decât ea şi regula instituită ( de ea ) este cine rămâne ultimul  face patul cu cearşaful fără cute, întins bine “să sară banul înapoi în mână”. Aşa descoperă că un pahar a fost doar clătit şi nu spălat cu detergent şi uscat cu gura în jos pe un şervet de bucătărie. Aşa descoperă că am fost în budoarul ei pentru că, împiedicat cum sunt, am stârnit franjurii de la covor. Ea m-a trimis ! A vrut penseta. Rămân bosumflat, bun prilej de a  fi împăcat cu o sărutare pentru o admonestare fără temei. Nu-i destul ! Privirea mea spune multe.  Îmi sunt administrate mai multe. Un snop întreg. Aşa mai merge! Duc şi penseta înapoi, aranjez franjurile şi-i aduc o fondantă, tribut al Marii Antante.

Văd că începe să culeagă ciulinii, grijulie ca o pisică care ocoleşte florile. “Ce harnică mi-am luat! Nu numai că avem casa bec, dar mă mai şi ajută în grădină şi nu scoate nici pâs!”. Surpriza avea să ia forma unei fapte abominabile din punctul de vedere al unui grădinar cu iubire de verdeaţă. Toţi ciulinii, unul câte unul, mi-au fost zvârliţi înspre salopetă şi spre surprinderea amândorura, aveau şanse de priză sută la sută. Fugeam şi chiar arătam  ca o oaie rătăcită de turmă şi scăpată în zmeuriş. Ricci( l-am deconspirat pe Jambon) era de partea mea, fugea alături de mine şi din toată muniţia a căpătat şi el câţiva ciulini. Ricci lătra, eu behăiam. Idilic. În intenţia de a nu scăpa din ochi inamicul, Ilinca a lăsat descoperită magazia cu muniţie, în speţă, tufa de scaieţi. A încasat la ciulini drept pe rochiţa ei de inspecţie. Ricci, aiuritul, a trecut de partea ei şi a mai încasat o şarjă şi de la mine. Am trecut la deciulinizarea reciprocă, după o alergătură cu hohote de râs toba mare-cristal-lătrat şi iar, lătrat-cristal-toba mare. Avea atâta graţie când aduna ciulinii! Întotdeauna ea apucă ceva, ferindu-şi unghiile ca şi cum oja nu s-a uscat. Deşi oja se usucă pentru că eu suflu şi suflu, tot mai rămân urme de unghiuţe roşii pe chiuvetă, pe mânerul de la frigider, pe marmura din bucătărie, pe sufletul meu. Când spun marmura din bucătărie, spun despre o ciosvârtă de marmură pe care pune Ilinca cratiţa cu mâncarea fierbinte. Deci nu marmură pe pereţi! Bine, nu avem nici sărăcie de paiantă ! Avem cihlimbar, cu diamante încastrate şi cu sclipiri în ochi.

A urmat un program de scos buruieni. Am rugat-o pe Ilinca să-mi ţină sacul de plastic. Era absentă, ochii aia verzi (am deconspirat-o şi pe ea!) mă fixau pentru lentoarea cu care săpam după buruieni,. de fapt, hipnotizat, scoteam mai mult flori decât păpădii. I-aş fi cerşit o sărutare de îmbărbătare, dar ochii începuseră să dea semne de nerăbdare:

– Haide Turtle- aşa-mi zice ea când am o viteză ameţitoare în a învârti sapa- dă-i zor că mă văd vecinii că am ajuns menajeră în grădină!

-Din contră- i-am zis- or să spună că “uite ce grădinar frumos, vânjos, gospodar, şi-a angajat Doamna Ilinca! Oare Domnu’ o fi acasă? Ştie?”

Ah, ah, ce durere! I-a intrat o ţapcă în deget. De la scaieţi. Şi m-a trimis iarăşi după pensetă. Din dorinţa de a-i curma durerea, în graba mea de suflet intrat în panică, am făcut franjurile de la covor harcea-parcea. Mă întreb cum aş reacţiona dacă ar naşte… Cred că aş învăţa să fac ca sirena, numai să o liniştesc. Ea ţinea lupa, eu penseta şi din când în când, îi ştergeam lacrimile care se scurgeau încet, însoţite de un suspin “ufff”, de natură a  grăbi scurgerea primului val şi a face loc celui următor. Pentru autenticitate. După reţetă! Operează pe cord deschis şi uite că-i merge!

Se insinuează în suflet cu drăgănele ce miros a salcâm şi, direcţia fiind dată,  nu ai opţiuni!  Trebuie s-o îndrăgeşti! De-o pildă, vine la mine la birou şi povestind despre o rochiţă minunată pe care trebuie s-o văd, descrisă în cele mai mici amănunte de parcă eu aş fi Croitoraşul cel Viteaz, deschide  sertarul şi fixându-mă în ochi ca să nu observ, se aşează în el, după ce, în prealabil, a scotocit după un “sanviş” şi mi-l dijmuieşte dezinvolt, convinsă fiind că m-a acaparat modelul rochiei. Doar ea mi-a făcut “sanvişul”  şi eu, în schimb, trebuie “să cumpărăm rochiţa”.

Nimic n-o opreşte din demersul  de convingere că este pe calea cea bună şi că misiunea ei este de a mă însoţi pe aceeaşi cărare a vieţii.

21 Responsesto “Marea Antantă”

  1. CristinaC says:

    Omule sa stii ca imi vine sa mă mut la voi in gradina… chiar in locul tufei cu scaieti!
    Promit sa umblu in urma ta (cu o penseta in buzunar) si sa asez franjurile si apoi sa lustruiesc si marmura din bucatarie ( am si eu o bucatica tot pentru cratite fierbinti) si asa mai departe…
    In schimb poti sa beneficiezi de un sejur la mine unde impreuna cu sotul meu sa va deconspirati ascultand si privind la Beyonce si Lady Gaga… si asta doar ca sa stiu si eu cum e sa fii Ilinca
    Ma primesti?

  2. @Cristina-Chiar într-atât să te fi acaparat scrierile mele? Sunt măgulit. Normal că te primesc!

  3. layla says:

    E firesc ca Ilinca sa-si doreasca o rochita noua, dupa periplul printre ciulinii obraznici.Eu sunt tare curioasa ce ai retinut tu din descrierea “in amanunte” a noii rochite la care viseaza Ilinca.

    Citesc de ceva vreme peripetiile tale cu Ilinca si ma gandeam ca poate intr-o zi vei scoate si tu la lumina tiparului o carte gen “Povesti cu Ilinca”. Sunt savuroase si te poarta pe un taram idilic la care multa lume viseaza in taina.

    Bun gasit!

  4. @Layla- Păi ce să reţin? Nimic! Când îmi vorbeşte, gestica şi mimica feţei mă acaparează şi o filmez cu ochii minţii, doar-doar mi s-or întipări în memorie zilele când era aşa de scumpă. Nu încetează a mă uimi şi mă şmechereşte prin şantajul de a se şti cea mai importantă fiinţă din existenţa mea.
    Faptul că nu ai comentat până acum este impardonabil! Discut cu plăcere cu oameni ca tine. Bun venit!

  5. layla says:

    Nici tu nu incetezi a ma uimi ca ai putea fi adevarat!
    Iarta-ma ca ma indoiesc, stiu ca n-am dreptul sa te contest aducand ca argument experienta/trauma mea dar repet, esti prea minunat in felul cum o invalui pe Ilinca cu dragostea ta, ca sa fii adevarat. Sigur ca toate povestirile tale pot fi simpla fictiune, la fel ca Ilinca(asta am mai spus-o), sau poate fi totul real dar cum ar spune bunicul “inca e sita noua”.
    Am sa-ti fac o marturisire, poate neavenita, dar necesara ca sa intelegi retinerea mea: eu am visat o asemenea poveste, ba chiar mai mult am avut-o doar ca nu stiu cum se face ca la un moment dat a ramas doar la nivel declamativ, de ochii lumii.Si tot atunci mi-a fost dat sa vad pentru prima oara in viata, live, ba chiar pe pielea mea, o dedublare a personalitatii. Cu cat era mai cald si tandru cand eram in centrul atentiei cu atat era mai autoritar si arogant cand eram singuri. O vreme nu mi-am revenit din uluiala, pe urma imi doream sa iesim cat mai mult pentru ca mi-era dor de cel de odinioara, cel care ma cucerise.Dupa lupte seculare zic eu (in care mi se repeta ca suntem un cuplu perfect, ca totul e normal intre noi, mai putin gargaunii mei, ca el n-are nevasta de lasat) si incercari de redresare a momentelor idilice, minuni ce tineau doar trei zile sau mai putin, am avut puterea de a pune punct. Si desi am facut mari sfortari sa raman zdravana la minte si simtiri, parca ma tot incearca un soi de Toma Necredinciosul de cate ori perfectiunea imi da tarcoale.

    De aceea, vezi, de cate ori te citesc nu ma pot opri sa nu ma intreb, pana unde e realitate si de unde incepe fictiunea..

    Cred ca raspunsul e doar la Ilinca. Dar daca ea nu exista decat in mintea ta…?! Daca ea este o proiectie a imaginatiei tale despre cum trebuie sa fie femeia ideala? Daca si tu cel din povestiri esti doar barbatul care ai putea fi daca ar intalni-o pe Ilinca ta?

    Daca “daca”-urile mele incomode si deloc reconfortante iti rapesc placerea de a discuta cu “oameni ca mine” o sa inteleg si nu ma supar. E firesc sa-ti doresti ca oaspetii tai sa fie bantuiti doar de pace si fericiri cand iti calca pragul. Ca nici tu nu te duci, cand iti vine sorocul, sa le desarti sacul cu desertaciuni in ograda lor.Si nici nu-i trimiti s-o admire pe Ilinca cand iese din cabina de proba, invesmantata in rochita plasmuita cu ochii mintii…

  6. @Layla- Înduioşător început de poveste şi dărâmant de tristă spre final. Sunt traume care lasă cute adânci în suflet pentru că el, sufletul, este călcat în picioare tocmai în clipele de intimitate în doi. Aşa o experienţă nu se uită, aşa cum nici eu nu am uitat prima iubire. Ilinca este reală- palpabilă chiar, pentru mine- şi suntem de mult căsătoriţi. Avem şi doi băieţi gemeni. Asta cred că spune tot! În viaţa reală nu sunt arogant şi nici autoritar. Mi-am moştenit părinţii cărora li s-a împărţit la naştere, o porţie dublă de bunătate.
    Nu am atâta imaginaţie ca să pictez ficţiunea…

  7. Odille says:

    Buna Dimineata! Povestea ta este delicioasa ca toate celelalte povesti.
    Este minunat sa incep o dimineata canadiana, aruncind o privire afara la o bogatie de verdeata cu soare si lumina si apoi sa citesc o poveste de dragoste atit de frumoasa si implinita.

  8. @Odille- Mă şi interogam ce-am făcut de-ai dispărut pentru atâtea ore !?

  9. Odille says:

    @Omuldelamunte, m-am delectat cu frumusetea diminetii si a povestii tale!
    🙂

  10. Odille says:

    @Layla, sa fii fericita si mindra ca ai reusit sa iesi dintr-o relatie de acel gen. Ar fi insemnat o inrobire a sufletului, tu nu ti-ai mai fi apartinut.

    O adevarata iubire o recunosti, este usoara ca briza si intreaga viata este mai frumoasa, mai usoara. Fiecare dimineata este un nou inceput.

    Iti doresc sa ti se implinesca visul frumos.

  11. Astăzi nu voi fi acasă până târziu. Odille ştie şi îi urez la fel pentru comoara aflată departe

  12. layla says:

    @Omule de la munte – Si atunci de ce nu apar si nazdravanii vostri in povesti? Sunt sigura ca ai o sumedenie de intamplari care de care mai fabuloase despre ei. Te-am vazut deunazi cum ti se scurgeau ochii dupa “ecoul” ianei si ma gandeam ca tanjesti dupa copii.. Sau iti doresti cu ardoare si tu o “ecoaua” ? 🙂
    Toti taticii din lume isi doresc baieti dar o zgatie de Ilinca in miniatura ii inmoaie dintr-o singura privire.Si Doamne, cat de madri de ei pot fi, cand ajunge comoara lor domnisoara.Cunosc un tatic care si-a luat pusca(de speriat pretendentii), inca de pe vremea cand ii era odrasla in fasa.Cred ca nici tu nu ai fi departe de un asemenea gest!

  13. layla says:

    @Odile – Multumesc mult pentru gandurile bune. Sa stii ca pe moment, nu sunt nici mandra si nici fericita.Mai degraba ma incearca asa un soi de culpabilitate fata de el, pentru ca intamplator sau nu, starea sanatatii i s-a cam deteriorat si are grija sa ma faca raspunzatoarea de asta. Si pe urma tu stii ca noi femeile ramanem multa vreme tributare clipelor in care am fost fericite, uitand poate nepermis de repede de mizeriile de zi cu zi.

    Sincer nu stiu daca o sa mai am curajul sa-mi recunosc mie in primul rand, acea dragoste, daca va sa vie.Deocamdata nu-mi sta mintea la asa ceva si dupa cum vezi am devenit suspicioasa chiar si in ce priveste povestile altora si suflu si-n iaurt.Dar, nu-i asa? timpul e cel mai bun leac! Eu sunt optimista.

    Sa va traiasca comorile si sa va bucurati de ele!

  14. all blacks says:

    Stii reclama aceea cu marmotele care inveleau ciocolata 🙂 ?
    http://www.youtube.com/watch?v=5IM1beWWJpk

  15. CristinaC says:

    Buna dimineata.
    Am avut un vis si se facea ca lumea s-a schimbat peste noapte si toti locuitorii ei sunt asa ca voi cei de aici..

    Omule sa stii ca sotul meu a inceput sa se tot intrebe daca nu te cunosc cu adevarat atat de mult il bat la cap cu tine…
    Odille la mine ploua…noroc ca imi insoriti voi ziua!

  16. iana says:

    Am venit abia la pauza de prinz. ca de obicei, o mare placere sa te citesc, si sa o vad cu ochii mintii pe Ilinca.
    Una dintre frazele tale mi-au amintit despre cel mai frumos (si poate cel mai haios) moment din viata mea. Ce-ai face daca ar naste???
    In noaptea cind a venit Ana, inainte sa plecam la spital sotul meu ma ruga sa mai astept un pic, sa ii dau timp sa se barbiereasca sa nu-l vada Ana nebarbierit. Eu eram… n-am cuvinte sa va spun cum, ca toate femeile inainte de nastere si n-am mai avut putere sa ii spun ca oricum copilul nu avea cum sa-l vada… In primul rind a scapat aparatul electric pe jos in baie si l-a spart. Apoi a inceput sa foloseasca lama. Facea drumuri – drumuri de la baie la mine (care asteptam pe un scaun cu sacoshica in brate)… s-a taiat pe toata fatza. Cind am ajuns la spital am intrat pe la urgenta nu stiau aia cine se interneaza dintre noi doi. 🙂
    Ana a venit tirziu dupa 14 ore de la internare si si-a gasit tatal cu o barba si mai mare decit o avea inainte sa vina la spital… probabil de griji, de oboseala.

  17. iana says:

    layla,
    ma alatur Odillei, si iti spun felicitari pentru curajul de a te “rupe” dintr-o legatura care numai sanatoasa nu era. Increderea in oameni va veni, mai greu si nu asa de intreaga cum stiai tu, dar va veni.

  18. all blacks says:

    Iana, esti o scumpa… Ma pregateam sa-i explic omului nostru… cum e tehnica marmotelor invelind ciocolata, trimitandu-l la postari anterioare, dar ai venit tu si ai punctat o chestie care mi-a scapat :)…

  19. Odille says:

    @Omuldelamunte, multumiri si gindurile cele mai bune. 🙂

  20. @All Blacks- Vin acum de la o petrecere şi neuronul meu a rămas acolo la dans. Nu înţeleg legătura între tehnica marmotelor şi nişte postări anterioare !?

  21. layla says:

    Multumesc, Iana. Am si eu credinta ca va veni.Nu are cum sa nu vie!

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: