search
top


Ion Lazu

elegia lui nea matei din dudeşti-cioplea
Doamnei Magda Ursache, cu admiraţie

Nu ştiu ce să mai cred despre bătrânul cerşetor
De pe banca din faţa pizzeriei de pe şulea
îl zăream la locul lui, veşnic încotoşmănat
Vară iarnă, cu scăunelul lui pe rotile sprijinit
La marginea băncii, cu cântarul etalat la picioare
Parte din recuzita lui de cerşetor demn
Şi de fiecare dată, trecând în grabă pe lângă el,
Cu gândul la alergătura zilei care începea cu noaptea-n cap
Sau obosit la întorsul acasă, spre seară
De fiecare dată aruncam o privire spre insul
De la colţul băncii – de când s-au pus în sectorul nostru
Aceste bănci electorale ori pe scăunelul lui, sub gard
Pe vremuri – căci sunt poate două decenii de când
Bătrânul enigmatic se instalează zilnic la locul lui
Cu tâmpla mereu aproape de artera vitală
bătând anapoda a trecătorilor pulsând
Privind lumea pe sub sprâncenele-i spelbe
Necerând nimic şi neprimind nimic ci doar
Stând acolo ca o atenţionare iată ce puteţi ajunge
Voi înşivă iată cum vă purtaţi deci iată cine sunteţi
iată oglinda voastră în care şi fiul meu
se vede zilnic fără să tresară… şi eu ca toţi ceilalţi
trecând în mare grabă, niciodată dând semn
că l-am văzut măcar aşa cum nu priveşti o bancă
pe care o ştii acolo, ferită din drumul celor grăbiţi
însă furându-l cu privirea  şi nedumerit cine este
ce face de ce vine acolo împingându-şi cadrul pe rotile
târându-şi cântarul legat cu o sfoară lăsată la vedere
încotoşmănat vară iarnă cu ochii lui mici
şi lucioşi ca nişte măciulii lustruite
ca  un spectru acolo ca un popândău ca o piază rea
sau bună de ce nu la orice oră a zilei pe soare
sau pe vreme rea mâncând la anumite ore din ce-şi adusese
într-o pungă de plastic mototolită alături
tăindu-şi gospodăreşte bucătura cu briceagul
legat de cingătoare cu o sfoară molfăind hămesit temător circumspect
dar cel mai adesea dormind, moţăind cu bărbia în piept
cu capul între umeri cu un capişon gros de lână verde
decolorată de-o viaţă, înfundat până la sprâncene
sau croşetând da croşetând ore în şir cu fir gros de lână verde
ceva care ar fi putut deveni un zăbun sau un ciorap foarte lung
sau citind cu cartea pe genunchii înfofoliţi
o carte groasă cu doască neagră scrisă pe două coloane da
aţi înţeles o biblie, pare de necrezut şi cu greu am admis
că bătrânul cerşetor iese zi de zi pe orice vreme
ca să ni se prezinte la capătul băncii aplecat
asupra unei biblii citite şi răscitite parcă de la începutul
lumii cu nenumărate sublinieri roşii
şi iar croşetând şi iar moţăind sau prăbuşit în somn
însă mereu acolo ca o atenţionare vie al cărui mesaj
în ce mă priveşte întârziam să-l descifrez
mereu needificat mereu întrebându-mă despre
rostul lui aici despre soarta lui despre familia lui
şi da, întrebându-mă dacă nu cumva bătrânul ăsta
fără vârstă, uitat de ani este cumva nea matei, omul care
pe vremuri ceauşiste, la patru de dimineaţă deschidea
taraba din colţul lui Tomis cu Istriei şi vindea la tot cartierul
sticle de lapte şi borcane de iaurt un vlăjgan de bătrân
încă verde pe-atunci dar oricum ieşit la pensie
foarte destoinic pe cât de vorbăreţ dând celor de la coadă
înghesuiţi în negură şi-n frig, patinând pe mâzga dudelor căzute
un tonus vital, o încredere de principiu în viaţă
pe când mâinile îi lucrau cu maximă dexteritate
apucând câte trei şi patru borcănaşe între degete
şi primindu-le pe cele goale, deşertate în navete
zuruind şi făcând calculul preţurilor cu o viteză teribilă
asta vreo zece ani, pe când abia ne mutasem în
blocurile din fostul cătun Cioplea, între biserica
bulgarilor şi seculara şcoală haretistă de sub secularii duzi
o bijuterie de căsută cu două ferestre ogivale spre sud
cum statornicise Domnul Ministru
devenită între timp tinichigerie cu tot deranjul pentru cei din jur
pe acest nea matei numit de tot cartierul nea matei nea matei
unul dintre personajele cheie ale existenţei noastre proletare
l-am întâlnit după aceea ne-am dat bineţe
şi făcând câţiva paşi alături pe trotuarul de beton
zgrunţuros denivelat o pacoste pentru mersul în zori
pentru mersul oricând zi noapte şi vară iarnă
şi care a fost asfaltat de curând mai devreme decât niciodată
am aflat că nea matei a fost la viaţa lui tipograf
a lucrat la patron şi apoi la stat ca mare zeţar
şi a îndrăgit cărţile lumina literei tipărite
l-am zărit tot pe-atunci cu un domn mai tânăr pe
trotuar, semănau grozav, la fel de înalţi şi
voinici, desigur fiul lui de nădejde care nu s-a
dovedit de nădejde lăsându-l iarnă-vară să coboare
de la bloc cu scăunelul lui şi să se instaleze pe trotuar
ferit din calea trecătorilor prea grăbiţi care nu-i aruncă
o privire măcar necum să-l şi omenească
în vreun fel cu o vorbă bună cu un covrig cu un leu
şi eu asemenea, care nu m-am oprit niciodată din mers
în faţa lui sub privirile lui acuzatoare intransigente ultimative
să-i spun bună ziua să-i dau un ban să-l întreb ceva să mă scuz
deşi m-am gândit mereu la el deşi am scris
despre el pagini întregi deşi cartea a apărut
de vreo cinci ani deja şi aş fi vrut să i-o dau, cu vreo explicaţie
sau fără, atrăgându-i atenţia că am scris despre el sau
păstrând discreţie şi aşteptând să deschidă cartea să citească
din cărţoiul meu de 500 de pagini să ajungă printr-un noroc
la vreunul dintre cele 10-12 paragrafe în care scriu despre
bătrânul cerşetor enigmatic pe lângă care trec măcar de două ori
pe zi, mereu needificat, mereu intrigat mereu
neîndrăznind să dau buzna în viaţa lui aşa cum el s-a impus
în viaţa în gândurile şi în scrierea mea
intimidat şi plin de sfială în faţa acestui bătrân foarte bătrân
uitat de ani şi de lume cerşetor cititor cu fervoare al cărţii cărţilor
în faţa căruia m-am sfiit să apar cu sălbaticul meu
eu însumi deci un sălbatic
răstălmăcit de vremile prea tulburi
pe când bătrânul cerşetor s-a retras
în sfârşit, a plecat steagul nu
ne mai sfichiuie cu privirea-i semeaţă
sfidătoare totală…

13 Responsesto “Ion Lazu”

  1. Odille says:

    Buna Dimineata si un weekend placut. 🙂
    ODLM tot in gradina?

    Cristina C, sa te bucuri de un weekend fara training cu mari secrete! 🙂

    Tania, vad ca ai o Sambata cu melodii frumoase cu trandafiri si fluturasi. 🙂

    Cit adevar si cita tristete in acest mesaj catre oameni. Trecem pe linga semeni de-ai nostri si poate un singur cuvint bun, ar insemna pt acel individ, o zi minunata, dar noi pastram acel gind bun pt noi, pt mai tirziu. Care mai tirziu?

    Ma gindesc la bunicii mei pe care i-am adorat. Mi-au fost intotdeauna aproape, erau si sunt tot timpul in gindurile mele si sunt sigura ca stiau cit de mult ii iubeam si ce comoara au lasat in inimile tuturor nepotilor, comoara dragostei lot pt noi. Insa nu le-am spus niciodata ca-i iubesc. De parca era un mare secret, care trebuia stiut numai de mine!
    De citiva ani m-am hotarit sa spun ceea ce simt, prietenilor, rudelor, cunostintelor, ca-mi sunt dragi, ca-i pretuiesc.

    Daca cineva de la o banca, birou, magazin, a fost dragut peste amabilitatea obisnuita, imi prind stickers galbene, sau roz pe birou, ca sa-mi amintesc sa telefonez la Departamentul de Public Relations al respectivei companii, sa le vorbesc despre acel om, care mi-a facut ziua mai buna.
    Am scris mesaje celor dragi spunindu-le ce importanti sunt in viata mea.
    Oare de ce ne facem timp numai pt a ne plinge de cineva si nu gasim timp pt cuvinte bune si frumoase?

    Am constatat ca dupa ce am deschis aceasta camera secreta unde pastrez toate aceste sentimente bune, incetul cu incetul am inceput sa pot sa trec peste sfiala paralizanta si sa capat curajul de a spune oamenilor cit ii apreciez. Si ei si eu avem o zi mai frumoasa.

    O zi frumoasa va doresc! 🙂

  2. Odille says:

    Am vazut astazi in dailycotcodac aceasta melodie postata. Cit de bine se potriveste aici, acum.
    ODLM, scuze pt ca iau atit de mult spatiu.

    Blowing in the wind . Katie Melua

    http://www.youtube.com/watch?v=Hi_x_ioOlE4

    Lyrics to Blowin’ In The Wind :
    ( Live / Bob Dylan Cover )

    How many roads must a man walk down
    Before you call him a man
    Yes, and how many seas must a white dove sail
    Before she sleeps in the sand

    Yes, and how many times must the cannon balls fly
    Before they’re forever banned
    The answer, my friend, is blowin’, is blowin’
    The answer is blowin’ in the wind

    Yes, and how many times must a man look up
    Before he can see the sky
    Yes, and how many ears must one man have
    Before he can hear people cry

    Yes, and how many deaths will it take till he knows
    That too many people have died
    The answer, my friend, is blowin’, is blowin’
    The answer is blowin’ in the wind

    Yes, and how many years can a mountain exist
    Before it’s washed to the sea
    Yes, and how many years can some people exist
    Before they’re allowed to be free

    Yes, and how many times can a man turn his head
    Pretending he just doesn’t see
    The answer, my friend, is blowin’, is blowin’
    The answer is blowin’ in the wind

    The answer, my friend, is blowin’, is blowin’
    The answer is blowin’ in the wind
    [ Blowin’ In The Wind Lyrics on http://www.lyricsmania.com/ ]

  3. @Odille- Foarte frumos şi inspirat text al lui Ion lazu.

  4. “Save the Earth… it’s the only planet with chocolate.”

  5. Odille says:

    ODLM, the only planet with chocolate, Nu se poate? Asta ar insemna ca voi toti veti pleca si eu voi ramine singura? 🙂

  6. ion lazu says:

    Să te minunezi,nu alta!Astfel de plăcute surprize îţi dau curaj să mergi mai departe, să speri în om şi în disponibilităţile sale… Umblând pe Google, dau de această postare a Omului de la Munte – poate el nici nu-şi imaginează ce bine se potriveşte pseudonimul ce şi l-a ales cu meseria mea de o viaţă – 40 de ani de geologie, deci la munte, nu? Şi după ce văd Elegia mea postată, mai jos dau de câteva rânduri foarte sensibile ale Odillei, cuvinte de reconfortantă sinceritate,care mi-au mers la inimă. Chiar aşa!, ce poate fi mai profitabil decât să te apropii de semeni, să-i cunoşti, să încerci să-ţi imaginezi viaţa lor neştiută, trăirile ascunse, aspiraţiile, nostalgiile…Şi cu prezenţa ta, cu o vorbă binevoitoare să-i ajuţi în lupta lor diurnă cu contrarietăţile vieţii Da, l-am avut mereu în minte, nu doar în faţa ochilor! pe acest venerabil, poate cerşetor, poate mai degrabă un înţelept şi un original -, oricum un om enigmatic, despre care nu am încetat să-mi pun întrebări. Unele s-au strecurat în romanul meu “Sălbaticul”, 450 pagini, apărut în 2005 la editura Vinea. Dar dacă un paria mi-a putut stârni astfel de reflecţii, vă veţi mira să aflaţi ce am scris despre odiseea refugiaţilor basarabeni, în romanul meu Veneticii, Ed. Ideea Europeană, 2009. Pe Wikipedia veţi afla despre alte cărţi de-ale mele, despre volume de poezii, romane, albume de artă. Pe blogul meu de scriitor: ionlazu.bibro.net veţi putea citi comentarii, eseuri, însemnări ce fac parte din Jurnalul meu. Veţi găsi filmuleţe de la lansările cărţilor mele. Şi, desigur, vreau să fiţi de acord: o poezie nu se iveşte din nimic, (inspiraţia nu produce decât declicul, după care truda la text abia urmează, cu sorţi imprevizibili…; în versuri aparent lejer scrise se pot distila trăiri de ani şi ani, un întreg fel de a vedea lumea; cu atât mai mult într-un roman, care nu este nici numai realitate consemnată, nici doar ficţiune, ci o construcţie în care autorul pune tot ce are mai de preţ din rezerva sa de cunoaştere a omului, din crezul său cu privire la Frumos şi Adevăr. Vă sunt îndatorat, dragi cititori ai Elegiei despre nenea Matei, acel bătrân enigmatic, care voia să vadă lume şi să fie văzut citind Biblia! Aştept cu emoţie noi întâlniri cu Domniile voastre, acolo, pe Text. Un gând bun, Ion Lazu.

  7. Odille says:

    Domnule Lazu, surpriza ca dumneavoastra sa comentati aici, este asa de mare si de frumoasa, incit va trebui sa-mi iau un pic de timp, sa respir adinc si apoi voi putea sa comentez.
    O placere sa va cunoastem!

  8. ion lazu says:

    Odille, cred că sunteţi o persoană foarte specială. Deocamdată vă las să vă trageţi răsuflarea. O veţi face, sunt sigur, într-un mod foarte personal. Multă vreme am crezut că oamenii diferă în primul rând prin statură, prin trăsăturile feţei…, la rigoare prin timbrul vocal… Între timp am realizat faptul că suntem foarte diferiţi mai ales prin felul cum mergem. Pentru a te convinge de asta e nevoie să-l “încadrezi” just/adecvat pe cel pus sub observaţie. Surpriza e năucitoare: fiecare merge cu totul diferit de vecinii lui întâmplători! Nu-ţi vine a crede: Toţi mergem, nu? Şi totuşi, cât de diferite sunt abordările! Poate pentru că fiecare actant se exprimă integral pe sine în mersul ca atare,deşi până acum ni se păruse lucrul cel mai comun… Tot aşa trebuie că se petrec lucrurile şi cu actul respiraţiei: numai aparent toţi respirăm (“ca să trăim”!) (acest aer de nimic – şi esenţial…); nu merg mai departe, ca să abordez tehnicile de respiraţie pe care se edifică destule formule de viaţă.
    Tot până vă trageţi sufletul, vă recomand să priviţi pe http://www.Youtube. com un filmuleţ Lidia Lazu, “Recital Eminescu” (fragment) şi mai alături: Lidia Lazu, “Bună dimineaţa, nană!”. Un gând bun, Ion Lazu

  9. D-l Ion Lazu, un adevărat festin să vă întâlnesc aici. Elegia nenea Matei m-a impresionat pentru viaţa lui trăită în zeci de ani, dar descrisă cu atâtea cuvinte alese în doar câteva minute. Mulţi oameni sărmani, mult prea mulţi care nu pot păstra pentru ei agoniseala din cerşit. Sunt prădaţi la sfârşitul zilei de tartorii lor care le-au facilitat repartizarea pe sectoare.
    Sunteţi un magician al cuvintelor meşteşugite şi nu pot decât să mâ înclin în faţa unui asemenea talent.
    Odille, aţi intuit bine, este un suflet ales şi foarte sensibilă la durerea altora. Iubirea semenilor care i se potrivesc sufletului ei este fără margini.
    Vă mulţumesc pentru vizită, dar şi pentru cuvintele care curg şuvoi de apă limpede, de munte.
    Vă mai aştept cu plăcere şi de ne-om cunoaşte mai bine, al meu va fi câştigul a încă unui om înţelept în această casă, pe lângă celelalte suflete alese pe care le-am dobândit cu vremea.

  10. Odille says:

    Domnul Lazu,

    Comentariul dumneavoastra pe blogul Omului de la Munte a fost o surpriza fermecatoare. Mi-a confirmat credinta ca Internetul este un mijloc extraordinar de a micsora distante, de a apropia ginduri si de a descoperi comori.

    Mi se pare ca se infiripa o legatura intre bloguri frumoase, musafirii acestor bloguri construind o comunitate de idei si sentimente.

    Poezia postata este de asa o mare sensibilitate incit sunt convinsa ca prin cartile scrise de dumneavoastra, voi pasi intr-un tarim al sufletului.
    Eu va multumesc pentru aceasta poezie.

    Carti precum cartea dumneavoastra “Veneticii” sunt carti-document. Sunt ferm convinsa ca fiecare romin trebuie sa-si cunoasca trecutul, in primul rind pt a sti cine suntem noi ca popor si apoi pt ca sa stea de paza ca lucrurile ingrozitoare care s-au intimplat sa nu mai aiba nicio sansa sa se mai intimple.
    Citesc acum cartea ” Inchisoarea noastra cea de toate zilele”, scrisa de Ion Ioanid.
    Este o carte greu de citit pt ca fiecare pagina este plina de suferinta. Dupa prima seara cind am inceput sa citesc aceasta carte, am avut toata noaptea cosmaruri.
    Acum citesc aceasta carte si apoi citesc citeva pagini usoare, pt ca suferintele primei carti sunt prea mult pt sufletul meu.

    Ma bucur ca am luat cunostinta cu scrierile dumneavoastra.

  11. Odille says:

    @ODLM, iti multumesc pentru cuvintele frumoase.

  12. @Odille- cuvintele frumoase le meriţi. Eu doar le-am pus pe tastatură.

  13. Superb postul! Felicitari!
    De asemenea, minunat blogul. Este o extrem de mare placere sa il rasfoiesc!

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: