search
top


Valentino

Mere, pere, în panere.

Nu poţi anticipa  întotdeauna consecinţele care se iscă după ce multe variabile îşi fac de cap în ecuaţia existenţială. Avem  un aparat de fotografiat al cărui obiectiv apropie optic de 12 ori. Ilinca era în balcon şi făcea fotografii. Fix de 12 ori a trebuit să apropie scena cu mine şi pisica suedeză. A făcut cam 99 de fotografii, cu mine cum primeam răsplata suedeză. Toate tremurate. De furie. Sunt toate la dosar şi mă aşteaptă un probat de rochii de câteva zile, program prelungit. Fac turcii o căldură în septembrie de-ţi vine să dormi noaptea afară, pe bancă. Mie nu mi-a venit, dar în noaptea aia am suferit o modificare de program. Mi-am cerut iertare pe gaura cheii. Turcii au uşi unisens, ca geamurile cu oglindă. Ilinca nu-mi percepea scuzele, dar eu auzeam tot, cum la fiecare trei cuvinte era invocat numele unui animal mârlan, cu care sunt asemuiţi bărbaţii când fac o prostioară size XXL. Nu era nici ton oţărât, dar nici a şoaptă de iubire nu suna. Chiar şi-n engleză, ca să priceapă şi suedeza pe care o adusesem ca martor al apărării.

Neînduplecată! Dormit iarbă, stop.

Şansa a făcut ca grupul nostru să vrea să meargă în Antalya City, a doua zi. Cât a coborât Ilinca la micul dejun, eu am urcat în cameră, m-am îmbătat cu parfumul ei, mi-am mai cerut iertare pereţilor şi am comandat la recepţie un buchet de tuberoze. Mi-am pus hainele de oraş şi ca şi cum ieri fusesem un sfânt, am coborât lângă Ilinca în costum alb, Valentino, pentru a-i sugera subliminal că sunt inocent şi că aş putea scrie chiar şi părinţilor suedezei că s-o mai potolească şi să nu mai fie aşa de volubilă cu străinii care o admiră. M-a iertat şi s-a uitat la mine de parcă încă mai aveam iarbă în păr. Şi-n cap. Am comandat 4 taxiuri, pentru toată gaşca. Au venit- vorbiţi în prealabil în turceasca lor de taximeturci- şi ne-au propus un giumbuşluc: să acceptăm să facem un detur pe la o fabrica de haine de balnă şi pielărie şi la o fabrică de bijuterii. Apoi ne duc în oraş, pe gratis.

Fabrica de blănuri era de fapt un show-room ultra-luxos, unde am fost întrebaţi la intrare parola (adică ţara) şi hop, ne-a venit o moldoviancâ di pisti Prut! Era duminică, dar eram un grup prea mare ca să nu cheme câteva manechine de acasă. Au defilat pe cat-walk în blănuri şi haine de piele, după care le-au dat jos pentru un ritm îndrăcit de belly-dancers, susţinut de o orchestră de spahii, live. Economia Turciei a mai încasat câteva mii de euro pe loc, dar au  luat şi câteva măsuri soţiilor grupului, pentru nişte haine făcute pe comandă şi livrabile di moldoveancâ, direct la Bucureşti. Pentru cei 9/6/9 decimetri ai Ilincăi, am garantat eu. S-a uitat galeş şi cu remuşcări , de parcă ea fusese pe iarbă cu mine.

La show-room-ul de bijuterii, am tastat parola şi hop, alti moldovenci ! Experienţa le spunea că barbaţii se duc la raionul de ceasuri, ace de cravată, butoni, iar femeile se duc în plata noastră, a domnilor, la inele, brăţări, cercei, pandantive. La aşa ceva, se schimbă moda anual şi cum să porţi un briliant de anul trecut, soro? “Bine, bine, ia-le şi p’astea!” au fost pe buzele tuturor bărbaţiloe grupului. Noi am terminat repede la butoni, pentru că nu se mai poartă…

Să le vezi însă pe ele, cum se mai complimentează la fiecare breaze-breaze:

– Vai tu, ce bine-ţi vine cu cerceii ăştia! Dar mie , cu lănţişorul ăsta, cum îmi stă? Bărbate, îţi place?

– Nu!!

– Bine, atunci îl iau!

Nu se scapă ieftin nici de aici… Am văzut atunci că banii nu aduc fericirea, dar dacă plăteşti bine, ţi-o pun pe tavă. Bineînţeles că n-am mai ajuns în oraş.

După cină şi după spectacolul făcut de animatori şi animatoare, ne-am aşezat la o masă mare la barul de la piscină ( Havuz Bar) unde cânta o orchestră live şi unde se numărau, după fiecare melodie, perechile de dansatori. Am sărit câteva melodii de hard-rock care erau cam zbănţuite pentru prestanţa mea şi mie chiar nu-mi place să dau din cap până-mi creşte părul lung, lung. Pe Ilinca a zgândărit-o simţul estetic şi a plecat câteva clipe să fotografieze un acvariu de lângă. Eu, de parcă aş avea beculeţe pe creştet, am atras o animatoare care m-a invitat la dans. Era rusoaică, dar din Kiev şi vorbea engleza cu accent de Leningard. O bomboană ucrainiană. Când a auzit că sunt din România, s-a dus la orchestră şi a cerut un slow-dance şi mi-a sărit de gât, de parcă de mine depindea să-i cedez o halcă mai mare din platoul continental al Mării Negre. Cine stătea cu un Mojito nou în faţă şi bătea darabana pe masă? Ilinca mi-a luat un fund de ochi tăios, după toate regulile chirurgiei strămoşeşti, fără anestezie şi cu o mişcare scurtă, am primit un Mojito în pantofi. Bomboana, fată deşteaptă, a întors foaia ca la Kiev şi a mai luat încă un bărbat la dans din grupul nostru. Apoi încă unul şi încă unul, până ne-a terminat tot grupul. Ce mai conta că toţi, după modelul Ilincăi, luaserăm un Mojito în pantofi!?

Flop, flop, ne-am îndreptat într-o veselie generală spre dormitoare, lăsând o dâră de Mojito, spre bucuria pisicilor care, sunt convins c-au adormit în drum spre culcuş. Noapte bună, pisici suedeze sau ucarainiene, de rasă!

17 Responsesto “Valentino”

  1. CristinaC says:

    Sa intelegem ca s-au mutat fetili di pesti Prut in Antalia?

    Omule… Ilinca trebuie sa iti cumpere zgarda in concediul urmator si sa nu planifice concediul in Scandianavia.

    N-ai facut si tu poze marite de 12 ori la acel show cu bijuteri, blanuri si pielarii?

  2. Odille says:

    Cristina C, daca noua lege canadiana va trece de apelul facut de Statul Canadian, vei vedea ce influx de imigrante noi vom avea, din toate partile Prutului. 🙂

    ODLM, in cazuri de incercare de rapire, asa cum le descrii tu, eu pot sa am asa o privire laseriana incit rapitoarele isi pierd toata puterea si se retrag schelalaind, fara ca eu sa ma ridic de pe scaun. 🙂

  3. semndefoc says:

    Cică, toate lucrurile care ni se întâmplă sunt meritate ori provocate de noi. Nu mai știu cui aparține această axiomă. Dar, mă întreb, poveștile cu pisici suedeze și cu dansatoare ucrainene, din ce categorie fac parte?!

  4. @Semndefoc- Din categoria provocate de ele. Eu stăteam, cuminte în banca mea, când deodată…

  5. @Odille- D’aia schelălăia o româncă azi?

  6. @CristinaC- N-a fost nevoie de poze cu blănuri şi bijuterii, pentru că mi-am cumpărat o mulţime de originale. Trebuie să am grijă tot timpul să nu înghit cercei sau să mângâi blana.
    Am zgardă, da-i îndeajuns de lungă.
    Esti plin di fetili di pisti Prut, dar în statistica turcă, intră la românce.

  7. indiscreta says:

    M-am distrat de minune. Tu in iarba?! Ilinca sa inscriptioneze frumos o pancarta cu:”va rugam, nu atingeti exponatul” si s-a rezolvat problema dureroasa. Femeile inteleg de vorba buna de obicei!;)
    indiscreta´s last blog post ..Sunt o comoara Ingroapa-ma!

  8. Odille says:

    ODLM, s-ar putea sa te surpinda faptul ca in Canada, foarte putine femei poarta haine de blana. Un motiv ar fi acel curent destul de agresiv, contra cruzimii fata de animale. Am vazut rar femei care sa mearga la birou cu haine de racoon (se pare ca sunt foarte rezistente la timp), insa blana este asortata cu o pereche de tenisi (nu glumesc!). Mai sunt femei care poarta o haina modesta de mink.
    Rusoaicele, insa, se bucura de frumusetea blanurilor, romincele poarta blanuri mai putin ostentative, iar eu, de data asta, sunt in pas cu rusoaicele. 🙂

  9. @Indiscreta- eu în iarbă şi nici măcar nu era iarba patriei. Era iarba fiarelor! Am pancarta asta, dar era în româneşte şi suedezele sau ucrainiencele nu înţeleg limba şi mi se aruncă în braţe ca să mă întrebe ce scrie acolo. Eu nu ştiu să citesc pe dos şi uite aşa se crează confuzia.

  10. rodica botan says:

    Am vizitat la inceputul lui August Istambulul…erau goale toate muzeele. Data viitoare du-o pe Ilincuta la un muzeu…n-o sa mai ai probleme – ca n-o sa aiba cine sa-ti sara in brate…
    🙂
    rodica botan´s last blog post ..TRUBADURII DIN TRANSILVANIA!!!

  11. @Rodica Boţan- Doamne fereşte, dacă-mi sare în braţe vreo cadână împăiată, din muzeu. Sau ghida?

  12. rodica botan says:

    Alea impaiate sint ok…erau doar vreo 3:mama sultanului, prima sotie si una din harem care le servea ceaiul. Alea saracele stau numai cu ochii plecati- nu prea ai sanse…
    Iar ghida…parca te vad luind-o la fuga. Nooo…nici un pericol pe-acolo…
    rodica botan´s last blog post ..TRUBADURII DIN TRANSILVANIA!!!

  13. Odille says:

    Rodica, parerea mea este ca aceste evenimente cu “Suedeaza”, “Pisica”, sunt nevinovate intimplari imaginare, precum “The Invisible friends”. Daca am inteles bine cum este Ilinca, daca ar apare o suedeaza, ar face-o Ilinca si pe ea si pe pisica, exponate de muzeu, cit ar clipi ODLM. Si atunci Sultanul din muzeu ar avea pe pe mama lui, prima sotie, o tipa din harem, o suedeza si o pisica. Dar mie imi plac povestile astea pt ca sunt vise. 🙂 🙂

  14. @Rodica Boţan- La muzeele lor, într-un ungher, trebuie să dai şi peste lampa lui Aladin. Dac-o lustruiesc puţin şi iese duhul să-mi îndeplinească 3 dorinţe, nici n-aş şti ce să-i cer. Am atâtea dorinţi că aş copleşi o cohortă de duhuri. Şi bune şi rele…

  15. @Odille- Ilinca mă apără de toate ispitele. Altfel, eu m-aş duce ca la votare, cu capul înainte şi privirea înapoi.

  16. Odille says:

    @ODLM, cind este dragoste, nu exista ispite. De asta sunt sigura.
    Insa, poate citeodata, te mai joci cu gindurile sub forma de suedeze, asa cum se joaca o vidra cu pietricelele, cind pluteste pe apa, multumita, cu burtica in sus.
    🙂

  17. @Odille- Absolut! Câtă dreptate po’ să ai! Ispitele-s ca sirenele. Există da’ n’ai ce face cu ele…

Leave a Reply

CommentLuv badge

top