search
top


L’air du temps

Scenă familiară

– Uite câte roşii s-au făcut, Nea Mitică! ( aşa-mi spune ea mie în amintirea grădinarului şcolii ei)

Nea Mitică venea primăvara cu răsaduri de acasă şi le planta în curtea şcolii. Ilinca era slăbiciunea lui. Parcă numai a lui? O anunţa cu câteva zile înainte ca să se pregătească de plantat. Ilinca îşi lua colhoznicele (cizme de cauciuc, şorţ şi mănuşi) şi aşa cum este ea migăloasă, fără a fuşeri nicio treabă, în gropiţele săpate de Nea Mitică, planta fir de fir de tomate, ardei, vinete, ceapă, usturoi, dovlecei şi tot ce era necesar pentru internatul şcolii. Astupa apoi gropiţele cu pământ gras şi făcea o mocirlă  pentru ca firele firave ale rădăcinilor să nu moară de sete. La sfârşitul zilei, Nea Mitică punea furtunul pe ea şi mi-o dădea mie s-o şterg cu un prosop încălzit pe caloriferele care încă mergeau. De ce n-o ajutam? De puturos ce eram! Eu jucam baschet şi luam 10 la Sport şi ea lua 10 la Activităţi Casnice. Acum este invers! Eu iau 10 la Activităţi Casnice şi la Sport. Dacă aş da timpul înapoi, i-aş fi cruţat cu toată fiinţa mea degetele cu cireşelele din vârf, degete care astăzi se rătăcesc în plăceri şi fac rotocoale de dragoste pe obraji, pe frunte, pe păr.

Era plină vară şi noi jucam baschet în curtea şcolii. Am auzit fluierul profesorului de baschet. Nu, nu era el! Era Nea Mitică care a cerut un time out. M-a luat de mână şi m-a dus în grădina din spate. Prima oară, n-am recunoscut fiinţa care stătea cu privirea în jos, pe o bancă încropită de Nea Mitică, din cărămizi şi-o traversă de scândură. Era Ilinca, mânjită toată cu o culoare violaceu închis.

– Am scăpat-o la mure, a zis Nea Mitică. I-am cumpărat sare de lămâie şi i-am adus un prosop moale şi umed, dar ea nu şi nu, că să i-l aduc pe ala înalt şi frumos de joacă baschet într-un şort caraghios, până dincolo de genunchi şi cu dungi albastre, verticale. Ea m-a învăţat la drăcii, să-i smulg fluierul profesorului şi să strig taiaut. M-am întors de câteva ori pentru că nu ţineam minte polologhia aia. Auzi, taiaut! A zis că numai mata ştii s-o ştergi profesionist, să nu se prindă nimeni. Cică ai mai şters-o odată englezeşte de la Botanică. Io nu înţeleg balivernele astea ale voastre!

Adevărul este că eram slăbănogul şi urâtul şcolii, dar mă mândresc că am reuşit să mă menţin aşa şi-n zilele noastre. Probabil că îi plăcea şortul ăla care părea că un clovn îl aruncase peste gard la mine şi eu, fără ştirea mamei, îl afişam la sport. Mi s-a părut cam obrăznicuţă fata şi, la vârsta aia, chiar  era o insolenţă să scoţi un băiat de pe terenul de baschet, ca să ce?  Să ştergi o zgâtie cu ochi migdalaţi, cu părul blond, cu gura parcă creionată de un pictor care numai asta făcea, cu umeri perfect rotunzi şi braţe subţiri, menite a încolăci pe viaţă un bărbat? Da , îmi plăcea, privită aşa, de departe, numai că atunci când a adunat mănunchi buzele şi mi-a întins mâinile să i le şterg de negreală, puteam să jur că iau  certificat de prezicător clasa Magnum cu Jurubiţă, că fiinţa care se strâmba la acreala prafului de lămâie, va fi mai peste ani, a mea. Am reuşit să-i redau faţada de dinainte de dezastru şi am migălit la fiecare centimetru şi lung şi pătrat . Un gând ascuns deja prinsese contur şi-mi imaginam o recompensă cât de mică, un zâmbet măcar pe faţa aia acrită de scorpiuţă care complotează la fiecare pas, spre a-i fi plăcerea îndeplinită. Şi mie! Eram smucit în direcţii opuse, cu cordeluşe de mâini şi de picioare, între ce se întâmpla dincolo, pe teren şi munca asta de aici, ambiguă şi fără o finalitate palpabilă. Uite că sfredelitoarea intuiţie feminină a bănuit care-i centrul angoaselor mele şi izvorul încruntării! M-am trezit cu un sărut pe obraz, practic furat, ca şi cum nu era al meu şi deopotrivă meritat. Ţin minte că m-am şters îmbufnat şi m-am uitat în jur să nu ne fi văzut cineva. Eram în curtea şcolii, ce dracu’?!. Nu ne văzuse nimeni, dar am fost convins că în ziua aceea s-au înroşit toate tomatele.

Mult mai târziu, pe când eram cum mă vedeţi acum- topit- Ilinca mi-a mărturisit că avusese mănuşi chirurgicale de la un unchi chirurg, că putea să înghită murele fără a se murdări violaceu şi că după ce s-a săturat, a luat un pumn de mure şi s-a frecat pe faţă şi pe rochiţă, aşa cum le smotoceam noi pe fete iarna cu zăpadă şi le mai ardeam şi câte un ghiozdan în cap, în semn de iubire maximă atunci, imbecilă acum.

În ziua de azi n-o mai iert! Am căpătat o cutumă care nu se estompează în timp. Iarna o aştept după  duş, cu un prosop mare încălzit pe calorifer şi desfăşurat pe toată întinderea braţelor mele, iar vara doar cu un prosop uscat şi stropit cu “L’air du temps”. Nu ştiu dacă există acest parfum, dar mie îmi pare că-i pune piedică timpului. Am primit ordin ca prosopul să fie bine prins la spate cu un ac de siguranţă. Parcă ştie ea ce fac eu la spate, că fac o treabă în doru’ lelii şi cât îşi pune ea “caraghioasele” ( nişte bigudiuri colorate în mii de culori, din burete moale, pe care se poate dormi omeneşte) prosopul se desprinde, complice cu mintea mea. Ilinca crede că eu mă uit la televizor şi că sunt fascinat de absorbţia de fonduri europene.

Vă spun eu, are toate armele cu ea!  La vedere…

37 Responsesto “L’air du temps”

  1. CristinaC says:

    “L’air du temps” este un parfum intr-o sticla frumoasa si o cutie galbena… L-a adus printre noi Nina Ricci si cred ca l-a adus pentru prosoape pline de dragoste ca a ta care nu pune piedica timpului.
    Te rog fumos sa imi spui cand va iesi de sub tipar prima ta carte, ca iti promit ca vin la lansare (organizez eu o lansare si in Canada)si imi invit toti prietenii sa te cunoasca si sa vada ca exisisti cu adevarat si ca eu am privilegiul de a te cunoaste personal.

    Si iar visez frumos la noapte!

  2. @CristinaC- Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Sper să răspândesc “L’air du temps” şi pe aici.

  3. @Odille- Micul dirijor Jonathan trăieşte muzica. Oamenii cu o ureche muzicală de acest gen vorbesc o altă limbă pe care noi nu o vom putea învăţa. Cu aşa ceva, te naşti…

  4. Odille says:

    @ODLM, cam hotoman matale, cu prosopul. Gingas scris! 🙂

    Seara trecuta, un pic cam stresata, inainte de a adormi, am inceput sa recitesc “Teroarea Neagra” din ciclul “Ciresarii”. In vis, micutul “Tombi” a devenit un “St.Bernard”. In Lumea Viselor se poate orice. 🙂

    “L’Air du Temps”…. amintiri…

  5. Ana-Bell says:

    ODLM, credeam ca dovada ca femeia poate fi fericita si iubita e la o femeie. Dar constat ca e la tine, in prosopul cald, cu imprimeu de mure 🙂

  6. @Ana-Bell- prosopul cade. Rămâne mura buzelor…

  7. Odille says:

    ODLM, In Canada s-ar spune: “Too much information!”

  8. Ana-Bell says:

    Odille, subscriu. 🙂

  9. Ana-Bell says:

    ODLM: parca era “fraga buzelor”. Da’ nu-mi amintesc cand a zis Dan Spataru de prosop 🙂

  10. @Ana-Bell “fraga buzelor” era pe vremea lui Dan Spătaru. Acum s-au descoperit proprietăţile curative ale murelor şi cantităţile apreciabile de vitamina C conţinute de aceste buze care contribuie la sănătatea mentală a bărbatului. Altfel, ar lua-o hai-hui prin mirişte!

  11. Odille says:

    @ODLM, “mura buzelor”?

    In scrierile tale care vor fi in viitor publicate in limba engleza, as adopta ideea Anei, :”fraga buzelor”.
    Murele din Canada sunt nemincabile. O combinatie nereusita de amar cu acrisor.
    Dar nici fragute nu avem. 🙂

  12. Odille says:

    ODLM, cred ca te referi la afine. Ele sunt pe primul loc ca antioxidante.
    Iar “afina buzelor”, parca nu suna prea bine. 🙂

  13. Odille says:

    Mi-am amintit! Se spune “cu ochii ca mura”.

  14. Ana-Bell says:

    ODLM, Odille: macar suntem toti de acord ca e ceva care se termina in “buzelor” 🙂

  15. @Odille- cu păreri de bine, dar în limba canadiană nu aveţi corespondent la “pitzi”, “cocălar”, “bunăciune”, “centuristă”, “smardoi”, iar “cool” n-are consistenţa “betonului”.
    Murele la noi sunt dulci-acrişoare, iar în dulceaţă sunt o dulceaţă. Sunt mari cât corcoduşele, nu au ţepi şi frunzele rămân verzi tot anul.

  16. Odille says:

    ODLM, stiu cum sunt murele in Romania, dar daca vei dori sa publici pt publicul de limba engleza, va trebui sa te adaptezi la noile notiuni.
    Asa cum nu poti sa spui ochi ca “afina”, la fel si cu mura. 🙂 🙂
    Iti aduci aminte despre discutia cu veverita? Cit de socate au fost colegele mele canadiene cind am spus ca fetita uneia dintre ele avea ochisori ca veverita? 🙂

    Am mai observat un lucru, dupa ce am urmarit comentariile de pe blogul Simonei referitor la mall-uri. Comentariile noastre, ale celor care traim in Canada, nu aveau nimic in comun cu imaginea de mall a celor care traiesc in Romania. Mi-am dat seama mai tirziu, ca atmosfera mall-urilor difera total si nu am mai comentat.
    In mall-urile noastre nu exista acele “pitzi”, cum le spuneti voi, termen care atunci cind il folosesc, simt ca ar trebui sa-mi cer scuze. si nu avem nici acei “c…lari”.

    Oricum, o buna dimineata, cu mure si dulceata dulce-acrisoara!

  17. carmen says:

    Daca mai ai si alte scriieri atat de simpatice te incurajez sa le postezi . In vremurile astea cand pe orice post ai da, sau orice discutie iti ajunge la urechi totul e pesimist si melodramatic avem nevoie sa citim si lucruri faine mai optimiste si care sa ne aduca un suras macar . Sa ne aduca minte sa ne bucuram de ce e frumos si merita sa fie luat in consideratie. M-am saturat de lupta cu morile de vant asa ca vreau sa imi menajez neuronii despre care se spune ca de la socuri se tot distrug dar de refacut ba. Asa ca sant hotarata sa ma protejez cat se poate ca sa nu ajung o batranica ce adoarme pe trecere pietoni spre disperarea soferilor…
    http://www.youtube.com/watch?v=2n_T6S7dpg8
    Batranica Doarme Pe Trecerea de Pietoni

  18. meninne says:

    love’s in the air! 🙂
    multumesc munteanule!

  19. @Meninne- ai fost undeva unde n-ai avut internet, nu-i aşa?

  20. @Carmen-este simpatică baba, dar n-ai s-jungi aşa! Nu te va lăsa soţul tău!

  21. Odille says:

    @ODLM, fotografia este o dulceata. Toate fetitele incearca fardurile mamelor, se cotopenesc pe tocuri, imbracate in rochiile in care inoata si tragind dupa ele posete, ca pe niste catei. 🙂

  22. meninne says:

    nu, munteanule,am internetu cu mine peste tot,sunt ireversibil dependenta. si cand or sa faca astia un cip de iti pui internet in creier probabil ca eu o sa imi pun unul 🙂
    te citesc mereu…ma scuzi ca de cele mai multe ori iti multumesc in gand. eu ma stiu de story-teller nu de writer asa ca nu ma dau in petec numai ca sa zic “a”. numai bine…si never stop! please 🙂

  23. Ana-Bell says:

    Buna dimineata 🙂
    Odille, ma inscriu si eu cu un exemplar la volumul in limba engleza, cu miros de mure culese de veverite. Daca ODLM o sa fie dragut, n-o sa termine toate semnaturile inainte sa ma prezint cu “docomentu'” sa mi-l autografeze. Propun ca pe coperta sa fie un borcan de dulceata de coacaze cu capac de prosop, tinuta de o manusa chirurgicala cu ochi, din care unul inchis smechereste (da, si eu ma intreb de unde imi vin asa idei 🙂 ) 🙂

  24. Ana-Bell says:

    borcanul este, desigur, “tinuta” doar in cartea mea de limba romana, in care ma uit pe furis inainte sa scriu… 😀

  25. Ok Meninne. I’ll never stop. Mie-mi bâzâie un chip. Deocamdată este în mobil.

  26. @Ana-Bell- bonne diminee! Înţeleg că borcanul este într-o “ţinută” de gală şi va fi întreţinut de mine până s-o găta. Cartea ta de limba română este foarte bun şi nu trebuie să-l arunci pentru că nu ai greşit: un român/doi români. Este masculină cât îi ziulica de mare!
    Să ai un spor nebun!

  27. Ana-Bell says:

    ODLM, bunul dimineata sa fie la musiu 🙂 Multumesc pentru urare. Partea cu nebunia e deja rezolvata, acum caut sporul 🙂 Dupa cum vezi, scriu pe sub birou pe blogul tau, ceea ce are un efect revigorant de indepartare a sporului de la mine. Poate mai prind macar cheful. De la frantuzescul chef 🙂 De cuisine, mais biensur 🙂

  28. @Ana-Bell sporul nu stă sub birou aşaaa, izolat şi cu mâna la ochi. El sunt mai mulţi pentru că se înmulţeşte prin spori şi numai adunându-i vei spori în munca ce-o prestezi. Îţi doresc să nu te certe cheful azi că n-ai avut chef de lucru, ca ieri.

  29. Ana-Bell says:

    @ODLM (m-ai educat si in bunul spirit al cozilor de maimuta 🙂 ) Cheful de azi e legat de un tort de care noi am vorbit in alta parte 🙂 Ce imi poti spune despre dependenta de blogging ? 🙂 E curabila, s-a descoperit leacul, se poate lua cu vin (leacul) ? 🙂

  30. CristinaC says:

    Ana-Bell daca gasesti leacul te rog spune-mi si mie unde…Am o nevoie acuta de el caci risc sa imi pierd locul la biroul acesta…

  31. Ana-Bell says:

    CristinaC, cred ca ni s-ar taia tot cheful daca ne-am cunoaste personal 🙂 Atat timp cat suntem niste umbre facute din litere, cel care ne citeste poate aranja cuvintele astfel incat sa ii iasa cea mai frumoasa carte. Sau, poate, ma insel. Tu esti in Canada, nu ? Am si eu prieteni acolo si multe invitatii sa merg dar stiu sigur ca n-o voi face. Sau poate ma insel din nou ? Vezi, cum sa te bazezi pe ce zic eu, cand nici eu nu stiu ce zic ? 🙂

  32. CristinaC says:

    Ana-Bell eu nu cred ca mi s-ar taia nici un chef. Tu scrii frumos, deci simti frumos si eu cred ca oamenii sunt buni si frumosi.
    Eu nu stiu sa folosesc literele fara sa simt si nu cred ca pe aici lumea vrea sa para altfel decat este…
    Da, sunt in Cadana din 97 si am ajuns din intamplare aici nu dintr-o dorinta acuta de a emigra. Daca te vei razgandi poate ne vom intailni. eu cred ca oamenii sunt la fel peste tot, indiferent unde traiesc.

  33. Ana-Bell says:

    CristinaC, chiar si oamenii frumosi se mai uratesc uneori. E o chestie pe care le-o face make-up artistul numit Viata, care le studiaza mai trasaturile si se apuca de capul ei sa traseze linii negre pe unde noi le-am dori albe, le face zambete concave… Eu scriu frumos pentru ca sunt in permanenta in cautarea celei pe care mi-o amintesc a fi fost atunci cand imi era bine …
    Oamenii nu sunt la fel peste tot. Tu vei fi la fel peste tot, un chinez e la fel peste tot, dar un roman si un chinez nu sunt la fel. De aceea iubesc eu romanii, pentru ca raman generosi oriunde ar fi. Cred ca mai degraba ne vedem daca vii tu in Romania. Unde o sa imi asum riscul de a ma prezenta in fata ta in forma fizica 🙂

  34. CristinaC says:

    Ana-Bell cand voi veni te voi striga si ne vom intalni. Sper sa nu te dezamagesc. Si eu iubesc romanii, foarte mult!

  35. Ana-Bell says:

    CristinaC, pe mine nici dusmanii nu reusesc sa ma dezamageasca. So we’re safe 🙂 Striga-ma. Daca nu sunt pe aici, are ODLM adresa mea de fantoma, pe care o sa o verific din cand in cand, indiferent daca o sa scap sau nu de dependenta de blog 🙂

  36. carmen says:

    eu nu cred in dependenta de blog, eu cred ca data fiind comunicarea si exprimarea mai libera fiind din “umbra” calculatorului devine mai usor si intr-un fel mai sigur. Apoi dorinta de a cunoaste cat mai multe si a gasi lucruri interesante sau care te bucura te fac sa revii din nou si din nou. Eu de exemplu, citid comentariile voastre lejere, ma bucur sa stiu ca mai poate exista asa ceva si asta ma face sa ma simt ok .

  37. CristinaC says:

    Carmen draga ne bucuram mult ca te simti Ok, dar crede-ma ca dependenta exista si stii de ce ?
    Nu pentru ca suntem in umbra, ci pentru ca ne este tare bine aici. Avem o gazda buna si ne-am imprietenit… asa fara sa ne vedem, fara sa ne judecam, fara sa stim cine cum e, unde lucreza si ce masina conduce, venim sa ne bucuram numai si cui nu-i place sa-i fie bine? De aceea devin unii dependenti de droguri… ca atunci cand le iau se simt bine!
    Va pup si fug la urmatorul..

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: