search
top


Nut şi Feder

Vă aştept la meci!

Cât de aproape am fost de miezul verzei nu vă faceţi o idee! Pentru că tot am invocat cotorul de varză, ei bine, Ilinca a citit pe net că varza ţine mai bine dacă i se scobeşte cotorul. Chiar mi-a produs un deserviciu această fiinţă jumate femeie, jumate bărbat, Sanda Marin. Nu ştiu dacă ea a fost şi de data asta, dar ea ne cam guvernează bucătăria.

– Adânc bădiţă, nu fandoseală cum ai scrijelit tu câteva flise de parchet pe spate cu ” Ilinca-i a mea” şi le-ai lipit în dormitor. A propos, cam pe unde sunt? Să văd io când le scoţi dacă au mai rămas fonturile Times New Roman. Şi atunci ţi-am spus să sapi mai adânc, dar ai zis că nu-i nevoie, că cine umblă acolo, că-i casa noastră şi marţienii care or veni pe Pământ, după noi, nu s-or apuca să ne scoată parchetul şi să pună rocă vulcanică cal. extra. Mai ţii minte?

– Ţiu, cum să nu, dar mai ştiu că în prima zi în care te-ai uitat o nanosecundă înspre moaca mea de puştan, atunci mi-am săpat în suflet “va fi a mea” adevăr care, în câţiva ani s-a transformat în faptă. Ce nevoie simţi acum să scot parchetul şi să-ţi dovedesc că şi o bucată de lemn păstrează sentimente, darămite o scrijelitură sufletească? În plus, tehnic, înseamnă să scot un răzor întreg de parchet prins de mine în nut şi feder cu cuie vagnere şi liant. Ţi-e dor de-un deranj? Poftim deranj!-am zis, răsturnând toată varza din saci pe un plastic mare întins pe jos, iute şi cu o mişcare largă, teatrală, a la Iosefini.

A rămas uimită, pentru că varza se scoate din saci una câte una, se spală bine-bine-bine, se desfoiază de foile rebele şi i se dă lui hărnicuţu’ să-i scoată cotorul. Iat-o în mijlocul bucătăriei,cu un şorţuleţ de subretă de rege ( aia de regină este sălcie)  şi cam goluţă! Pe cât mi-era de dragă imaginea de pictorial destinat sălbaticilor masculini, pe atât de mult am încercat stratagema prostului, ba că scaunul nu-i bun, ba că-i cuţitul cu lama scurtă şi-l vreau pe ăla pe care-l ascunde ea că taie prea bine şi a muşcat-o de câteva ori, ba că să-mi pună o muzică liniştitoare ca să merg ca uns. Le îndeplinea cu stoicism pe toate. Eu, dacă eram în locul ei, mă dădeam afară şi n-aş mai fi avut nevoie de mine. Tot ăl cu codiţă m-a pus să-i cer să mă mângâie pe frunte ca să-mi fie cazna mai alinată.

-Tu te auzi ce spui, morocănosule? Eu ştiu de la mama că, cui pe cui se scoate şi acuma văd că, cotor de varză pe cotor de varză scoate. Ia nu te mai alinta şi sapă!  Nu mă face pe mine din vorbe meşteşugite că mângâiat-nemângâiat tot nu scapi la meci! Ce crezi că eu nu ştiu că vine meciul? Am văzut c-ai burduşit frigiderul cu bere şi ţi-ai sunat băieţii să vină. Numai pe Mihai să nu-l chemi, pentru că ăla-i singurul care te instigă la nesupunere şi tu te uiţi în gura lui de parca-ar fi Guru de Floreasca.

Adevărul este că Mihai este singurul din tagma cercului meu care n-a scos cotorul şi asta nu că ar fi dat-o cotită ca mine, dar are o nevastă voleibalistă care apucă varza cu două degete, o străpunge ca pe o minge de bowling şi Mihai se ascunde după fotoliu, dar aşa, scapă de cotoare smulse din lăcaşul lor de-o vară. De fapt, ea reprezintă şi pistilul şi staminele din mariajul lor. Chiar mi-a spus într-o zi: ” între mine şi nevastă-mea a fost coup de foudre, chimie nu alta! Acum e numai istorie şi ocazional biologie, când îmi freacă ridichea”.

Ce suflet aş avea s-o las pe Ilinca să scobească ditamai vărzoiul? Păi să-i vezi degetele subţiri, cireşelele rotunjite ( urăsc unghiile lungi şi pătrate, sunt robotice şi te pomeneşti că mă zgârie! P’ormă tot ea spune : ” de n-oi prinde eu trandafiraşul ăla care te zgărie şi pe sub maieu, lasă, lasă!) încheietura mâinii subţire încât a trebuit să tai mult din fiece curea de ceas. Dintr-o brăţară, face două! Eu îmi văd de cotoarele mele şi o las pe ea să-şi facă de treabă pe la aragaz, pe la chiuvetă. Arunc câte un ochi când e cu spatele, ca să nu-i arăt c-o admir chiar tot timpul, tot timpul. A venit de bunăvoie la mine, m-a mângâiat pe creştet, mi-a dat o fondantă şi-o tescovină pe ritm de tango brutal. Dansează, e fericită c-o ajut, profită şi-mi arată din sprâncene spre nişte cartofi care nu prea stau bine în coaja lor.

Sfatul meu băieţesc este să-ţi ajuţi soţia în treburile femeieşti. Ea va aprecia asta cum nu-ţi închipui şi vei fi răsplătit împărăteşte, cu frişca vieţii şi-o tescovină. Fă-ţi tu doar treaba de bărbat -pe care oricum trebuie s-o săvârşeşti- şi primeşti numai tescovina! Pentru frişcă, la vase musiu!

16 Responsesto “Nut şi Feder”

  1. Rodica Botan says:

    Ieri dimineata cind a sunat alarma…crainicul de pe statia de radio povestea de un tip care si-a tatuat pe frunte “get beer” invers ca sa poata citi cind se uita in oglinda si sa-si aduca aminte sa cumpere bere…
    De cotoare de varza n-a mentionat…cred ca aia e traditie romaneasca…astia habar n-au ce-s alea sarmale…ca daca stiau ar fi scris pe frunte si ceva despre cotoarele de varza…
    Rodica Botan´s last blog post ..LIA CORBU – CONCURS NOV 2010 1

  2. @Rodica Botan- pe tine te scoală un crainic de radio? O muzică sună direct la inimă şi te scoli cu ea uşoară-uşoară.
    Bag pari că prietenii citesc “reeb teg” şi-şi zic că-i în scandinavă.

  3. Rodica Botan says:

    Si nu orice crainic- unul obraznic. Inadins caut statii de radio enervante. Si alarm clockul trebuie sa fie cit mai puternic sa reziste la cite lovituri capata…

    O melodie usoara…usoara…m-ar face sa visez ca plutesc pe nori…si ca sint in vacanta…Cine s-ar mai trezi sa mearga la lucru?
    Rodica Botan´s last blog post ..LIA CORBU – CONCURS NOV 2010 1

  4. Ulicica says:

    Carevasazica e tinut bine sub adidas bietul Mihai, i-au ramas doar declamatiile, desigur, in afara spatiului casnic, unde risca sa fie aruncat la poarta. Eu habar n-aveam ca e mai bine sa le scoti cotorul, am marele noroc de a avea soacra pasionata de bucatareala si casnica pe deasupra. Dar e bine sa mai afli cate-un pont, de unde nu te-astepti. Inca nu stiu cum sa-ti incadrez blogul, senzualitate subliminala sau sfaturi practice, de natura conjugala. Cert e ca n-ar trebui sa-mi pun prea mult imaginatia la lucru, risc sa ma aleg cu o pasiune pentru fermecatoarea Ilinca.

  5. Odille says:

    Buna Dimineata tuturor1 Ne-am schimbat si noi ora, ca urmare suntem iar la 7 fusuri diferenta.

    Din aceasta poveste se vede ca daca este iubire, si un cotor de varza poate fi prilej pentru o frumoasa romanta. 🙂 🙂

    In privinta mariajului “A la Mihai”, numai eu cunosc citeva zeci de mariaje de acest fel si concluzia ar fi ca s-ar putea sa fi fost clonate cu foarte mare succes. Nu inteleg de ce clonarile mariajelor-romanta, nu au aceeasi rata de succes. Poate in viitor! 🙂

  6. @Rodica Botan- cine se duce la lucru enervat gata? Mai bine pluteşti a vacanţă cu maşina până la slujbă decât cu draci deja înmuguriţi…

  7. @Ulicica- orice comment al tău este o încântare. Pasiunea mea pentru fermecătoarea Ilinca arte iz de mentă. Mereu proaspătă.
    Ce-ai hotărât până la urmă cu scrierile tale?

  8. carmen says:

    @omuldelamunte-sunt o fericita. capitolul varza la murat o rezolva sotul si iese foooarte buna. El nu scobeste cotorul, el il cresteaza in patru si pune sare acolo in mijolc. Pune si boabe de porumb. Eu apreciez totdeauna ajutorul sau chiar daca uneori ceea ce face nu e chiar perfect. De cand socrul meu e mai neputincios, are varsta respectabila de noazeci de ani, si eu nu am timp sa ajung pe acolo , deseori sotul meu gateste si ma intreaba despere “procesul tehnologic” a vreunei ciorbe sau mancari. Va marturisesc ca ii iese foarte buna mancarea…Nu se avanta sa faca sarmale, dar in rest stie sa faca cam de toate.E drept ca astea le face mai mult pentru socru meu , acasa mai mult gatesc eu. Totusi cand nu am timp nu se da in laturi sa “mai invarta” si pe acasa o ciorbita su o mancarica. Da si ai dreptate apreciez enorm cand ma ajuta. De curand am facut curatenie generala si a trebuit sa se cocote peste tot, si sa miste mobila ca sa ajung peste tot . E mai usor si placut sa faci treburile in doi…

  9. Ulicica says:

    N-am hotarat, mi-am prins degetele in chestiuni gastronomice. Daca vrei, am sa-ti trimit o mostra. Dar vreau sa ai o opinie sincera. Fara ocolisuri.

  10. Anca says:

    He he, ce-mi place sfatul. Asta le zic şi eu unor prieteni de-ai mei, să ia aminte la faptele bărbatului meu atunci când mă ajută chiar fără să-l rog şi vor fi mai fericiţi, aşa cum şi ele la rândul lor vor fi mai fericite. 🙂
    Anca´s last blog post ..Rara Avis

  11. @Carmen- anul trecut am pus sare la cotor şi a ieşit o varză ca pe Târgu Ocna. I-am dus o mostră şi doctorului şi de atunci subvenţionează reclama cu “pentru sănătatea dv. evitaţi consumul exagerat de sare, zahăr şi talii subţiri”, aşa că mi-am cam pus zăgaz la sare şi zahăr.

  12. @Anca- era anormal dacă nu savurai sfatul. Ai atâţia prieteni care stau ca belferii Boier Bibescu şi nu intră în bucătărie decât pentru o nouă sticlă de bere? Ce le aud urechile, n-aş vrea să fiu acolo!

  13. Anca says:

    :)) Nu am atâţia, dar cum de m-ai citit? Unii din ei chiar îmi reproşează că sunt mai rea cu ei decît prietenele lor.
    Anca´s last blog post ..Rara Avis

  14. @Anca- eşti mai rea cu ei pentru că nu ai ce pierde, pe când ele se gândesc că el se poate duce într-alt castel unde-i linişte.

  15. Anca says:

    E posibil şi asta, dar nu sunt rea, sunt realistă. :)) Că şi ei le iubesc, dar uneori mai au scăpări.
    Anca´s last blog post ..Rara Avis

  16. @Anca- realistă sau visătoare ai reuşit ca soţul tău să-mi urmeze sfatul încă dinainte de a-l etala pe blog.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: