Paris 2

 

M-am sculat dimineaţă c-o lumină difuză orange, din cauza draperiilor care filtrau lumina şi n-o lăsau să intre decât cu percheziţie corporală. Am intrat în viaţa pariziană, deci eram parizer, cum ar spune nepotu-miu de la o ţară de lângă Bucureşti. Acasă, jaluzelele exterioare nu lasă nici urmă de lumină, poa’ să facă şi explozie soarele, cum am auzit că-şi investighează adâncurile anul ăsta şi la anul şi câte-un pic, pân’ o mai rămânea fără heliu şi atunci să vezi! Ilinca îmi stătea exact pe braţul cu ace şi astfel m-am dumirit că sunt încă pământean cu o nesimtere de mână acută. Cu braţul ăla viu am mângâiat-o pe obraz, i-am luat un bigudiu albastru care se mai ţinea doar într-o şuviţă şi i-am spus:

– Fii tu bună Ilinca şi lasă-mă ca la Paris să desdraperiez eu şi să mă vezi în adevărata mea lumină când te bunădiminiţesc.

Tot ce a înţeles a fost să îmi cuprindă braţul pe mai departe şi să mişune cu obrazul de câteva ori în sus şi în jos, pe pijameaua aia a mea cu berbecuţi. O ştiţi! Istoria din TGV se repeta. Precis visa ceva şi urma să-mi povestească, dar n-aveam timp de poveşti! Trecuse binişor de 7 şi se îndrepta spre 9, iar ea încă se mai gândăcea în pat în virtutea celor ci’minute. Ştiam semnificaţia acestei incantaţii: eu să mă duc la micuţul dejun şi să-i aduc şi ei un croissant cu gem de fructe de pădure, o cafea cu lapte, o felie de şuncă de Paris şi o bagheţică pe care trebuia s-o apuc cu un cleşte de prăjituri pentru că încă sfârâia. Şi brânzică Camembert, să nu uiţi!

Picoliţa care mi-a fost atribuită mi-a transmis un bonjour cu un “u” atât de lung încât ecoul lui se mai aude şi astăzi. Fusese pe cat-walk la Lorenzo Riva, altfel nu găseam o explicaţie la câtă frumuseţe afişa în şorţuleţul alb cu paspoil roşu, fustiţa neagră care se vedea numai de la spate (m-am uitat lung după ea pentru că nu-mi mai aducea odată caviarul ăla) şi o boneţică rotundă cu dantele de la Paris şi care era prinsă cu un elastic în culorile roşu, alb, bleu, de un păr şaten, blond, roz pal. Talia era cu mult mai mică decât pe ceea ce stătea fustiţa neagră şi o chema Roseanne după ecusonul care-i anina în pieptul peste care, fără să vreau, mi-a înţepenit privirea. Dacă Ilinca ar fi fost cu mine, m-aş fi fript la nas de atâta uitat în cafea, dar aşa, am scăpat cu nasul în vânt şi i-am mulţumit Roseannei pentru deliciile oferite. Am căpătat de la ea o tavă cu totul şi cu totul din inox pe care am încărcat comanda pentru room- service, la care am adăugat, din proprie iniţiativă, un fir de frezie într-o vază miiică-miiică şi care se găseau la comandă pentru persoane eclatante, mirifice, cu personalitate pregnantă şi care se simţeau destul de nobile pentru a coborî din aşternuturi. Eu eram sclavul pe viaţă al tuturor acestor calitaţi şi eram menit a duce la îndeplinire misiunile primite, că doar veneau de sus, de la et. 3.

Am coborât amândoi pentru a începe un tur metodic, pe jos, al Parisului, deşi îl mai văzusem de câteva ori, dar eram curioşi dacă se mai construise vreun chioşc fără autorizaţie, dacă se mai sablaseră clădirile, dacă schimbaseră vitrinele. Priveam deci cu ochi de inspectori ai Primăriei şi murmuram în barbă că pe ăştia nu poţi să-i prinzi cu coţcării. Am ajuns în Place de la Bastille, apoi Notre Dame, Champs Elisee şi nu vă plictisesc cu descrierea lor pentru că le găsiţi pe Wikipedia. Pe toate străduţele pe care mă trăgea Ilinca nu am văzut parcate maşini scumpe ca în Bucureşti. Cum este posibil să stai într-o garsonieră şi să ai BMW X6 sau Mercedes AMG? Am primit explicaţii de la Ilinca:

– Academicianul meu, ( aşa-mi spune ea când trebuie să-şi etaleze o teorie şi se miră cum naiba am obţinut eu această nominalizare, când ea ştie mult mai multe şi n-a cucerit decât titlul de frumosă şi deşteaptă acasă) ori este băiatul lu’ tăticu care are contracte cu statul, ori a primit moştenire un teren pe care l-a vândut şi, ca tot românul, în loc să-şi facă o casă, preferă să se dea cu maşina prin târg sperând că aşa un aspirator îi va face rost de o soţie pricopsită care să-l pună să-şi vândă maşina, să facă un credit şi să ia o casă decentă, iar de restul, rochiţe.

Din vorbă săltată pe pietrele de bazalt ale unor străzi pariziene am ajuns la Muzeul Lafayette. Mai am doar timp să vă spun că schimbaseră vitrina la LouisVuitton şi situaţia se răsturnase conform pozelor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Buna Dimineata ODLM, Buna Dimineata Dragilor!

    ODLM, iti multumesc pt cadoul de astazi, primit dis-de-dimineata, o poveste din Paris si care trateaza si unul dintre subiectele mele preferate, Muzeul Lafayette. 🙂 🙂

    Se spune ca pt a vizita cu adevarat Muzeul Louvre iti trebuiesc 6 luni, in care sa stai in muzeu 8 ore, in fiecare zi a saptaminii.

    Insa nimeni nu a studiat cit timp iti trebuie sa vizitezi Muzeul Lafayette. Eu as putea sa-l vizitez o viata intreaga si nu m-as plictisi. 🙂

    In privinta jaluzelelor, un pic m-am speriat la gindul jaluzelelor inchise complet, fara un fir de lumina in camera. Imi este foarte frica de intuneric si nu pot visa fara sa vad un pic de luna, cer, si citeva stele. 🙂
    Nu numai ca jaluzelele stau jumatate deschise in toata casa, dar peste tot avem lampite in priza, din acelea pt copii. In acest fel si noptile sunt pline de povesti, nu numai zilele.

    Nu am stiut ca picolitele din Paris au asa niste sortulete frumoase, cred ca tot de la Lafayette le cumpara. 🙂

    Weekend frumos tuturor! 🙂

  2. @Odille-bună dimineaţa. Despre Muzeul Lafayette mai am de scris, de abia l-am deschis. Şi vitraliile de la etaj mi-au luat “le mau” cum spun francezii de pe malul Dâmboviţei.
    Eu sunt cel care nu suportă lumina în cameră dimineaţa. Poate să-mi cânte live James Last şi dând din baghetă să mă atingă la ureche, eu tot nu mă scol, dar la cea mai mică geană de lumină, sar ca şi cum mi-aş pârli sprincenele aşa cum am făcut-o când eram mic şi am vrut să văd din ce elemente este alcătuit focul.
    Bine, şorţuleţul picoliţei este impropriu spus, pentru că era ditamai şorţiculoţicul care se ridica spre Nirvana la fiecare pas mărunt. Şi făcea mulţi paşi mărunţi…

  3. Cine ar putea cinta Parisul mai bine decit Edith Piaf?

    Edith Piaf – Sous le ciel de Paris

    http://www.youtube.com/watch?v=uOXzGtlLGgw

    Sous le ciel de Paris
    S’envole une chanson
    Hum Hum
    Elle est née d’aujourd’hui
    Dans le cœur d’un garçon
    Sous le ciel de Paris
    Marchent des amoureux
    Hum Hum
    Leur bonheur se construit
    Sur un air fait pour eux

    Under the sky of Paris
    A song escapes
    Hum hum
    It was just invented today
    In the heart of a young man
    Under the sky of Paris
    Lovers are walking
    Hum hum
    Their happiness being fashioned
    On a melody made just for them

    Sous le pont de Bercy
    Un philosophe assis
    Deux musiciens quelques badauds
    Puis les gens par milliers
    Sous le ciel de Paris
    Jusqu’au soir vont chanter
    Hum Hum
    L’hymne d’un peuple épris
    De sa vieille cité

    Under the Bercy bridge
    A philosopher sits
    Two musicians, a few loafers
    And then thousands of people
    Under the sky of Paris
    They will be singing until night falls
    Hum hum
    The song of a people in love
    With their old city.

    Près de Notre Dame
    Parfois couve un drame
    Oui mais à Paname
    Tout peut s’arranger
    Quelques rayons
    Du ciel d’été
    L’accordéon
    D’un marinier
    L’espoir fleurit
    Au ciel de Paris

    Close to Notre Dame (large church in Paris)
    Sometimes a drama is smouldering
    Sure, but in Paname ( a nickname for Paris)
    There are no problems
    A few sun rays
    From the summer sky
    An accordeon
    Played by a sailor
    Hope springs again
    Under the sky of Paris

    Sous le ciel de Paris
    Coule un fleuve joyeux
    Hum Hum
    Il endort dans la nuit
    Les clochards et les gueux
    Sous le ciel de Paris
    Les oiseaux du Bon Dieu
    Hum Hum
    Viennent du monde entier
    Pour bavarder entre eux

    Under the sky of Paris
    Runs a happy river
    Hum hum
    During the night it lulls to sleep
    The poor people of the street
    Under the sky of Paris
    God’s birds
    Hum hum
    Come from all around the world
    To have a chat

    Et le ciel de Paris
    A son secret pour lui
    Depuis vingt siècles il est épris
    De notre Ile Saint Louis
    Quand elle lui sourit
    Il met son habit bleu
    Hum Hum
    Quand il pleut sur Paris
    C’est qu’il est malheureux
    Quand il est trop jaloux
    De ses millions d’amants
    Hum Hum
    Il fait gronder sur nous
    Son tonnerr’ éclatant
    Mais le ciel de Paris
    N’est pas longtemps cruel
    Hum Hum
    Pour se fair’ pardonner
    Il offre un arc en ciel

    And the sky of Paris
    Has its own secret
    For 20 centuries it has been in love
    With our Saint-Louis Island (an island in the Seine river)
    When the island smiles at it
    The sky puts on its blue suit
    Hum hum
    When it rains on Paris
    It means the sky is sad
    Because it is jealous
    Of the island’s millions of lovers
    Hum hum
    It roars over us
    Its thunderous sounds
    But the sky of Paris
    Is never cruel for long
    To beg our forgiveness
    It offers us a rainbow

  4. ODLM, vai ce comentariu lung am postat? Nu mi-am dat seama pt ca in yahoo parea mult mai micut. Scuze! Te rog sa-l stergi daca vrei.

  5. ODLM, eu abia astept zorile pt ca sunt in competitie cu viata. Tot am impresia ca sunt atitea lucruri de trait, invatat, citit, facut si eu sunt una singura. 🙂 Asa ca ma trezesc inaintea zorilor.

    Daca ma trezesc cumva mai tiziu de 6 AM, am impresia ca am pierdut din viata.
    Iar de intuneric mi-a fost frica de cind eram micuta si nu mi-a trecut. Daca nu vad macar o stea intru in panica si cu mare teama, in liniste, ma duc si ridic jaluzelele.

    Dar daca tu ai reusit sa fii prieten si cu intunericul si nu te ascuzi infofolit sub plapuma, atunci ai eliminat o serioasa sursa de stres. 🙂

  6. La Paris cred ca se pot gasi si scuze pt privit zine, sortulete. Poti sa spui ca-ti aduc aminte de tablouri din Louvre. 🙂
    Eu as cere numele pictorului si al tabloului. 🙂 🙂

  7. @Odille- Doamne fereşte! Tablourile lui Rubens, spre exemplu, sunt un coşmar al feminităţii. Parcurgi kilometri până termini de mângâiat o rubensiană.