search
top


Paris (parcă) 3

Claudette, într-o splendoare evidentă.

Vizita de ieri pe la Lafayette a fost mai mult ca o inspecţie ordonată de partid pe la etablismentul vreunui membru, aşa, să se cheme în presă “că şi ai noştri nu scapă de controale, poporule credul care eşti tu”. Adică scurtă, o mostră de parfum cu damf la intrare şi o defilare pe la numele celebre din modă. Era seară, vânzătoarele păreau că vizitaseră Sacre Coeur, Tour Eiffel, Mont Blanc, pe jos şi căscau subliminal, adică pe sub tejghea. Le-am promis, adică Ilinca le-a promis, că venim şi mâine cu forţe noi pentru că şi noi exersasem cam acelaşi traseu şi ni se făcuse dor de “du-mă acasă, măi metro'”.

Astăzi (naratorul foloseşte timpul încetăţenit deja, prezentul în trecut) Ilinca s-a sculat înaintea mea, în virtutea promisiunii lăsate la muzeografele de la Lafayette că le vom pipăi exponatele. A tras ce-a tras de mine şi iată-ne coborâţi la micul dejun. Am rotit ochii după Roseanne, am văzut la ce sector serveşte şi am depus ostentativ băgăjelele( aparatul foto, umbrela, harta, binoclul, strugurelul) în cu totul şi cu totul alt sector. Picoliţa noastră era de la Muzeul de Egiptologie, ceea ce corespundea cerinţelor Ilincăi ca toate femeile din jurul meu, pe o rază de 1 km ( 2 km când aveam binoclul cu mine) să fie cu nasul coroiat şi să poarte nişte ani în cocoaşă. Ne-a servit frumos, decent, dar tot ne-a trimis-o pe Roseanne să ne întrebe ce cameră suntem. Ilinca a vrut să-i spună altă cameră, la derută, dar eu, preventiv, am scos cheia pe masă ca să vadă că stăm la 33, apartamentul îndrăgostiţilor din ţările estice, aşaaa, ca să nu-şi facă iluzii minunata de Roseanne.

Am cumpărat cartele care dădeau dreptul de a te aburca fleandura pe orice mijloc de transport din Paris, nelimitat, la orice oră, cu oricine. Muzeul Lafayette nu era departe. Era la o aruncătură de metrou, pe dedesubt. O ţin minte pe una care se îndrepta ea către ceva, dar abia ieşise de la coafor şi avea parcă rădăcinile în aer. Erau nişte ţepi lungi, împletiţi, încărcaţi de fixativ, care-mi trezeau amintiri duioase despre salcia mea cu rădăcinile aparente. Am citit un rictus a lehamite pe faţa ei când, cel ce cântase un fel de “Ascultaţi creştinilor”, i-a întins cutia de conserve fostă cu ton bucăţit. Acum, avea în ea bucăţi de euro mici-mici de tot.

Ne-am luat iar porţia de parfum “Un damf d’amour” şi am început metodic, în sensul acelor de ceasornic. Din sens invers veneau nişte manechine din silicon 20%. Intrau la Nina Ricci, puneau o pijămăluţă şi-o eşarfă, defilau lăsând stupoare în ochii bărbaţilor, se dezbrăcau în spatele unui paravan luminat din interior, în aşa hal încât să se ghicească siluetele celor ce cu măiestrie le aruncau pe jos. Eu am fost bun la şarade şi le-am ghicit imediat. Erau patru: Itzy, Ritzy, Ditzy, Pitzy, care au ieşit dezbrăcate în Victoria’s Secret şi s-au îndreptat către Christian Dior. Tot aşa: o scurtuţă, o pălăriuţă, o bluziţă transparentuţă. Ilinca s-a plictisit şi trăgea de mine în sens invers acelor de ceasornic.

A probat toate mărcile. Eu stăteam înafara cabinei, cu canadiana pe braţ, cu sticla cu apă, cu borcănelul de spirt şi mă plimbam printre rastele. Cum vedeam un model cuminte, cum i-l duceam la probat. Nu-i plăcea cum îi vine la umeri. Căutam una fără umeri, doar cu şolduri, doar cu piept. Asta se ia! Am epuizat damele şi am ajuns la bărbaţi. Era rândul meu…

La hotel a urmat proba a doua. De foc. La cele bune se rupe eticheta, iar la cele cu îndoială se mai lasă să se mai gândească asupra utilităţii lor. I s-a făcut sete numai de apă fără bule şi am fost rugat să cobor la restaurantul de jos, când, peste cine dau? N-aţi ghicit! Peste Alexandra, o fostă colegă de liceu, frumoasă atunci, frumoasă acum. S-a stabilit în Franţa, a divorţat şi în urma divorţului a reieşit Claudette, fiica ei, cu care era acum la bistro. Alexandra era o fată inteligentă, avea un talent înnăscut la gimnastica artistică, o graţie pur feminină, pe care însă, cum vedeţi, n-a continuat-o spre desăvârşire. Fostul soţ era chimist într-o fabrică de brânzeturi camembert dintr-o vecinătate a Parisului şi-i asigura o pensie alimentară îndestulătoare plus brânză, pe care ea o împărţea la toţi vecinii, iar pentru asta,  o putea lăsa pe Claudette în grijă, la orice oră din zi şi din noapte. Claudette, fiind atât de scumpă, era bine primită în orice casă şi răsfăţată exact cum fac eu acum, cu ea în braţe. Lipicioasa nu ştia decât franţuzeşte, vorbea cu gura plină şi maică-sa mi-a tradus ce spusese ea despre mine “C’est beau ce garcon”. Se citea o tristeţe în zâmbetul Alexandrei şi intuiam un strat gros de cerumen care-i învelise sufletul deşi, căuta să mă asigure că este pe picioarele ei acum. Cam depărtate, dacă mă întrebi pe mine. Ochii i se luminau numai când se uita la Claudette, iar eu, o vorbă să-mi fi spus şi i-aş fi luat-o să am grijă de ea pân-o fi la casa ei. Nu-i totul aşa pe lumea asta…

16 Responsesto “Paris (parcă) 3”

  1. Odille says:

    ODLM, in toata nebunia din Romania, povestile tale aduc un moment de normalitate. O dimineata care incepe placut, si care-mi aduce aminte de timpul cind stateam cumintica si cu ochii mari, asteptind cu emotie ca mama mea sa-mi citeasca un basm.

    Claudette este o frumusete de fetita si este imposibil sa nu ti se induioseze sufletul si sa nu iti apara dorinta de a oferi protectie cind vezi dragalasenia si inocenta unui copil.

    Cit despre bogatia de emotii prin care trec doamnele si domnisoarele cind intra intr-un magazin frumos, cred ca s-ar putea scrie romane. Ce trairi! 🙂

    ODLM, nu am inteles daca ai probat si tu ceva, sau dupa privirile catre Itzy, Pitzy, etc, ti s-a taiat alocatia? 🙂

    Va doresc o zi frumoasa si cu soare!

  2. Odille says:

    Nina, daca ar fi sa aseman Toronto, iarna, cu o imagine dintr-o poveste, “Castelul de Clestar”, cred ca i s-ar potrivi.
    Si nu imi da un simtamint placut si o dorinta de a-l explora.
    In schimb felul cum ai descris tu Pitestiul, mi-a facut placere. Probabil ca este o zapada calda si placuta.

    Succes astazi in drumul tau la Bucuresti.

  3. Odille says:

    Cred ca dieta voastra de “lomboane cu isine si cu ichior” ar fi cea mai potrivita inainte de o vizita la dentist. Ar putea deveni chiar interesanta! 🙂

  4. Odille says:

    @ODLM,
    “@Odille- v-au îndoctrinat capitaliştii cu state vechi ca să aveţi aceleaşi opinii şi să cădeţi de acord pe Skype. Aici, fiecare are altă opinie şi cădem într-un dezacord cotidian, culminând cu o păruială la drum de seară, în direct şi la o oră de vârf”.

    Voi comenta un pic pe baza comentariului tau.

    Orice vizita a mea in Romania este insotita de o multitudine de sentimente.
    In primul rind este fericirea de a veni pe pamint rominesc, care are pt mine o atractie, as spune fatala.
    Apoi fericirea de a ma intilni cu prieteni dragi. Ma intilnesc cu fiecare dintre cei mai apropiati, sau in grup, si dupa fiecare intilnire sunt ca un glob-virf de brad de Craciun, asa stralucesc de bucurie.
    Apoi ma cuprinde o mare tristete cind vad greutatile prin care trec oamenii si grijile lor.

    Si incetul cu incetul, dupa ce ma uit la TV, citesc ziare, incep sa simt tensiunea nervoasa care apasa intrega Romanie, ca o picla rece si grea imi intra in suflet si in minte.

    Nu voi incerca sa inteleg ce se intimpla cu politicienii si cu mass media, pt ca pt mine este de neinteles. Toata ura lor, lipsa de dragoste pt tara, lipsa de civilizatie, se transmit intregii populatii.
    Insa sunt citiva oameni (ma refer la oameni publici) care incearca sa contrabalanseze toata aceasta enormitate urita, printre ei fiind Andrei Plesu, G. Liiceanu, Hureazeanu si probabil ca mai sunt si altii pe care nu-i cunosc.

    Emil Hurezeanu m-a dezamagit total si pare sa fie in cadere libera, intr-o prapastie fara fund.
    Insa Liiceanu, pe care inca il pretuiesc, m-a surprins neplacut in interviul cu Herta Muller.
    Era asa de plin de importanta lui, incit m-am gindit la o broasca a carei imparatie este un lighean si care este convinsa ca este Imparateasa tuturor broastelor din lume.
    Cred ca din cind in cind ar trebui sa ne raportam la Univers si sa ne dam seama ca ceea ce stim noi este aproape nimic fata de ceea ce nu stim.
    Oricum, este bine ca exista un Liiceanu in Romania, si cred ca trebuie sa ne pretuim toate valorile, ele fiind o contragreutate la marea masa de nonvalori apartinind clasei politice.

  5. simfo says:

    Vin aproape in fiecare dimineata aici si ma bucur sa va gasesc printre povestile atat de frumoase..Am citit si eu primele postari si vreau sa mai vin mult-muult,cu gandul si cu fapta! 🙂
    Iti multumesc ODLM!

    Esti adorabila Odille! 🙂

    Daca vine vorba de lombonele,imi iau elan..

  6. @Odille- dieta cu ichior înainte de dentist am încercat-o, dar am fost întors de pe scaun şi dus acasă pentru că anestezia nu prinde la ichior. Este ca şi cum ai încerca să spargi nucile cu cravata.

  7. simfo says:

    Ai vorbit serios intre timp Odille.Si pe buna dreptate!

  8. Odille says:

    Simfo, citeodata ma gindesc sa pap citeva “lomboane cu ichior”, doar, doar voi vedea viitorul in roz.
    Cind ii vad pe acei oameni la TV (politicieni si jurnalisti), ma intreb de unde au venit acesti oameni, cine sunt ei, ce parinti au avut?
    Si nu gasesc raspuns.

  9. Odille says:

    ODLM, am notat ceea ce ai spus despre bomboane si dentist. 🙂 Dar sa stii ca la mine anestezia se instaleaza greu din cauza fricii mari pe care o am.
    Doi dentisti s-au uitat numai in ochii mei si mi-au spus cinstit ca le transmit prea multa frica si nu pot sa ma accepte ca pacient. 🙂

  10. @Odille- dacă eu merga aşa, pe stradă şi văd doi ochi care transmit frică, înseamnă că eşti tu?

  11. @Simfo- chiar se simte când treci tu pe aici. Laşi o atmosferă duioasă de pace.

  12. Odille says:

    ODLM, numai daca ai fi dentist! 🙂

  13. Odille says:

    Dragilor, va doresc un weekend frumos, dupa dorinta inimilor voastre.

    Sper sa va vad mai tirziu, voiosi si galagiosi. Mi s-a terminat pauza. 🙂

  14. CristinaC says:

    O vineri minunata va doresc.
    Ce harnici ati fost. Ma bucur totusi ca suntem in tr-un anumit contratimp cacia ajung dimineata la birou, prima de obicei, si ma reped la Ana cea cu mere ca sa va vad si aud.

    Omule Claudette e o dulceata de fetita. te cred ca ai vrea sa o iei si sa ai grija de ea!

    simfo si eu vin aici de mult prea mutle ori pe zi pentru ca ma simt bine si pentru ca ma inalta sa citesc si “vorbesc” cu acesti oameni minunati.

    Nu stiam ca bomboanele cu lichior fac rau la anestezie… o sa incerc cu prima ocazie. Ma intreb daca sa incerc la dentista sau la chirug? Sugestii?

  15. Crisss says:

    O dulceata de fetita !Vreau si eu un asa ingeras :).Frumoasa scrierea !Imi era dor de o astfel de poveste …

  16. @Crisss- aşa un îngeraş este bobocul unui top-model, dar până atunci, pe tine ca părinte te umple de bucurie şi mai târziu de mândrie. Dacă n-ar fi fost atât de zvăpăiată, aş fi făcut mult mai multe poze cu ea. Ce-i drept însă, a stat cam mult la mine în braţe. Mi-am pus-o în cap…

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: