search
top


Un frate până dincolo de apus

 

Poate Emma?

Diferenţa de vârstă între Alin şi Tudor era doar de 3 ani. Tudor se născuse primul şi avea dreptul la jucării pe care, deocamdată, Alin le vedea strălucitoare, dar la fel îi luau ochii şi suzeta şi Mu-Mu şi Ati-iepuraşul. Mai târziu în ani, când Alin deja simţea o nevoie acută de trenuleţ, exact în aceeaşi perioadă a zilei, Tudor avea şinele montate, gara cu copac pe amplasamentul destinat, barierele care sclipeau şi erau nerăbdătoare să  domolească traficul nebunelor de autobuze precum şi al maşinilor cu gălăgioşi cu muzica tare. Ce lipsea? Locomotiva electrică care dădea de-a surda în gol din roţi în mânuţele lui Alin. Bateriile obosiseră şi pesemne că ar fi refuzat să care ditamai vagoanele pline ochi cu beţe de chibrit necesare construcţiei unei cabane în păduricea care se învecina cu bufetul burduşit de jucării. Păduricea ar fi fost mai întinsă şi ar fi avut mai mulţi tigri, maimuţe, soldăţei şi peşti de pădure, aşa cum îi aşezase Tudor înainte de a pleca la grădiniţă, dar bufetul stătea în calea împăduririi şi îngustase samavolnic un spaţiu pentru odihna oamenilor care trudeau în lanul de grâu şi care se întindea hăt, până dincolo de piciorul mesei. Şi acolo sub masă găseau umbră, de ce să se plângă în van oamenii aceia?! Bineînţeles că Alin obosise bateriile -care încercaseră cu toată puterea lor să se opună strângerii roţilor în pumni-  cu locomotiva pornită de azi-dimineaţă şi care acum hârâia în salturi sinusoidale. Tatăl lor, domnul Scorizetti- italian îndrăgostit lulea de o româncă- îi învăţase că bateriile se mai trezesc la viaţă dacă le pui frumos pe calorifer şi ai răbdarea unui om mare să le laşi acolo “până sunt calde-calde, căluţii mei”.

La început a fost o luptă surdă, bărbătească, întreruptă doar de palme pe înfundate şi încleştări de dinţi până în ziua în care Alin a rămas cu roţile, iar Tudor cu caroseria, inclusiv cu mecanicul care scosese nedumerit bustul pe geamul lateral şi atârna doar în şurubelul care-şi dezvăluia toată tărăşenia cum de stătuse el înţepenit atâta amar de vreme, până azi.

Tudor căzuse într-o depresie însoţită de refuzul ciocolatei, joaca se sfârşise odată cu locomotiva sfâşiată de orgolii de băieţi fraţi, grădiniţa ce era ea un coşmar înainte, acum devenise ceva de neconceput! Totul până în ziua în care părinţii i-au cumpărat o locomotivă nouă. He-he, n-o mai lăsa acasă! O împacheta în fiecare dimineaţă şi o băga în rucsac, nu înainte de a-i aplica câteva tampoane de plastilină pe la roţi, pe la mecanic, pe la sirenă, pentru o protecţie pe durata transportului. Bineînţeles că Alin nu se împăca deloc cu o locomotivă trântită la perete, fără roţi şi cu-n mecanic atârnând. “Batitiile” erau totuşi la locul lor şi nu înţelegea de ce nu mai făceau niciun bâz, niciun câr, chiar şi aşa, fără roţi. Era ceva în neregulă cu mecanicul care se strâmbase şi nu mai voia să intre la loc şi s-o pornească. Nu-şi explica cum ziua, locomotiva era inertă, doar puţin ruptă de roţi, de baterii, de realitate, iar pe la prânz, cum venea Tudor şi se încuia în camera de joacă, cum se auzeau zumzăitul acela de locomotivă funcţională şi muzica din gară şi claxoanele maşinilor la barieră şi tot dezmăţul ce fusese odată.

Şcoala, vârsta, profesorii i-au făcut mai înţelepţi. Nu aveau de împărţit caiete, creioane, penare. Dacă ar fi fost după ei, amândoi şi le-ar fi dat reciproc, sau de ce nu, de tot, la alţi colegi şi ăia la rândul lor la alţii, până li s-ar fi pierdut urma pe la copiii nevoiaşi. Toate caietele lui Alin erau scrise în mare parte de Tudor, cu bastonaşe, cu beţişoare, cu linie-punct-linie. Se şi vedea diferenţa !  Doamna Drina, mama lor, avea un ochi care nu se înşela niciodată. Făcuse într-una din zile un tort pentru ziua lui Tudor. Turnase ciocolată fierbinte şi-l lăsase pe masă preţ de câteva ore înainte de a-l băga în frigider. Seara îi veneau prietenii şi Tudor avea de suflat în 10 lumânărele bleu şi de băut şampanie de zmeură în neştire. Când tocmai se făcuse vremea de băgat tortul la rece,  Drina a scos un strigăt scurt, după care i-a chemat pe amândoi nu pentru o jordie, doar aşa, pentru o vorbă de dojană:

–         Vreau să ştiu cine a muşcat banditeşte din tort şi l-a pocit în halul ăsta? Tu, Tudor?

–         Nu mamă, eu nu-mi amintesc să fi făcut aşa ceva.

–         Atunci tu, Alin?

–         Nu mămico, eu abia aşteptam să sufleTudor în lumânări şi apoi să ne tai tu o felie frumos, la toţi copiii.

–         Alin şi Tudor, ia vă rog să vă apropiaţi şi să vedeţi urma de muşcătură. Ce părere ai Alin, cine-i ştirbul în casa asta?

Tudor simţea că Alin se îndreaptă spre o mare încurcătură. Faptul că îi lipseau doi dinţi şi vorbea ca un şarpe care nu ştie decât să sâsâie, îl aducea pe Alin în linia întâi de front şi ar fi putut căpăta o pedeapsă cel puţin de neparticipare la distracţie. Chiar dacă porţia de tort şi-o mâncase cu vârf şi îndesat- ba parcă intrase şi-n feliile din imediata vecinătate- exista riscul să nu mai capete nici măcar un dumicat şi asta era grav în faţa atâtor copii.

-Mămico, a spus Tudor, Alin m-a întrebat înainte dacă mă supăr dacă ia şi el o bucăţică de tort. Eu nu am ştiut să-i tai şi atunci l-am lăsat să muşte din el. Nu numai Alin este de vină!

V-am spus eu că pe doamna Drina n-o înşeală ochiul, dar de muiat sufletul, cu siguranţă era uşor de înduioşat!

“Un frate până dincolo de apus”, aşa i-a şoptit Tudor lui Alin după ce au rămas singuri. Tudor învăţase la şcoală că apusul era departe. Era ca o ţară mare, ce mai! Şi fraţii trebuiau să fie nedespărţiţi şi la pozne şi la bucurii, până dincolo de apus, departe. Alin a înţeles lecţia şi o îmbrăţişare de frate, fără să te vadă ai tăi şi nimeni, contează mai mult decât orice tort de pe lumea asta. Cum-necum, tortul a fost reparat destoinic de Drina, petrecerea a fost şi cu un pic de dans şi nişte desene animate, mai un joc pe computer, mai o pupătură pe obraz de la fetiţe care i-o coceau de mult lui Tudor…

Alin păstrase toate jucăriile, bucuria fiindu-i dublă: avea şi de la Tudor şi ale lui, dobândite urmare calificativelor de “foarte bine” pentru bastonaşe, linie-punct-linie şi absenţa porcuşorilor dintre rânduri. Locomotiva cea nouă a lui Tudor intrase deja pe mâna lui şi abia acum îşi explica zgomotul de maşinărie funcţională care se auzea dindărătul uşii de câte ori era Tudor acasă. Dar o păstrase şi pe cea veche… Dulapul de jucării era burduşit, iar când deschidea uşa, toate jucăriile prindeau viaţă. Se năpusteau pe covor de parcă s-ar fi sufocat în dulap. Bateriile, epuizate de cu seara, erau odihnite acum şi-l făceau pe Rilă să bată toba mai cu spor şi pe Goya, maimuţica, să danseze ca-n desenele animate. Într-o zi, Tudor l-a întrebat:

–         Alin, tu nu ai de gând să mai arunci din jucăriile alea rupte de cap, fără roţi şi cu baterii curse? Le ţii acolo până se transformă în ţiţei ?

–         La 13 ani, Tudor deja învăţase despre cum s-a format ţiţeiul şi pe unde se mai găseşte el la noi în ţară, dar cum să-i explici unui Alin, care-şi trăise doar 10 ani din viaţă, ce înseamnă un parcurs de milioane de ani ?

Totuşi, vremea a trecut în desfăşurarea ei firească. Alin şi Tudor erau în echipa de baschet a şcolii şi pur şi simplu, când jucau împreună, ascundeau mingea. Apărea în cele din urmă, inevitabil, în coş. Spiritele se încingeau, ca în orice miuţă de altfel, dar nimeni nu îndrăznea să meargă mai departe cu fapta dacă Alin purta o oarece vină. Tudor era mereu prin preajmă şi « un frate până dincolo de apus » funcţiona ireproşabil în ciuda tuturor riscurilor de a fi depăşiţi numeric.

Studenţia i-a despărţit numai din punctul de vedere al profilului îmbrăţişat de fiecare : Alin- economic, Tudor- arhitectura. Serile le petreceau prin cluburi. Aveau o singură maşină pe care, la plecare, o conducea cel care băuse numai suc natural. De obicei, Tudor.  El era cel cumpătat, cel care punea punct petrecerii printr-o comandă scurtă, de marină militară: “gata Alin, vodca asta a fost ultima, hai acasă!”. Părinţii, atâta timp cât Alin era cu Tudor, erau liniştiţi şi nici măcar nu dădeau telefon disperaţi să întrebe dacă sunt bine, dacă au mâncat, sau sunt pe stomacul gol de azi dimineaţă.

Emma intrase în viaţa lui Tudor tiptil, cu inocenţa unei frumuseţi evidente şi care nu făcea eforturi defel în a se face plăcută ca prezenţă răpitoare şi bun cozeur în orice domeniu. Făptură sveltă, păr lung, bogat, talia subţire cât s-o cuprinzi c-o privire. În  nopţile lungi de dragoste, Emma întreba şi Tudor răspundea: “părul?”, “şaten, fir gros şi abundent”, “ochii?”, “ cei mai sclipitori şi migdalaţi concepuţi vreodată de o mamă”, “nasul?”, “nu prea în vânt, dar destul de arian cât să trădeze rasa pură”, “picioarele?”, “ooo, lungi, glezna fină, nu ştiu ce mi-aş dori mai mult”.

Tudor a terminat Arhitectura şi lucra la o firmă privată. Era foarte apreciat şi-şi dorea ca şi Emma, după ce termină şi ea Arhitectura, să lucreze împreună la proiecte de ansambluri rezidenţiale. Prima lor colaborare a fost chiar casa lor. Ajutat de părinţi, Tudor a cumpărat un lot de teren lângă lac şi a vegheat un an de zile, zi şi noapte, la ridicarea unei case a cărei arhitectură exterioară era concepţia lui, iar împărţirea pe camere şi funcţionalitatea erau opera Emmei.

Nunta s-a desfăşurat sub toate regulile bunei cuviinţe. Emma mireasă, i-a întărit şi mai mult percepţia lui Tudor asupra sublimului. Muzica, invitaţii, fastul, parcă erau din alt film. Nu avea ochi decât pentru frumoasa lui, sub al cărei văl ştia că se ascunde tot viitorul. Pantofii albi, subţiri, ieşeau în ritm de vals de sub rochia lungă de mireasă şi marcau cu tocurile, un dans al iubirii numai de Tudor perceput.

De cum a intrat, Alin a luat discret toată tava cu păhărele de vodcă din mâna chelnerului şi s-a retras în vestiarul orchestrei. Era cred târziu când toboşarul a intrat să-şi ia o nouă pereche de beţe şi a găsit o tavă cu pahare goale şi răsturnată pe jos.

Alin deja se îndrepta- cât de fulger îl ţineau picioarele- către Corina, domnişoara de onoare şi cea mai bună prietenă a Emmei.  I-a cuprins faţa cu mâinile şi a sărutat-o îndelung în ropotele de aplauze ale asistenţei. Numai şi pentru acest sărut, orice fată i-ar fi dat numărul de telefon fără să-i fie cerut. Trup format la sală, ochi pătrunzători marcaţi de gene lungi, frunte înaltă peste care buclele rebele se zbăteau să-şi ia locul, Alin avea un exotism particular care atrăgea şi firile mai circumspecte de fete, chiar şi neveste, la o adică.

Lumina s-a stins şi doi chelneri au apărut cu un troleu peste care, tortul miresei era aşezat într-un aranjament floral superb, iar artificiile nu conteneau a-şi arunca efemerele scântei multicolore.

Alin s-a ridicat de la masă, şi-a făcut loc între cei doi chelneri şi a muşcat mai întâi din mirii de fondantă şi apoi dintr-un etaj al tortului. Lumina s-a aprins imediat, invitaţii amuţiseră, iar orcheastra se oprise în mijlocul melodiei. Plin de cremă, în această linişte neîntreruptă, Alin s-a repezit la Emma şi a sărutat-o pentru câteva momente marcate de o surprindere generală.

–    Tudor, “un frate până dincolo de apus”, remember?

Orchestra a avut inspiraţia să spargă liniştea şi nu mai puţin inspirat a fost d-l Scorizetti să-l ia pe Alin şi să-l scoată afară la aer.

Două săptămâni, atât îşi permiseseră Tudor şi Emma să plece în călătoria de nuntă. Emma avea o sesiune cu 5 examene nu tocmai uşoare.

Casa lui Tudor şi a Emmei era  uşă deschisă pentru Alin. Venea când voia, punea de-un barbeque, stătea la meciuri, la filme, ba chiar avea şi dormitorul lui, care acum nu mai era dormitorul musafirilor. Era dormitorul Alin, a cărui mobilă chiar el şi-o alesese. Tudor totuşi, instituise o regulă: nu putea veni acasă la ei cu mai multe fete. Singura care era acceptată era Corina, mai ales că se înţelegea minunat cu Emma şi seara se retrăgea discret în cameră cu Alin, râsetele Corinei, în contrast puternic cu mormăielile pe tonuri joase ale lui Alin, fiind o obişnuinţă a nopţilor.

Într-o dimineaţă, mama lor a sunat la telefon şi i-a anunţat cu  glas pierit:

–         Tatăl vostru este la spital şi ar vrea să vorbească cu voi. Vă rog să vă îmbrăcaţi urgent şi să veniţi să-l vedeţi.

Pereţii verzi până la jumătate ai culoarelor de spital, vânzoleala browniană a asistentelor şi a tărgilor cu bolnavi cu perfuzii, un haos în care atât pacienţii cât şi însoţitorii au decenţa de a vorbi în şoaptă, tocmai pentru a nu indica spiritelor rele unde sălăşuieşte suferinţa, iar pentru unii, tăcerea de veci.

D-l Scorizetti, o excepţie a italienilor iuţi şi pirpirii, altădată un om falnic şi cu o putere de a răsturna munţii, era acum o imagine scheletică care abia mai pâlpâia. Cu o voce stinsă, le-a povestit de conacul pe care li-l lăsa moştenire la Palermo, rugându-i să nu-l înstrăineze vreodată, aşa cum generaţii întregi l-au păstrat în patrimoniul familiilor lor.

Drina a rămas cu el şi l-a ţinut de mână până noaptea târziu, când Domnul l-a luat în Împărăţia Lui.

Tudor se dedicase muncii, câştiga bine, iar acasă îl aştepta o prinţesă cu 1001 nopţi de poveste. Aseară, băuse o bere cu Alin şi apoi se retrăsese să lucreze la un proiect cu un deadline destul de strâns. Abia în maşină şi-a adus aminte că uitase proiectul acasă. S-a întors şi a găsit-o pe Emma somnoroasă, în plină ceremonie de cafea vorbită cu Corina. Alin dormea, nu avea cursuri azi. Corina era îmbrăcată, tocmai se pregătea să plece. Tudor s-a oferit s-o conducă, măcar până în centru.

În maşină era cald, muzica aleasă de Tudor nu era ca zbănţuiala lui Alin. “Câtă linişte sufletească emană Tudor şi ce plăcut este să ai în preajmă un bărbat care să-ţi topească din când în când piscurile agitaţiilor inerente”- gândea Corina.

Vai, cât de târziu se făcuse! S-a căutat în geantă după telefon ca să anunţe că întârzie.

– Bineînţeles Tudor că mi-am uitat telefonul la voi acasă. Te rog opreşte ca să iau un taxi şi să mă întorc!

– Corina, sună de pe al meu dacă ştii numărul!

– Nu Tudor, nu-l ştiu, îl am în memoria telefonului meu. Trebuie să mă întorc, am nevoie de el astăzi toată ziua.

– Întârzii foarte mult aşa. Hai că întorc maşina.

S-au întors, au intrat, Corina s-a îndreptat spre noptiera din dormitor, iar Tudor se uita neliniştit la ceas. Era în hol, dar din dormitorul lor se auzeau zgomote cam nepotrivite. Desigur că nici măcar accidental nu-i frumos să te uiţi în poşeta unei doamne, dar în dormitorul tău, chiar şi legea bunelor maniere îţi permite o privire.

Alin şi Emma erau împreună în cea mai intimă ipostază de dragoste. A apărut şi Corina în uşă. Tabloul era halucinant, de neconceput. Uimirea era prezentă pe figurile lor şi se transforma treptat în privire plecată şi vinovată pentru unii şi străfulgerări de ură împletită cu amărăciune, pentru alţii. Alin şi-a strâns cearşaful în jurul corpului şi, fără o vorbă, a ieşit din cameră. Tot în tăcere, Emma a început să-şi înghesuie într-o valiză îmbrăcăminte la grămadă. Mintea ei refuza să acţioneze planificat, aşa cum se obişnuise de-a lungul anilor. “Ce-o să fac mâine, ce-o să fac anul viitor?” erau noţiuni ce ieşiseră complet din raţiunea ei. Tot ce ştia era că trebuia să împacheteze şi să se care naibii din acestă ruşine pe care numai ea o hrănise şi nu-i tăiase scurt lui Alin, încă de anul trecut, atingerile aparent întâmplătoare.

Tudor le-a lăsat casa. Decizia lui de a pleca în Italia definitiv a fost fulgerătoare şi propunearea de a fi luată cu el a luat-o şi pe Drina prin surpridere . Talentul l-a făcut să găsească relativ uşor de lucru în Palermo. Corina era singura care mai ţinea legătura cu el. De fapt, n-a stat prea mult pe gânduri, într-una din zile şi-a făcut valiza şi a luat avionul spre Palermo.

Tudor era din ce în ce mai apatic. După o vreme, Corina şi-a luat inima în dinţi şi a sunat-o pe Emma:

-Ştii că sunt în Italia cu Tudor de doi ani, nu!?

– Corina, tu eşti? N-am îndrăznit să ştiu nimic de voi. Greşeala mea a fost mult prea mare ca să mai am curajul să înfrunt privirea voastră.

– Emma, lasă asta! Vino te rog urgent în Italia! Tudor este într-o depresie ce se adânceşte pe zi ce trece şi cred că i-ar face bine dacă ai vrea să vorbeşti cu el.

La aeroport a întâmpinat-o Tudor.

– Corina nu este cu tine?

– O să vină mai târziu. Deocamdată hai acasă ca să mănânci ceva şi să te odihneşti.

Conacul era amplasat într-un ochi de pădure. Cel mai apropiat vecin era la câţiva kilometri. Pe aleea care ducea spre casă se auzea zgomotul specific roţilor de pe pietrişul alb al aleilor italiene nepavate din sud.

D-na Drina stătea în uşă şi-i aştepta cu o figură şi tristă, dar şi cu un început de zâmbet născut de sclipirea din ochii lui Tudor, sclipire pe care n-o mai văzuse de la plecarea lor din ţară.

Masa era aşezată festiv, faţa de masă lungă, albă, grea, tacâmurile se odihneau pe suporturi de argint, şervetele de damasc încorsetate în inele tot de argint şi câte două pahare cu picior, pe care dacă le-ai fi atins din întâmplare, ai fi auzit cel mai cristalin sunet din conacul ăsta, dar şi din cele vecine.

Cel care a rupt tăcerea a fost Tudor:

–         Emma, întoarce-te la mine! Chinul de a şti  că nu mai fac parte din viaţa ta, mă macină cu fiecare zi dată de Dumnezeu. Nu pot trăi fără să te ştiu a mea.

–         Tudor, am greşit enorm faţă de tine. Nu pot să concep un nou început. Este prea târziu. Sunt însărcinată. Alin va fi tată. Sunt vinovată şi abia îndrăznesc să-ţi întâlnesc privirea. Nu-mi cere imposibilul !

–         Emma, te las să te mai gândeşti. Giovanna te va conduce la camera ta. Odihneşte-te puţin şi mai vorbim apoi. Bine?

Zgomotul unei împuşcături i-a curmat somnul Emmei. S-a îmbrăcat repede şi a ieşit să vadă ce anume eveniment crease acele voci răstite de pe culoar. Mama lui Tudor, familiarizată cu locul, ajunsese prima în biroul lui Tudor. Stătea prăbuşită pe o canapea rezervată musafirilor şi plângea în pumni, ca toate mamele din lume.

O pată mare de sânge ieşise prin sweaterul lui Tudor. Emma privea îngrozită la cel ce fusese odinioară sortitul ei şi pe care-l abandonase acum, deşi, numai cu câteva ore în urmă, ar fi stat încă în puterea ei să-l întoarcă din năprasnica decizie .

– Emma mamă, Alin mi-a spus că o să aveţi un copil. Are şi Alin parte din inima mea, dar şi Tudor îmi sfâşia inima când îl vedeam cât suferă. Of Doamne, ce mi-e dat să  îndur şi să amestec şi bucurie şi durere în aceeaşi biată inimă de mamă!

Pe agenda de pe birou, Emma i-a zărit scrisul caligrafic cu tuşe îngroşate pe literele mari. Până şi bileţelele prinse cu magnet pe frigider, Tudor le scria ordonat, frumos, “ca să nu te chinuieşti Emma să descifrezi scrisul şi să pierzi esenţa a ceea ce voi simţi mereu pentru tine”.

Dragă Emma,

Abia astăzi mi-am pierdut orice speranţă de a te avea lângă mine pentru totdeauna. Am simţit şi regretul dar şi determinarea din glasul tău că deja este prea târziu pentru noi. Pentru mine nu mai este loc printre cei vii. Fără tine exist doar ca să trăiesc ca un suflet rătăcit în căutarea unei iubiri pierdute. Corina n-a locuit niciodată aici. Te rog, accept-o din nou lângă tine. Ea doar a încercat să mă facă să te uit şi mulţumeşte-i tu, te rog, pentru asta. Aş vrea ca Alin să te iubească la fel de mult ca şi mine şi să nu te facă să suferi vreodată. Spune-i că am să mă uit de acolo la voi şi încă mai sper că mă va socoti “un frate până dincolo de apus”.

Cu toată dragostea  pe care o iau acum cu mine,

Tudor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

86 Responsesto “Un frate până dincolo de apus”

  1. CristinaC says:

    Odille… sunt aici. Nu am fost lasata sa cobor din pat de doua zile… ca nu mi se dezumfla genunchiul si nu ii place nimanui… mai ales mie.recunosca ca sunt cam adormita de la medicamentele astea… Cozonaci fac mamele sambata….

  2. @Odille- sunt bine, mulţumesc. Am început o nouă postare, dar nu cred c-o termin. A venit somnul în vizită. A plecat de la tine şi bântuie prin bojdeuca mea

  3. Odille says:

    @ODLM, sper ca totul este bine si ca esti numai ocupat cu pregatirile pt Sarbatori. 🙂

    Multumesc mult pt toate informatiile din postarea “Enciclopedie”. Nu am avut timp decit sa fac o rapida trecere in revista, dar sper ca dupa sarbatori sa reusesc sa ma bucur de toate aceste informatii. De multe ori am impresia ca sunt depasita de multimea informatiilor si de cit de limitat imi este timpul.
    Insa voi gasi buzunarele de timp liber pt lucruri interesante.

    Cristina C, te-am cautat astazi pe aici si nu te-am gasit. Oare esti cu nasucul plin de faina de la cozonaci, ocupata cu tavi cu miel, oua rosii?

  4. windy says:

    🙂 oldm, nu mai stiu de ce radeam 🙂 adica, zambeam 🙂

  5. Odille says:

    Draga ODLM, Dragilor,

    Va urez Sarbatori Fericite, zile frumoase si sa fiti inconjurati numai de oameni buni.

  6. Odille says:

    🙂 @ODLM, cind am citit comentariul tau, aproape sa mi se inmoaie inima pt “bietii fumatori”, numai ca il citeam la 4 dimineata. 🙂
    Motivul? Seara trecuta am fost la un restaurant cu prieteni si distinsii fumatorii, fara absolut nicio mila si consideratie pt nefumatori, si-au umplut plaminii lor cu fum si din generozitate, si pe-ai nostri.
    Deci la 4 dimineata m-am trezit cu reactie alergica, usturime in git, guturai. Fiind in hotel nu aveam pe noptiera o sticla cu apa si un pahar (nu tin apa in pahar pt a nu intra microbii in ea :)), si nicio sticla de apa nu era deschisa. M-am luptat sa deschid o sticla si mi-a fost imposibil. Era si o sticla de apa plata “Carpatica” , care ne-a fost recomndata ca fiind cea mai buna, o sticla frumusica, dar dintr-un plastic mult mai dur decit celelalte.
    Cum nopatea precedenta fusese foarte scurta si pt mine si pt sotul meu pt ca trenul a fost la ora 6 AM, mi-a fost mila sa-mi trezesc sotul cum as fi facut in mod normal cind aveam asa o problema 🙂 Pina la urma am reusit sa decupez sticla de apa cu o forfecuta de unghii si apoi mi-am trezit sotul ca sa ma laud. 🙂
    Dupa cum vezi sunt inca treaza. La ora asta nu prea am multa intelegere pt nevoia fumatorilor de a fuma. 🙂

  7. @Odille- prin văile Elveţiei, uşa glisantă mergea de la est la vest cu dezinvoltura ta pe bicicletă.
    Înţeleg să nu se fumeze în avion. Dacă se deschide hubloul ar zbura odată cu fumul şi câteva corpuri de 45 kg, adică balerinele primele, apoi româncele frumoase şi în cele din urmă, negresele ar rămâne înţepenite cu bombatul în hublou şi ar opri depresurizarea.
    Dar în tren, de ce n-ar fi un compartimenţel acolo cu aerisire şi să te întrebe ca în vremurile bune: “smoking or no smoking, sir?”
    La hotel aşa te întreabă, dacă vrei să dormi cu draperie îmbibată de predecesori sau cu recepţionera. Care să-ţi dea o altă cameră.

  8. @CristinaC.- înclinarea este apanajul ăstora sănătoşi, care se leapădă acum de dragoşti plecate.
    Tu trebuie să te faci bine pentru noi.

  9. Odille says:

    @ODLM, chiar adevarat cu trenul din Franta? Nu pot sa cred!

    Noapte Buna Dragilor!

  10. Odille says:

    Cristina C, ma bucur din tot sufletul de primavara de astazi, ca o magnolie inflorira. 🙂

    Imi pare rau ca este inca asa de urit in Canada, dar nu sunt surprinsa.
    Va veni direct vara, dupa cum bine stim. 🙂

  11. Odille says:

    @ODLM, cam nazdravan sunteti dumneavoastra! 🙂 Am crezut ca nu vad bine cind mi-am vazut literele din mesajul anterior, pina am citit comentariul tau. 🙂

  12. CristinaC says:

    Odille, bucura-te de primavara… aici se pare ca nu vrea sa vina. Ploua, e urat, cenusiu si mai ales frig.
    Omule… as scrie si eu inclinat… ca nu prea pot “merge” altfel!

  13. @Odille- cum spuneam, şi noi am fost cu TGV de la Geneva la Paris şi am avut locuri lângă uşa glisantă care tot aşa făcea. Se pare că nici mecanismele franceze de glisare nu-s mai breze. Uşa-i uşă şi ea ştie una şi bună: legea gravitaţiei.
    Da’ de ce scrii tu înclinat? Aştepţi să mergem la deal ca să te îndrepţi? 🙂

  14. @Lotus- ceva ofuri şi reminiscenţe tot mai scoţi la iveală şi pe WordPress, dar treaba e pe trecute.

  15. @Windy- De ce râzi?

  16. Odille says:

    Cristina C, astazi avem o zi splendida. Cald si cer senin. Primavara! 🙂

  17. Odille says:

    Dragilor, abia acum pot sa fiu cu voi pt citeva minute.

    Astazi am calatorit cu Intercity, care in realitate era un tren vechi, cu niste usi care ar fi trebuit sa fie moderne, din acelea cu butoane. Numai ca atunci cind trenul se inclina intr-o parte, usile se deschideau. Trebuia sa asteptam sa se incline in partea cealalta, ca sa se inchida. Am incercat sa le tin eu inchise, dar au fost mai tari decit mine. 🙂
    Oamenii fumau in toaleta si nimeni nu le spunea nimic.
    O calatorie pe care sper sa nu trebuiasca sa o mai repet. Ma refer la calatorie cu trenul.
    Insa totul a fost uitat cind ne-am intilnit cu prieteni dragi.
    Ciudat este faptul ca atunci cind tii mult la cineva, parca nici distanta, nici timpul nu mai sunt atit de mari. Poate pt ca ii porti in suflet tot timpul.

    In citeva minute ne vom intilni cu alt grup de dragi prieteni.

    Sper sa pot sa va vad miine.
    O seara frumoasa. 🙂

  18. windy says:

    🙂

  19. lotusull says:

    Omule, zilnic scriam pe blogul vechi. A fost o perioada de preaplin ce se cerea evacuat.
    Acuma m-am linistit. Am luat-o asa incetior inainte si scriu functie de cum si ce simt, fara nici un pic de incrancenare.
    Na, oamenii se mai si vindeca 🙂

    Nopate buna tuturor.
    Nopate buna Omule, ma inclin in fata omeniei tale.
    🙂
    lotusull´s last blog post ..Regret că te-am întâlnit

  20. @Lotus- mă înclin în faţa prolificităţii tale. Eu nu pot scrie atât de mult şi zilnic aproape. Te felicit!

  21. @Odille- n-ar trebui să străbaţi atâtea mii de km ca să dai de dezamăgiri neaoş româneşti. Hai, ţopăie cu mine, vine primăvara!

  22. lotusull says:

    ODLM, eu inclin literele si cand ma laud, nu doar cand imi exprim varii ofuscari 🙂
    ( Imi statea in gat de-o vreme si trebuia de musai sa-i dau drumul afara )

    Seara buna tuturor 🙂
    lotusull´s last blog post ..Regret că te-am întâlnit

  23. Odille says:

    @ODLM,
    “@Odille- de la oameni?”

    Da,cele mai mai amarciuni imi vin de la oameni in care am crezut.
    Si nu ma pot obisnui!

  24. Odille says:

    Draga Cristina C, iti voi trimite detalii intr-un e-mail.
    Este minunat ca testul ti-a iesit bine, acum cred ca-ti trebuie multa rabdare.

  25. CristinaC says:

    Odille… am fost ieri la fizioterapie… m-am dus la cel mai apropiat cabinet de casa… si am avut o surpriza f neplacuta… nenea 9 te las sa ii ghicesti etnia) era chiropractor si imi sugera sa vin la el sa ma ajusteze si apoi el sa imi faca recomandari altor “specialisti”. Nu mi-a placut nici faptul ca m-a facut sa astept jumatate de ora chit ca aveam programare… ca era murdar si sleampat totul acolo… cheap cum ai spune pe aici.

    Adevarul e ca genunchiul imi este foarte umflat si nu se poate face inca nimic…
    Pana se dezumfla am promis sa stau cuminte cu piciorul cocotat pe o perna si cu impachetari alternative rece/cald… Poate resusesc…
    La birou merg in iunie… sau mai stii?
    A inceput sa imi placa acasa.

    Ce fel de bioenergie faci si cu cine?
    Un procedeu anume?

  26. Odille says:

    Cristina C, cind incepi fizioterapia?
    Sper ca vei avea concediu un pic mai mult pina te recuperezi.

  27. Odille says:

    @ODLM, m-am linistit! Am crezut ca ai inclinat literele in mod special.

  28. Odille says:

    In sala de asteptare o doamna in virsta s-a asezat linga mine si a inceput sa-mi povesteasca. Imi place sa ascult ce spun oamenii pt ca fiecare dintre noi are lumea lui. Era invatatoare din Ardeal si vorbareata foc. Mi-a explicat ca noi ne tragem din daci si ca in niciun caz nu ne-am amestecat cu romanii care erau niste barbari, nici departe civilizati ca dacii.
    Mi-a povestit ca multi dintre ardeleni doresc sa fie sub austrieci. Apoi ar fi vrut sa mature putin pe jos si cu bucurestenii, dar i-am spus dragut ca eu sunt bucuresteana.
    M-a intrebat cum s-au acomodat parintii mei in Canada, ea vazindu-ma un fel de copilita. 🙂 Asa m-am bucurat incit daca ar fi spus ca ne tragem din ciclopi as fi fost de acord. 🙂 🙂

  29. Odille says:

    Dragilor,

    Va aduceti aminte cum era la gradinita cind ne intrebam intre noi: Vrei sa fii prietena/prietenul meu? Asa ni s-a intimplat noua in ultimile zile si sunt asa de mindra incit i-am scris acum citeva minute si fetitei mele. 🙂

    Cu citiva ani in urma am fost intr-un tur in Europa cu autocarul. A fost foarte nereusit si noi foarte nefericiti. Ghida era o tinara englezoaica care nu avea habar de istorie, geografie, sau de meseria de ghid. Noi eram un pachet de nervi si se vedea. 🙂 La sfirsitul turului fetita noastra ne-a intrebat daca ne-a cerut cineva din grup, numarul de telefon. Am fost asa de mirati de intrebare si apoi ne-am dat seama ca nimeni nu indraznise si nimeni nu dorise sa faca acest lucru si am izbucnit in ris.

    Acum am fost la citeva sedinte de Bioenergie si ne-am imprietenit spontan cu citeva persoane extrem de dragute. Ne-au cerut numarul de telefon si doresc sa ne intilnim neaparat. Sper sa avem timp sa-i intilnim si sa nu-i dezamagim. 🙂

  30. CristinaC says:

    Bine v-am gasit!
    Ieri ati tras chiulul pe aici… si m-am intristat. Acum, mai ales cand stau acasa verific in continuu care e “starea natiunii” de la Ana are …
    Sper sa aveti o zi buna!

  31. @Odille- de la oameni?
    Italicul din comentariile de pe blogul meu sunt date automat de dashboard. La mine sunt de bine…
    Lotus le apleacă intenţionat ceea ce presupune voinţă de a le încovoia de dispreţ.
    Iepuraşul portocaliu era de la tineretul PDL-ist.

  32. Odille says:

    @ODLM, este de la oameni, daca ar fi de la vreme, in Canada as fi numai bosumflatica. 🙂
    ODLM, asa cum am mai spus, eu orice bautura cu alcool o asociez cu durere de dinti, asa ca atunci cind am citit mesajul tau am tinut degetele incrucisate, ca sa nu se intimple. 🙂

    Literele astea aplecate sunt de bine, sau au intelesul pe care l-ai scris pe alt blog? Asta ca sa stiu. 🙂

    Ieri, cautind cadouri pt niste copilasi am ajuns intr-un magazin pe Magheru. Aveau niste iepurasi in cosulete.
    Numai ca un iepuras era portocaliu si ne-am exprimat mirarea. Nu stim daca am vorbit cu proprietara, sau cu o angajata, dar ne-a asigurat ca exista iepurasi de culoare oranj in realitate pt ca acei iepurasi-jucarii erau imbracati in blanita naturala.
    Atunci mi-am dat seama ca probabil ca era blanita de cobai.

    Am iesit fuguta-fuguta din magazin. 🙂

  33. @Odille- e de la vreme… Peste câteva zile se încălzeşte şi-ţi vei schimba starea de spirit. Când ţi-e frig pe stradă, se găseşte la magazin o ploscuţă de inox cu Rom Jamaica din cel mai bun.

  34. Odille says:

    Am fost si sunt cam bosumflatica zilele astea si din acest motiv nu v-am mai intilnit. 🙂

    O zi frumoasa si sa intilniti oameni carora le pasa de voi. In Engleza exista o expresie care ar exprima mai bine ceea ce as vrea sa va doresc. Sa fiti impreuna “with people that care about you”.

  35. Odille says:

    Toata noaptea ma perpelesc de caldura si daca inchidem caloriferul incepe sa curga apa pe mocheta. Am pus si un castronel de plastic sub robinet si auzim apa picurind.
    Dormim cu geamul larg deschis, dar nu cind ploua.
    Nu vrem sa schimbam camera pt ca avem toate lucrurile frumos aranjate peste tot.Mai ales eu. 🙂

    Abia respir de atita zaduf, si imi aduc aminte de un film pe care l-am vazut. Toate animalele si pasarile padurii se pregateau de petrecere. Iepurasii calatoreau cu trenul si aveau linga ei pe canapea, cosulete cu morcovi. Respirau iute de atita caldura. Gainile respirau grabit la casaca de uscat parul si vulpea era cea care le coafa.
    🙂

  36. Odille says:

    Buna Dimineata Dragilor!

    Cristina C, zapada si frigul in luna Aprilie in Onatrio, nu ma suprind, ma deprima un pic. Eu stiu ca in Toronto port haina de blana pina la sfirsit de Aprilie. As purta si la inceput de Mai, dar imi este jena. 🙂

    In Bucuresti inca port paltonasul zmeuriu si asta pt ca mi se pare ca deocamdata caldura este distribuita in mod inegal pe strazi. Intru intr-o pata de caldura si citeva minute ma rasfat si as fi vrut sa port un taior primavaratec si apoi pasesc intr-o zona rece intunecata si cu vint.
    Acum sunt 8 grade si ploua.

  37. CristinaC says:

    Unde ati plecat cu totii? La sky?

    Odille la noi a nins… nu mult dar destul ca sa iti strice cheful!

  38. lotusull says:

    Cristina C, las si eu gandul meu bun si zambet senin pentru tine 🙂

    Omule, hai sa ne intelegem, cred ca vorbim despre doua lucruri diferite :). Una e sa insiri tot ce-ti trece prin scafarlie – vezi cazul meu si alta e sa construiesti o povestire coerenta -vezi cazul tau.
    Nu ca as fi eu vreun critic literar, dar zic sa insisti in directia asta, intuitia mea nu se inseala.
    🙂

    Ganduri bune tuturor de pe aici, impart cu voi iamginar o prajitura cu capsuni 🙂
    lotusull´s last blog post ..Suflet de cer și trup de pământ

  39. CristinaC says:

    Va multumesc mult pentru urarile voastre frumoase si din suflet!

  40. @Odille- nu ştiu ce dânga-dânga ai auzit tu! La Casa Armatei se cântă numai pbd-pbd.
    Dacă nu sunteţi de pe aici… În loc de cuţite, dacă saluţi frumos, îţi aduc baionete care taie brici. Tu nu pui sare în mâncare, dar să ştii că în solniţe este praf de puşcă. Şi bagă şi fitile la desert.

  41. @Odille- eu aş mătura casa cu boierul şi cu producătorul clipului. Au haine lălâi şi acoperă o suprafaţă mare…

  42. @Lotusull- cred şi eu că te citesc în fiecare zi aproape. Eşti mai prolifică decât mine şi ai mai multe vorbe de suflet decât mine.
    La noi este zi frumoasă, dar cu sigutanţă vine de la Timişoara…

  43. @Simfo- cum a dat soarele puţin, cum ai apărut şi tu pe balansoar! Ai fost în ţări calde presupun şi n-ai îndurat frigul nostru.
    Mulţumesc pentru că ţi-a plăcut.

  44. simfo says:

    Bine v-am regasit dragilor,mi-a fost teribil de dor,Omule mi-a placut atat de mult povestirea ta..
    CristinaC La multi ani!
    La multi ani! tuturor celor cu nume de flori!
    Odille,ma bucur pentru tine!
    🙂

  45. @Odille- Se numeşte “Centrul Istoric” pentru că acolo, pe vremuri, erau numai buticuri cu lopeţi, coase de cusut, lămpi de Aladin, ghetre, ţilindru, veste dungate, bigudiuri de tablă zincată, covrigi, cafea cicoare, zahăr candel înşiruit, şamd.
    Acum, toate aceste bunuri se găsesc în mall, iar locurile rămase au fost invadate de cafenele şi restaurante, bistrouri, ca la Viena, Bruxelles, Paris, Strehaia.
    Seara este plin de tineri şi sunt atât de frumoşi că i-ai consuma din priviri…

  46. lotusull says:

    ODLM, am citit cu atentie.
    Scrisul tau mi s-a asezat in fata ochilor, inocent si organizat, de-a lungul unui fir logic si foarte real.
    Sa mai scrii Omule.
    Nu carti, ca pe alea nu le mai cumpara nimeni. Au obosit filele in rafturi, asteptand cititori prea saraci sau prea indiferenti. Despre concursuri, am si eu acceasi rezerva.
    Dar scrie pe blog. Eu am sa te citesc, asa cum sunt sigura ca o vor face si altii.
    🙂

    Zi frumoasa tie si tuturor 🙂
    lotusull´s last blog post ..Suflet de cer și trup de pământ

  47. oachi says:

    Odille, apai si cutitele faceau atunci parte din istorie 🙂 !

    Dragilor, s-aveti o duminica frumoasa !
    oachi´s last blog post ..UN OM ! UN INGER ! UN INGER-OM !

  48. oachi says:

    Cristina draga, multi ani sanatosi si voiosi, atat tie cat si sotului tau!Sa fii rasfatata si iubita… si concedii cat mai dese ! de placere, evident, nu medicale ;)!
    oachi´s last blog post ..UN OM ! UN INGER ! UN INGER-OM !

  49. Odille says:

    http://www.youtube.com/watch_popup?v=794wEIbHlDc&vq=large

    Every summer the town of Estes , Colorado is terrorised by rutting
    male elk so fired up that they invade the streets and charge at tourists.

  50. Odille says:

    @ODLM, oribile reclame, nu pot sa cred ca au aparut la TV.
    Iar “boierul” avea asa o figura neplacuta incit parca nu-mi parea asa de rau sa fi fost jefuit. 🙂

    Despre Sportul Curling, ce pot sa va spun? Cind a fost Olimpiada de iarna in Japonia, pe canalele canadiene am avut aproape in exclusivitate competitiile de Curling. Aveam impresia ca intreaga olimpiada se ocupa numai cu acest, asa zis, sport. 🙂
    S-ar putea, insa, ca acesti barbati sa mature casa luna! 🙂

  51. Odille says:

    @Oachi si @ODLM, cladirea Cercului Militar, am gindit noi, ca face parte din istorie si pt acest motiv am ajuns acolo. Inca parca mai aud Dinga, Dinga… 🙂

    @Oachi, in privinta cutitelor care nu taiau deloc, nici nu stii ce aproape ai fost de dialog. Sotul meu, glumind, i-a spus chelnarului ca nu exista nicio indoiala ca nimeni nu se poate sinucide cu aceste cutite si a rugat sa ni se aduca altele. Raspunsul chelnarului a fost asa cum v-am spus, ca sunt facute special sa nu taie ca sa nu le taie farfuriile si alte cutite nu aveau. Farfuriile erau albe obisnuite, grele, fara niciun ornament.

    @ODLM, si Oachi inca mai chicotesc cind ma gindesc la comentariile voastre. Dulcele foc! 🙂

  52. Odille says:

    @ODLM, asa de frumos ai vorbit despre fata pe role incit sper ca eram eu. Rolele erau de culoarea zmeurei? 🙂

  53. Odille says:

    Cristina C, cu ocazia Zilei voastre de nastere, La Multi Ani, tie si sotului tau.
    Ani multi si ferciti cu sanatate si bucurii. 🙂

  54. Odille says:

    Dragilor, Buna Dimineata si o Zi frumoasa de Florii!

    Ma bucur asa de mult de Sarbatorile de Pasti in Romania. Chiar si standurile din Piata Romana pline cu cosulete cu iarba verde falsa, cu puisori galbeni falsi de toate marimile, cu iepurasi, imi plac, sunt pline de culoare si arata sarbatoare. 🙂

    In Canada in afara de faptul ca in Vinerea mare nu se lucreaza, nu stii ca este sarbatoare.

  55. oachi says:

    Draga Odille,

    M-a amuzate teribil chestia cu cutitele 🙂 … Intai m-am gandit ca raspunsul e ca sa nu isi taie nimeni venele la ei in restaurant 🙂 !
    Dar ce farfurii aveau ??? De tabla ??? Numai alea se zgarie … Trebuia sa le propui sa puna cutite de plastic … Ar economisi si cu spalatul lor 🙂 !

    P.S. Bine ca mi-ai zis de mail … era in Spam… acuma iti raspund !
    oachi´s last blog post ..UN OM ! UN INGER ! UN INGER-OM !

  56. @Odille- cum, ai întârziat la somn?
    Am fost în parc cu bicicleta. Am văzut o fată pe role care era atât de rapidă şi graţioasă încât nu m-am putut ţine după ea. Oare nu erai tu?
    La “Casa Armatei” v-aţi găsit? Bucătarul este colonel, iar chelnerii sunt soldaţi care scot pistolul dacă spui că friptura este tare şi cuţitul nu se înfige.

  57. Odille says:

    @Oachi, ti-am trimis mesaj Vineri, sper ca la adresa corecta. 🙂

  58. Odille says:

    Dragilor, acum citeva minute am sosit la hotel.
    In sfirsit m-am plimbat prin Bucuresti, prin “Centrul Istoric”. Nu prea stiu de ce se numeste asa pt ca am vazut numai cafenele si restaurante?

    Seara am incheiat-o cu o cina la “Cercul Militar”. Se cintau si dansau hore si sirbe cu muzica tocmai buna de a opri orice intentie de conversatie.Si acum am in cap “Dinga, Dinga, Dinga Dinga..! 🙂

    Ideea nu a fost a prietenilor nostri, ci a noastra.
    La intrebarea de ce cutitele nu taie deloc ni s-a raspuns ca sunt facute asa in mod special ca sa nu strice farfuriile!

    Nu am mai vrut nici desert. 🙂
    Nu ne pare rau, este o experienta.

    Noapte Buna!

  59. CristinaC says:

    Dragilor si iubitilor
    Omule… am citit si am ramas pe ganduri… Ma inclin!

    Pe voi dragii mei nu v-am citit si nu prea vreau sa fusheresc… nu prea am timp acum dar va promit ca maine sunt cu voi!

  60. @Odille- privirile ălea rele rămân aruncate şi nu se mai întorc, în schimb, cele bune înşurubează capul la loc, îl ung pe la filet şi nici nu scârţâie. Doar scânceşte pe alocuri…

  61. psipsina says:

    odlm, mulţumesc de precizări. m-ai lămurit acum de ce ezit eu însămi. păcat 🙁 dar nu surprinzător, nu-i aşa?
    eu cred că poţo şterge liniştit comentariul în care ne rogi să nu te criticăm prea aspru. metafora până dincolo de apus e meşteşugită. 😉
    psipsina´s last blog post ..reclame despre mere…

  62. Odille says:

    Dragilor, m-am infofolit bine si am plecat amindoi la plimbare impreuna cu prieteni, prin Bucurestiul iubit.

    O seara frumoasa si ne revedem de Florii.

    🙂

  63. Odille says:

    Scuze, am vrut sa spun “desurubat”.

  64. Odille says:

    @ODLM,
    “De uitături, nici factorul 1000 nu le protejează”,

    adevarat, cunosc si eu bine pe cineva care arunca cu priviri in toate partile. Imi era teama ca si-ar fi putut intoarce capsorul 360 de grade si s-ar fi desuruba. 🙂

  65. Odille says:

    @ODLM, iar eu sunt o romantica. 🙂
    As fi sperat ca Tudor avusese un cosmar si ca s-a trezit ingrozit, insa Emma era cuibarita in bratele lui, el fiind pt ea “D’Artagnan”. 🙂

  66. @Odille- eiii, acum şi tu! D3 se absoarbe de la soare până în ora 11 fix, după care dai cu loţiune protectivă şi te uiţi la aproape nudiste cum stau ele neprotejate la soare şi de priviri. De uitături, nici factorul 1000 nu le protejează!

  67. @Odille-eu sunt dur! Aş fi luat-o pe Emma şi aş fi închis-o în conac. I-aş fi dat puţin drumul prin curte, c-aşa-i omul de la munte… 🙂

  68. Odille says:

    @ODLM, acesta gaura de ozon este de ani de zile deasupra Canadei. Eu nu stiu daca s-a latit asa de mult incit sa cuprinda si Romania, sau au aparut multe gaurele.
    Noi deja ne-am obisnuit cu gindul.

    Oricum, pe noi ne ameninta sa nu stam la soare, sa purtam pe noi lotiune cu un indicator de la 9 (sau 7) in sus, etc.
    Apoi ne ameninta ca avem o mare lipsa de Vitamina D3, pt ca nu stam la soare. 🙂
    Dar… daca iei prea multa Vitamina D3, poti face blocaj renal, spun unii medici.

  69. Odille says:

    @ODLM, scuze, am vrut sa spun “test”. 🙂

    Am glumit, 🙂 desigur, dar poate fi si adevarat.

    Povestea ta, asa cum a spus si Oachi, se intilneste des in realitate, de fapt mult prea des.

    Din comentarii tu ai putea sa vezi cine este conservative, cine este flexibil si intelegator, cine este dur, etc.

  70. @Odille- poţi dezvolta un pic ideea de “text psihologic”? Ai vrut să spui text sau test? Cred că nu pricep în ce mod!

  71. @Odille- hai să te familiarizez cu evenimentele. Găuroiul de ozon a ajuns şi deasupra României. Dacă n-ar fi fost norii care să ne protejeze, astăzi am fi fost radiaţi şi am fi răspândit numai lumină verde în jur. Vorba ceea: români verzi.

  72. Odille says:

    La Multi Ani tuturor celor cu nume de flori!
    O zi minunata de Florii!

  73. Odille says:

    ODLM, in privinta concursului, iti dau dreptate. Imi aduc aminte de acel concurs sponsorizat de o firma de cafea si de calitatea textului cistigator. Penibil!

    Interesant ar fi sa se publice cine sunt cei care iau acea hotarire.

  74. Odille says:

    Oachi ai mare dreptate, nu stii niciodata cum vei reactiona cind esti pus intr-o anumita situatie. Insa am observat ca cu cit esti mai bun cu cit se gasesc oameni care sa impinga situatiile peste limita.

  75. Odille says:

    Dragilor, am sosit si eu! Astazi am fost ca o libelula batuta de vint si de frig.
    @ODLM, nu pot sa nu spun ca pina acum nu a fost pic de soare si a mai si batut vintul. 🙂

    @ODLM, aceasta postare ar putea sa fie si un text psihologic. In felul acesta ai sti cine sunt cu adevarat vizitatorii tai. 🙂

    In toate testele pe care le-am dat in Canada atunci cind am aplicat pt joburi, una dintre intrebarile la care imi era imposibil sa raspund cinstit, era:
    Iti place sa lucrezi in echipa, sau singur?
    Imi calcam pe inima si raspundeam ca-mi place sa licrez in echipa.

    Mie imi sunt foarte dragi oamenii, dar cind vine vorba de lucru, imi place sa lucrez singura pt ca vreau sa stiu ca acel job este facut cit se poate de bine.
    In echipa ar trebui sa controlez tot ce au facut ceilalti si mi-ar fi mult mai greu.
    Stiu ca nu este frumos, dar asa functionez eu. Sorry! 🙂

  76. @Psipsina- textul meu are 3414 cuvinte (care nu sunt o condiţie restrictivă), dar numai aprox. 18.000 caractere. De asta am spus că ar trebui să fie cam de 5 ori pe atât.
    Şi în plus, am avut curiozitatea să citesc nişte texte care au câştigat alte concursuri. Juriul era format din tractorişti, sculeri şi lucrători agricoli, altfel nu-mi explic…

  77. psipsina says:

    odlm, nu e vorba de 100.000 de cuvinte ci 100.000 de caractere. ceea ce eu cred că are textul tău, dar te înţeleg… şi eu am ezitat să particip la el.
    psipsina´s last blog post ..reclame despre mere…

  78. @Psipsina- mulţumesc pentru apreciere şi sugestie. Textul ar trebui să fie minim de 5 ori pe atât, ori eu nu am timp până pe 24 aprilie să îndeplinesc condiţiile obligatorii ale concursului şi nici dexteritatea unui câştigător.

  79. @oachi- eşti cam optimistă. Bine ai venit printre noi!

  80. @Odille- mulţumesc pentru aprecieri. Mai dormi un pic şi-ţi doresc să-ţi fie judecata bună şi să scapi de negativism

  81. psipsina says:

    wow! odlm acum mă întreb dacă o vei trimite la concursul literar. ar trebui! sincer!
    psipsina´s last blog post ..reclame despre mere…

  82. Oachi says:

    Alin a vrut intotdeauna sa aiba ce avea Tudor. Alin a vrut de fapt sa fie Tudor.
    Ceea ce pana la un punct e firesc. De ce Alin nu si-a mai creat propria individualitate si de ce Tudor nu a putut sa mai “traiasca” fara Alin in preajma lui(desi accentul cade pe Emma ) e muulta analiza de facut …
    De fapt e o poveste de viata, chiar daca pare doar o poveste.
    Exista atatea alte situatii in care “viata bate filmul”, incat e greu sa mai deosebesti posibilul de imposibil ! Binele de rau ! Iertarea de acceptare ! Samd …
    Cand viata ta are un curs sa zicem lin, fara schimbari spectaculoase de traseu, de oameni, de intamplari, e greu sa zici daca “asta nu am sa accept niciodata!”, “asta n-am s-o pot ierta!”
    Sper sa nu ajungem in prea multe situatii in care sa aflam daca vom ierta, accepta, merge mai departe … S-ar putea sa fim surprinsi de noi insine de cate suntem in stare sa “ducem” …

    A iesit soarele 🙂 !
    Sa fie totusi o primavara adevarata, odata !

    Week-end linistit!
    La multi ani florilor de maine !
    Oachi´s last blog post ..UN OM ! UN INGER ! UN INGER-OM !

  83. Odille says:

    Cristinuta, iti raspund la comentariul tau de la postarea anterioara.
    Cred ca va trebui sa iei niste cursuri din acelea care se predau in Canada despre “Cum sa spui NU!”. 🙂

    Noua postare a lui ODLM vorbeste tocmai de prea multa bunatate si intelegere.
    Da, va trebui sa mai dorm un pic pt ca sunt cam negativa. 🙂

    Zilele trecute am vazut o pisicuta de angora intinzindu-se cu atita abandon si atita placere si lene, incit in acel moment mi-as fi dorit sa fi fost acea pisica. 🙂

  84. Odille says:

    @ODLM, am avut un cosmar si m-am trezit brusc din somn, speriata.
    Am deschis computerul si am inceput dimineata cu “sampanie de zmeura”, cu voia ta, cu doi fratiori care imparteau un trenulet, cu povesti despre copilarie si o frumoasa poveste de dragoste.

    Lucrurile au luat insa o alta turnura.
    Povestea este scrisa cu multa sensibilitate si intelegere a relatiilor dintre frati, a relatiilor inter-umane.
    Bine construita, actiunea m-a luat prin surprindere.

    Se poate oare ca un om sa fie prea bun? Raspunsul meu este afirmativ.

    De ce oamenii profita fara masura de bunatatea altora?
    Nu inteleg!

    Se poate oare ierta orice fapta?
    Raspunsul meu ar fi acum in zori, un Nu.
    (Inteleg ca iubirea nu poate fi stearsa din suflet, dar nu stiu daca se poate ierta asa o fapta.)

    Voi incerca sa adorm si asa cum se spune in Engleza, inainte de a ajunge la o concluzie, “You have to sleep on it). 🙂

    Voi vedea cu ce raspunsuri vor veni Intelepciunea si Compasiunea. 🙂

  85. Aş vrea să nu mă criticaţi prea aspru. Povestirea am început-o ieri şi am întrerupt-o în câteva rânduri, pentru nişte treburi care nu sufereau amânare. Este scrisă în salturi şi nu ştiu, la ora asta, dacă este coerentă sau este dată prin lucernă.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: