search
top


Ştafeta 6

 

15) Explicaţi fenomenul “aşchia nu sare departe de trup”

Este ziua unei prietene. Comune. Ziua unei comune se serbează cu primar, vice şi doi tractorişti deja beţi care aduc trei remorci ticsite cu oameni comunali într-o stare mai avansată. Dar noi nu mergem la ziua comunei, ci trebuie să cumpărăm flori pentru Roxana, prietena noastră, după cum spusei. Acest proiect nu mai este de mult apanajul meu. Trebuie să mă resemnez în maşină, să aştept pe flashuri, pănă ce Ilinca alege un buchet pe placul ei. Am cumpărat în alte rânduri nişte buchete şi cum am putut să fiu aşa de” lipsit de simţ estetic, măi Dali?”. Aşa-mi spune ea când vin acasă cu nişte pănărămi inexpresive cum ar fi un ciocan cu coadă de lemn natur şi cap de fier 78%, fontă 21%, restul alte minerale, nu ştiu, nu cunosc, nu doresc să răspundă. Când sunt atâtea ciocane cu design plăcut, mânerul galben, ergonomic, cu un strat subţire de cauciuc pentru o priză fermă, cu capul cromat, preferatul cuielor, eu mă trezesc să iau un ciocan de fierar năduşit, echipat cu şorţ de piele şi dând la foale-n brâu. Ăşchii mă face în atari circumstanţe, de parcă a bătut ea vreun cui la viaţa ei cu mine de-a dreapta. Aaa, ba da, a bătut odată un cui într-un perete de rigips, când nu eram acasă. Când m-am întors, mă aştepta cu o supă caldă de dovleac cu ulei şi seminţe din acelaşi material, după care, m-a rugat să-i scot ciocanul din perete şi să încerc să repar peştera creată în lipsa mea şi pe muzica mea.

O împrejurare norocoasă a făcut ca să nu dea de ciocanul ăla greu de 5 Kg cu care bat eu parii şi de care leg capra vecinului ca să nu moară de invidie când mi-o vede pe Ilinca. Nu ştiu Doamne, prin ce componente ale sorţii reuşesc să nimeresc buchetul cel mai frumos când, la trei zile bătut pe muche, îi cumpăr flori Ilincăi. Mă reperează simţul frumosului din momentul în care cobor din maşină şi cam cinşpe minute după ce le predau, urmând să iar n-am gust la flori. Aleg mărarul cel mai verde, frunzele de ferigă proaspăt aduse de pe buza izvorului, plasa de ţânţari într-o culoare apropiată de cea a florilor, ţoiul cu vată îmbibată cu apă şi aspirină terciuită, celofanul transparent cu buline discrete roz, tot ansamblul legat la bază cu o fundă din bentiţă îmbârligată de la trasul prin foarfecă cu o mişcare iute şi amplă de către o mână dibace care se opreşte la o unghie de marginea umbrelei de soare. Ehei, nici florăritul ăsta nu-i aşa de simplu cum cred fetele! Mă obsedează reclamele cu Matache Măcelaru’, găina aia mare şi toantă care se aşează păcălită pe un ecran super amoled, iar pentru Tnuva Slim mi-aş oferi frigiderul, congelatorul, lada frigorifică, mini frigiderul de maşină, vitrina frigorifică, frigiderul mini bar din camera de hotel de la munte, ca să-şi ţină măcar şi numai o pereche de pantofi fucsia, cineva care ar semăna cu personajul din rolul principal interpretat cu atâta graţie într-o rochie bleumarin cu decolteu în “W= V faţă+V spate”. Sau n-am văzut eu bine pentru că, din fabricaţie, sunt concentrat pe formele rotunde?

Când simte că mă apropiu de casă, Ilinca mă aşteaptă în portiţă, eu fiind Ghiţă. Se apleacă când în stânga când în dreapta şi dacă am mâinile la spate înseamnă că îmi atârnă implicit şi un buchet de flori. Sare într-un picior, ca la şotron şi mă pofteşte înăuntru că doar nu ne-om pupa în stradă ca maşinile. Peste cinşpe minute mă părăseşte simţul estetic, cum spuneam, şi iar sunt considerat un antitalent în a cumpăra flori pentru altcineva decât ea. Am mers cu logica la rădăcinile explicaţiei şi tot Ilinca m-a ajutat să raţionez:

– Dacă îţi iroseşti priceperea în alcătuirea buchetelor pentru altele, toată vlaga ta artistică va fi sucţionată vremelnic şi seva creatoare nu-ţi va mai fi călăuză în conceperea şi aranjarea bobocilor întru desfătarea mea. Pentru mine trebuie să fii Da Vinci, pentru altele n-ai decât să fii Picasso: flâş-flâş două pensule, un strat păstos de ulei şi celebritatea se urcă-n vârf de penel.

Fără să vrea, atinge atâţia admiratori ai lui Picasso, dintre care, numai eu cunosc unul foarte drag. Este neînduplecată atunci când se convinge de lipsa calităţii unui aranjament floral. Strâmbă năsucul ca o felină fină căreia i-ai pus carbohidraţi şi enzime nespecifice în lapte, substanţe interzise în hrana animalelor, dar perfect compatibile în produsele din rafturile destinate umanităţii, conform normelor CEE. Se încruntă pezevenghi, iar din mine sar ăşchiile aproape de trunchi, ca din motofierăstrăul unui muncitor forestier cu cască albă pe cap şi salopetă “codrul frate cu românul”, de unde se fură conform unităţii sintactico-semantice stabile şi înrădăcinate de veacuri la unii dintre poporul român. Ăşchiile le culegem tusdoi şi mi le poziţionează la loc, ca într-un puzzle cu Scufiţa Moşului, după care, tot ea exclamă:

– Vezi ce frumos îţi şade alături de mine dacă n-ai fi aşa de urât singur, Dali-Picasso-Lautrec?

 

14 Responsesto “Ştafeta 6”

  1. Anamaria says:

    Leonardo, esti un norocos! 🙂

  2. @Anamaria- sunt un norocos şi pentru că tu citeşti însemnările unui căscat precum io 😉

  3. CristinaC says:

    …si Roxana a primit un buchet inpresionist care a imresionat-o de i-au sarit aschiile aproape de trupul pe care urmeza sa il pictezi Monet?

  4. lotusull says:

    ODLM,

    mie mi-a intrat odata o aschie sub piele si ai cuvantul meu ca dupa ce am extras-o cu o penseta, oricat de departe am vrut s-o arunc, tot langa mine a cazut, adevarata momeala pentru o portiune din trupul meu, mai exact inelarul stang. De unde rezulta concluzia simpla ca daca rezolvi cu ispitele trupului, restul e floare la ureche.
    🙂
    lotusull´s last blog post ..Return To Innocence

  5. @CristinaC- Nu ţin s-o impresionez pe Roxana ci pe prietena ei. 😉

  6. lotusull says:

    ODLM,

    si acuma vorbind serios.
    Apreciez foarte mult comentariul tau de pe blogul Simonei.
    Intr-o lume nebuna, nebuna e frumos sa mai intalnesti acel atat de simplu si habar n-am de ce rar, bun simt.
    🙂
    lotusull´s last blog post ..Return To Innocence

  7. @Lotusull- aşchia, chiar dacă nu-i scoasă la timp, doare ce doare, după care vin anticorpii şi o învelesc într-o crustă de nepăsare până iese singură. După durere, vine plăcere 😉

  8. @Ovidius-Pe cine să las pe pustii?

  9. calina says:

    Parca si semanati, Ovidius :), si nu ma refer doar la zambet…, ci si la naravuri 😛 .
    MM, nu ma gandeam nicio clipa ca ai avea inima s-o lasi pe prietena comuna la o margine… de comuna :P.
    Dar ai vazut, sper(!) ca… trunchiul seamana cu prietena ta

  10. @Lotusull- mulţumesc pentru apreciere. Sunt multe faţete ale controversatului subiect privind plagierea, dar nu-mi pot permite să ocup prea mult din spaţiul Simonei. Te aştept cu noi postări

  11. ovidius says:

    pe domnisoara intarziata din reclama 😛
    @calina apreciez, numai de-as avea si cuvintele la mine cum le are domnul de la munte, as face ravagii:P

  12. @Ovidius- mulţumesc pentru apreciere, dar constat că în ultimul timp, eu fac ravagii în vase. Unul nu îmi scapă nespălat 🙂

  13. calina says:

    @ Ovidiu, esti modest :)…ori te alinti, ori esti bolnav :P.
    Oricum, lasand gluma la o parte, demult nu am vazut asa ravagii in domeniul muzicii. Exprimi atata sensibilitate! Senzational! Si nu am spus-o eu, ci au remarcat si oameni mai suparati…
    Am spus ca muzica spune multe despre un om, iar tu prin acel ” hai noroc” ti-ai aratat inca odata sufletul frumos…

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: