Nov 21, 2011
Leffe brună
Wide angle: pozezi marea şi-ţi ies şi pescăruşele
Nu mă duc la un restaurant numai pentru că se cheamă “Du bon ton”. Îl caut pe net. Dacă n-are web-site, nu există! Dacă are şi n-are poze şi e numai şi numai gargară, sunt sătul deja de la cursurile de “Socialism ştiinţific”. Poza de interior ar trebui să fie destul de clară ca să pot distinge faţa de masă. Dacă este beige, sau culoarea muşamălii cu trandafiri roşii înspinaţi, v-aţi putut edifica şi voi asupra percepţiei mele: mâncarea-i foarte săţioasă şi cu gust de “mamă, vino să mă iei!”
Faţa de masă trebuie să fie albă, cu 11 perforaţii pe metrul ei rotund şi cu poalele până la nivelul genunchilor domnişoarei de la masa vecină. De ce 11 perforaţii? Pentru că 13 perforaţii aduc nenoroc şi seamănă cu o peritonită prin care se strecoară fărâmiturile care atrag vrăbiuţele pe faţa mea şi pe muzica lor. Mă reculeg de sub masă după melodia asta. De ce domnişoara de la masa vecină? Pentru că mă fixează cu nişte ochi verzi ca nişte holşuruburi pentru rigips, filet cu pasul mare şi legănat de catwalk newyorkez.
Când mergeam cu tata la restaurant, el alegea masa. Numai ce apărea chelnerul care smucea faţa de masă, o scutura în capul comesenilor de lângă şi o întorcea pe dos. Pentru noi, pata de vin rubiniu devenea pată uinibur, ceea ce în mintea aburită a chelnerului echivala cu un schimbat de faţă de masă eficient şi ultrarapid. După ce ne aducea la toţi comanda şi produsele se aglomerau de nu mai încăpeau, tata devenea foarte politicios şi-i zicea:
-Băiete, rogu-te frumos, ia tu astea de pe masă şi adu-ne o faţă de masă nouă, albă!
Apoi, către noi:
-Românul numai de amendă ştie, altfel ţi se urcă în cap.
La sfârşit apărea şi Băiete cu un carneţel cât să-l ţii în mâna stângă:
– Deci, ce a avut domnii? Ia să vedem: 4 fripturici 28 lei, câte doa brăgi domnul şi doamna şi doa berici la băieţi 18 lei, pâinică 1 leu, sălăţele de varză 4 lei, aşa, total 61 de leuţi şi 35 de bănuţi, plus 10% remiza, total 67 de lei şi… hai lasă, 67 de leuţi, domnu’.
– Băiete, sunt de acord să aveţi revelionul chelnerilor, dar să aveţi şi adunarea chelnerilor complet diferită de matematica de bază!? Ia mai adună o dată şi nu mai aduga remiza pentru că ea este deja inclusă în preţul listat!
Tata era blajin cu chelnerii, totuşi. Fiind profesor de desen, ştia că şi Jean Steriadi fusese chelner, deci orice chelner ar fi putut oarecum prepara şi un car cu boi, nu numai o notă umflată…
Eram într-o seară, cele 5 perechi de bază, la restaurant. Eu am comandat un Tournedou Capuccini şi mi-am mai luat un pahar de vin rubiniu, dar nu mi-am luat ochii de la o picoliţă. Abia într-un târziu mi-am dat seama că e fosta asistentă medicală Nicoleta Luciu. De acolo o cunosc. Pentru a proteja aparenţele, le-am zis prietenilor mei că ” avem 6 copii împreună: eu doi, ea patru”.
Toată lumea a comandat bere Leffe brună, cu exceţia mea şi a Ilincăi. Am crezut că îşi adusese aminte că a gustat acum câţiva ani Tuborg Christmas Brew şi s-a strâmbat o săptămână la mine. Nu, nu mai ţinea minte! Am rugat-o cu frumosu’. De chelner. Care, al naibii, nimerise la masa noastră şi nu-şi mai dezlipea ochii ăia negri de la Ilinca. De câte ori venea la 5 minute ca să ne întrebe cum ne place, eu mă ridicam în picioare şi-i obturam vederea, de nici subtitrarea n-o mai vedea.
– Ştii că nu-ţi place berea brună. E dulce, e maronie, nu prea face spume ca mine şi lasă-l naibii de chelner, să nu-l mai văd pe aici! Uite, ia vinul meu, merge foarte bine cu orice.
– Fraţilor, prieteni, luaţi-l de pe mine! Vrea să mă priveze de-o plăcere .
Până la urmă, m-am dus eu şi i-am adus o bere Leffe brună. Am învăţat să am o vedere cu obiectiv wide-angle. Mă uitam în farfurie, mai aruncam un ochi la TV-ul suspendat, dar cu coada ochiului studiam admirata mea soţie. O cunoooosc măi. Lua o sorbitură mică din pahar şi scutura imperceptibil din cap ca atunci când gătesc eu. Rotea ochii să vadă dacă mă uit şi ducea paharul la gură şi abia atingea cu buzele bruma de spumă. Dacă masa ar fi fost pe nisip, cu siguranţă că ar fi vărsat paharul acolo, ca unul care vrea să-şi îmbete partenerul şi-i tot toarnă în pahar, iar pe al lui îl varsă sub masă. S-a tot strâmbat aşa preţ de de un muşchiuleţ de vită şi un tiramisu şi ce i-a trăsnit prin căpşorul ăla al ei orgolios? A luat şerveţelul mototolit şi l-a scăpat, din neatenţie, chiar în paharul cu bere.
Şi eu, şarpe de Dudău, m-am ridicat ostentativ să-i aduc altă Leffe. A fost atât de categorică în refuz şi m-a tras aşa de tare de mânecă înapoi încât mi-am dat seama că supliciul berii Leffe brună a fost traumatizant pentru papilele ei fine care percep numai gustul meu pentru ea.
Ce surpriza mi-ai facut!
Leffe bruna am baut si eu azi… dar cu schnitzel nu cu muschiulet de vita…unde as fi fost de partea ta cu vin rosu…
@CristinaC- treci de partea mea cu vin rubiniu. Leffe brună nu-i pentru mofturoşi ca mine 🙂
holsuruburile pentru rigips nu sunt verzi, sunt negre. mai precis, negrese. si mie imi plac foarte mult negresele, fie ca le mananc sau ma mananca ele pe mine:”>
@Ovidius- ochii îi erau verzi. Am văzut io bine! Doar privirea îi era înşurubată ca nişte autofiletante pentru rigips. Mai precis, nu sunt holşuruburi, ălea fiind pentru lemn, cuvânt deviat din compunerea lui “holtz” şi “schraube” care s-au unit precum tu cu negresele 🙂
ai dreptate…au fost vreo doua 🙂
De l-as fi prins in viata, m-as fi dus si eu la masa cu tatal tau! Eu i-as fi ascultat cuminte povestile si el de dragul meu ar fi inventat unele cu printi rupti din soare.
indiscreta´s last blog post ..Life in Picture (2)
@Indiscreta- prinţii rupţi din soare sunt incandescenţi, călătoresc intergalactic până se răcesc şi ajung pământeni, unde întâlnesc cea mai minunată fiinţă creată de mâna omului: femeia 🙂