search
top


Portfeuille

...când era mică

Când Ilinca vine la mine să învăţăm, nu ştiu cum, în cartea de Geografie citesc despre Mircea cel Bătrân şi în cartea de Educaţie Fizică despre Charlize Theron. Nu mi-i mintea nici la învăţătură, nici la adunat frunze. Se făcea că eram liberi de carte, aruncaţi înafara canoanelor învăţăturii prin clasica astupare cu mâna a textului şi ochii în tavan ascultându-ne reciproc. Eram, cum s-ar zice, elevii model, ajunşi prin imersie în ceainiculcuamoc.Ne aflam pe paralela de 45¤ adică nici soare, nici lună. Aveam chef de-o caterincă pentru adrenalina care se ghemuise într-un colţ de cap. Două cuvinte magice, de natură a trezi din vegetaţie sexul urât, rostite cu candoarea unei neştiutoare, m-au determinat să sar de pe bancă, direct la rafturile cu jucării. Aceste parole erau “play boy”, în traducere puştească “joacă băiete”.

Îmi dăduse tata, mai demult, un portofel în care să-mi ţin eu colecţia de poze cu animale. Erau aproape toţi acolo: David care prinsese cu ace de siguranţă rochiile a două babe îngenuncheate în biserică, vecinul Stamate pe care l-am fotografiat în singura lui zi în care fusese treaz, Dudă care a tras cu praştia într-o turturică_care se aşezase la derută pe becul stradal ( când venea acasă noaptea, Tatae aprindea o lumânare în memoria turturicii, a becului şi a clanţei de la poartă, care niciodată nu era la locul ei), Bolşoi care furase laptele de la uşa unei domnişorici şi şi l-a turnat în cap, citind el că enzimele te scapă de coşuri. Mai erau acolo poze şi cu cei pe care-i absolvisem întrucâtva de categorisire la statutul de ” fiare”. Era Leoarcă. Ăsta, pentru 10 lei, a ţinut câinele său în lesă, să nu-i dea drumu’ să facă fâşii o babă care nu ne lăsa să-i mâncăm cireşele.

Am scos pozele şi am legat portofelul cu un fir de nylon transparent, de ăla pentru ştiucă. L-am pus pe trotuar, am acoperit firul cu frunze, am pus ca momeală o bancnotă de un leu ieşită neglijent şi, în spatele gardului, ţineam capătul firului. Primul căzut a fost Dudă, care, pentru că nu mă lăsase să trag şi eu cu praştia care săvârşea şi un bec şi o turturică la un singur foc, l-am lăsat în plata Lui, să şi-o ia definitiv. Sunt convins că ai văzut faţa unui schior care se îndreaptă cu viteză spre prăpastie şi-şi dă seama că este prima oară când pune schiurile în picioare. Păi tocmai faţa aia a făcut-o Dudă ,conform observaţiilor mele şi ale Ilincăi, printre şipci.

S-a apropiat o doamnă, care după mers, fusese cineva la vremea ei. Chiar şi după corp… Am auzit un ţipăt scurt, concomitent cu fuga portofelului (la doamne se numeşte în original, portfeuille) înspre direcţia imprimată de noi, evident! În clipa în care am văzut-o că se îndreaptă către poartă, am luat-o de mână pe Ilinca şi am intrat târâş, ca-n filmele cu partizani, pe sub copaci, în tufele de brusturi. Acolo, unde nu intra picior de matur, aveam instalat un scăunel, binoclul de teatru al mamei şi merinde chiar pentru o zi. La început, rozătoarele şi insectele mi-au cotropit bunătate de ciocolăţi, biscuiţi, gume, brifcor. Am luat căsuţa pentru păsărele şi i-am făcut uşiţă cu balamale şi lăcăţel. Am găsit într-o zi un şoricel la poalele căsuţei. Murise. La autopsie a rezultat că de oftică. M-a întrebat mama unde este binoclul de teatru. Nu ştiam. Nici scăunelul?. Nici !Şi ciocolaţii toţi? Nici! Prea multe dispăruseră, aşa că şi-a făcut listă . M-a întrebat şi de tabachera tatii. Nu era corect! Pe aia o luase frate-miu. Pac, pe listă! Tot la mine?

Doamna a intrat în curte, s-a aşezat pe bancă şi preţ de câteva minute a vorbit singură. Mama a ieşit în curte să întindă rufele şi imaginează-ţi că s-a speriat şi ea la vederea unei doamne care a mai fost odată cineva la viaţa ei şi care mai şi vorbea singură cu pereţii. Aveau nevoie amândouă de un pahar cu apă şi eu, mamă şi doamnă, nu pot să ies din brusturi să vă ajut! Şi-au adus reciproc. Mama doamnei, doamna mamei. Mama, după ce-a aflat motivul, să-i zicem, vizitei, a început să mă strige prin curte. Păi ce, eram venit cu pluta? Dacă m-ar fi strigat “Brusturel”, pe cuvânt că aş fi ieşit să înfrunt cu pieptul înainte, cuvenita pedeapsă. Numai aşa, pentru că mi-a desluşit şarada, de dragul de a răsplăti o mamă cu intuiţie. Din păcate (ea), din fericire (eu) m-a strigat pe nume. Ilinca, m-am uitat la ea, care tremuram.

– Doamnă, văd că fiul meu nu este acasă şi nu înţeleg ce v-a putut speria aşa tare. Probabil că băiatul a plecat să înveţe la prietena lui Ilinca. Când nu-mi spune unde pleacă, avem înţelegere că este la ea şi învaţă.

Ilinca statea pe scăunel, eu pe jos, bun prilej  de a o ţine pe după umeri. Şi-a lăsat capul pe pieptul meu. Era vară, avea o bluză fără mâneci şi-i simţeam pielea albă şi fină de pe mână. Culoarea albă chiar se poate  simţi la atingere. Păru-i mirosea a brusture tânăr, trufanda. Doamne, de-ar mai fi ţinut teroarea asta! Aveam merinde, aveam brifcor, aveam dorinţi…

– Brusturel ( uite mă, intuiţia  femeii în starea ei incipientă!) o să ies acum şi o să spun că eu am fost cu ideea şi că tu eşti acasă la mine şi înveţi şi că eu mă plictisisem şi am venit aici să fac năzbâtii. N-o să-mi facă mama ta nimic, că doar nu mi-e soacră!

Draga de ea! Câtă putere de sacrificiu! Am sărutat-o pentru asta. Şi pentru mine…

Într-o zi, la ora de Geografie, directoarea ne-a prezentat noua profesoară. Era ea, chiar doamna speriată, cea care fusese pentru a treia oară cineva la viaţa ei… Nu a avut nicio reacţie pentru că era ca şi experienţa unui actor pe care-l vezi la televizor, dar el nu, pe tine. Am primit numai 10 la Geografie pentru că învăţam cu sârg. M-a întrebat odată unde se găsesc brusturi mulţi la noi în ţară. Mă mânca să-i zic că la mine în curte, dar, cu voce tare am spus că  pe cursul izvoarelor, unde urcă omul dornic de munte.

3 Responsesto “Portfeuille”

  1. anaid says:

    brusturel,cutter,…………fat asta nu stie doar sa te alinte. 🙂

  2. “Brusturel” este de alint, dar “Cutter” este numai din vina mea, când sunt tăios. Deci, Ilinca se înscrie în parametrii de convieţuire după toate perceptele ortodoxe ale noninvaziunii decât numai în apararea propriei persoane. Dacă sunt prea etanş, spune-mi, că dezvolt !

  3. anaid says:

    e suficient, astept urmatoarele posturisi dezvaluirile treptate. 🙂 mi-as pierde interesul daca ai dezvolta prea mult.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: