search
top


Stamina Daelicia

Dacă mănânc numai salate. Toate cad de pe mine...

Mai limpede nici că se poate! Te poţi baza pe ea ca pe o prietenă de nădejde. Dacă îţi întide o mână, neapărat fă pasul următor şi cere-le pe amândouă de la părinţi, altfel şi-o retrage cu repeziciune, iar oja proaspătă îţi va lăsa urme roşii pe amintiri albastre. Sacrificiul de sine îi este un dar nativ pentru că inima ei este mare, blândă şi te-ar scoate din orice ambuscadă dacă-i stă în putere, inclusiv ţi-ar plăti cauţiunea dacă te-ai bătut pentru ea. O noapte, vei împărţi celula cu bătăiosul tău adversar care va încerca să-ţi facă încrederea franjuri, vorbind tare ca gunoierii dimineaţa. Să-ţi spună că ” nu merită bătaia pe care am primit-o, că buze ca alea e plin Pământul, că unii lume nu plec niciodată de la premiza că poate nu te iubeşte, că i s-o fi luat fetei de la acelaşi tablou brodat pe un ştergar de bucătărie: “Dacă îl iubesc, două ore mă gătesc/ Dacă nu, chiar de cu zori, o să mănânce răbdări”. Să nu cutezi să pui deloc preţ pe spusele lui! Este un farseur care încearcă să te ducă cu preţul.

Încrederea să-ţi fie de nestrămutat şi gândul cel liniştitor să te poarte dacă te trec fiorii : ” Oare de ce nu vine încă din seara asta să-mi plătească cauţiunea? Uite că nu ştiu dacă la Guy Laroche este non stop…”. Îţi spun de pe acum că a fost deschis la Guy, altfel cum îţi închipui că a venit după tine cu nişte pantofi antracit, toc înalt, longilin ca ea şi talpă roşie, o splendoare în reducere? Poşeta roşie cu talpă neagră încă este în faza de proiect în atelierul lor de creaţie.

Propune-i un joc: pentru fiecare chinez întâlnit pe stradă să-ţi acorde o sărutare pe buze, în plin centru. Dacă acceptă, ce vrei dovadă mai concludentă că te poartă cu dânsa în inimă şi că “te iubesc” face parte din semnătură, chiar dacă se ţine ţanţoşă şi n-ar recunoaşte nici dacă iese pozitiv la detector.

Îşi iubeşte mult prietenii, este selectivă precum măslinele care ascultă şi se supun numai scobitorii, dar şi când se ataşează, le tolerează multe, mergând de la acceptarea unei pauze nemotivate de comunicare până în buza înţelegerii că i-ai ademenit iubitul, care poţi fi tu, sau eu, sau cine-i mai bun dintre noi? Eu!

Detectează întotdeauna partea bună din om şi are tendinţa de a-l răsplăti înzecit pentru orice mică favoare. Inspiră atâta încredere şi sinceritate încât ai sări brusc să o ajuţi chit că-ţi cere sau nu sprijinul, iar dacă-i splendidă, cum sunt de obicei staminele, ajungi pe canalul de ştiri, dar nu pentru fapta ta, că nu eşti tu frumosul pădurii cu uscături, ci pentru că-i ea răpitoare începând de la perniţele moi din talpă, dacă ai avea curiozitatea să le masezi sub clar de Jupiter.

Este cea mai expresivă de până acum şi dac-o laşi în pace îi creşte candoarea, graţia, iar trăsătura dominantă de o feminitate excesivă, de neajutorare aparentă, te lasă fără suflu ca după “venii, văzui, învinsei”. Se va război cu tine în scris, aducând piese grele la dosar, anume: presiune mare asupra libertăţii de mişcare, mailuri rămase spânzurate în formă de coadă de peşte, masa corporală din stadiul de fetiţă şi adusă la starea actuală de femeie cu forme de la salate şi ape plate, defecte chimice cum ar fi valenţele voastre care nu se potrivesc ca zodie, dar în fapt, sunt jumătăţile perfecte ale unei clementine, ghiocei desenaţi cu soare şi uitaţi pe banca cu suveniruri. Numa’ potriveşte-i-te-i să te vază în fapt şi toată dulceaţa se revarsă asupra ta şi de unde era încrâncenată asupra neperechii cu tine, orice temere i se diluează, te sărută pasional şi e musai să te ţii de mânerele de susţinere din habitaclul maşinii pentru a nu-ţi răsturna percepţia despre iubire cât oi exista aici şi nu în stele, în locul unde nu există impozite şi taxe de mentenanţă.

Jubilează când un şef greşeşte pentru că anticipează corect că-i va lua locul dacă acesta persistă în neghiobii. Îndrăzneala ei este o obrăznicie dăscălită la şcoli înalte şi să nu te miri dacă e obişnuită a da din coate cu prestanţă până te convinge că locul i se cuvine printre premianţi. Dacă ştie că există şi alte metode de a ieşi din impas, va analiza fiecare context în amănunţime pentru a fi sigură că a luat cele mai inspirate decizii. Nevoia de armonie o determină să accepte compromisul chiar dacă se consideră ca pierzătoare într-un dezacord de circumstanţe. Cochetează cu dezacordul, dar atât de gingaş te aduce pe calea pierzaniei raţiunii, încât te numeri de bună samă printre cei săgetaţi.

Ce poţi spune despre o fată căreia îi repugnă pantofii murdari, oja sărită şi firul dus? Dragul de ea devine atât de străveziu încât e limpede că iubirea răzbate şi trece dincolo, prin uşi blindate, prin vizor dacă e cazul, modificând o soartă mult prea epuizată pentru a se opune izbânzii, azi. Sau mâine, cel târziu…

Un ghiocel pentru tine…

 

 

 

13 Responsesto “Stamina Daelicia”

  1. Odille says:

    ODLM, aceasta postare frumoasa este tema pt vacanta de Primavara-Vara, sau inca nu a sunat clopotelul? 🙂

  2. Odille says:

    ODLM, o noua postare despre femei atragatoare, scrisa cu dragalasenie si cu un umor delicios.

    Foarte inspirata alegerea lui Guy Laroche. Este un incintator coltisor de de-stresare pt femei, unde realitatea este uitata pt citeva minute, sau ore, institutie la care cred ca toti barbatii ar trebui sa fie actionari. 🙂 Iubitele si sotiile se intorc acasa simtindu-se precum Cinderella dupa ce a primit rochia de bal de la zina. 🙂

    Acest fragment dintr-o fraza a ta, mi-a adus aminte despre povestea lui Ulysses/Odysseus, Rege al Ithaka.
    (Desi, cind iubesti cu adevarat, nimic nu poate sa-ti rastoarne acea perceptie.) 🙂

    “şi e musai să te ţii de mânerele de susţinere din habitaclul maşinii pentru a nu-ţi răsturna percepţia despre iubire cât oi exista aici şi nu în stele, în locul unde nu există impozite şi taxe de mentenanţă.”

    Si Ulysses a dat vina pe vrajile facute de Calypso, pt intoracerea lui acasa, la Penelope, dupa 10 ani de la sfirsitul Razboiului Troian.

    Insa, dupa ultimile descoperiri, Ulysses a “intirziat” 10 ani pt simplul motiv ca s-a bucurat de o vacanta de 10 ani din mariajul cu Penelope. Daca nu afla ca urma sa i se ia regatul cine stie cite Calypso l-ar mai fi tinut vrajit pe “bietul” viteaz? 🙂

    (Acest lucru pare sa fie adevarat)

  3. Odille says:

    Incepe “Mad Men”! Insa nu sunt sigura daca va fi pe 23, sau 25.

    ODLM, cred ca firele de iarba o iau la fuga tinindu-se de minute, cind vad o masina noua si puternica. Nu o tunde la zero, mai lasa niste buclisoare.

    ODLM, Cristina, Oachi, Dana si tuturor vizitatorilor, weekend placut de primavara!

  4. @Odille- sună clopoţelul la mine de când dă soarele şi până nu se mai vede de fulgi, anotimp care-mi inspiră atâta milă de mine încât îmi vine să iau maşina de nea şi să-i fac nişte incantaţii care să nu mai atragă zăpada în veci. Doar nişte ploicică caldă pentru grâul care face pâinea cu gluten.
    SmileyCentral.com

  5. @Odille- unde n-ar da Domnul s-o ia la fugă firele de iarbă doar când le arăt maşina destinată lor! Pe toate le intuieşti!
    SmileyCentral.com

  6. Odille says:

    ODLM, la noi ploua, spre bucuria horticultorilor amatori din Toronto. 🙂 Primavara aceasta bucalata ne-a luat prin suprindere si ne-a cam coplesit. Aveam cu totii nevoie de o zi in care sa plantam numai in gind. 🙂

    Daca oglinzilor din masina si din jurul masinii le-am gasit un rost, putind sa ma privesc din mai multe unghiuri :), “minerelor de sustinere” cu care sunt inzestrate masinile, chiar nu le intelegeam rostul, pina acum. 🙂

    Acum am aflat, sunt niste mijloace care sa apere de ispita. 🙂 🙂

    Iti multumesc pt ca te-ai gindit la noi si ne-ai daruit un ghiocel cu soare.

    Nu inteleg de ce in Canada nu poti sa cumperi ghiocei. Eu nu am gasit pina acum decit bulbi.

    Ieri am descoperit pe o alee citiva toporasi albi. M-am oprit si i-am mingiiat. Mi-au amintit de copilarie.

  7. @Odille- bine c-ai aflat la ce-s bune mânerele de susţinere. Dacă nu le aveam mă înfigeam în talia ispitei şi la dans pe sus o luam.

  8. Odille says:

    🙂 ODLM, poate ar fi fost o nebunie delicioasa, sau poate ar fi adus nori grei, poate vor fi regrete, poate nu? Cine poate sti atita timp cind totul este scris numai intr-o poveste cu un singur volum?

  9. CristinaC says:

    Omule…oare ti-am spus ce mult imi plac scrierile tale?

    Odille…la mine,60km distanta de tine, nu ploua si imi pare foarte bine ca pot sa ma duc sa ” ma joc” in gradina si sa ma cert putin cu veveritele care mi-au mancat bulbii….

    Sa averi un weekend de vIs!
    Eu lucrez maine….Asa e cand nu stii sa spui NU…

  10. Odille says:

    Cristina, ce dragalasa esti! Tu stii ca sunt cursuri despre “Cum sa spui NU!:)

    Weekend minunat si tie si multumesc pt urari.

  11. @CristinaC- mi-ai mai spus, dar ce bine-mi fac aprecierile…
    Veveriţele ce fel de bulbi mănâncă?. Eu ştiam numai de alune prăjite şi cu sare şi nuci în zahăr ars. Eu numai într-un bairam le ţin…
    Spor la muncă şi să-ţi dea drumul devreme acasă.
    SmileyCentral.com

  12. @Odille- cele mai eficiente cursuri de spus “nu” sunt cele predate de mamă până să se mărite fata.
    SmileyCentral.com

  13. CristinaC says:

    Omule te-au ascultat si la 3 am fost acasa!
    Veveritele negre care se cearta cu pasarelele, manca bulbi de crokusi, lalele, narcise… scormonesc pe peste tot si isi ascund nucile si arahidele pe care le fura de la altii.

    O sa caut cursurile acelea dar nu cred ca ma vor ajuta prea mult.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: