search
top


Licoare Iciu

Indiferenţa este boala incurabilă a sentimentelor, iar obişnuinţa, analgezicul lor...

Aseară am avut serbare. Sunt încă marcat de  firul povestirii puse în scenă de profesorul de Desen.

Personajele:

Murdăriciu era Dorel, căruia maică-sa, femeie cu serviciu şi cu încă 7 probleme ca Dorel, i-a făcut un costum cu coarne, coadă şi bocanci cu blacheuri, care ar fi trebuit să sugereze amestecul dracului , cu bocancii, în viaţa individului pripăşit vremelnic în astă lume. Dacă maică-sa nu trecuse pe la repetiţii şi nici nu citise măcar scenariul , a interpretat că Murdăriciu ar fi Necuratu’, când în esenţă, Murdăriciu trebuia să fie doar zdrenţăros şi murdar, coşmarul Zânei din Pomul cu Mere care se ferea din calea lui să nu-i maculeze rochia albă.

Zâna din Pomul cu Mere era Ilinca. Eu am fost singurul care am propus-o pe Cătălina, ca să nu cumva să se interpreteze că abdic de la formele de obiectivitate impuse de situaţie şi că aş favoriza des întâlnitele nepotisme caracteristice orânduirii capitaliste. Totodată, am vrut să testez dacă nu sunt eu singurul năuc care o consideră pe Ilinca cea mai potrivită zână de pe raion. În sine mea am tresăltat de bucurie şi, la aflarea veştii, mi s-a întipărit un zâmbet tâmp care persistă şi azi când sunt în intimitate cu mine. În societate arăt normal, numai că, ridurile care trădează zâmbetul prea larg şi-au făcut apariţia şi mă pun pe gânduri. Cred că ar trebui să zâmbesc şi în public, precum vânzătoarele de la boutique, care îşi dezvăluie dantura chiar dacă n-au produsul cerut, sau, şoptesc inocent că ieri s-a terminat, chit că nu l-au avut niciodată.

Omida era Marinela. I-au făcut părinţii un costum de care au atârnat mai multe membre false, fiecare cu o altă încălţare pentru a crea percepţia unui miriapod, exact ca femeia care şi-a cumpărat 6 perechi de pantofi astăzi şi nu ştie pe care s-o poarte şi atunci le pune pe toate odată, tot aşa cum şi cu rochiile pe care le-ar purta una peste alta şi să le scoată una căte una, la cabina de probă. Rolul ei era să-l însoţească pe mizerabilul Murdăriciu în slinoasa lui misiune de a murdări tot ce atinge. Inclusiv conştiinţe…

Licoare Iciu eram eu. Rolul meu era să administrez licori de natură a înveseli asistenţa şi să producă un fel de magie prin care omul să se iubească pe sine şi să reverse surplusul peste aproapele său. Nu-mi era prea clară această misiune, aşa că, din sticluţa cu spirt de la îndemâna şoldului, am început să aghesmuiesc cu picături aruncate în vânt, înspre public. Se pare că tatăl Danielei, un excentric, a primit din plin dărnicia mea dar şi a celor de la cârciuma fecventată în prealabil. În plină iarnă, venise cu nişte pantaloni albi şi bluză de in, cu un cojoc Alain Delon şi cu un fes negru, îmbrăcat pe dos şi pe a cărui etichetă privind modul de spălare, scrisese cu carioca “Coco Jenel”. El aşa auzise pronunţia şi scrisese întocmai.

Tatae, care frecventa aceeasi cârciumă cu a lui Coco Jenel, a înţeles că rolul meu presupunea a fi al unui licurici aşa că, în puţinul timp care îi rămăsese până la premieră, mi-a confecţionat un costum de licurici, cu beculeţe alimentate de baterie şi cu un înveliş de tablă vopsită verde ca simbol al cheratinei, care însă, în viaţa de zi cu zi a licuricilor, nu zdrăngăne ca tabla bătută de vijelii. Tatae, ecologist din născare, dacă ar mai fi avut vreme, mi-ar fi inventat un costum cu beculeţe alimentate de energia degajată de aplauzele din sală, de mersul meu agitat sau chiar de intensitatea privirii fără clipire asupra Zânei din Pomul cu Mere.

Era atât de frumoasă în rochia albă de dantelă încât, profesorul de Economie, care nu se desprindea îndeobşte  de “Capitalul” de Marx, a lăsat cartea jos pe parchet şi aplauda cu o mână şi cu cealaltă pe profesoara de Geografie. Poate că şi această energie aprindea beculeţe în minţile doldora de bârfă ale celorlalţi profesori din Cancelaria depozit de cataloage.

Acţiunea se petrecea în secolul anterior, când oamenii, la coborârea din autobuz, se mângâiau întâi pe faţă, semn că la următoarea vor descinde, când mamele îşi lasau fii să se joace pe computer pentru că jocul în spaţiul virtual era unul singur, de tenis cu tine însuţi, în schimb, o mulţime în realitatea de maidan, când roşiile creşteau în gradină şi nu în fişete, când claire-voyantele îţi ghiceau viitorul din colibe de stuf şi nu din SUV-uri, când telefoanele te întrebau “ce mai faci?” şi nu “dă-mi un împrumut să mai trăiesc şi mâine”.

Zâna din Pomul cu Mere era mireasa mea,  încă de  atunci…

24 Responsesto “Licoare Iciu”

  1. mda, viermele potfaitor iasa din goguasa de firi si se transformeaza in fluture alabastru. e legea naturii si nu numai a iei. doar ca licurgiciul lumineaza si stim toti ce face fluturele cand vede lumina. da cu anteneli spre dansa

  2. Eu ţi-am admis comment-ul, dar mi-e că te faci de râs. Dacă vrei, ţi-l şterg până să te descopere lumea.

  3. ovidius says:

    Destul de corect si cinstit. Eu as accepta oferta si votez pentru.:D

  4. tania says:

    deci nu-mi pot dezlipi ochii de la buburuza…indiferentei. Omuledelamunte, nu am apucat sa te citesc, dar presupun ca ai dat din nou lovitura. 🙂

  5. Nu-mi aduc aminte de nicio lovitură. Toate băncile din preajma mea sunt intacte, nelovite.
    De ce n-ai citi? Sunt inofensiv.

  6. tania says:

    sincer, ma feresc de nostalgii in ultima perioada. La tine, orice povestioara scoate omul din prezent, iar prezentul la mine este unul dintre cele mai bune. 🙂 unde e ilinca? ei ii datorezi toate scrierile tale. am avut si eu un Ilinc (am avut, nu-l mai am) pentru care mi-as fi dat atatea cuvinte, stari, frumusete, dar viata m-a luat prin suprindere si mi-am bagat o parte din amintiri in buzunarele cu fermoar ale adolescentei.

    am apucat sa te citesc. ai grija de blog si pune paginile astea intr-o carte. 🙂

  7. Dacă dintre toţi prezenţii, ăsta-i cel mai bun, bănuiesc că un Ilinc este prin preajmă şi atunci n-ai de ce să disperi după cel dezbrăcat de caracter şi nominalizat la “ex”.
    Nostalgiile pot fi şi de ieri, care tot din “prezentul cel bun” fac parte şi se traduc în spuse ca _”ce bine a fost ieri, poate o repetăm şi mâine!?”

  8. tania says:

    omuledelamunte, acel ilinc nu mai este. dar nu este ex si nici fost etc. a fost practic primul meu ilinc intalnit in drumul spre maturitate. a disparut in munti, la ski, inainte de a ne proclama vreo iubire. frumoasa, platonica, cu miros de eternitate. reciproca. ce mici eram.

    altfel spus, dintr-un cu tot alt ieri ash vrea sa repet un maine.

  9. Odille says:

    Cred ca toate fetitele iau o buburuza in minuta, cinta un cintecel si asteapta sa vada unde va zbura , pentru a sti unde se vor marita. Parca nu cred ca baieteii fac acest lucru!

  10. Odille says:

    tania, frumusetea este ca acel Ilinc va fi intotdeauna al sufletului tau.

    Iti doresc din toata inima o alta iubire a sufletului tau, o alta traire a vietii.

  11. Corecturi:
    buburuzuţă şi lucruşor au rămas nediminutivaţi. Să-i diminutivez eu cu modestele-mi puteri?

  12. tania says:

    odille, mi-a fost in suflet de copila. dar nu a fost al meu. am aflat tarziu, din scrisori, ca ma privea ca pe o ilinca. atunci a fost dramatic. sunt f multi ani de atunci.

    multam pt urari, odille. 🙂
    da, asha imi traiesc viata 🙂

  13. Şi eu am dispărut în munţi, la partizanii amorului nebun şi uite că exist şi scriu doamnă către tine. Posibil ca un schior care se avântă peste o iubire proaspătă, afânată, să nască avalanşe care să-l mistuie până a mai rămâne un pitic de amintire. Doar n-o să trăieşti din amintirea skiorului de cursă scurtă. Pe ici ,pe colo, mai sunt Ilinci cu inimi de Guliver, cu aorta cât burlanul, care simt regeşte arta iubirii.

  14. Odille says:

    oare este un mesaj sa nu mai poposesc pe aceste meleaguri?

  15. Odille says:

    tania, mi s-a intristat sufletul. Cred ca el a avut mult de pierdut. Trebuie sa ma gindesc ca sa-ti raspund.

  16. Odille says:

    tania, tu ai avut sufletul prizonier atitia ani! Oare lui i-ai spus? De ce nu?

    Daca nu a fost o iubire impartasita de amindoi poate cu incetul sa lasi sufletul liber sa-si urmeze Soarta si sa gaseasca o iubire ca cele doua fire din snurul unui martisor.
    te imbratisez.

  17. tania says:

    odille, el a disparut, murind in munti, intr-o avalansa.

  18. @ Tania– Este o figură de stil, sau chiar aşa s-a întâmplat? Ca să ştiu să nu mai pedalez pe această temă…

  19. Odille says:

    Tania, iarta-ma, nu am inteles la inceput. Of cit este de trista viata. Imi pare atit de rau.

  20. tania says:

    well, odille, am aflat tragic de tarziu ca era, de fapt, ilincul meu. a fost o poveste mult prea scurta in care eu stiam ca-mi este amic, dar el simtea ca-i sunt ilinca….. Viata insa trebuie sa mearga inainte. Povestile tale de aici, MM, mi-au amintit intr-un mod straniu, de preatarziul meu ilinc, un fotograf-artist al muntelui…

    ca o mica dezvaluire si, odille, apropo de imbinare:

    http://alpinet.org/main/foto/showfoto_en_item_2925.html

  21. Odille says:

    tania, imaginea din fotografie merita pastrata!
    Dragostea pe care ai avut-o este ca o comoara a sufletului tau, dar ce pacat ca soarta a vrut sa fie asa. Nu voi intelege niciodata aceste lucruri.
    Dar ai dreptate, viata trebuie traita.

    Cind ai citeva clipe libere, te rog sa te uiti la acest clip, dar pina la sfirsit:
    Anthony Quinn at 84 abd Mikis Theodorakis

    http://www.youtube.com/watch_popup?v=CKHlmb5xcq8#t=28

  22. Rednic Verone, frumos nume, tragic destin. În general, schiorii sunt tare frumoşi, predispuşi aventurii şi nu sunt măcinaţi de iubirea pentru oricine. Presupun că eşti tare frumoasă la chip, aşa cum mi-ai dovedit-o la scriere.

  23. tania says:

    chipul meu?

    chipul meu poarta acum chipul omului pe care il iubesc. cam asha arata el, chipul. 🙂 da, probabil ca intr-o oarecare scriere. mai mult de-a chipului lui. la fel ca la tine. porti chipul ilincai. asha cred. 🙂

  24. hmmmmm… pai de ras sunt oricum. de aia unii imi mai spun si bored. pentru ca m-am plictisit de plans.

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: