search
top


Cheia inbus

Pernă de-aş fi ca să-i pot citi visele…

Amalia s-a aşezat pe iarbă şi m-a aşteptat să desfac rola defectă cu o cheie inbus împrumutată de la golferul cu Dacia căruia i se oprise maşina câţiva metri mai încolo. I-am promis şi lui că vin să-l ajut s-o pornească pe drumul său după ce repun pe picioare rola cu pricina. Am reuşit să readuc în canelura lui siliconul care crăpase. Ştiam că nu va ţine mult dar nici aşa, să facă Amalia două mişcări şi eu să culeg în urma ei siliconul, de această dată fracturat. Mai că nu plângea. Eram împărţit între golfer căruia îi promisesem să-l descurc şi Amalia care se trântise dezamăgită pe iarbă şi mă implora din priviri. De golfer voiam să scap cât mai repede, de Amalia chiar deloc.

Aşadar, alegând second things come first, m-am ocupat de motor şi m-am şi fript la o bujie cu ochii la Amalia. Deznădejdea ei mi-a sugerat o idee. Am chemat un taxi, l-am introdus pe golfer înăuntru nu înainte de a-i da mostra de rolă pe care s-o prezinte la magazin şi să se întoarcă “cât mai mintenaşi, domnu’ vă rog” -după spusele Amaliei. Între timp desfăcusem carburatorul şi suflam în jicloare. S-au întors foarte repede cu noua rolă şi am făcut plata ramburs, aproape online. Ţineam încă rola în buzunar când am terminat operaţiunea la motor.

– Domnule- i-am spus- jicloarele erau pline cu amidon. Ce-aţi făcut? Aţi prăjit cartofi cu carburatorul deschis?

– Am fost să joc golf la chemarea unui prieten. Am ajuns seara. Rătăcisem drumul. Eu am apucat să văd nişte frunze prin jurul meu, dar fiind de la oraş, nu mi-am dat seama că sunt cartofi decât atunci când proprietarul terenului, beat, a început să mă suduie şi să alerge pe plantaţie după maşină. Nu vedeam capătul, aşa că ajungeam într-un loc în care mi se părea că am mai fost şi întorceam în drifting. Bineînţeles că în urma mea săreau numai cartofi şi i-am făcut ăluia un pireu pentru tot satul. Când am ajuns la prietenul meu, m-a mustrat conştiinţa şi i-am povestit ce-am păţit şi l-am rugat să mijlocească, mâine când va fi treaz, să-i plătesc omului paguba. ” În primul rând, ăsta nu e niciodată treaz pentru că are cazane şi face din ei o barabuică dublu distilată şi vinde la tot satul, iar în al doilea rând, nu e nicio pagubă, pentru că el îi pune la fiertură teşiţi, deci i-ai uşurat munca. Să-l fi văzut primăvara, când răsădea tuberculii, ce şerpuit mergea. Numai el îi recolta toamna, pentru că, fiind la fel de beat, îşi urma drumul din primăvară. Totuşi, în ani, şi-a dat seama că nu făcea faţă să strângă singur recolta şi atunci, un sătean l-a sfătuit să-şi cumpere un cal, cel puţin ăla merge drept. Avea un stil nemaiîntâlnit pe mapamond. Aştepta să plouă o zi şi-o noapte şi apoi, urca doi saci cu tuberculi încolţiţi în spatele calului şi el deasupra. Are moşu’ o dexteritate în a arunca, fiind călare, cartoful exact în gaura lăsată de copită, de te dărâmă treaz. Calul merge încet, moşu’ ia la fiecare pas o gură de barabuică şi aruncă un tubercul. Când termină clondirul, de obicei calul se plictiseşte şi ajunge înaintea lui la capul rândului. Îl lasă să-şi vină în fire şi să vezi minunăţie de cal cum se duce singur la colibă, calcă pe o scândură şi, dintr-un cârlig de deasupra, îi cad doi saci plini cu tuberculi de o parte şi de alta a greabănului. Moşul alimentează instalaţia cu sacii de cartofi de cu seară şi se culcă. A doua zi, are cota asigurată cât să termine clondirul. Să vii la primăvară să vezi!”

Amalia asculta şi ea amuzată de povestire. Golferul a pornit maşina fără crosă şi dus a fost, nu fără să scoată mâna pe geam şi s-o fluture a mulţumire. Se făcuse noapte deja. Amalia era obosită de atâta aşteptare. Am fixat rotila la locul ei. Golferul îşi uitase cheia imbus. I-am dat-o Amaliei s-o păstreze şi i-am propus să se ţină bine de şaua de la bicicletă şi eu s-o tractez până acasă. Eram un “long vehicle” cu două roţi mari şi 8 rotile. Am scos stopul din spate şi i l-am dat ei ca să şi-l fixeze la şort. Nu reuşea. Eu reuşeam. Mirosea sublim când m-am apropiat de părul ei. Nici eu nu reuşeam pentru că voit nu-mi dădeam interesul. Dacă aş fi fost o caracatiţă matură, cu şase braţe aş fi înlănţuit-o de talie şi abia cu două i-aş fi fixat catadioptrii. Aşa, am fost nevoit să splituiesc munca celor două braţe şi cu una nu ştiu ce naiba făceam, dar cu cealaltă a trebuit s-o ţin strâns unită de talie pentru că fremăta tot timpul, motivând prezenţa ţânţarilor.

Am ajuns în faţa blocului. Amalia mi-a întins cheia inbus învelită într-un şerveţel umed şi mi-a spus s-o păstrez pentru o altă ocazie. M-am mirat, dar abia acasă am văzut că pe şerveţelul umed care se uscase de la curentul de pe bicicletă, era scris un număr de telefon. N-am sunat. Era târziu. După mult timp am aflat că nu se culcase până dimineaţă în aşteptarea telefonului meu. Bad timing. De multe ori n-am intuit necesitatea, oportunitatea, nevoia de comunicare. Am aşteptat să se matureze un sentiment, să nu dau năvală în forul lor interior şi tocmai când să spun că era timpul, se destrăma parâma şi vajnicul du-te-vino al construcţiei se frângea prin antrenarea în cădere a unui melanj de durere şi amintiri cu iz degenarativ care te fac să simţi urzicarea direct pe inima părăsită. Nu tu un semn preventiv, nu tu un post it care să ţi se lipească de frunte când o săruţi pe o bancă, fără a bănui măcar că acela este sărutul morţii unei iubiri ale cărei momente te îndemnau să umbli radical liber printre nori şi să te tamponezi de toţi îndrăgostiţii lumii.

Am sunat-o a doua zi. Nu mi-a răspuns de prima oară. A sunat înapoi ca să se convingă că nu sunt spammer. Vocea ei feminină mi-a redesenat instantaneu în memorie chipul cu alură de fată inteligentă. Cafeaua este cel mai bun liant. Face şi te desface de prietenii din trecutul apropiat. De cel depărtat nu te desface nici Benga. I-am făcut o invitaţie la o cafenea din preajma blocului ei. Oricare. Doar ea conta în peisaj. Am ajuns mai devreme în faţa blocului când am constatat că ieşea de la scara unui bloc foarte îndepărtat. I-am ghicit silueta chiar dacă acum purta o rochie cu pliuri largi, roşie cu buline albe, strânsă pe talia obsedant de mlădioasă. Întotdeauna am văzut bine la distanţă. Şi noaptea, când mă zăresc cu pisicile. Mi-am distrus ochii minţii doar de la citit caractere. Nu-mi mai aparţin când descopăr defecte şi le etalez unui prieten. Nu mă pot stăpâni şi nici nu pot spune cu precizie ce anume mă alungă din a mă rândui pe calea admiterii cu obstinaţie numai a calităţilor oamenilor.

Amalia mergea după reţetar. Am lăsat-o în faţa unui bloc şi dimineaţă iese din alt bloc. Treceam prin obişnuitele furci caudine şi trebuia să semnez recipisa de primire pentru fiecare etapă în parte. A părut surprinsă la început că mă găpseşte deja la locul stabilit. Se bazase pe

Urmează

 

3 Responsesto “Cheia inbus”

  1. Odille says:

    Buna Dimineata de weekend!

    Draga ODLM, Ajutor! 🙂 Un ghid explicativ, rog frumos.

    Spre exemplu, nu stiu ce este o “cheie inbus”. Nici “jigloare” nu stiu ce sunt, mai ales “cu amidon”. Sper ca ambele sa fie dragute, poate colorate frumos. 🙂

    Cind ai vorbit despre role am crezut ca au sarit “pneurile” masinii, abia dupa mai multe citiri cred ca am inteles ca inseamna “patine pe rotile”?

    Dar ce m-a surprins cel mai mult au fost “silicoanele”, eu intelegind ca i-au cazut bietei fete silicoanele montate frumos la sinisori. 🙂

    Adevarat ca tzuica se face din cartofi, sau nu am inteles eu bine?

    Astept urmarea.

  2. @Odille-Cheia inbus este ca o sârmă îndoită în formă de “L” care în secţiune este hexagonală şi dimensiunea lor diferă în funcţie de capul şurubului care în loc de crestare în cruce, la şuruburile inbus capul are o adâncitură în formă de hexagon.
    Jigloarele sunt nişte duze de metal cu o fantă prin care se împinge cu presiune benzina în carburator. Astăzi au dispărut. Alimentarea cu benzină se face prin injecţie.
    Rolele de la patinele cu rotile, în ziua de azi, se fac din silicon care este mult mai rezistent decât cauciucul şi aproape că nu fac zgomot, decât atunci când trece şuierând o nălucă cu păr lung şi de regulă, short spre bikini.
    Un sortiment de băutură spirtoasă se face şi din cartofi. Totul e să ai cazane, alambic şi să bei orice porcărie

  3. Oachi says:

    ”Mi-am distrus ochii minţii doar de la citit caractere” – mi-a plăcut maxim asta !

    Unii poate și-ar dori să avem orbul găinilor, dar n-au noroc …
    Oachi´s last blog post ..FIDELITATEA, ÎNTRE TRADIȚIE ȘI MODERNISM ?

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: