Mar 19, 2010
Rotatul alb
Tatae făcea vizita medicală la birtul de vis-a vis pentru că, zicea el, ” nimic nu dezinfectează mai bine corpul şi mintea ca un ţoi de ţuică dat peste cap cu conaţionalii”. Ăştia fiind ori pripăşiţi în drumul spre gară sau Baia Comunală, ori obişnuiţi ai locului, pe care plictiseala vieţii de bătrân cu nepoţi îi aduna cu o goarnă, numai de ei auzită. Cârciuma se numea “Victoria”, pentru că socialismul repurta noi victorii în fiecare zi şi astea trebuiau consemnate pe frontispiciul unor lăcaşuri de cultură şi spirit, întocmai ca acesta. Se încetăţenise totuşi printre oamenii locului, denumirea de “La Crăcănatu’ “, din cauza mandatarului, nea’ Arvinte, care stătea toată ziulica călare pe un butoi, cu ochii roată după nereguli şi trebuinţi ale muşteriilor:
– Măi Marinică, vezi că i s-au terminat castraveciorii lu’ conu Grifon ! Marinică, după ce termini oleacă, dă fuga la bucătărie, ia-l pe fiu-miu de ajutor şi înşfacă-i de guler pe Mitică şi Tanţa lui, că au cam sărit măsura la beutură şi datoria lor la mine depăşeşte bugetu’ ţării, măi! Marinică, aibi de grijă cu ţoiurile alea, că mi-a zis ăl’ de la care le iau io, că nu are atâta producţie câte ţoiuri se sparg la mine la prăvălie!
Îi mulţumeam Cerului că n-am încăput pe mâna lui nea’ Arvinte, aşa cum ruşii din Siberia îL slăvesc pe Dumnezeu că nu i-a dat ursului aripi. Tatae mă lua pe după umeri şi-mi şoptea ca de la bărbat dezinfectat la copil care umbla cu sticluţa de spirt la şold:
– Mugur de Cais, ia la Tatae 10 lei şi te du cu Drăgaică la Ilinca şi cinsteşte-o cu nişte vată de băţ pe zahăr. Mi-s sunteţi dragi amândoi, da’ asta nu-i de la ţuică, e de la suflet…
Înarmat cu o hârtie roşie de 10 lei care purta chipul unuia ce se zgâia la mine şi pe care eram nerăbdător să-l prefac în vată pe băţ, o luam pe Ilinca cu tot cu maieul ăla pe care scria “El mi-e tot binele meu” şi fuga la Drăgaică. Până mai ieri, vata pe băţ era roz, dar auzind că nu se mai poartă, nea’ Arvinte, care avea filială şi-n târg, a introdus în reţetă nişte albastru de metilen. Ieşeau nişte ciumafăi bleu din rotitorul ăla, lângă care nu te auzeai vorbind de atâta zgomot, doar Concubina ce-l mai dovedea când venea să schimbe nişte mărunţi la filiala lu’ nea’ Arvinte. Cu un iz general de metilen şi particular de spirt, vata pe băţ avea trecere la noi pentru că beţele serveau la dirijat fanfara Drăgaicii. Eu allegro,Ilinca domolo. Suflătorii mai aruncau câte un ochi la noi şi dirijorul ne facea un semn discret cu piciorul s-o tundem de acolo pentru că îţi închipui ce înseamnă ca un trombonist să sloboade o chicoteală în plină melodie, vals de Dunăre cu sirenă de vapor.
Stai aşa, că trebuie să fac o pauză! Tocmai am văzut cum un şoim mi-a atacat un porumbel. Au căzut amândoi la mine în grădină. Jambon, atent la tot ce mişcă, inclusiv muscă, a văzut scena şi a ţâşnit ca din puşcă la locul căzăturii. Mi-a adus porumbelul. Este un rotat alb. Are sânge pe o aripă. Am să-l bandajez şi am să-l culc pe perna mea până s-o întrema. Inima-i este întreagă, cu sistole de iubire. Când vine Ilinca să mă mângâie, subliminal să-i sugereze că sunt un porumbel care nu-şi părăseşte perechea, în veci…
La tir, la răţuşte, imi fituiam toţi banii. Ilinca pleca de lângă mine. Nu suporta să trag în răţuşte, chiar butaforie de tablă fiind, zicea că “dacă zboară un porumbel alb rotat, tocmai în bătaia puştii tale!” Aveam înţelegere că dacă ne pierdem, eu s-o caut la Albă ca Zăpada şi ea pe mine, la Casa Groazei. Când nimereai raţa, un resort o trăgea de la stânga la dreapta. Ceva atât de rudimentar că mă întreb şi astăzi cât de prost am fost, din care totuşi, n-a mai rămas nici urmă. Cei mari trăgeau la beţe de chibrit. Patronul nu mă lăsa şi pe mine. Zicea că n-am eu “meclă de d’ăla care rupe fosforu’ la chibrite”. În sinea mea îl apreciam nespus, pentru că avea o condiţie fizică de olimpic. Toată ziua făcea fandări,rotiri măiastre ale corpului din calea puştilor cu alice de plumb. După ce a vândut taraba, a venit patron un moş care nu numai că nu se apleca, dar ne strângea la toţi puştile, le încărca, se ascundea după un paravan de tablă şi scotea un steguleţ verde când era el pregătit. Într-o zi, unu’ care avea număr de provincie, i-a tras în ceasul de la mână. A lăsat puşca şi a fugit. Sesiunea de tir s-a închis, chit că mai aveam glonţ pe ţeavă.
Am găsit-o pe Ilinca lângă Albă ca Zăpada. Arborase un zâmbet trist şi plictisit pentru că la Drăgaică nu erau magazine cu rochiţe şi pantofiori…
cat oi fi io de obisnuit cu circul, uneori ma faci sa crap de ras. ma duc sa ma tratez cu ceva spirtoase, sa se inchida incizia. sara buna!
Numa’ la volan să nu fii, că te coţează gaborii. Toarnă şi pe rană şi pe gât! Hai noroc!
Ca frumos le mai zici, omule, parca as umbla si eu pe ulitele astea ale copilariei, mi-s familiare.
Apreciez aprecierea. Mulţumesc.
“cum ruşii din Siberia îL slăvesc pe Dumnezeu că nu i-a dat ursului aripi”
thats so lol 🙂
ursi cu aripi vaneaza iobagi… ciberpunk imagine.
Interesant blog ai, deşi trebuie să fii cu mintea odihnită după un somn de 12 ore ca să poţi pricepe sensul indus. Observ că:
-melodiile de fundal, deşi liniştitoare, deranjează şi se interpun peste clipurile postate, aşa că nu se pot asculta suprapuse. Cu dublu click intri automat pe YouTube, dar ieşi de pe blogul tău. Un minus! Au ai un buton de MUTE şi nu sare-n ochi?
-nu dai prilejuri la comments sau sunt eu cu ochii-n paişpe şi nu le-am ginit?
Mulţumesc de vizită!
esti un critic vigilent, monsieur, merci pt interes 🙂
da, e un buton de pause [& 2 butoane de navigatie prin playlist] – dar sunt gri, poate le voi schimba culoarea, sa fie mai vizibile, merci de hint.
imi dau seama acuma ca de fapt imi place blogu tau, ca ecriture e fix la antipodu meu, & we must value our opposites, aint it?
deci esti in blogtroaca [cum o alint eu] 🙂
Am găsit “Pause”, dar e ascuns rău de nouri negri, a furtună şi greu de intuit că ăla ar fi. Totuşi, cum rămâne cu butonul de “Comments”, dacă tot vorbim de punctuleţe şi butonaşe?
nu, fara comments [ar fi prea de tot] 🙂
[offtopic] le ai cu science fiction?
Sigur. Ai fi ca toţi ceilalţi 100% …Prea banal!
Mai mult cu Prefectura. Trăiesc în prezent, sorb învăţăminte din trecut şi privesc cu încredere în viitorul care ne atârnă-n faţă.
in fine, organizam o discutie pe tema asta joi, de’asta am intrebat. nevermind though.
Nu ştiu cu ce se mănâncă astfel de exposeuri-dezbateri,dar pot observa de sus, ca un Demiurg novice, viermuiala ideilor voastre şi dacă văd că am de ce, intervin. Mulţumesc de invitaţie. Voi sta într-un corner şi voi avea un ochi critic şi unul de sticlă.