search
top


GLORIOSUL SENTIMENT AL MATERNITĂŢII

Taică-tu era aşa frumos, puiule.

Preluat de pe blogul

INK4THOUGHT

Scriu de pe budă. Aici m-am refugiat ca să am o clipă de linişte. Fiu-miu ăl mare vânează dragoni prin casă iar pe aia mică am culcat-o, dar tot o mai aud prin perete. Îi ies dinţii. Trebuia să mă ascund. Am minţit că-mi vine pişu şi m-am încuiat frumuşel în baie. Da, domnilor, de când sunt mamă mint. Mint de sting, de dimineaţa până seara. Asta am ajuns. Mint de îngheaţă apele. Mint cu neruşinare. Mint fără să clipesc.

« Ce carne-i asta ? », întreabă strâmbând din nas vajnicul vânător de dragoni (până mai ieri şi vulpi, dar a văzut unele drăguţe pe Animal Planet şi nu-l mai lasă inima să le ucidă).

N-am petrecut decât vreo oră jumate în aburi şi miros de ceapă ca să-i gătesc sănătos, şi prin urmare nu-s tâmpită să-i spun că-s ficăţei.

« De viţel, iubire », mă aud gângurind tandru. Expresia de pe chipul odorului, deşi încă sceptică, se mai relaxează puţin. Ia două guri, fără să le scuipe. Mă simt victorioasă la modul suprem. Sunt zile în care îmi vine să-i îndes spanacul şi pe urechi, când văd cu câtă scârbă râmează prin el, lopătându-l cu lingura dintr-o parte într-alta a farfuriei şi desenând în el fortificaţii imaginare.

Mint că am mult de lucru la o traducere urgentă doar ca să pot citi presa, să rămân şi eu la curent cu ce se mai întâmplă prin lume. Mint că îmi place să merg la cumpărături, şi fac aprovizionarea de trei ori pe săptămână, numai pentru şansa de a ieşi din casă. Liberă.

Şi apoi nu doar că mint. Am ajuns să mă ascund, ca drogaţii, cum nici de maică-mea nu mă ascundeam, ca să pot lua şi eu o gură de ciocolată. Cum aude fiu-miu fojgăit de celofane, cum apare şi mă interoghează : « Ce ai acolo ? » Îl văd cum îi sclipesc ochii, cum simte în nări mirosul de dulce (în caz că nu v-aţi prins încă, toţi copiii de cinci ani sunt sugar junkies absoluţi, capabili de violenţe extreme pentru orice soi de jeg zaharat gelatinos sau crocant, cu cât mai sinistru colorat cu atât mai bine.)

Acum m-am ascuns în WC ca să vă pot scrie vouă. Am dat drumul la ventilator, în felul ăsta nu mai aud decibelii chiţcăicioşi ai fiică-mii, din dormitor. Şi ce dacă stau pe budă în aburi insalubri? Şi aşa îmi petrec jumătate din viaţă cu mâna în rahatul altora. Or fi ei pruncii mei, dar tot urât pute. Stau cu izmenele în vine şi laptopul în poală şi uit de mine. Ah, cât e de bine! Mă fură visarea… Aud valurile clipocind şi spărgându-se de nisipul alb al unei plaje însorite şi pustii, mă văd pe mine din nou bronzată şi suplă, călare pe bărbată-miu…. preţ de o secundă. Uşa se zguduie de bufnituri violente şi bietul meu soţ, îngenunchiat şi la capătul nervilor, mă imploră să ies, că îl doare pe fiu-miu burta şi vrea neapărat lipsa mare. Nenorocita de mine, cad în capcană. Ies. Inocentă, micuţa făptură masculină se aşează pe tron, se bălăbăne vreo două zecimi de secundă după care decretează că nu, de fapt nu-i vine caca, a avut doar o picătură de pişi. Ei aş, crezi că nu te cunosc, mişelule? Ai vrut să ştii ce fac acolo înăuntru. Mi-ai mirosit ascunzătoarea, prădător mic de stepă şi ţi-ai zis,cum, să stea mama 5 minute liniştită fără să o pot tortura? Fără să-i procur dulcele infarct de toate zilele? Aşa ceva nu se poate, ia să remediem noi situaţia.

Bine, bine, lasă. Data viitoare nu mai pun eu botul la vrăjeală, să ştii.

Vedeţi, lumea nu înţelege ce sectă persecutată sunt părinţii.

Să vedeţi ce ingeniozitate am dezvoltat pentru a putea face dragoste. Copiii mişună peste tot. Dormitorul a devenit camera ei. Camera copiilor a devenit camera lui. Nouă ne mai rămâne numai sufrageria, care are geam la uşă şi e plină ochi de jucării. Deci, dacă nu ne scrântim picioarele până acolo, din când în când mai ajungem şi la pat. Sau mai bine zis, cădem pe el. Laţi. De oboseală. Uneori, în serile noastre magice, în stările noastre de graţie şi extaz, reuşim chiar să articulăm şi câteva cuvinte de amor : « Ai pus biberonul la vaporizat ? » « Îhîîî » « Dă telecomanda ». Ulterior, se aud sforăituri. A mai existat la un moment dat şi varianta bucătărie (baia e prea mică ca să faci orice acolo în afară de ceea ce fac eu acum), dar ne-am dat seama că momentan fundul meu e prea lat ca să mai încapă între vaporizator, chiuvetă, încălzitorul de sticle, plită şi coşul de fructe. Plus că oriunde te aşezi te lipeşti de ceva care seamănă dubios de mult a mâncare regurgitată. Şi asta numai de la unul dintre ţânci, întâiul meu născut. Cea mică nu are încă un an şi e hrănită cu linguriţa în altă parte, într-un scăunel special care îi dă aerul unui monarh absolut şi incorporează mai multă tehnologie decât tot Star Trek la un loc.

Că veni vorba şi de hrănitul ei, ce experienţă înălţătoare! Îmi înalţă de fiecare dată tensiunea. Îmi creşte inima. Muşchiul cardiac mi se dilată la propriu. Cu palpitaţii. Ah, cum aş putea să-l descriu? Hrănitul ei e ca şi cum ai încerca să hrăneşti un ventilator cu cap mobil care vizionează un meci de tenis, împroşcând pretutindeni cu piureul. Peretele din lateral a cunoscut deja şfichiuitura virulentă a perelor cu cereale, iar cel din spatele televizorului îmbrăţişarea fină  şi pufoasă a grisului cu lapte. Arată superb cu bulinuţe, e tocmai ce-mi doream. Cum ziceam, n-are un an încă, dar nu vă iluzionaţi, copiii de astăzi sunt inteligenţi. A mea a dezvoltat multiple strategii de refuz al mâncării, preferata mea absolută fiind de departe strategia de tip “hârciog”. Acceptă linguriţa, îşi umple gura cu mâncare, se face că înghite, dar, în realitate, stochează totul în obraji. Iar când ţi-e lumea mai dragă te trezeşti dintre buze cu o cascadă de mâncare molfăită de mai mare frumuseţea. Evident, exact în acest moment în care totul ameninţă să se prelingă pe scaun şi să umple toată tapiţeria, apare şi fiu-miu cu o falcă în cer şi una în pământ, răcnind ca un apucat de streche, de parcă toţi dracii iadului ar fi pe urma lui.

Eu:  « Ce e, mami, ce-i? Ce s-a-ntâmplat?”

El:  « Nu pot să deschid astaaaaaaa….. !!!” (plânsete sufocate).

Respir adânc şi mă rog să nu pocnească nici de data asta vena care-mi palpită furibund în creier.  Iată, mă gândesc, încă o zi în care mi-am pus nervii la pilit. Bine ar fi fost de erau din titan. Faptul că lumea supravieţuieşte ca să se mai bucure şi de nepoţi, este pentru mine un miracol inexplicabil…

Şi uite încă ceva care sfidează logica. Continui să fiu amorezată de copiii mei. Pain is so close to pleasure, as they say... Să nu mă ţii mai mult de trei ore departe de balamucul ăsta, că mă podideşte dorul, plânsul sau panica. Apăs pe acceleraţie, fug cu paporniţele în sus pe deal, fluturându-mi în spate fularul ce stă să cadă, sau plătesc 15 euro pe taxiu numai ca să ajung mai repede acasă la chinuitoarele mele iubiri. (Deşi intrând pe uşă am deja vagi regrete că nu m-am mutat în Noua Zeelandă să mă apuc de pescuit solitar…)

Se mai îndoieşte cineva de masochismul femeii.

 

Nota mea: Acest text conţine câteva fraze aduse prea aproape de natural şi nu se suprapune întrutotul gustului meu, dar merită proslăvită fiinţa mamă a tuturor pruncilor de pe Terra: FEMEIA.

19 Responsesto “GLORIOSUL SENTIMENT AL MATERNITĂŢII”

  1. Odille says:

    Toutes les femmes sont belles Frank Michael

    http://www.youtube.com/watch?v=a4uTP3nGh2I

  2. Odille says:

    Dragilor, Buna Dimineata si un weekend minunat!

    ODLM, voi intra si eu in conversatie, dis-de-dimineata. 🙂

    Am vazut si femei dragute, sau chiar frumoase, care insa au asa niste inimi haine, asa o lipsa de spiritualitate si imprastie atita rautate in jurul lor incit toata frumusetea este irosita. Nu stii cum sa fii cit mai departe de ele.

    Femei placute, cu un suflet bun si deschise spiritualitatii, mie mi se par o comoara.
    Daca intilnesti o femeie frumoasa si cu un suflet bun, atunci ai cistigat marele premiu! 🙂

  3. Tecoma- ai dreptate. Şi urâţelelor să li se dea drumul. Poate dau peste vreun urâţel nou şi le mai trece de urât. Ieşitul de supat se face în timpul perioadei ei de libertate ca să aibă şi ei libertinajul lor.

  4. Tecoma says:

    ODLM, de ce numai femeile frumoase? Toate femeile ar trebui sa-si ia portia de singuratate – atunci cand isi doresc ele asta – si libertatea neportionata, iar barbatul ar trebui sa iasa desupat :P, si sa treaca inpat :P; love is in the aaaairr!!!

  5. Crăieselor- foarte pătrunzătoare comentariile voastre. Vă îmbrăţişez pe rând. Părerile. Procedez ca Rabinul: culmea este că aveţi amândouă dreptate. Totuşi, pentru un segmenţel de bilă albă în plus aş înclina spre ceea ce a spus Odille despre talent care nu trebuie irosit pe lucruri derizorii. Şi eu aş fi scos câteva fraze din text, dar am indicat sursa şi dacă aţi fi accesat originalul aţi fi constatat că l-am ciuntit. Tecoma, apreciez comentariul tău scris cu nu mai puţin talent şi sunt de aceeaşi părere că o femeie frumoasă ar trebui să aibă şi clipele ei de singurătate în libertate. Oricum, în ticăloşenia lui, bărbatul şi le ia bătând cu pumnul în masă. De supat… 🙂

  6. Tecoma says:

    Completare la comentariu la postarea reproducatoare de postare: ODLM, tocmai am vizitat blogul autoarei… Chiar scrie bine si e desteapta. ODLM, ai gusturi! Sau…cum spunea bunica-mea: “n-ai vicii rele” :))). Multumesc.

  7. Tecoma says:

    ODLM, foarte tare textul. Personal, detest orice discutie legata de toaleta, atat in cotidian, cat mai ales, in scris. De fapt, in scris mi se pare oribil, pentru ca raman la parerea ca in scris, ai timp sa te aduni si sa nu eliberezi porumbei. Cu toate acestea, ti-o spun cu toata sinceritatea, nu m-a oripilat niciun pic acest text. Poate pret de o clipa la inceput, cand am citit prima fraza. Marturisesc ca daca nu il vedeam pe blogul tau, poate nu as fi mers cu lectura mai departe, tocmai din motivul spus mai sus. Dar am avut incredere in tine si, cu increderea asta de mana, am facut urmatorii pasi pe text. Mi-a placut. Chiar mult. Autoarea e savuroasa, are o scriere dinamica, sincera, naturala, pur si simplu u-ma-na. 🙂 Este doar o mama careia ii e dor sa se mai simta un pic femeie si sa mai stea cu ea insasi. Eu o inteleg si-mi place cum o spune. Pentru felul cum o spune si mai ales pentru ca e mama, ii scuz umanul inceput.

  8. Prinţeselor, mă voi bucura şi anul acesta pentru fiecare vizită şi comentariu pe care le veţi face, frumos, cu suflet cald, aşa cum m-aţi obişnuit de aproape trei ani încoace.
    Mihaela, îmi dau mâna cu Odille de peste ape şi-ţi urez o tinereţe fericită de care să te bucuri cu toată familia ta în formare.

  9. Odille says:

    Lotusica (Mihaela), La Multi Ani de Ziua Onomastica. Este Ziua Lotusilor!

    Sa fii fericita, indragita, cu sufletul plin de bucurii, cu impliniri de vise frumoase si inconjurata de oameni buni si dragi.

  10. Odille says:

    Cristina, ODLM, de trei ani suntem impreuna in jurul Bradului de Craciun!
    Cristina, ce gind frumos!

    ODLM, iti urez ani multi cu ginduri bune si povesti frumoase, pe care sa le impartasesti cu prieteni buni, virtuali si reali, noi si mai putin noi.

    Cristina, cu parere de rau nu am rezistat aseara. Am adormit, si din ora in ora tresaream si fugeam la TV pt a afla scorul.

  11. CristinaC says:

    Omule… nu imi vine sa cred … va fii al treilea Craciun pe acest Blog… La multi inainte…

    Odille eu am stat aseara si am vazut si discursurile candidatilor la presedentie…acuma morr de somn… pe birou.

  12. Odille says:

    Oh…. ODLM, sigur ca ai suflet bun si ca aduci bucurii. Asa niste postari frumoase si dragalase nu ar putea sa fie scrise de o inima haina. 🙂

    Cea mai buna dovada este ca sunt aici, pe o crenguta a blogului, aproape in fiecare zi. Nu as poposi aici daca m-as amari si intrista.

    Ce ginduri am acum dupa alegerile din SUA? 🙂
    M-am linistit (imi era teama ca republicanii sa nu inceapa un nou razboi) si ma tot uit lung la bradutul meu adevarat din casa, care a crescut si are deja peste 1 metru inaltime si tare as vrea sa-l decorez de Craciun. Imi voi aduna, insa, rabdarea pt inca o saptamina si apoi il voi impodobi cu stelute, beteala, globuri, ingerasi si ghirlande. Dar in mod special voi agata pe crengute amintiri si inimioare.

  13. Odille- şi eu am sufletul frumos, gândurile mele bune şi frumoase, aduc şi bucurie… Şi mai am şi o zi minunată. Afară. Că înăuntru am calorifer 🙂

  14. Odille says:

    Cristinuta,

    Iti multumesc mult pt gindurile tale frumoase despre mine. Stiu ca sunt mult prea sensibila, insa mai cred ca noi trebuie sa facem lumea mai frumoasa, gindurile povestite iau o forma care mingiie sufletul, sau il lovesc.

    Eu simt si durere fizica atunci cind intilnesc asa un limbaj. Este ciudat cum gindurile spuse ne insotesc, uneori o viata intreaga. Ele au o importanta mult mai mare decit le acordam.

    Am mare admiratie pentru cei care primesc de la Soarta un dar si le sunt si recunoscatoarea. Ei ne imbogatesc sufletele si mintile.

    Cind primesti asa un dar de ce sa nu-l folosesti cu intelepciune pentru a crea lucruri frumoase, de ce sa-l irosesti? Cind acest limbaj este repetat, la un moment dat devine acceptat ca fiind normal, fapt neadevarat. In realitate duce la poluarea mintilor.

    Am vrut sa-l rog pe ODLM sa stearga comentariul meu pt ca nu vreau sa supar pe mine. Mi-am spus parerea si mi-am gasit, mai mult sau mai putin, linistea.

    Pentru cei cu ginduri frumoase, va spun ca imi sunteti dragi si va sunt recunoscatoare. Gindurile voastre bune fac viata mai frumoasa si aduc bucurie celor care le aud.

    Cristina, imi esti draga pentru sufletul tau frumos, pentru gindurile tale bune si frumoase.

    O zi minunata!

  15. CristinaC says:

    Odille, te înțeleg. Nici eu nu as fi folosit acest limbaj ca sa descriu frustrarile dar așa cum zice Omul….acest limbaj ” vinde” in zilele astea…Eu sunt mult mai puțin sensibilă din acest punct de vedere…lucrez cu publicul, vezi doamne , care nu are grija si nici nu ii pasa cum se exprima….așa cum am mai spus, o înțeleg perfect…dar nu as fii avut curajul sa scriu chiar așa…

    Odille.. Eu cred ca tu vii din povestile frumoase scrise pentru printese nobile…. Ce bine ca mai exista oameni ca tine!

  16. Dragelor- textul are savoarea lui, dar îşi urmează tendinţa creaţiilor actuale de a şoca cu nişte fraze smulse din lădoiul cuvintelor recent introduse în dicţionar ca existente, dar nu şi acceptabile fără reticenţe. Este evident că autoarea mamă are un zvâc al frazei, o iubire manifestă faţă de ţâncii săi, dar nu se cade să povesteşti despre ei ceea ce lasă în urma lor precum calul de pe plaja dominicană relevată de Odille. Chiar dacă ne imaginăm cu toţii ce dezastru s-a creat după trecerea noastră prin pruncie, aşa ceva nu se pomeneşte în cuvinte ci se subînţelege, lăsând numai râsul şi bucuria să ne străbată amintirile despre copiii şi nepoţii noştri sau ai lumii întregi.
    De fapt, în subsolul textului eu am spus în câteva cuvinte impresia mea, însă Odille a făcut-o mult mai elaborat şi mai plastic.

  17. Odille says:

    ODLM, sper sa nu te superi pt acest comentariu. Mi-ar fi placut ca autoarea sa scrie acest articol dar intr-un alt limbaj.
    Cred ca autoarea are talent. Ea reuseste sa deschida o fereastra prin care sa fie surprinse sentimentele unei mame catre copiii ei, desi dragostea si daruirea unei mame sunt asa de mari incit cred ca ar fi imposibil sa fie descrise intr-o sigura lucrare.
    Nu pot sa nu recunosc si rolul tatilor, rol care nu este usor. Un simplu exemplu ar fi atunci cind un copilas este bolnavior, chiar si cu o viroza banala dar care aduce febra inalta si mama intra in panica, inima mamei devine ca o frunza batuta de vint. Atunci se uita la tatal copilului pt ajutor. Nu stiu cum, dar tatal reuseste sa transmita increderea ca totul va fi bine. In acele momente, nu stiu cum, dar tatal primeste putere, pe care o transmite. Intr-un fel devine unul dintre Ingerasii Pazitori.

    ODLM, am citit postarea seara trecuta si m-am intrebat ce sentimente mi-a stirnit incit nu am putut comenta. Acum stiu.
    Acest text este ca marea in Republica Dominicana, la statiunea unde am locuit cu ani in urma.

    In fiecare vara abia asteptam cu totii sa mergem la plaja si mai ales sa ne balacim in apa marii. Ajungem noi la o statiune de 4 stele, conform brosurii turistice, ne lasam bagajele in camera si tzusti la plaja, Vegetatia splendida, plaja frumoasa cu un nisip fin, dar mai ingusta decit la Mamaia si apa o nebunie, calda, si nu era nici adinca la mal.

    La un moment dat apare un angajat al statiunii cu o caruta si un cal si incepe sa incarce in caruta algele de pe plaja. Pe masura ce el incarca algele, calul lasa balegar pe plaja, care apoi, spre oroarea noastra, era luat de valuri si carat in apa.
    Nu ne-am mai balacit in apa. Pacat de asa o plaja, asa un nisip si asa o apa.

  18. CristinaC- eu m-aş întoarce la vremurile acelea pentru că şi vârsta mea s-ar mai uşura de povara anilor ce-au trecut de atunci.

  19. CristinaC says:

    Citisem…cred ca Marinela l-a sugerat undeva pe FB… mi-am aminit de mine cu ani in urma… mai ales la fazele cu mofturile la mancare care, sincera sa fiu, nu s-au modificat major nici acum dupa douazeci si ceva de ani…
    Ii inteleg si limbajul… credeti-ma ca iti pierzi controlul cateodata. Oricum si oricat de “dureros” era, m-as intorce intr-o clipa in vremurile acelea cand erau doar ai nostrii, dependenti, mofturosi, raciti, plangaciosi si nazdravani…Cresc prea repede si din pacate nu ii mai putem legana si mangaia asa cum am dori… adica tot timpul!

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: