Mar 23, 2010
Bianca
Uneltele de lucru ale Biancăi.
Maşina de cusut este un utilaj care adună toată familia în jurul lui/ei, chiar şi copiii. După ce îi faci. Este tot atât de complexă ca şi un blog care îţi aşterne link în link,în link…Trebuie să alegi presiunea exercitată asupra materialului în funcţie de grosimea lui, grosimea şi poziţia acului,mersul în zig-zag sau linie dreaptă (nu-i nicio aluzie la Tatae), mărimea pasului, consistenţa şi culoarea aţei, poziţia ideală a acceleraţiei de picior şi ar mai fi chestii pe care le voi descrie într-un blog separat, asupra inutilităţii maşinii de cusut.
Trebuie să las baltă totul, chiar dacă gătesc caneloni cu carne de pui tocată şi sos de smântână, dacă spăl lenjerie fină, dacă deretic prin sertarele amintirilor, dacă aspir firele de praf şi la un titlu de nobleţe, dacă-l citesc pe Prosper Merimee, dacă legăn copiii nenăscuţi. Sunt singurele momente când pot a o dojeni pe Ilinca mai cu folos, în rest, tot ce ştie ea face. Începem cu desenul trasat cu cretă al tiparului, apoi croitul cu o foarfecă pe care, oricât aş ascuţi-o, Ilinca tot o imită cu gura. Scrâşneşte din dinţi în funcţie de grosimea materialului şi la cotitură, orientează dinţii în funcţie de punctul cardinal care urmează. Am încercat să o sărut ca să-i distrag atenţia, dar momentul inerţiei dinţilor tinde spre zero abia după 10 secunde, pe ceas, după ce a lăsat foarfeca.
Mă cuprinde o milă ca pentru un pisoi care se răsteşte la o oglindă. Îi iau foarfeca şi, urmărind după reţetă traseul cretei, mă avânt în tăierea fără pauze. O pauză trebuie să iau totuşi, pentru că buzele ei urmăresc tot foarfeca mea. Atunci,este imperios necesar s-o fac să râdă! Mă duc în camera destinată deghizărilor. Mă dezbrac ca pentru inspecţie corporală, îmi anin un şorţuleţ în formă de frunză de viţă şi, muşcând cu nesaţ un măr golden, cobor sugerând precipitat, păcatul primordial. Se duc naibii, în această ordine, foarfeca, creta, materialul, maşina de cusut rămasă pe automat.Nu-mi aduc aminte să-i fi adus şi Ilincăi o frunză de viţă, măcar una din congelator, pentru sarmale, dar, vorba poetului: ” ce nevoie ar mai fi avut!?”(Marx-“Capitalul”, vol 2).
Nu intru în amănunte. Cert este că în două ore am reluat lucrul. Patronatele erau mulţumite cu rezultatul negocierilor. Se stabilise, la presiunea sindicatelor, programul de lucru de două ore pe zi, aşa cum era şi-n industria prelucrătoare, a construcţiilor şi în general, în toată economia ţării. Rochia a ieşit un dezastru şi bineînţeles că eu am fost de vină pentru că nu am urmat întocmai, ci deviat cu 1,5 mm, traseul cretei de croitorie care avea, în unele locuri, şi 2 cm, pentru că Ilinca nu se hotărâse asupra drumului de urmat. Asta înseamnă că ne paşte o aventură la Mall, cu o prăjitură, vizite pe la toate buticurile de haine de damă şi sărit toate magazinele de electronice, piese auto, bricolaj, pentru că “le-ai văzut şi luna trecută, când eu am rămas 4 ore să probez o pereche de pantofiori. Ce, crezi că la cleşti, ciocane, şurubele, se schimbă moda în fiecare zi, ca la noi, damele!?”
Rochia are porţiuni generoase de material intact, aşa că, au ieşit două rochiţe croieli şi camere diferite, pentru două păpuşi cu cap, mânuţe şi picioruşe de porţelan. Săptămânal, Ilinca le dă cu spirt pe faţă şi le pune o pungă de plastic transparent, contra prafului. Când a apărut Bianca, cu toţi cei 4 ani ai săi- fetiţa unor prieteni- toate erau lăsate pe poziţie, mai puţin plasma, despre care auzisem că face bum la contact cu ghidon de bicicletă. La plecarea Biancăi, am contabilizat pierderile: una bucată păpuşă cu mustăţi carioca permanent ink, una bucată Galle cu o minge de tenis rămasă acolo, un tablou căzut şi dezmembrat peste un porţelan de Sevres care doar dezmembrat, dantura lu’ Mamae rămasă numai cu trei dinţi din faţă de Marin Sorescu, un lingou de aur rupt la un colţ, un vas mare Ming cu o minge de baschet înţepenită. Am avut inspiraţia să sparg vasul, să scot mingea şi să pot găsi cheile de la Lamborghini. Casa arăta ca la zugrăveală…
I-am rugat pe prietenii noştri să ne anunţe cu o săptămână înainte când vor să stabilească data vizitei. Toate păpuşile trebuie urcate pe dulapuri, tablourile depozitate în garaj, deşi unui Rembrandt nu-i prieşte sub 20 grade şi o umezeală mai mare de 53%, Galle-urile şi vasele de Sevres în seifuri, perdelele ridicate la înălţime, frigiderul şi congelatorul înconjurate cu un rând de lanţuri pentru a nu a mai rămâne deschise pe perioada vizitei, huse pe mobilă, lingourile şi banii, la bancă.
Deşi nu s-a anunţat la “Ştiri”, uraganul Bianca există şi bântuie selectiv, numai asupra lucrurilor de valoare certă…
Uf, ce bine m-am râs la: Ce, crezi că la cleşti, ciocane, şurubele, se schimbă moda în fiecare zi, ca la noi, damele!?
I declare myself guilty.
Am gândit-o, dar n-am zis-o cu voce tare, încă. E o ambiţie de-a mea să mă abţin de la replici de genu’
Se pare ca intrezaresc in fine, dupa lecturarea ultimului post, motivul pt care uraganele poarta cu predilectie prenume feminine (it’s just a joke, girls, don’t take it bad).
Incet dar mai mult ca sigur, recunoasterea, pe deplin meritata, se citeste in reactiile publicului. Tzopaie ideile intr-o polka vesela acolo sus, la etajul superior, adica la munte. Jucarele la tot pasul dar si jocuri facute pentru cugetare, genul asta de scriere, ludica, e mai putin frivol decat pare.
Eşti un fel de Thomas Man, pe care-l regret şi eu, deşi-s băiat. Curge o cerneală din plante tămăduitoare, prin venele-ţi. Ar fi bine să fii un demn urmaş al lui, dar şi mai bine dacă te-ai întruchipa în el, Thomas.
Nu te declara vinovată! Toate fetele gândesc aidoma şi fac pasul în magazin cu un singur scop: ce e nou trebuie purtat. Da’ acuma!
ah…eu ce osh fi atunci? daca “toate fetele”…
Pei, tot la “toate fetele” te listez.
sa mor daca imi trece asa cum zici tu prin cap atunci and intru intr-un magazin…cred ca perceptia mea despre mine insami este total diferita de cea celor din jur 🙂 fapt ce este scary cateodata! dar sunt intr-o perioada in care imi folosesc “concentrarea”/”mintea” la minimum (prea multe “uragane”, “taifune”, “cicloane”)asa ca nu o sa imi bat capul!
sanatate! 😉
Dar nu trebuie să te îngrijoreze! Şi mie mi se întâmplă să intru în câte un magazin de fiţe şi să nu-mi cumpăr niciun ciocan.
: )) Omule, tu stai super la capitolul ”cheie franceza” deci la ce-ar mai trebui sa-ti cumperi cate-un ciocan de prin magazinele de fitze..
Vegetal Ink, ce placere sa te vad(si)pe-aici!
Cheia franceză este apanajul doamnelor. Doar ea încătuşează până şi bărbaţii încuiaţi în dogme, care nu participă la războiul sexelor.
Vegetal Ink îşi dansează tangoul lui elegant, şoptind vorbe mieroase ce captează atenţia fetelor, distrăgându-le de la sunetul orchestrei, cu rol doar decorativ.
nu m-as fi gandit ca cea mai veche metoda de a incepe o “negociere” , va functiona imediat, cu rezultate mai mult decat satisfacatoare. sunt curios, cand s-a intamplat povestea de mai sus?
Uite, într-o ieri!
nimic nu scapi, nici o informatie. tind sa cred ca ai fost instruit de fosta securitate si programat sa dezvalui numai amintirile frumoase.
Chiar crezi că am fost instruit de fosta securitate să nu dezvălui intimitatea mea cu Ilinca? În cei şapte ani cât am stat pe acasă, am atins şi acest subiect.
scuza-mi indrazneala dar vroiam sa stiu daca inca mai este a ta si continuati povestea impreuna. curiozitatea vine de la felul cum asterni cuvinntele in pagina,ca si cum fiecare clipa ar fi unica. va admir si va respect.
Nu este a mea. Ne avem reciproc. Faptul că mâncăm un măr împreună, îmbrăcaţi ca de ieşit în oraş, ne apropie în fiecare zi. Plictisul stă la altă adresă, iar respectul şi-a creat filială.
Mulţumesc. Să ai o viaţă frumoasă!
Bre, muntene… ai o scriere tare frumoasa. Placerea e maxima chiar si atunci cand citesc comm-urile.
Sunt un modest zugrav al amintirilor. Mulţumesc.