Jan 17, 2013
Eminescu necunoscut
A fost odata ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iara,
Din neamuri tracice, regesti,
O prea frumoasa tara.
Si era una pe pamant
Si mandra-n toate cele
Cum e icoana unui sfant
Si Luna intre stele.
Ma doare-n suflet cand privesc
La tot ce se intampla,
Si in mormant ma rasucesc
Si cuie-mi intra-n tampla.
Eu nu mai simt miros de tei
In viata mea postuma,
Nu vad nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai si huma.
Luceferi nu mai stralucesc
Cand tara e o rana,
Copiii mamele-si bocesc,
Ca n-au in blide hrana.
Cantat-am graiul romanesc,
Aceasta dulce limba.
Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte tari o schimba.
Degeaba le-am lasat cu dor
O ‘Doina’, sa tresara!
Trecutul nu e viitor
Si viata li-i amara.
Nici harta nu-i ca-n alte dati,
Din Nistru pana-n Tisa.
Moldova-i astazi jumatati.
Cat rau facutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Si m-am rugat de-atatea ori
Mai bine sa va fie.
Avut-am piatra la hotar
Si-n tara noastra singuri
Cules-am holde din brazdar.
Acum n-aveti nici linguri…
O, biet popor roman sarac
Cu-o tara prea bogata!
Tu vino-i raului de hac
Sa nu ti-o vanda toata!
Si da-i afara pe straini
Cu toti imburghezitii,
Sa nu-ti mai fie-n alte maini
Guverne si politii!
Cu trupe de comedianti
Numindu-le partide,
Sunteti romanii emigranti
Din Rai in tari aride.
Pierdut-ati banii tarii-n vant
Si-i goala visteria.
Mai dati si ape si pamant
Si vindeti Romania.
Mihai Viteazu v-a lasat
O tara mai rotunda.
Voi azi ati scos-o la mezat,
Strainii va inunda.
Aveti intinsul Baragan,
Si nu aveti o paine.
Aveti si turme si ciobani,
Dar duceti vieti de caine.
Aveti bogatii munti Carpati
Si dulcea Miorita,
Paduri de brazi ce va sunt frati,
Si flori in poienita.
Aveti o delta ca-n povesti,
Vedeti sa nu v-o fure,
Atatea ape, atatia pesti
Si nu mancati nici mure…
Nici vii pe deal nu mai zaresti,
Livezile se-uscara,
Cand marul Tarii Romanesti
Se-aduce de afara.
Nu vine Mircea cel Batran,
Nici Stefan de la Putna,
Sa vi-l alunge pe pagan
Cand voi lasat-ati lupta!
Albastrul cerului senin
Se-ntuneca mai tare
De-atatia nouri de venin,
De-atata delasare.
Nu voi a va-nvata de rau
Ci-ncerc a va-ntelege.
De ani si ani cadeti in hau,
Nimic nu va mai merge.
Rusine sa va fie-n veac
Ca v-ati tradat strabunii
De parca n-ati fi pui de dac
Ci rude-ati fi cu hunii!
Lasati pe-ai vostri guvernanti
Sa va inece-n smoala,
Sa fiti doar simpli figuranti
In tara voastra goala…
Autor: Necunoscut
ODLM, nu sunt in total acord cu autorul. Rominii sunt specialisti in a-si face rau singuri, nu au nevoie de straini.
La sugestia ta facuta cu ceva timp in urma, am vazut zilele trecute filmul, “The Lives of Others”. S-a dus somnul. La 4 dimineata ma plimbam prin casa.
M-a zguduit!
(Si filmul a fost indulcit pt ca cei din Vest sa-l poata inghiti. Nu cred ca vreun agent si-ar fi periclitat cariera pt a salva o victima. )
Sentimente? Frica, oroare, sila ca oamenii pot sa fie asa de uriti si de rai.
Intr-un fel m-am bucurat ca atunci cind traiam in Romania nu am stiut detalii. Simteam teroarea, dar nu mi-am imaginat ca mergeau asa de departe.
Daca ar exista un elixir al caracterului, bunatatii, sau un spray, sau daca o piesa din sufletul oamenilor ar putea fi schimbata, Raiul ar fi aici.
Iti multumesc pt sugestie. Voi spune prietenilor din Canada sa-l arate si copiilor.
Odille- chiar aparate de tortură ca pe vremea Inchiziţiei nu au fost, dar atrocităţile sunt atrocităţi în oricare vremuri. Şi în ziua de astăzi, în anumite ţări se mai practică astfel de barbarii cum ar fi lapidarea.
Vai, cum te mai afectează pe tine răutăţile omului! Nu mai fi aşa sensibilă! Ţie îţi faci rău, nu celor pe care-i compătimeşti cât sunt de haini.