search
top


Domnul Zât

Unul dintre ei este Zât

Aveam programare la frizer. Eu, în general nu întârzii, doar dacă Primăria nu-mi asigură cale liberă. Şi nu-mi asigură! Am învăţat-o pe Ilinca să intre la fix la baie, pentru că la celălalt fix intru eu. S-a creat un compromis în atitudinea noastră existenţială: ei nu-i place să intru peste ea când se fardează şi nici mie nu-mi place de mine dacă mi-ar trece prin cap că mi-am uitat after-shave-ul înăuntru. Este o regulă impusă de convieţuire paşnică între două creaturi care aveau argumente pro şi contra, până la a fuma pipa păcii. Există o pudoare nedisimulată la femei dacă, dintr-un motiv de forţă majoră, ai intra peste ea când are faţa numai pe jumătate dată cu “vinarom”. Pe bărbaţi n-ar trebui să-i preocupe procesul intermediar, aşa cum, nici un dealer auto n-ar trebui să ridice capota motorului unei maşini în faţa unei doamne, pentru că pe ea n-o interesează nici cele câteva bujii, nici cureaua de distribuţie. Poate doar dacă-i Pierre Cardin… Pentru ele, maşina trebuie să facă vrruum şi atât! Nu să se poticnească, nu să se înece, aşa cum îmi spune prietenul meu: ” păi maşina ta, de asta nu porneşte, pentru că are un ţăcănit la volan”

Cu de la mine dictare de conştiinţă, am instituit o regulă: crăp puţin uşa, pentru că altfel crăp eu, şi introduc c-o mână tremurândă, o floare. Asta semnifică faptul că mai avem doar 3 minute până la decolare. Toată lumea iese zâmbitoare din această experienţă şi nu mai sunt necesare introspecţii în ego, despre cum aş fi procedat dacă aş fi fost Zeus şi ea, femeia puternică din spatele lui.

Motivul pentru care mi-am luat maşină automatică, nu este lejeritatea de a conduce ca un troleibuz, ci faptul că, la semafor, o pot mângâia pe Ilinca  pentru a-i intui semnificaţia zâmbetului, care, la fel de bine,ar putea fi fericirea de a fi cu mine, sau că urmeză probarea unui pantof ce poposeşte în clipa asta pe raft. Pentru afară, folosesc Lamborghini, asta mai mult pentru că are un GPS cu harta gropilor până la frontieră, după care, harta revine la normal. M-am gândit să-l schimb. Iau altul. Un Cielo second hand şi de restu’ , pantofi şi flori pentru Ilinca…

Eu am rămas la frizerie şi Ilinca le cam zburda pe la pantofiori. Glumesc! Pe la rochiţe. Când stai în faţa oglinzii şi mintea ţi-e golită de curs valutar, aprovizionarea cu materii prime şi materiale, salariile muncitorilor, cantina pe care o construieşti pentru ei, ai posibilitatea să te detaşezi de griji şi să studiezi fizionomii nimerite lângă  scaunul tău cu masaj cervical. Sunt momente când privirea îţi este atrasă de o figură antipatică spre nesuferită. Să-i zicem D-l Zât. Aşa-l striga frizerul care-l tunsese. Prima oară am crezut că-l goneşte, dar apoi l-am auzit pe frizer:

-Domnule Zât, să vă fac programare pentru joia viitoare, din nou?

A dat plictisit din mânî şi a cerut să fie tuns  numărul zero în creştetul capului şi să i se lase în pace pletele pleşuve de la spate, râuri-râuri. S-a ridicat apoi  şi s-a dus glonţ către oglinda mare din perete. A început să se studieze amănunt cu amănunt. Işi trecea degetele răsfirate printre firele de păr rămase, îşi umfla cu limba obrazul şi studia îndelung erupţiile purpurii de pe ORL, privea când din profilul stâng, când din cel drept, zâmbea şăgalnic şi-şi facea cu ochiul, mai fredona “Of, viaţa mea!” şi se uita în jur pentru nişte aplauze, ale frizerilor cu foarfeca ciocnită de  pieptene şi ale noastre, pe sub prosop. Lung, slab, deşirat, era o arătare pe care, fără să vrei, o urmăreşti cu privirea până dispare în ceaţă. Îmbrăcat cu o cămaşa de finet în carouri, cu mânecile suflecate, descheiat la gât pentru o cruce şi un lanţ alb din material de clanţă, blugi strâmţi şi suflecaţi în ton cu cămaşa, ghete galbene cu talpă groasă de vară, era un coşmar umblător atât pentru copii cât şi pentru oameni. Ducă-se!

M-am ridicat, am plătit şi am dat mulţumiri corespunzătoare, actualizate cu rata inflaţiei. N-am avut curajul să mă uit în oglinda mare, din teamă de a nu cădea în ridicolul arătării precedente. Ies şi-l văd în faţa unui butic cu costume bărbăteşti. “I-a venit raţiunea!”-zic eu. Nu, el se oglindea în vitrină şi-şi ţesăla firele! A înşfăcat un cărucior fără stăpân afară. Doar înăuntru în magazin, era unul. N-am dat telefon la 112, dar gestul nu mi-a plăcut şi nici Ilincăi, pe care am recuperat-o de la poşete. Am intrat în hypermarket. Eu cu ochii după neoane, după limbile de hârtie care tremurau sub fluxul ventilatoarelor( cred că sunt pentru muşte sau pentru vrăbii care mai intră pe unde nu-i chituit cu silicon), Ilinca cu lista.

Îl zăresc pe Mr. Zât care încărca de zor mărfuri alimentare şi nealimentare în toate cărucioarele nesupravegheate temporar de către posesori. Era răzbunarea lui pe lume. De-o mărinimie fără margini, a văzut un băieţel care pusese buziţa de jos, semn că se rătăcise de mamă, aşa încât a desfăcut o ciocolată de pe raft, a muşcat o bucată apreciabilă pentru el şi apoi i-a dat-o puştiului, zâmbind vag către maică-sa care rămăsese cu mîinile lipite de obraz. A luat o sticlă de Cola, a lăsat căruciorul şi a sărit peste bara de ghidaj de la casă, lăsând o bancnotă şi o dâră de parfum scump de frizerie.

Parcă aud şi acum sudălmile proprietarului căruciorului însuşit neregulamentar de D-l Zât…

8 Responsesto “Domnul Zât”

  1. Şi eu am întâlnit feţe cunoscute, dar sunt în spatele avatarurilor. Mai poftim!

  2. iana says:

    Buna povestea!
    citesc si eu blogul tau de ceva timp…
    ma bucur sa intilnesc fetze cunoscute pe aici. 🙂

  3. comediantul says:

    ok. painea alba imi place si mie. desi am fost fan integrala, de la o vreme am trecut doar pe alba. totusi in loc de aspiratoare vand masini de spalat. alba-lux. patru.

  4. Telefonul meu este închis. Este negru.
    Calc pe floricele de câte ori ies de la film. Probabil că ăştia se pupă şi uită că au punga în braţe. Eu aşa îmi câştig o pâine albă. Vând aspiratoare pentru floricele, inclusiv pentru cele de 18 ani. Se numesc Lamborghini chick cleaner.

  5. comediantul says:

    aici ai mare dreptate. cei mai glumeti privitori de garnitura la popcorn sunt aia cu telefonul deschis. fac un mare misto de propria lor persoana. plus emisie radio. in eter si etec.

  6. meninne says:

    abia astept! 🙂

  7. Am să fac şi-un lung metraj, cu popcorn, cola, telefon închis şi comentarii după, nu în timpul. Mulţumesc publicului, plecându-mă.

  8. meninne says:

    ori stii tu sa scrii foarte bine ori imaginatia mea e la aceeasi marime cu a mariei tale…ori,cine stie…dar de fiecare data cand te citesc parca vad un film de scurt metraj! asta a fost comedie!;0 (si da, masina face intr-adevar “vrruum”!)

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: