search
top


Clama

382344_427068650714252_1567496533_n

 

 

 

De ce are clama de păr prima coadă mai lungă şi a doua mai scurtă? Sau invers, în fine…

De pe fotoliul meu de admirat procesiunea pregătirii pentru teatru, numai ce observ cum Adorabila Făptură cufundă clama în borcănaşul cu spirt de vişinată, cu mâna stângă ţine o şuviţă de păr rebel şi cu dreapta cufundă clama, de data aceasta între dinţi, ţinând strâns aripa mai lungă. Aripa tânără este depărtată dibaci cu degetul cel mare, care este mic şi cel arătător care este fin şi astfel căscată, ţintuieşte suviţa rebelă, iar clama este introdusă într-un unghi de 27 de grade faţă de o imaginară tangentă la calota sub care se află drăgălăşenia. Operaţie reuşită, fără interjecţii, fără boscorodeli. Am încercat şi eu singur într-o zi. În oglindă, unghiul era acelaşi : 27 de grade. Realitatea m-a contrazis: unghiul a fost de 90 de grade şi am simţit înţepătura unei rachete nord-coreene de minuscule dimensiuni şi cu rază rotundă de acţiune. Cu siguranţă nu mă pricep la clame, dar clema de prindere a manşonului la aducţiunea de aer condiţionat a maşinii ştiu a o dibui chiar şi pe pipăite. Tot aşa  ştiu mai multe, dar le las pe ele să mă laude…

Am întârziat la teatru. Clama se zbenguia aiurea, rujul migra de căldura sufletului meu, cerceii îşi pierduseră cheiţa de închidere la mine în birou, rochia nu avea pantofi, pisica mi-o zgâriase pe picior şi mână. Dezastru de apartament! Am renunţat. Neam imaginar de oameni subţiri. Şi acum corect: ne-am imaginat că este un teatru de păpuşi pentru oameni subţiri “Sânziana şi Pepe”. Deci, am ieşit la restaurant. Gândul, incitat de borcănaşul cu spirt, o pornise către taraba din piaţă. Ne-am oprit dimineaţă la standul de tomate. Ţăranul ne îmbia să gustăm. Scoase o brişcă cu lamă îngustă şi prăsele de metal în formă de peşte şi tăie o felie. Perfect şi simplu. Ţiitoarea dormea sub o pătură movulie şi sub cap avea o pernă de ştevie curăţată. Ai fi zis că nu-i atentă la ce se petrece cu brişca ţăranului. Cu o voce de femeie care parcă toată viaţa a plivit consoanele de vocale:

– Bine măi netotule, tu cu brişca aia cu care ai curăţat ceapa îi dai domnişoricii să guste roşia? Tu nu vezi la dânsa ce finuţă este? Nu te-am învăţat că ai colo sub frunza de viţă un borcănel cu spirt în care să scufunzi lama briştii şi să ştergi roşia cu un şerveţel umed neparfumat? Mânăncă tu roşia aia şi p’orma vii deseară la mine să-mi ceri o bulină şi să-mi zici că eu am vină! Eu nu am vinuri din astea…

Cuprins de porniri biblice, m-am uitat instinctiv la ţăran. Nu avea frunză de viţă. Erau doar nişte pantalonaşi tip otova şi centură cu catarama ruginită de la expunerea la soare şi salinitate. Cei doi alcătuiau perechea tipică care se luaseră în tinereţe unul cu altul, iar acum, la maturitate, se luau unul de altul. Era evidentă pe chipul lui încărcătura cu energii negative. Dacă i-ar fi tăiat calea unei mâţe negre cred că asta ar fi căutat toată viaţa numai şobolani albi care nu există. Aşa se petrece peste tot în hulubăria lumii. Ne străduim din răsputeri să devenim somelieri la fete, să gustăm licoarea acestor zeiţe, să orbim la frumuseţea lor, a celor cu talia din fibră de carbon, lucioasă, fierbinte, organică, pentru ca peste ani să aspirăm la nobiliarul titlu de “netot”. Aveam sacoşele pline şi totuşi încă nu cumpărasem nimic din listă. Până la urmă am luat roşiile aşa cum se prezentau. Roşii…

Dintr-o curte, din mijlocul unei hărhălăi de copii se rostogoleşte o minge în stradă. Adorabila, elegantă, cu fustă şi tocuri beige înalte, mi se smulge din strânsoare şi se îndreaptă spre minge cu eşarfa fluturând în urma ei ca stindardul de luptă al dacilor. Cuprinde mingea cu ambele mâini şi îi acordă un şut cu intenţia de a nimeri curtea cât un stadion. Mingea nu dispunea de toartă aşa că traiectoria n-a avut control. A fost un şut lumânare. Am plecat de acolo. Nu cred că mingea a mai revenit pe Pământ. Am fost mândru de ea. Mi-o şi imaginam cu tocuri pe gazon cum le-ar fi lăsat acolo înfipte şi ar fi venit pe margine direct în braţele mele ca teleghidată de parfumul meu dulce şi totuşi masculin.

Dintr-un Matiz răzbătu o muzică lăutărească veche, elevată. Chiar îmi plăcu.

Marinică, trezit în aprilie.

 

2 Responsesto “Clama”

  1. Tecoma says:

    ODLM, tie iti plac oltenii?

  2. Tecoma- şi ele mă plăcură pe mine.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: