search
top


Barcelona Unu

1-DSC019452-DSC019463-DSC019471-DSC019454-DSC019485-DSC019496-DSC019517-DSC01952

 

Avionul, plin cu români care au aplaudat la aterizare. Am mai fost şi cu alte companii, plin cu alte ţări, dar nimeni nu aplaudă. Nu ştiu de ce românilor le este frică de aterizare. Parcă s-ar aştepta ca pilotul să spună cu câteva minute înainte: “odată şi odată trebuie să-mi reuşească…”. O pasageră, foarte apreciată de bărbaţi, vorbea atât de bine spaniola încât era spaniolă. A trebuit să-i spun: “move te por favor” întrucât blocase culoarul căutându-şi trusa de farduri din bagajul de mână. Mi-a raspuns: “a qui, io ¿” terminând cu un semnul întrebării cu roţile în sus. Nu ştiu de ce trebuie să stai în cap când vorbeşti c-o spaniolă ca să vezi dacă întreabă sau afirmă. Plus că nu ştiu spaniola decât intuitiv, din ce am citit în instrucţiunile de zbor din faţa scaunului dv. şi din zâmbetul stewardesei cu “ole” în coadă. Ilinca mi-a făcut semn să ne aşezăm mult mai departe de pasageră.  Avea un parfum  spaniol insuportabil.  Migdalaţi, senzuale, în vânt, negru uşor ondulat, mlădioasă. Am fost aruncat la pupa avionului, la doi paşi de cală unde-i frig şi ceaţă.

Aeroportul din Barcelona avea un autocar -care ne aştepta pe noi- împreună cu o ghidă ca o ghindă: otova şi cu un fes pe cap lucrat de mână, cu croşeta, din aţică şi cu moţ identic cu cel al fructului stejarului, cap ca al dovlecului. Ştia româneşte: “puna dziua”, “mei, ia mana!”. Ne-a lăsat ca pe nişte valijoare chiar în faţa hotelului din Santa Susana (Şanta Şuşana în limba catalană) la vreo 60 km de Barcelona. Toate localităţile de pe Costa Brava seamănă cu cele de pe litoralul românesc. Din punctul ăsta de vedere Antalya i-a şi ne-a depăşit cu mult prin luxoasele hoteluri aflate în cluburi imense şi excepţional îngrijite. Dar să nu devin cârcotaş! Hotelul a fost curat, dar cu camere puţin mai mari decât valiza. Balconul dădea să iasă spre mare, însă nu avea loc de hotelul aproape lipit. A doua zi am cerut o cameră cu sea view şi ne-au dat-o a treia zi. Tocmai bine, pentru că a doua zi aveam planificată excursie la Barcelona.

Autocarul ne-a ridicat dis de dimineaţă la ora 9:00 şi ne-a lăsat timp de o oră să vizităm Sagrada Familia. De data asta, ghida era o româncă stabilită din dragoste în Spania. Coada la bilete era ca un balaur şi cred că dura câteva ore bune, aşa că am înconjurat catedrala cu ochii pe sus, împiedicându-ne de cei care stăteau pe jos, pe trotuar şi-şi făceau vânt cu evantaiul şi iluzii cu mintea că vor intra într-un final. Biletul costă 12,50 Euro, însă abia într-un târziu am aflat că se poate cumpăra online şi că pentru astfel de deştepţi intrarea se face pe o poartă specială doar prin scanarea codului de bare. Ghida a scos o vergea telescopică precum o antenă auto şi i-a aninat în vârf un muţunache. Ţineam aproape  pentru că era o aglomeraţie şi-un amestec de limbi de nedescris. Toate grupurile aveau un ghid cu vergea, cu un muţunache personalizat şi cu o staţie de amplificare portabilă. Grupurile se întretăiau, se amalgamau ca un roi de albine care zumzăie diverse dialecte în funcţie de stupi. Ceea ce am înţeles a fost că în rusă, japoneză, ivrit, engleză, franceză, etruscă, vizitam ceva care se numea Sagrada Familia.

Construcţia catedralei a început în 1882 pe când coordonarea proiectului a fost încredinţată arhitectului Francesc del Villar. La scurt timp, nu s-a înţeles la sumă cu ctitorii edificiului şi atunci a demisionat. Tânărul şi promiţătorul Antoni Gaudi primeşte titlul de arhitect şef în 1883. Următorii 43 de  ani din viaţă şi i-a dedicat acestui proiect. În 1925 este terminată prima dintre cele 18 turle înalte de 100 m. Un an mai târziu, pe 10 iunie, Gaudi, cel mai cunoscut arhitect al oraşului, este lovit mortal de un tramvai în timp ce traversa strada pentru a veni la lucru la mult iubita sa catedrală. Deşi faimos, numele său provenind de la verbul catalan “gaudir- a se bucura”, a dus o viaţă monastică trăind în sărăcie cea mai mare parte a vieţii. Vezi, mă?

Lucrările de construcţie s-au desfăşurat cu mari întreruperi până în 1987 când au fost reluate în ritm intens. La ora actuală sunt terminate interiorul şi doar 12 turle exterioare. Se estimează finalizarea construcţiei în 2026, în mare parte în baza donaţiilor şi a taxei de intrare din partea a peste un milion de vizitatori anual. Sculptori din toată lumea stau agăţaţi în coardă şi sculptează fiecare centimetru cub.

În ultimele două poze de jos veţi vedea nişte sculpturi în stil modernista care costă 12.000 E şi respectiv 15.000 E, fără tocmeală, că nu suntem în Turcia.

S-a dat strângerea şi ne-am urcat în autocar îndreptându-ne spre parcul Guell. Autocarul era dotat cu bere şi alte băuturi răcoritoare la rece, cu sandvişuri pentru vegetarieni sau păcătoşi, cu fructe pentru primii şi dulciuri pentru ceilalţi ca mine. Neavând voie să conduc autobuzul, am băut o bere în cinstea şoferului din mine.

Vom continua în aceeaşi notă.

 

22 Responsesto “Barcelona Unu”

  1. coco says:

    am venit si la prima parte! 🙂
    coco´s last blog post ..Karma- Lush

  2. Odille says:

    ODLM,

    “Eram micuţ tare şi am întrebat-o pe mama cine era Zaraza Cinetea.”

    De mic se vedea ca ai memorie muzicala! 🙂

    Copiii sunt deliciosi, unii mai mult decit altii, cu siguranta! 🙂 🙂

  3. Odille- am un exemplu în Bucureşti. Au un bloc de birouri pentru care primesc chirie de 87.000 Euro/lună şi stau într-o vilă pentru care plătesc 5000 Euro/lună. Aceasta poate fi o explicaţiune pentru care chiriile sunt mari în Manhattan.
    În blocurile de dinainte de război nu ai voie să-ţi instalezi maşină de spălat pentru că la centrifugare tremură tot blocul.
    Am nimerit odată într-un colţ de ţară un tonomat cu fise. Cea mai populară melodie era “Zaraza”. Atât de populară încât discul de vinyl făcea: “Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza cinetea…cinetea…cinetea…” Eram micuţ tare şi am întrebat-o pe mama cine era Zaraza Cinetea.


  4. Odille says:

    ODLM, pe mine ma depaseste ce se intimpla in Manhattan. Parca este o alta lume. Oamenii par sa aiba fabrici de bani.

    Nu exagerez niciun pic. Cu vreo 3 ani in urma, am vizitat niste amici care inchiriau un apartament cu $ 6000/luna, intr-un bloc construit inainte de razboi.

    Pt a spala rufele nu aveau in apt masina de spalat/uscat si nici nu aveau voie sa-si instaleze. Asa ca se duceau in basement sa spele rufele in masini cu fise, unde spalau toti din bloc. Sunt foarte multe blocuri vechi de acest fel.

    De atunci chiriile au crescut.
    Asa ca nu ma surprinde pretul acelui apartament.

  5. Odille says:

    Cristina, frumos acest clip. Multumim!

    Eu nici nu visez sa cumpar la asa niste preturi, dar ma si revolt. 🙂

    Si totusi sunt cumparatori, si multi!

  6. CristinaC- cu manechin cu tot parcă s-ar mai apropia de valoare. În acest caz, cadoul va fi o surpriză pentru soţie şi pentru mine.

  7. Odille- nu vorbim de un apartament ci de o garsonieră cât un lift la 1.400.000 USD. Coteţul lui Ricci a fost mai mare

  8. CristinaC says:

    Odille… eu cred ca n-as plati aceasta suma pt o rochita…. nici daca as avea banii…

  9. Odille says:

    ODLM, am citit un articol cu citeva zile in urma in care nu mai stiu ce om politic olandez a venit cu ideea ca oamenii ar trebui sa triasca in orase mult mai compact, si dadea exemplul Manhattan-ului, unde sunt 56000 de oameni pe kilometru patrat. (Vad ca in wikipedia este o alta cifra)

    Adica sa traim in bulk! 🙂
    Ce nu a spus este ca in Manhattan, traiesc oameni cu venituri mari si foarte mari si ca urmare totul este organizat ca un ceas elvetian. In cazul in care ar fi oameni cu venituri modeste, sau saraci, ar fi un “slum”.

    ODLM, pretul unui apartament este ridicat? Sa vezi pretul unei rochitze!!! 🙂 🙂

    O conversatie la Saks 5th Avenue, intre un vinzator elegant cu gene rimelate si o doamna:

    Vinzatorul rimelat: We have a tremendous sale!
    Doamna: How much is this dress, please?

    V: 8,600.95 $, from 16,996. Would you like to try it?
    Doamna, shocata si pe fata i se citea clar ca nu ar fi platit asa ceva pt nimic in lume:
    D: SURE!

    🙂

  10. CristinaC says:

    Va urez o saptamana buna….

    Un scurt video pt voi
    :http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=RcDmloG3tXU

  11. Tecoma- la mine ordinul este aleatoriu, că de primit tot îl execut.
    Îmi pare rău că la întoarcere am simţit aşa o răceală a vremurilor.

  12. Odille- chiar dacă mi-aş fi luat bilete online, ceilalţi din grupul clasic de “în jur de 35” nu aveau bilet, iar timpul alocat până la întoarcerea la autocar era de doar una hora cu tot cu vizitare magazine rochiţe.

  13. Tecoma says:

    Asteptam cu nerăbdare Barcelona doi/doua/dos de la un povestitor turist cu har – ordinea e aleatorie, harul doar pe primul loc.

  14. Tecoma says:

    F interesant

  15. Odille- probabil că ghida s-a referit la atacurile “est-europenilor” din zilele noastre asupra Vienei.
    Deci trag concluzia că dacă-ţi iei pătură de acasă poţi beşteli hunii când vrei. Mă duc acum sub pătură.
    Acum câţiva ani, Poliţia vieneză a confiscat un vas românesc care avea la bord peste 250 de biciclete furate. Tot ce ştiu este că marinarii erau buni nu huni.

  16. Odille- uite un link în care se spune că o garsonieră care are 27 metri pătraţi cu tot cu baie şi bucătărie, la New York costă 1.400.000 dolari şi dacă găseşti să cumperi la acest preţ, atunci eşti un norocos.

    http://www.youtube.com/watch?v=bM3LwqbZ70s

    Ar însemna să dorm cu maşina de gazon, de zăpadă şi de îngheţată în pat.

  17. Odille says:

    ODLM, pt o multime de muzee, inclusiv pt Vatican, poti sa cumperi bilete online si nu mai stai la coada cu toate steguletzele.
    Vei sta la o coada scurta numai cu steguletze si mutzunachi informati. 🙂

  18. Odille says:

    ODLM,

    Cred ca hotelurile Ibis din Paris au fost construite pentru turisti care circula numai cu valize de mina. Cei cu mai multe valise vor dormi cu bagajele in patuc. 🙂

    In privinta spatiilor tot mai mici, in Toronto, si in mod deosebit la Vancouver, companiile de constructie au primit permise sa construiasca apartamente extrem de mici. Cred ca in viitorul apropiat, cei care vor dori sa-si cumpere un apartament, vor trebui intii sa-si declare inaltimea si greutatea. 🙂

    http://www.cbc.ca/news/canada/british-columbia/vancouver-micro-lofts-billed-as-smallest-in-canada-1.997448

    Din calatoriile mele am invatat sa nu am discutii in contradictoriu cu ghidele, pt ca vor fi consecinte neplacute pt mine. 🙂

    Intr-un tur cu autocarul in imprejurimile Vienei, ghida, care era unguroaica, ne-a vorbit despre atacurile “Est-Europenilor” si eu i-am spus ca probabil a vrut sa spuna “atacurile Hunilor” pt ca atunci nu exista conceptul de Est-European.

    A sarit ca arsa ca-i insult pe huni si m-am intrebat ce nationalitate am, desi stia ca eram din Canada. Sigur ca i-am raspuns ca sunt Canadian. 🙂

    A fost o greseala din partea mea. Am mers sa vizitam o pestera si abia cind pluteam pe un lac subteran, in barcutze pneumatice, si au inceput sa ne clantzane dintzisorii, am observat ca toti cei din grup (in jur de 35), primisera de la ghida paturi, numai noi doi nu primisem nimic. Asa ca sa ma invat minte si sa vorbesc frumos despre huni. 🙂

  19. Odille- am observat că românii nu aplaudă când aterizează pe pământ românesc. Mulţi consideră că mai degrabă a fost o eroare din parte Sorţii şi asta pentru că nu prea au avut sorţi de izbândă pe aceste plaiuri binecuvântate de Dumnezeu şi întinate de oameni.
    Scaunele ecologice de pe aripioare ar destabiliza portanţa avionului. Ce-i drept, ajungi la destinaţie un cub mare de gheaţă unde, pentru câteva ore, şi timpul se conservă împreună cu tine. Iar dacă ceri să te debarce în Antartica, îţi prelungeşti starea de cub până-ţi ronţăie Fram gheaţa şi eşti predat unei eschimoaşe în formare care te înhamă la sanie ca pe-un husky.

  20. CristinaC- îţi doresc să te reîntorci acolo

  21. Odille says:

    ODLM, Bine v-ati intors acasa!

    Delicios jurnal de calatorie. Umor care rasare din fiecare fraza!

    Dupa 7.30 – 9 ore de zbor, ii inteleg pe canadienii care aplauda cind avionul aterizeaza pe pamint European, indiferent de lipsa de maiestrie a pilotului. 🙂

    Cred ca pt de-stresare! 🙂

    Nu-mi dau seama ce se intimpla la incheierea unui zbor de 25 de ore catre Australia? Imbratisari, pupici, chiuituri? 🙂

    Americanii aplauda si ei, mai ales cind aterizeaza pe aeroporturi in Florida. Pina aterizezi in Florida, cred ca din cauza curentilor de aer, parca zbori intr-un avion de hirtie in bataia vintului. Nu pot sa-ti spun ce fericit esti ca ai ocazia sa aplauzi. 🙂

    Ceva de genul: Yes! We DID IT! We MADE IT! 🙂

    Ilinca a fost draguta, pt ca am auzit ca se gasesc locuri si pe strapontine, pe aripioarele avionului. Ar trebui sa se numeasca scaune ecologice pe care pasagerii sa se bucure de aer curat nelimitat. 🙂

  22. CristinaC says:

    Bine v-ati intros sănătosi!
    Am citi aseară si m-am visat pe acolo…..

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: