Feb 23, 2014
Noi, bărbaţii…
Prezent şi viitor, faptă şi răsplată
Mă adresez acum bărbaţilor. Un milion de ani i-au trebuit naturii ca să cizeleze un bărbat ajuns la perfecţiunea de azi. Cu această lozincă înscrisă între ridurile frunţii, trebuie să defilaţi la reuniunile organizate de femei în vederea evaluării. Iar dacă “toţi bărbaţii sunt la fel” de ce ar mai trebui să fim aleşi, sortaţi ca la cherhana? Nu suntem nici plevuşcă, dar nici nisetri.
Mă adresez nouă, celor cu fruntea normală, spre înaltă, optimizată spre a învălătuci idei ca într-un creuzet al marilor descoperiri. Cei cu fruntea super slim, nefasonată pe la colţuri şi cu sistem de operare Neandrogen 4.1 sunt din punctul nostru de vedere o excepţie nefericită, iar pentru ele femeile, regula.
Înafara femeii, suntem cea mai minunată dezvoltare a formei de viaţă. Şi totuşi, în credinţa lor, suntem nişte moroi care se strâng laolaltă cu ceilalţi pe la răspântii şi se coalizează în hore macabre doar pentru a le deranja ordinea prin casă: pantalonii vraf pe scaun, haina de clanţă, cravata de lustră, şosetele pe scări, inima în altă parte.
Acum, între noi moroii, chiar suntem atât de nocivi încât să se plictisească după nici trei ani de coexistenţă paşnică şi să-şi instituie benevol un surghiun sinistru fără o aspiraţie de mai bine? Mulţi am vrea să avem ce ne dorim plus cam încă 33% căzuţi din senin. Aaa, şi bani cât să putem cumpăra tot ce vând miliardarii plictisiţi sau executaţi silit. Nu de alta, dar sunt atâtea rochii, pantofi şi poşete care stau pe umeraşe şi rafturi, tocmai pentru a putea fi purtate şi ferici cealaltă jumătate a noastră.
Îmi aduc aminte când am intrat într-un boutique specializat în băuturi fineţuri. De altfel, singurul boutique peste al cărui prag am păşit benevol, iar în restul celorlalte am fost mânat dintr-o îndatorire de alcov care se întreţine prin autoaprindere la imaginea din vitrină a unui SALE la orice vine purtat pe sinea ei. Am cerut o sticluţă de Ţuică de Glasgow pentru un Irish Coffee acasă pe fotoliu. Vânzătoarea mi-a cerut buletinul. La vremea respectivă am considerat-o o jignire. Ce m-aş mai întoarce la acest pasaj din cartea mea ca să mă pot mândri cu această jignire măcar hebdomadar.
Reproşurile sunt în esenţă apanajul lor şi de ce am încerca să le îndepărtăm cuticulele- crescute rotunjor în jurul reproşurilor -cu spumiera, când putem foarte bine să le invităm la un restaurant, fără lumânărele, fără vioară, doar un tischlaufer alb şi două pahare cu toc înalt.
Am fi mai câştigaţi dacă năbădăile noastre nu s-ar manifesta exact cât să le frizeze arihicunoscuta intuiţie şi să intrăm odată şi odată în singura rezonanţă admisă de societate. Ar fi aşa dacă tentaţiile himerice, dar dulci, n-ar păşi dezinvolte pe marmura mall-urilor. Rezonanţa se crează doar în mintea noastră, pentru că numai noi moroii o percepem ca drept păşitori, dar nu şi podişca care nu simte că este traversată, doar se încovoaie sub povară şi tace. Tace ca şi cum simte îndeobşte vinovăţia plutindu-i pe deasupra şi regretele furnicându-i fibra.
Ne mai şi mirăm când unele dintre suratele noastre socotesc că singura deosebire dintre noi şi orice altă vieţuitoare este că noi ne prăjim carnea. Esenţa stă în îndemânarea de a nu deveni aparent destul de inteligenţi încât să se transforme în dezavantaj evident şi supărător în acelaşi timp. Un “da doamnă” spus la începutul escaladei aduce mai multă bunăstare relaţiei decât flendurosul “lasă, lasă, că şi tuuu…”
Şi cu acest prilej, anunţ întunericul că nu am de gând să cedez nicio secundă din lumina de azi, nici să demisionez şi nici măcar nu vreau să-i zăresc graniţele acum, pentru că eu şi dincolo voi gândi la fel: noi bărbaţii suntem meniţi să primenim fericirea femeii atâta timp cât ea ne-o prepară zilnic cu buze de mac şi copii comori.
ODLM,
Ginduri de dupa vacanta? 🙂
“All’s well that ends well.” Si mai ales, cu mac on top! 🙂
Viata pare a fi un shtrudel. 🙂 Eu as spune, cu orice, dar nu cu matraguna. 🙂
Eu pap numai shtrudel cu mere, doresc ca visele sa mi le construiesc
singura, nu aduse pe aripile macului. 🙂 Visele sunt singurele, cred, care au deplina libertate.
La noi ninge ca in povesti. Am cintat “Ninge, ninge, Fulgi de zapada, pe case,
pe strada. Copiii-s afara la joc. Eu stau în casa, de nimic nu-mi pasa.
Ce bine e iarna la foc.”
Si incep saptamina cu tot elanul.
Va doresc o saptamina minunata!
Odille- ştrudelul cu mere mere numa-numa cu nişte Sana ca de la ţară, dar baclavaua este faină şi o numim regina prăjiturelelor.
Noi am terminat-o cu zăpada. Ceea ce mă uimeşte este însă faptul că ghioceii înfloriseră acum o lună, a venit un strat de zăpadă de un metru peste ei şi credeam că i-o gătat, dar uite că au rămas înfloriţi mai vârtos, mai albi. Nu se comportă ca nişte flori. Ei sunt eschimoşii florilor şi se hrănesc cu zăpadă topită.
ODLM,
Este pt prima oara cind simt ca nu mai suport iarna. Avem o iarna asa de grea
incit imi este greu sa mai cred ca sunt si locuri unde este cald. Astazi am intilnit o cunostinta care se intorsese dintr-o vacanta in Mexic. Bronzat, relaxat, parca imprastia caldura.
M-am minunat.
Cred ca daca as zbura intr-o tara unde as vedea ghicocei, I-as prepara
intr-o salata. 🙂 Nu pot sa cred, ghioceii erau sufletul meu, numai
ca am uitat cum este primavara.
–
Nu stiu cum ai gasit Fetita-Ursulet, dar este asa de delicioasa incit as vrea sa o iau in brate de pe ecran si sa o pastrez.
Good Night!
Draglilor bine v-am gasit! Interesantă postarea ta despre bărbați…
Odille eu sunt in sevraj….vreau înapoi in Cuba. Nu imi vine sa cred ca iar ninge si ca nu se mai termina odată cu mizeria asta de iarna!
Am avut intre 26si 30de grade săptămana trecută….si cred ca se poate trai perfect cu asemenea temperaturi…..degeaba afirma unii ca nu e bine daca nu ai iarna. Oare cu schimbarea polilor magnetice nu vom ajunge sa fie in Canada ca si la tropice?
Va doresc o săptămana buna….a mea nu a început bine…..
Odille- este încă februarie. Iarna mai are resurse. Mexicul împrăştie căldură, dar nu îndeajuns cât să încălzească şi Canada.
Ghioceii s-au făcut deja covor în patria noastră călare pe Paralela 45. Abia aştept marea.
CristinaC- se poate trăi perfect şi cu bani mulţi, iernile în Bora-Bora şi verile în Canada. Până şi eu m-am săturat de zăpada voastră.
Vă doresc nişte căldură şi florile să apară curând.
Dragilor, Buna Dimineata!
Cristina, ma bucur ca ati avut
o vacanta cu caldura. Dupa cum vezi, astazi este mai frig decit ieri.
Voi vota pt inversarea polilor magnetici daca ni se va promite clima Cubei. 🙂 🙂
—————
ODLM, Cristina,
Sunt sub impresia puternica a unei carti pe care o citesc, “Dragul meu turnator”, autor Gabriel Liiceanu. Este nu numai o carte document, fiecare fraza isi gaseste corespondent in suflet si ratiune.
Citesc si imi amintesc. Un sistem aberant si bolnav.
Liiceanu spune, ” Desi un filozof danez spune ca ne traim viata mergind inainte si ca ne-o intelegem mergind inapoi, de fapt, cred, ca intelegind-o, in mod fatal, o retraim”.
Eu cred ca pt a o retrai iti trebuie, insa, mult, foarte mult curaj si sa-ti asumi un mare risc sufletesc.
Odille- eu aş vrea să retrăiesc viaţa, să am pe masă planşa celei trăite cu date şi desfăşurător, iar cum ajung la un pasaj plictisitor, sau nefavorabil, să-l sar şi să-l umplu cu bunătăţile experienţei deja trăite, ajustate sau identice. Un fel de “Nu te supăra frate”, dar să nu stau la mâna zarului, ci să păşesc pe petale aduse de mine întru desfătare dintr-un pahar cu umbreluţă.
Si eu as vrea sa retrăiasc anumite momente….si nici mie nu mi-ar place cu zarurile…..
ODLM, Cristina,
Oare acele jocuri, unde totul se petrecea dupa cum vroia zarul, sa fi fost menite a ne pregati pt viata? Sa fi fost o arma psihologica pt a ne transmite ideea ca visele si zarul, de cele mai multe ori nu coincid? 🙂 🙂
Desi am jucat, poate de sute de ori, “Nu te supara frate” si “Piticot”, pot sa spun ca in ceea ce ma priveste nu au avut efect. Imi construiesc asa de multe vise frumoase, pt mai multe vieti. 🙂
Odille- multe controverse se iscau la “Nu te supăra frate”. Dacă zarul arăta “3” şi sărea patru căsuţe, sau invers, înainta numai două căsuţe numai să nu cadă pe “întoarce-te la Start”. Ţin minte că puneam atâta suflet încât puteam râmâne supăraţi şi câteva zile după celebrul “nu mă mai joc cu tine niciodată în viaţa mea”.
Mă îmbufnam dacă picam pe “rămâi o tură”. Acum, aş vrea să pic mereu pe această căsuţă. Să rămân aşa multe ture şi să îmbătrănesc în 10 ani cât alţii într-un an, nu ca Făt Frumos care creştea într-un an cât alţii în zece şi acum întoarce cu cârja pagina la poveştile sale.
ODLM,
“Acum, aş vrea să pic mereu pe această căsuţă. Să rămân aşa multe ture şi să îmbătrănesc în 10 ani cât alţii într-un an, nu ca Făt Frumos care creştea într-un an cât alţii în zece şi acum întoarce cu cârja pagina la poveştile sale.”
Subscriu si eu la aceasta formula,cu o modificare. Eu nu vreau sa imbatrinesc, doresc numai sa cresc. 🙂
Desi sunt foarte competitiva, nu imi amintesc sa ma fi imbufnat. Imi placeau asa de mult acele jocuri, incit treceam peste faptul ca “ramineam” o tura.
Imi cer scuze, dar nu ma pot dezlipi de cartea lui Gabriel Liiceanu. Un citat de la inceputul cartii:
“Daca n-ai o inima care poate suferi impreuna cu altul, nu esti o fiinta umana;
daca n-ai o inima care poate resimti rusinea, nu esti o fiinta umana;
daca n-ai o inima care poate deosebi adevarul de fals, nu esti o fiinta umana.”
Mencius ginditor chinez din secolul IV a. Chr.
Odille- eu sunt bine crescut, aşa că nu mai vreau 🙂 Dar, în lumina noilor descoperiri, aş vrea să experimentez pe mine procesul de reversibilitate şi să mă ţintuiască unde-mi place, până la plictis.
Odille- Gânditorul chinez Mencius , dacă ar trăi azi, ar spune: ” dacă ai inimă şi te iubeşti numai pe sine, atunci eşti politician”, ” nu eşti o fiinţă umană dacă n-ai o inimă care să bată pentru cineva, nu pe cineva” 🙂
Buna dimineata… cam trziu pentru voi care sunteti prezenti de mult timp pe aici….
Odille o sa caut si eu cartea ca mi-ai “facut pofta”.
Omule sa stii ca si eu vreau sa mai stau o tura… chiar mai multe si sa raman macar asa aici si acum… Competitva nu prea sunt asa ca pot sa si ies din joc daca raman in the NOW.
O zi buna sa aveti !
Odille & CristinaC – aş vrea ca toţi prietenii mei să stea câteva ture, deci şi voi.
ODLM,
Iti multumesc mult.
Cristina, ODLM, da, sa raminem cit mai multe ture, sa fim tzintuitzi, dar sa fie si cald.
Uite cum este acum in Toronto si va fi si mai frig.
”
-11°C
Feels like -21″
Nu am nici martzisor!
Odille- Uite cum e la noi:
” + Voioşie
Feels like Bucurie Maximă”
La mine e “nebunie” feels like going back to Cuba… Ca tot ne-au rasfatat cu soare acolo
ODLM
“Odille- Uite cum e la noi:
” + Voioşie
Feels like Bucurie Maximă””
ODLM,
Oh, stiu, stiu, motivul! 🙂 🙂
De atita diversitate de liberalism romanesc, care de care cu mai multe bulinutze rosii, vedeti numai secere si ciocane verzi! 🙂
————–
Odille- nu ni s-au născut încă politicienii care să ne conducă spre noi victorii. Or să ne preia nemţii în leasing.