Nov 17, 2014
Parus Major
Sunt Marinică şi am piţigoi. Printr-o împrejurare care nu are istorie, doar geografie, am intrat în posesia unor bombete de hrană pentru păsări, şi anume piţigoi, încastrate în plase de fibră sintetică. Produsul este de dimensiunea unei mingi de tenis, de câmp, de Simona Halep, umflată.
Înainte de asta am luat un borcan de plastic căruia i-am practicat o gaură pentru un suport gen trompeţică şi o altă găurică la câţiva centimetri deasupra prin care se presupune că ar trebui să abunde hrana. L-am umplut cu mei şi cu orice mănâncă un papagal care mi-a zburat. Am rămas numai eu. Cum în curtea mea nu cresc papagali, borcanul stă neatins nici de piţigoi şi nici de găini.
Am luat măsuri urgente comandând în Austria ( mama păsărilor şi a ţânţarilor), aceste mingiuţe cu conţinut bogat în cereale, uleiuri şi grăsimi nesaturate, seminţe pentru stadion, calciu şi alune de bere. Totul neoncogen, cu excepţia plasei din fibre sintetice care nu ştiu ce hram poartă.
Prima minge a fost pe serviciul meu. Am dat-o de gardul de plasă şi am aşteptat chitit să fac o poză primului venit. Spuneaţi că piţogoii n-au miros. Nu au trecut câteva minute până ce primul s-a aşezat pe gard, a inspectat terenul şi s-a pus pe ospăţ. În atmosferă pluteau miresme îmbietoare de cereale şi grăsimi nesaturate. Nicio aluzie la vecina mea Pârjoala care posedă aceste însuşiri şi şi le etalează vara pe pătură. Pasiunea ei sunt pârjoalele moldovineşti pufoase, crescute, date prin ou şi făină şi cu mult pătrunjel. Spuneaţi că Marinică n-are miros. De fiecare dată îmi este servită o caserolă peste gard doar aşa, cât să nu chem SMURD-ul de poftă.
Presupun că primul la mingiuţă a fost bărbătuşul. Ca şi mine la pârjoale. Din născare, ei au un curaj nebun şi sunt gata să înfrunte primejdiile pisiceşti numai şi numai să-şi ştie familia protejată şi în siguranţă. Iar ca şi mine la pârjoale. A ciugulit până nu mai putea să zboare cu viraje. La început, când auzea click-ul aparatului de fotografiat, zbura de nebun, exact ca mine când am libertatea să mă duc să cumpăr şurubele de la Brico Store. Apoi, încet-încet, s-a obişnuit şi chiar îmi poza când cu cioculeţul deschis, când cu ochii ţintă la blitz, când cu penele ridicate. Numai bărbătuşul a fost în prima zi. N-am ştiut asta până a doua zi când a venit cu perechea sa, delicată, mignionă faţă de el, feminină şi cu 27 de primăveri mai tânără. Cum spuneam, în dimineaţa următoare au venit amândoi la restaurantul meu de pe gard. Prima a fost invitată ea să se înfrupte. Cu delicateţea legendară a gustat din fiecare: ba erau prea prăjite, ba conţineau numai lucruri rele. A ciugulit câteva seminţe sub privirile admirative ale bărbătuşului şi a zburat acasă.
Şi-a adus puii care abia ce învăţaseră să zboare. Cu chiu cu vai se ţineau de plasă şi nătângi cum erau, îi lăsau puterile şi veneau în picaj înspre Terra. Părinţii îi aşteaptă mereu să revină. Nu se agaţă de minge până nu se satură ei. Doar puiuţii se agaţă simultan. Cei mari se aşteaptă unul pe altul, ciugulesc puţin şi apoi cedează locul celuilalt. Alternativ. Nu se ghiftuieşte unul în timp ce celălalt moare de poftă. Sunt la fel de bine educaţi indiferent dacă ea e din Oltenia şi el din Moldova. Puiuţii se uită la ei şi iau lecţii de comportament. Va veni şi ziua când se vor aştepta reciproc.
Pârjoala are 7 pisici. Nu, nu vă speriaţi, nu urmează un film horror! Eu sunt mereu prezent la orele dimineţii şi păzesc locul de joacă al puilor ori de câte ori ei vin la Grădiniţa nr. 15A . Pisicile mă ştiu că sunt omul cu jordia şi ocolesc cu eleganţă locul. Nu eu! Ele…
În zilele următoare au mai venit câteva familii. Se respectă reciproc şi niciodată n-ai să vezi doi care se împing ca să ciugulească în acelaşi timp. Stau cuminţi pe rămurelele din preajmă şi se înţeleg din priviri. Piţigoii nu-s ca vrăbiile gureşe şi învrăjbite care îmi dărâmă streaşina ori de câte ori au ceva de împărţit.
Nu înţeleg de unde ştiu piţigoii ăştia atâtea maniere, de unde au intuit că în acele mingiuţe este papa bun? Zic eu că sunt austrieci şi stolul ăsta este diaspora lor.
Marinica… ce om civilizat esti tu, plin de compansiune fata de fiintele care traiesc pe langa tine… si nu e de mirare ca sunt civilizati… caci cin’ se aseamana se aduna!
Multumesc pentru scrierea frumoasa! Este o placere sa te citesc intotdeauna!
V-am parasit saptamana trecuta… am fost prinsa in camapania electorala… sa va spun ca m-am bucurat? Se supara cineva? Cu riscul acesta ma bucur ca a castigat bunul simt si nu smecheria si aroganta… in rest sper ca va fi mai bine pentru cei de acolo..
CristinaC- da, iubesc regnul animal, cu mici excepţii printre care se numără ţânţarii, muştele, şobolanii, omizile, şerpii şi mai am câţiva pretendenţi. Mulţumesc pentru aprecieri.
Sper să creştem în ochii lumii, deşi un francez de frunte le-a spus românilor care stăteau la coadă la Paris ca să voteze: ” nu vă mai agitaţi atâta! Şi aşa România este tomberonul Europei!”
N-or să recunoască vreodată că este vina lor dacă ne-au lăsat pe mâna ruşilor doar ca să stea ei liniştiţi în faţa şemineelor.
Iată cum puteţi schimba, în Windows 7, ca tastatura voastră să aibă tastele cu diacritice:
În Search daţi “Keyboard language” şi apoi click pe “change keyboards or other input methods”. Vă apare o fereastră cu “Region and Language”. La “Keyboards and Language” daţi click pe “Change Keyboards”. Vă apare “Text Services and Input Languages”. Alegeţi din capul de tabel “General” şi apoi “Add”. Vi se deschid o mulţime de opţiuni de limbă. Alegeţi “Romanian(Legacy)” şi apoi Apply.
Gata! V-am ameţit?