search
top


Tonino

Îi admir pe cei ce folosesc trotineta electrică. Se duc la serviciu să nu transpire colegilor, la teatru să nu vorbească la telefon, la bancă să-și culeagă noul card, la întâlnire să nu întârzie dacă ea o face, la restaurant să poată bea la ghidon. Da, pentru că nu o faci cu mașina poluantă și ai o juma’ de punct în desaga cu puncte pro. Acestea sunt punctele forte. Când nutriționistul ți-a recomandat multă mișcare, nu mult aer, de ce să urci fuga pe trotinetă, a ta sau închiriată? Doar pentru că-ți fâlfâie electric urechile, se numește mișcare? Îmi povesteam mie și tot eu mă revoltam. Nu tinere și bătrâne, asta constituie un furat singur de fes!

Eram ca neghiobiul, pe bicicletă, concentrat asupra unei dedicații pe care tocmai o auzisem la o grădină cu taraf: “Pentru la toți preteni mei care să are bani și să nare dușmanii”. O și vizualizam pe o burtieră de panou stradal și fără cratime.
Am lovit ceva. De la o țâșnitoare stradală a țâșnit o făptură chiar pe pista de biciclete. M-am întors fulger să văd ce-am lăsat în urmă. Era un băiețel în genunchi, amândoi plângând pe un singur glas. L-am ridicat în brațe să-i spăl genunchii la țâșnitoare. Trebuia să facem conștiință, altfel, cunoștința mea m-ar fi dojenit tot drumul de întoarcere ( sau invers!):
– Cum te cheamă, pui de dac?
Așa începeau dacii toate conversațiile, nu cu mânz, brânză, rânză, osânză, dizeuză.
– Tonino, ăăăă…
– Bun, deci ești un băiețel care plânge și nu știe câți ani are.
– Ba știu, am 7 ani și vorbesc și engleza.
– Și eu știu o fetiță de vârsta ta care vorbește stricat româna. Nu-ți spun unde este pentru că e frumoasă belea și te vei duce s-o cauți. Mi-e bună prietenă, dar ea nu știe.
Genunchii nu sângerau, dar apa rece, se vedea în ochii lui, că îi ostoiește durerea. L-am urcat pe cadru și l-am plimbat pe o arie de 28 metri pătrați. Era așa de fericit că eu cred că nu s-ar fi dat înapoi să fie și cubi.
-Tonino, eu cred că ai învățat că în ziua de azi trebuie să te uiți în toate părțile ca să te convingi că nimic nu contravine intențiilor tale de a-ți urma cursul. Vrei să fim prieteni și să te învăț lucruri care să te ajute să nu-ți reziste nicio fată? Uite, vezi în jurul nostru ce de multe fete poartă șort pe căldura asta? În multe locuri din lume se întâmplă astfel de defilări. La Houston, spre o pildă, am citit eu că fetele se împacă mult mai bine cu pantalonașii short, decât cu rochițe large și scurte pe care vântul le răzlețește spre cap. Tonino, dacă ești de acord, hai să mergem la Poliție să semnăm actele că vrei să-mi fii prieten. Îți promit eu că n-o să mai plângi până oi fi mare, atunci când n-o să te mai pot apăra de nedreptățile care ne apasă pe toți odată cu majoratul.
Coboară de pe cadru și pune cap compas spre o fată care nu deranja cu shortul ei, ba chiar apreciată și de la depărtare. Începe să gesticuleze arătând spre mine cu mâinile și cu năsucul. Îmi zic:”Na, că a învățat să intre în atmosferă doar ce-i spusesem un secret vital, cum să nu fie timid cu shorturile, pentru că unei fete, dacă te simte așa, nu i se va înșuruba credința că o poți apăra în viață de toți neaveniții, inclusiv de tine. Poate, un pic, la prima întâlnire, dar după aia, trebuie să fii leu. Deși leoaica este mai aprigă, așa umblă vorba”. Așa am auzit la oamenii de la țară care se uită la Animal Planet.
Vine cu ea de mână, una din ei, cu mers legănat, de catwalk:
– Ea este Monique, filipineza mea care are grijă “să nu fiu răpit”, așa cum spune mama, că prea sunt frumos. I-am povestit despre înțelegerea noastră, că vrei să fim prieteni și să semnăm niște acte la Poliție.
Monique era Miss Filipine, chiar și azi, cum te văd și cum o vezi. Avea o bluză cu talie scândurică și pomeți amețitori care răzbăteau obrăznicuți prin inul bluzei. Ochii albaștri precum oceanul văzut din stratosferă, nu te lăsau în pace. Jeff Bezos vă poate povesti. Era genul de fată care nu se uită la defectele unui bărbat. Puteai să ai și-un corn în frunte, la cât este de frumoasă, rămâi pe pace că ți-l dublează! Se uita la mine ca la Antonio Banderas, de nerecunoscut după operațiile estetice ale soției sale.
– Take me, sir! a murmurat Monique, lăsând privirea în jos și rușinându-se fix.
– No, no – a strigat Tonino- I was the first asked to go to Police Station with Mr. Antonio.
– Monique, your masters would be mad at you if ever found that you proposed to me.
– I couldn’t care less as long as you take me. My master made a pass on me.
– Mr. Antonio, tata vrea s-o pupe pe Monique. L-am învățat să nu mai bat la ușă. Și nici mama nu bate. Eu o iubesc pe Monique și nu vreau s-o schimbăm, așa cum zice mama. Dă-mi numărul tău de telefon și am să te sun dacă presimt pericole.
I-am condus acasă. Am înțeles că tatăl lui Tonino este un adevărat român hulpav, dedulcit la exteriorizări off the record.

2 Responsesto “Tonino”

  1. CristinaC says:

    Doamne ce dor îmi era de scrierile tale, Omule!

  2. CristinaC- dorința ți-e îndeplinită. Sper să continuăm

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: