Jun 26, 2010
Cireaşa de pe tort
Utilaj pentru cules cireşe
Vara mergem în piaţă cam la două zile. Astăzi am ajuns cam devreme şi nu este prea mare vânzoleala. Ţăranii şi-au trimis copiii prin Turcia şi au învăţat arta atacului asupra clientului. Îţi urează “bună dimineaţa Domniţă” sau “să trăieşti Conaşule, uite ce roşii bune am! Inimă de bou.” Ne apropiem, curioşi să vedem inima lui de bou.
-E dulce tătâne, întreabă Ilinca, ea fiind mai miezoasă şi mai de brăcinari cu ţăranii.
– Păi Domniţă, aş mai supravieţui io pe piaţa de vegetale dacă aş vinde acrituri?
Scoate de sub tejghea două mâini cu care în prealabil a cam şters bocancii de clisă, şi cu unghiile verzo-vineţii, care depăşiseră de mult nivelul buricelor, unde nu-mi ia şi despică o roşie pe care i-o întinde spre degustare Ilincăi. Am văzut, unde până atunci era doar asfalt, o statuie magnifică, mărime naturală, din bazalt, rocă vulcanică arzândă pe dinăuntru, dar neclintită pe dinafară. Era Ilinca împietrită. Am recunoscut-o după mâinile cu care-şi proteja gura şi ochii. Şi-a revenit în cele din urmă, dar a împietrit ţăranul. Nu-şi putea imagina cum cineva nu poate mânca din mâna lui, când acasă, am aflat, avea opt guri de hrănit. Şi-a băgat repede jumătatea de roşie în gură, s-a şters cu răspundere de pantaloni şi ne-a întins o pungă clasică, neagră, de plastic subţire ca folia de sandviş. Am luat cât să avem şi noi o contribuţie la constituirea plusvalorii atât de necesare creşterii celor opt guri( Marx, “Capitalul” pag.1). De sub tejghea a apărut una din guri.
– El este Lisandru, fiu-miu. Are 6 ani. Doarme aici cu mine, sub tejghea şi mă mai ajută să car marfa de la dubiţă.
Lisandru era brunet, cu şuviţe de paie blonde luate de prin culcuşul de sub tejghea. Era îmbrăcat cu o pătură în carouri şi crestată în dreptul capului. Dumnezeu ştie ce avea pe dedesubt şi de când! Cum s-a trezit, a luat cealaltă jumătate de roşie şi a început să o frece de mutrişoară.
– Aşa se spală el de dimineaţă, Conaşule! Ia mă Lisandre de colea cârpa asta şi şterge-te!
Cu cârpa aia se curăţiseră bujiile cam ancrasate şi ţeava de eşapament, asta era concluzia logică după urmele negre lăsate pe faţa lui Lisandru. Şi uite că trăieşte! Am făcut-o pe Ilinca “sclifosito!” şi abia atunci a înţeles ţăranul ce-a fost cu episodul ei de statuetă. Ilinca a făcut ochii mari a nedumerire şi ca s-o iert, a trebuit s-o sărut acolo în plină piaţă. “Pupat Piaţa Independenţii”.
Ce mai râdea profesoara mea de română când ne citea din “O scrisoare pierdută”! Domnişoară bătrână, un pitic de om, n-a făcut altceva în viaţă decât a citit tot ce s-a tipărit. Blândă şi veselă, jongla cu Gramatica, ca un muncitor chinez. Îl aveam coleg pe unul, Cucu, care avea 2,03 m în clasa a X-a. Într-o zi s-a postat în uşa clasei şi când a intrat profa, i-a pus mâna în cap şi i-a luat măsura pe tocul uşii:
-Băăi, asta a mai crescut un centimetru de alaltăieri!
Cucu nu păţea nimic, era mascota clasei şi avea şi un tată director la alt liceu din oraş.
– Măi Lisandru, ţie nu ţi-e frig noaptea?
– Mi-e frig nene, da’ m-a trimis mama să-l păzesc pe tata ca să nu mai bea banii câştigaţi. Odată, noaptea, a venit treaz acasă şi nu l-a recunoscut Azorel şi l-a muşcat.
Am ajuns la sectorul cireşe şi dacă Ilinca vrea să-i duc sacoşele la maşină, trebuie să poarte cercei cireşe “inimă de porumbel”, altfel, “uite, le vezi, le las aici în drum să le ia oamenii sărmani!?”. Te pui cu zănatecul? Îşi ia cerceii şi-i poartă cu demnitate până la maşină. Lumea se uită la ea cât îi de frumoasă, nu că ar fi caraghioasă cu cercei cireşaţi. Şi eu, trebuie să duc muncă de lămurire într-o scurtă şedinţă stradală, că acest pseudo-şantaj este înspre binele ei pentru a-mi incrementa mie stima faţă de ea. Sunt condamnat să-i mănânc cerceii, să-i muşc buzele şi o unghiuţă cireşică, luată drept cireaşă din pom.
Restul pedepsei, acasă!
Ce dor imi e sa merg in piata…
Am si eu aici Farmer’s Market sambata doar dar nu pot negocia nici un pret si totul e aranjat ca la supermarket, ceva mai scump insa nu neapart mai bun.
Merele sunt mai bune si sunt necerate iar in toamna vin niste fermieri de origine sarbo/croata cu ardei si gogosari adevarati.
Cam usoare condamnarile tale… si foarte placute!
o vad, omule, pe ilinca ta, imbracata tot in roshu precum o cireshica de mai. 🙂
frumos… beatitudinea cumparaturilor in doi- o alta bucurie a iubirii.
@Tania- Bine-ai sosit! Este cotidian şi romantic în piaţă, în doi, să stai să alegi roşiile cu o mână eu, o mână ea, celelalte două fiind mână-n mână.
Of omule,cu cat drag te invidiez.E atat de frumos sa alegi astfel rosii si..viata!
Mai merg si eu la piata,dar singura.In schimb,am imaginatie.
🙂