Feb 4, 2010
1 Tabără dragă
Poveţele mamelor sunt la fel. Eu cred că fac ele nişte cursuri de seară,în secret, când suntem noi bebeluşi şi nu vedem decât doi ochi mari care veghează şi două mâini care ne răsucesc pe o parte şi pe alta în scutece şi cercetează dacă nu cumva a apărut ceva nou în ultimele 5 minute.
Plecam în tabără a doua zi. “Mamă, te roagă mama să te înveleşti noaptea, ca să nu răceşti dacă vreun copil neatent lasă uşa deschisă la dormitor când vine de la pipi”. Cred că şi mama şi tata ar fi fost în stare să vină în fiecare noapte să mă sărute şi să mă învelească. Cu rândul… Aşa îi obişnuisem eu. Eram doar comoara lor…
“Mamă,să ai grijă mamă de Ilinca! M-a rugat mama ei s-o protejezi, că te-a văzut mai cu tragere de inimă, mai bărbăţel deja.” Eu, care de abia reuşisem s-o conving pe mama să renunţăm la ceva care semăna a spielhosen !?
Se răspândise deja vestea că eu îi purtam sâmbetele Ilincăi? Ştiau şi părinţii mei şi ai ei? În mintea mea, deja se punea de-o prietenie care în orice clipă putea trece de la strâns de mâna la pupat pe obraz. Uaaaau! Nu venea ea şi ziua aia!?
Autobuzul care ne-a luat din faţa şcolii avea pretenţia de autocar. Asta pentru că şoferul, nea Fane, purta o şapcă pe care scria “DRIVER”. O avea de la un şofer irlandez care s-a rătacit prin Romania în căutarea unei don’şoare ce-i fripsese inima încă de la prima vedere. Într-o seară, irlandezul era aşa de beat că i-a dat lu’ nea Fane şi şapca şi don’şoara. Şapca a rămas,don’şoara a plecat… Nea Fane era îndeajuns de beat ca s-o scape.
În rest, “autocarul” avea o particularitate care-l scotea în evidenţă: înspre scaunele din spate,unde se aşezau de obicei derbedeii şcolii, nea Fane pusese de data asta o sfoară ca să n-o depăşim. În podea,se căscase o gaură despre care nea Fane spunea ca se formase de la acid. Profesoara de Chimie -avea ea trusa de laborator- a adus nişte hârtie de turnesol şi a dat verdictul înainte de a-şi scoate ochelarii: ” nu este acid! Domnul Fane nu are nici cea mai vagă cunoştinţa de chimie! Este un alt agent chimic: RUGINĂ!!!
Cu acest verdict,am plecat la drum şi, indiferent dacă era acid sau rugină, prin gaura cascată, vedeam- atunci când nea Fane încetinea- urme sigure de oi,magari şi ciobani. În fine, acolo eram pe drum forestier, dar urme de cioban se mai văd şi astăzi prin oraş.
Eu nu puteam să hăhăiesc cu hăndrălăii ăia din spate pentru că stăteam lipit de Ilinca. Îi luam aerul, ce mai? Deja 4 părinţi mă rugaseră să am grijă de ea, plus eu din străfunduri de suflet. Era treabă grea şi eu nu eram din ăla cre se duce la o bere cu băieţii şi o lasă pe ea cu ăl mic în braţe şi c-o resemnare în suflet.
Eu i-aş fi auzit oftatul Ilincăi. De oriunde…
VA URMA
Toţi am avut o Ilinca. Sau un Ilinc.
Şi amintirile cu ei sunt superbe.
Eu nu vreau decat c-o-n-t-i-n-u-a-r-e-a!! 🙂
uff… cate amintiri mi-ai trezit tu mine…