Aug 4, 2010
Gabriel Liiceanu
Bibeloaie şi bibelocuri
Gabriel Liiceanu: “Extremele culinare ale vieţii >- frugalitatea şi
desfrîul – Le-am trăit în două ocazii apropiate în timp şi într-un mod
perfect paradoxal: în anii ’80, cel mai sumar prînz l-am experimentat
într-o ţară a opulenţei (Germania), iar cea mai barocă cină, într-o ţară
a < mizeriei > (România).
În 1984, eram la Heidelberg cu Andrei Pleşu, în ultimele luni ale bursei
Humboldt. Sîntem invitaţi de o prietenă comună din Germania la o reuniune
de familie, în Vila părinţilor ei dintr-un orăşel de pe malul lacului
Konstanz. Tatăl prietenei era directorul Institutului Max Planck din
München, iar Vila unde am fost invitaţi avea o superbă grădină care dădea
spre lac. Cînd am ajuns, masa era deja întinsă într-un chioşc şi toţi
membrii familiei – gazdele (generaţia trecută de 60 de ani), copiii lor,
adunaţi de prin diferite ţări ale Europei unde-şi aveau jobul, şi copiii
acestora – NE aşteptau în grădină. Eram, parcă, adulţi şi copii, vreo 12
persoane. Pleşu, cu gîndul la ospăţul care urma să-nceapă, era destul de
trist, pentru că invitaţia îl prinsese în prima săptămînă a dietei
Scarsdale: în ziua aceea, la prînz, avea pui cu salată şi, extrem de
conştiincios, venise, într-un pacheţel, cu porţia de pui, spunîndu-şi că
din partea gazdelor va exista o deplină înţelegere pentru rigoarea lui
alimentară. Şi masa a început. A fost adus un castron mare, plin cu
salată Verde. Trecîndu-l din mînă în mînă, fiecare şi-a pus în farfurie
două-trei frunze de salată. După ce a făcut turul mesei, castronul s-a
golit şi am început cu toţii, cu un are oarecum pios şi preocupat, să
mîncăm, pe-ndelete, frunzele de salată. Episodul nu a durat, totuşi, cu
conversaţie cu tot, mai mult de cîteva minute. Apoi am aşteptat cuminţi
pînă cînd doamna casei a apărut din bucătărie cu o bucată de pulpă de
porc la cuptor, nu mai mare de 1 kilogram. , I s-a adresat ea
soţului ei, . Apoi, către noi: . Directorul Institutului Max Planck
din München s-a sculat în picioare, a luat platoul în faţă şi cu un cuţit
cu lama lungă a început să taie carnea în felii nu mai groase de cîţiva
milimetri. Era un adevărat maestru: nu am văzut niciodată o friptură de
porc tăiată atît de subţire. Pe măsură ce tăia, fiecare îşi primea în
farfurie felia de carne cît coala de hîrtie. O bucată cam de două degete
a rămas mai departe, netăiată, pe platou şi a poposit, stingheră, în
mijlocul mesei. În timp ce unul dintre copii umplea conştiincios paharele
dintr-o carafă cu apă de la robinet, un castron cu cartofi a făcut turul
mesei şi fiecare NE-am pomenit cu o jumătate de cartof alături de
pojghiţa de carne. Cu un Guten Appetit! Rostit voios de directorul
Institutului, s-a dat semnalul pentru atacarea felului al doilea. Ţin
minte că am terminat carnea şi jumătatea de cartof din trei înghiţituri,
fără să manifest, însă, vreo formă de lăcomie. Apoi, am simţit cum urcă
în mine, devastatoare, foamea. Pleşu, care stătea la masă lîngă mine, a
văzut pesemne disperarea care-MI apăruse pe chip. Cu gesturi delicate,
sub masă, a desfăcut pacheţelul cu carnea de pui şi MI-a strecurat o
bucăţică. . Am aruncat în gură, pe furiş, bucăţica de pui, zîmbind între timp
politicos şi avînd aerul că sînt interesat de conversaţie. Masa nu
durase, cu tăiatul fripturii cu tot, mai mult de zece minute. Farfuriile
goale străluceau acum în faţa noastră. Şi-atunci s-a-ntîmplat ceva de
necrezut. Directorul Institutului Max Planck s-a lăsat pe spătarul
scaunului, parcă doborît de opulenţa prînzului, şi, cu mîinile la ceafă,
a rostit satisfăcut: Ich könnte sagen, wir haben wunderbar gegessen! –
Und denke nur, Schätzchen – îi răspunse doamna -, daß du Furcht hattest
ein Kilo Fleisch wäre nicht genug. Wir haben noch was für morgen. (<-Aş zice c-am mîncat excelent!> <-Şi cînd te gîndeşti, dragul meu, că te temeai că n-o să NE-ajungă 1 kilogram de carne. A mai rămas şi pentru mîine>.
Peste cîteva luni eram în ţară. In Casa chirurgului , colecţionar
împătimit de pictură şi bun prieten cu prietenul nostru, pictorul Horia
Bernea. De bucuria revenirii noastre în ţară, Bernea NE propune să facem
un salt pînă la Brad şi să sărbătorim aşa cum se cuvine revederea. ne-a asigurat el, şi ne-am
urcat în Käfer-ul lui. Seara, către ora 7, eram în casa doctorului. Era o
casă cu un singur nivel, cu camere multe şi o curte mare. Separat, un
-pinacotecă, în care doctorul îşi rînduise cu grijă comorile.
Bernea ne-a prevenit de pe drum că la masă nu vor sta decît bărbaţii:
tatăl doctorului, doctorul şi noi, cei veniţi din Bucureşti. Şi că, în
timpul mesei, soţia doctorului, purtînd, special pentru acest eveniment,
perucă albă, se va afla în spatele scaunului invitaţilor, urmărind ca
totul să decurgă cum trebuie. Şi într-adevăr, la puţină vreme după ce am
ajuns, am fost poftiţi la masă într-o spaţioasă sufragerie. Nu înainte,
însă, de a ni se prezenta bucătăria – un adevărat laborator cu pereţii
tapetaţi de rafturi pline cu cratiţe strălucitoare – şi cămara, din care
mi-au rămas în minte şiragurile de cîrnaţi şi şunci afumate atîrnînd din
tavan, brînzeturile în coajă şi borcanele mari, din acelea pentru
murături, pline cu ouă. Masa a început cu gustări: pateuri cu carne şi cu
brînză, buşeuri cu ciuperci, platouri cu chifteluţe, rulouri de şuncă
umplute cu salată de boeuf şi alte platouri cu diferite soiuri de
cîrnaţi. Toate stropite cu o palincă de pere. A venit apoi un borş de
perişoare cu smîntînă. Bernea avusese dreptate: soţia domnului doctor,
împodobită cu o perucă albă, trecea prin spatele fiecărui scaun şi se
oprea cînd la unul, cînd la altul dintre musafiri, preluînd, oarecum,
perspectiva acestuia asupra mesei şi urmărind, totodată, dacă îi lipseşte
ceva. Mă încerca o oarecare nelinişte cînd îi simţeam mîinile
strîngîndu-se pe spătarul scaunului meu şi cînd o voce şoptită mă întreba
dacă totul este în ordine. Totul era, desigur, în ordine, dar cina
ameninţa să ia o turnură ucigaşă. Au urmat sărmăluţe în foi de ştevie,
apoi căprioară la tavă cu sos de capere. Prietenii mei erau în extaz.
Începusem să gîfîi. Trecuse de miezul nopţii, cînd a apărut un uriaş
tort, alb ca neaua şi ornat cu felii de portocală proaspătă. După ce
Bernea, gurmand şi băutor de nădejde, ca să mai bea , a revenit scurt la cîrnăciorii de la începutul mesei, ne-am
retras, mai corect spus ne-am tîrît, în dormitoarele noastre. Şi a venit
a doua zi, pe care aveam să o petrecem tot la Brad. Programul era deja
făcut: după micul dejun, urma să facem o excursie pînă la , apoi, pentru a vedea cruci de piatră din Secolul al XIV-lea, în
cimitirul vechi din Brad. Pe la ora 11 dimineaţa eram apţi pentru , dacă acest nume se potriveşte cu ceea ce a urmat. Am fost puşi la
masă, de astă dată în spaţioasa bucătărie-laborator. Masa era mare, aşa
încît în mijlocul ei încăpeau (cu greu, ce-i drept) , aliniate
pe căprării, destinate micului dejun: rînduri de brînzeturi, rînduri de
cîrnaţi, altele de pateuri, rînduri de dulceţuri şi miere, lapte dulce şi
lapte bătut, iaurturi, ouă fierte şi… palinci. Dar, înainte de a ne
decide noi pe unde să atacăm deasa pădure de mîncăruri de pe masă, ne-am
pomenit în farfurii cu două perechi de , crenvurşti ardeleneşti
făcuţi din carne de capră. Pleşu a continuat cu o cană cu lapte şi un ţoi
de palincă, o intrare lichidă destul de ambiguă, care avea, însă,
avantajul că era deschiderea şi către partea mai angelică a micului dejun
– dulceţurile – şi către cea drăcească – brînzeturile tari şi cîrnăţăria.
Episodul alimentar matinal nu a durat mai mult de o oră şi jumătate, aşa
încît, spre ora 1, ne-am început excursia. Însă, nu înainte ca, tocmai
cînd eram pe punctul de a trînti portierele maşinii, mama doctorului să
ţîşnească din casă cu o valijoară în mînă. <- V-o pun în portbagaj, ne-a spus, dacă vi se face cumva foame pe drum. Sînt nişte şniţele de pui. Şi murături. Şi să veniţi repede la masă!>. Există cîteva poze pe care
Bernea ni le-a făcut, lui Pleşu şi mie, în cimitirul de la Brad, din
profil, stînd jos, rezemaţi fiecare de-o parte şi de alta a unei vechi
cruci de piatră. Amîndoi aveam aerul unor oameni răpuşi de mîncare, cu
burţile profilate în prim-plan. Din poză răzbate parcă geamătul celor
doi, iar în urechi îmi stăruie şi acum rîsul fericit al lui Horia Bernea,
care-şi degusta reuşita isprăvii puse la cale cu atîta drag în cinstea
întoarcerii noastre în ţară. Dar nu trecuserăm încă de jumătatea
încercării. Către 5 după-amiază, am ajuns acasă, unde eram aşteptaţi,
desigur, cu . Nu mai ţin minte ce am mîncat. Ştiu doar că,
spre orele 7 seara, am fost poftiţi de gazda noastră să-i admirăm
colecţia de pictură. Şi, în timp ce ziceam ba una, ba alta despre pînzele
care, scoase cu mîndrie din rasteluri, ne treceau prin faţă, mama
doctorului a intrat radioasă, cu o tavă de plăcinte cu brînză tocmai
scoase din cuptor. <- Luaţi, ne-a zis, cît sînt calde, iar peste o oră mîncăm de seară>. S-a petrecut atunci un fenomen ciudat, pe care nu-l
înţeleg nici pînă în ziua de azi. E limpede că nici unul dintre noi . Există, însă, pesemne, o logică şi-o psihologie pentru la
, care, odată declanşate, nu mai pot fi oprite decît prin
moarte. De altfel, în filmul din 1973 al lui Marco Ferreri, în care se
pune la cale un suicid gastronomic în patru, totul se petrece într-un
weekend, aşadar pe parcursul a două zile. Noi ne apropiam de sfîrşitul
acestei perioade. Ca la un semn, ne-am aruncat toţi asupra plăcintelor
calde şi le-am devorat în cîteva clipe. Peste o oră, eram reinstalaţi la
masă şi retrăiam, într-o nouă formulă culinară (din care nu-mi mai
amintesc decît de o mîncare de gutui cu pulpe de curcan), ritualul cu
peruca de cu o seară înainte. Eram, totuşi, foarte tineri. Nu am altă
explicaţie pentru faptul că am rămas vii”. *
Omule, mi s-a facut foame citind si e chiar dupa 10 seara la mine!
Episodul cu masa nemteasca l-am trait si eu in vremuri in care in Romania inca se mai gaseau de toate si inca mai puteam obtine poasaport pentru anumite tari. Eram la Dresda in RDG la o prietena cu care corespondasem ani la rand ( se incuraja prieteni intre “pionierii ” din tarile socialiste) si care fusese cu cativa ani in urama in drumetie cu Trabantul prin Romania La Brasv a stat la noi cu parintii. Ne pregateam sa plecam la Zwickau sa vizitam castelul si ni s-a spus ca masa se serveste la ora 2 fix (nemtesc)si am fost intrebati cati cartofi mancam langa schniztel. Eu m-am uitat ciudat iar tata nu a inteles de ce (el nu vorbea germana). I-am tradus intrebarea tatei care n-a inteles ce il intreb si nici de ce. Am hotarat sa spunem doi si doi au fost. Mie nu prea mi-au placut asa fierti si fara nimic si am fost tentata sa nu mananc tot dar am surprins privirea gazdei, ( semana cu sora Diesel) si l-am inghitit (aproape nemestecat) si pe al doilea.
P.S. Cartofii erau de marimea rosiilor tale cherry.
ODLM, Iti multumesc pt articolele lui Andrei Plesu si Liiceanu. Imi dau un sentiment de bucurie si confort la gindul ca in Romania exista normalitate si oameni de cultura, talentati si civilizati, care sunt cititi si apreciati.
In privinta invitatiei la masa, m-a surprins asa o meschinarie, insa poate D-lui Liiceanu nu-i strica o seara numai cu niste frunze de salata. 🙂
Insa, noi, rominii, suntem la polul opus. Pregatim asa de multa mincare si in asa niste cantitati de parca fiecare masa ar fi ultima masa, “as if there is no tomorrow”. 🙂
La inceputul vietii noastre in Canada, am invitat la ziua fetitei noastre cupluri de canadieni (anglo-saxoni) si o pereche de chinezi din Singapore. Erau neobisnuiti cu atita mincare, au papat din toate (spre mindria si bucuria noastra), dar doua cupluri si-au infundat si pe bietii copilasi asa de mult incit au plecat direct la spital.
Chinezii s-au intors de la spital direct la noi ca sa ia si feliile de tort si prajiturile. 🙂
Noua ne-a facut mare placere ca s-au bucurat de ceea ce pregatisem, dar ne-am gasit linistea abia a doua zi cind am controlat si am vazut ca erau toti sanatosi. 🙂
Cristina C, m-a amuzat grozav povestea invitatiei voastre la masa. Sa faci sondaj citi cartofi va minca fiecare musafir este o idee cu totul noua pt mine! 🙂 🙂
Fiindca vorbim despre meniuri, un articol din The Toronto Star – August 4, 2010
A toast to contented cows
Sezmu Meats in the Okanagan Valley gives their cattle red wine to enhance flavour
Farmers Janice Ravndahl and Darrel Timm starting feeding their cattle a litre of red wine a day.
Ads by Google
Trish Crawford Living Reporter
Darrel Timm doesn’t feed his cattle in the evening any more — their mooing kept him awake all night.
That’s because their feed is laced with red wine — a litre a day each — which has made for some very happy cattle.
B.C. farmers Timm and his sister Janice Ravndahl are pretty happy too with the enthusiastic response of chefs and specialty stores to their Sezmu Meats
http://www.thestar.com/living/food/article/843532–a-toast-to-contented-cows?bn=1
@Odille-Noi românii ne bucurăm de fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, până într-o zi când chiar aşa va fi.
ODLM, ai luat premiul I si cu o coronita pt acesl raspuns. Excelent! 🙂
La o masa cu un fost coleg de facultate, despre care stiam ca avusese doua infarcturi, l-am intrebat de ce maninca asa de mult si de greu, daca stie ca are probleme. Mi-a raspuns, taind din friptura:
-Vreau sa mor satul!
@Odille- La început, am citit “premiul I cu corniţe” şi mă întrebam cum de le-ai văzut tu, când eu încerc din răsputeri să mă dau înger.
@CristinaC- roşiile mele cherry sunt de mărimea unui cartof. Sunt mutante.
ODML… rosiile mele de anul acesta m-au dezamagit.
Am cumparat acelasi soi “Cherry One Million” ca in fiecare an si abia daca au 10 patlagele…
Poate trebuie sa le schimb pamantul cu totul… Am f putin loc de palntat rosii si de aceea am ales acest soi care creste cat gardul si nu sunt pretentioase. In plus eu si iarna tot asa cumpar la supermarket caci sunt singurele care au gust.
O sa iti trimit poze cu cele de anul trecut.
ODLM, este si un proverb pt asta, dar nu pot sa-l spun. 🙂
OMDL, odille, cirstina, voi ati facut cu certitudine o frumoasa asociatiune in si cu participatiune foarte inchegata. 🙂
imi pareti asha de cocheti si lin de intimi. Parca aud lemne pocnind in semineu. 🙂
omule, nu reusesc sa-l citesc pe liiceanu. de vina cred ca este modul in care imi vad insirat textul pe propriul display. 🙁 spatii mari, randuri ffff scurte. 🙁
Tania, si cum tu faci parte din aceasta “asociatiune inchegata”, noi ti-am dus dorul si te asteptam cu castane coapte, sau piure de castane cu frisca adevarata. 🙂
aoleu, odille. 🙂
piure de castane????
stiu ca din castane se face si o dulceata nemaipomenito-intalnita, minutios de pregatita. 🙂
iap, iap, yammi, yammi. 🙂
(peste circa o ora, imi termin un sir de tabele, pun o bomba sub computer si pastrez nescurtcircitate doua adrese. 🙂
pasul doi- ma duc pe varful omu, dupa ce inchid telefonul. 🙂
pasul trei- sa va regasesc la fel de frumosi, profunzi si inteligenti. 🙂
ne-scurt-cir-cu-i-ta-te! 🙂
Tania, inteleg ca pleci in vacanta?
Iti doresc vacanta pe care ti-o doresti si la care ai visat.
Noi te asteptam cu drag, cu buna ta dispozitie, cu dragostea de a impartasi si cu noi o muzica frumoasa si ginduri bune.
🙂
iap, odille. la cat de anticipat am lucrat pt aceasta vacanta, ash pleca pt un an.
Multam frumos si sincer, odille. 🙂
tania,
Cu drag. 🙂
te inteleg, dar cit este de placut sa visezi la o vacanta si sa faci planuri!
@Tania- Pentru a mări sau micşora textul ţine apăsat pe CTRL şi învârteşte rotiţa mouse-ului în sus sau în jos. Alege-ţi mărimea fontului care te satisface( fără nicio conotaţie!). Totul se reduce la scară(se scalează) şi nu easte niciun pericol să te scurtcircitezi.
Un concediu plăcut cu Omul.
Tania
Vacanta de vis in varf de munte(le)cu Omul!
Sa rspiri aer de munte si pentru noi…
Promit sa fac la fel saptamana viitoare.
Bicicleta mea nu mai imi place. Prea are pedale! Are două primăveri în buchetul vieţii şi s-a degradat moral. RÂDE colegii mei de mine că ei ARE biţe de fiţe.
De cca o săptâmână stau pe net şi caut în toate magazinele care vând biciclete. Am văzut una de 12.300 Euro, dar am zis c-o iau dac-o dă cu casieriţă cu tot.
Sunt foarte pretenţios la cum arată, culoare, furcă faţă şi spate, cadru, să meargă lin şi elegant, apectul general. De bicicletă vorbesc…
Omule… ai tu nevoie de bizta de fizte?
Pe urma o sa o tii spanzurata in dormitor ca sa nu te desparti deea… si sa vezi cate accesorii ii mai trebuie daca e cu fitze…Nu e important cum aratasi ce stie sa faca … daca va iubiti e buna si cea de doi ani. Trust me!
@CristinaC- Neeee! Nu se ezicstă zi cu soare să nu fac cca 43 km, ori ea tre’ să fie nouă şi mai bună cu mine. Nu ai aceeaşi satisfacţie pe care o ai cu o maşină nouă. Bărbaţii înţeleg…
La femei pot face o analogie cu o rochiţă de doi ani.
ODLM, forget about spiel-hosen! In ziele noastre, biciclistii adevarati (eu nu sunt unul din ei. 🙂 ), trebuie neaparat sa poarte niste black shorts, foarte “tight”, dintr-un material spandex, care au o pernuta cu gel.
Daca i-ai vedea cit de seriosi si importanti arata, cu acei chilotei lungi care arata ca niste pampers cu picior! 🙂
Pai cred ca ODML are din aceia si manusi speciale si pantofi speciali si ochelari speciali si sticla de apa speciala… ca doar e special!
Cristina C, noi putem sa ne mai jucam pe aici pt ca la noi este devreme. 🙂
Ma gindesc ca pe ODLM nu-l va lasa inima sa-si cumpere atitea “specialitati” in loc sa-i faca un cadou frumos Ilincai.
Da, am nişte iegări tight şi scurţi până la genunchi, cu gel, numai că în prima zi i-am pus invers şi mă miram de ce îşi dau coate fetele. Glumesc! Aveau ele impresia că i-am pus invers…
@CristinaC- Am mănuşi speciale ca să nu-mi alunece ochii, ochelari speciali ca să n-am palpitaţii că lovesc vreo surată şi sticlă cu apă vie specială pentru că apa moartă o iau de la canal.
Bine v-am regasit, vad ca sunteti toti veseli si zglobii asa cum sunteti de obicei !
Omule, multumesc pentru acest articol, zambeam citind in timp ce asteptam la niste usi si altii cred ca ma vedeau putin….sisi 🙂
Va doresc o zi minunata la toti si celor care pleaca in concedii, vacante, viitoare week-end-uri, o vara cu iubiri si tinereti-fara-batraneti !
Oachi´s last blog post ..SOVATA RELOADED
@Oachi- Îţi doresc să ţi să deschidă toate uşile!
Noi românii, mâncăm pe săturate, dar uite că poliţiştii ţin regim:
Doi politisti stau de vorba:
– Dom’ sergent, nu cumparati o juma’ de porc?
– Pentru ce? Sa se rastoarne în cotet?
Buna Dimineata!
Asa ma bucur sa va gasesc aici, cind ma trezesc, vioi si draguti! 🙂
Apoi m-am pleostit un pic citind Hot News.
@Odille- Ce anume te-a pleoştit cel mai mult?
Pentru canadieni:
http://www.youtube.com/watch?v=2hXy3Qm7QKU&NR=1&feature=fvwp
@ODLM , multumiri, dar nu mi se da voie sa-l accesez.
This video contains content from Halifax Film, who has blocked it in your country on copyright grounds.
Despre pleostit: am citit dimineata pe Hot News ca bancile din Romania au “pierdut” 54 milioane. Nu mai stiu daca Euro, sau Ron si am incercat sa gasesc acea stire si nu mai apare. Cred ca s-au rusinat si ele de ce au declarat.
Cind am deschis un cont in Romania si am primit primul statemnet, am crezut ca mi-au jefuit numai contul meu, cite fees apareau. Am telefonat la prieteni din sistemul bancar si era legal.
Asa ceva nu mai vazusem.
Crede-ma ca In Canada, am mai multe conturi conturi la o banca, am ales un plan pt care ar fi trebuit sa platesc $11.50/luna, insa nu platesc nimic pt ca tin o suma limita in cont (mica).
Tranzactii nelimitate, cecuri emise nelimitate, money order, stop cheques. Nici un fel de fee.
De ca va jefuiesc pe voi asa nu inteleg. Sau poate este o politica europeana?
@Odille- Cum nu ai găsit cum au pierdut băncile străine în România 54 milioane?
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7663841-sistemul-bancar-adancit-pierderile-dupa-primele-6-luni-bancile-din-romania-inregistrau-minus-54-milioane-euro.htm
Odille. nu e politica Europeana… este modul in care banca castiga si salariile angajatlor sunt semnificativ mai mari decat in multe alte parti. Pe de alta parte multi deschid contul fara sa intrebe care sunt avantajele in afara de dobanda, care in Ro e semnificativa, fata de un checking account in Canada.. 0.04%. Eu tin minte ca i-am intrebat la inceput cand am venit in canda pe cei de la Royal ce imi ofera in plus fartta de alte banci… cand mi-am mutat contul de acolo le-am spus si de ce.
Angajatii bancilor din Ro cred ca iti fac un favor inca nu au inteles ca clientul le face unul lor!
ODLM, iti multumesc, am crezut ca s-au jenat de declaratia facuta si au scos stirea. Dar nu se rusineaza ei asa de rau!
Cristina, eu cred ca bancile profita de faptul ca rominii erau invatati cu un sistem simplu, cum era CEC-ul si atunci profita la singe.
Cartile de credit din Romania, mi se par si ele un jaf ca in codru.
Noi primisem multe, pt ca am asumat ca sunt aceleasi conditii ca in Canada. Daca imi aduc aminte am primit cite doua pt fiecare moneda.
Apoi ne-a luat ceva timp sa le anulam. 🙂
test
Iacata cu ce se imbuiba Liicheanu in anii 80, cand cei mai multi dintre noi faceam cozi la gheare de pui.