search
top


Trebuie luate măsuri. Nu trebuiesc!

Degeaba! Nu sunt eu!

Ieri a fost ziua Ilincăi. De fapt, nu a fost chiar ziua ei. A fost Sântă Mărie şi a fost ziua onomastică a unei prietene din cercul nostru. De fiecare dată, trebuie să mergem la buticuri şi să căutăm un cadou. Eu încerc să mă uit la nişte vitrine cu şurubele, biciclete, gadgeturi şi sunt tras de mână aşa cum făcea mama când ochii mi se lipeau de vitrina cu jucării. O mână era ţinută ferm de mama, iar cealaltă rămânea în urmă întinsă şi cu palma închizându-se şi desfăcându-se cu fecvenţa unei supape auto. Lacrimi tăcute făceau poc pe trotuar şi-mi promiteam în sinea mea că o să-mi cumpăr numai jucării, când oi fi mare. Iată-mă-s mărişor acum! Nu mai plâng, dar mâna din urmă este parcă mai lungă şi la fel de predilectă la nimicuri.

Buticurile cu rochiţe şi alte lucruri femeieşti sunt înlănţuite, se ţin de mână ca autobuzele, vin în serii mari, tocmai pentru a bulversa noţiunea de timp şi bani. Intri pe la un capăt şi din firmă în firmă, te trezeşti că ai uitat cardul la acum trei firme în urmă. Femeile frumoase sunt ca maşinile frumoase, acestea din urmă fiind şi cuminţi. Dacă o parchezi într-un astfel de mall, pe o femeie frumoasă ai toate şansele s-o găseşti tot acolo şi mâine dimineaţă, singurul inconvenient fiind că se auto-aprind şi consumă tot combustibilul. O femeie urâtă trage rochia puţin afară din rastel, se uită la etichetă, se uită la ea şi-şi zice că nu face…

Ilinca ştie toate măsurile de la toate prietenele noastre, pentru că eu le măsor! Din ochi. Totuşi, înainte de a lua cadoul, trebuie să probeze câteva rochiţe. Şi bluziţe! Bineînţeles că toate îi subliniază talia şi frumuseţea. Găseşte un model pentru cadou:

– Brown eyes ( aşa-mi zice ea când o admir. Mai tot timpul…) cred că rochiţa asta am să mi-o cumpăr eu. Găsim noi altceva pentru cadoul Mariei. Mă ajuţi tu.

Aiurea! Eu n-am nicio contribuţie în alegere. Doar contemplu şi proslăvesc divinitatea că mi-a dat aşa un clopoţel de fată… Îşi ia un braţ de rochiţe şi intră la cabină. Am scris în câteva condici de sugestii ,să se facă nişte cabine mari cât lifturile din Burj Al Arab, cu oglinzi peste tot şi în tavan, dar şi pe podea. Ha! Când au pus oglindă pe podea, arabii s-au gândit la înfăşuratele lor, cu gălăbia până în pământ. Să vezi însă ce le sticlesc ochii când se urcă în lift alte naţii cu fustiţe scurte! Cu ochii pe sus, îi cer iertarea lui Allah preţ de o miime de secundă şi coboară privirea pofticioşi ca beduinii către oază.

Ilinca nu mă lasă în cabină cu ea. Nu sunt destule cuiere pentru agăţat umeraşele aşa încât mi-a dat să-i ţiu poşeta. Ce mi-e mai urât! Un bărbat cu poşetuţă! De ruşine, am intrat în cabina de alături şi peste cine dau? Peste o anonimă, care n-a scos niciun sunet pentru că m-a văzut cu poşetuţă. Chiar m-a rugat să-i trag fermoarul. Nu era travestit pentru că proba un costum de baie şi am urmărit tot clipul. Aş fi fost înclinat să dau replay cu slow motion, dar era transmisiune live întreruptă din regia tehnică de Ilinca care mă căuta pentru un “cat-walk miculuţ”. Îi stătea foarte bine cu cadoul Mariei, dar şi cu celelalte. Amândoi eram foarte nehotărâţi, aşa că le-am luat pe toate.

Am intrat la mărgele-atârnele. Eu ţineam sacoşele cu rochii şi Ilinca scoatea câte o şuviţă de material şi-l apropia de câte un şirag. Ăsta merge, ăsta nu! Le-am luat pe toate care mergeau. Ne îndreptam spre maşină când aud o exclamaţie:

–  Hiiii, Brownie ( i-am spus să nu mă mai cheme aşa pentru că asta înseamnă nişte cookies cu ciocolată ori, eu sunt frişca, sunt spuma, nu sunt o banală cocă maro!) am uitat să-i cumpărăm Mariei un cadou !

Ignorantul de mine credea că în toate sacoşoaile alea, s-o găsi o rochie care să fie sacrificată. Ţi-ai găsit! Pe toate scria “Ilinca with love”. Le-am dus la maşină şi ea a rămas la o nouă selecţie. Am găsit-o probând ceva de la “second thought”, adică nu-ţi sărea în ochi, dar e bine să fie acolo în dulap la noi.De data asta, Maria a avut noroc. Pentru cadourile bărbaţilor, eu am libertatea deplină în a alege marca de whisky şi cămaşa cu care se asortează.

Am făscut socoteala: până la sfârşitul anului, mai avem încă 18 aniversări feminine. În toate, este şi ziua Ilincăi… Cum să-i pot impune Ilincăi să stea cuminţică în casă? Este ca şi cum aş ruga o mierlă să cânte numai duminica.

Mi-am cumpărat şi eu o cutiuţă de dibluri. Pentru sufletul meu…

2 Responsesto “Trebuie luate măsuri. Nu trebuiesc!”

  1. Odille says:

    ODLM, Cutie cu dibluri!!! Am zimbit cu toata guritza. 🙂
    Garajul tau trebuie sa fie plin cu tot felul de aparate pt udat gradina, vopsele, lacuri, suruburi. Atita risipa cind ar fi putut sa fie cumparate citeva rochite, sau poate numai una, dar superba, de un designer talentat? 🙂

    Ilinca trebuie sa se antreneze cit mai des. Numai asa poti sa fii foarte bun intr-un domeniu. 🙂

  2. oachi82 says:

    Omule, inca mai ai nevoie de dibluri ? Cred ca doar te alinti …. Iubirea pentru Ilinca sta bine-mersi incastrata iremediabil in sufletul tau 🙂 !
    oachi82´s last blog post ..DESPRE HONEY- PUI SI IUBY

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: