search
top


Scrisoare din urgenţa inimii

Scrisoare din urgenţa inimii

de Adrian Paunescu  https://i2.wp.com/www.jurnalul.ro/usr/thumbs/thumb_446_x_0_0-135588-20100721113919022.jpg?resize=446%2C297

31/10/2010

8587 vizite

Dragii mei compatrioţi,

Vă scriu dintr-o situaţie mai pu­ţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din la­găr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună. Vă scriu, pur şi simplu, din serviciul de reanimare al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului de Urgenţă – Floreasca, din Bucureşti. Ani şi ani am evitat să calc treptele unui spital. Carmen, Ana-Maria , Andrei, prof. dr Ionescu-Târgovişte, dr Mihai Viorel, dr Cristian Sera­fin­cea­nu au tot insistat să mă in­ter­nez pentru a rezolva în fond du­re­rile care m-au tot încercat. A venit însă într-o seară, într-o strictă complicitate cu Ana-Maria , prof. dr Mircea Beuran şi m-a convins, cu argumente se­ri­oa­se şi imbatabile, că, dacă vreau să trăiesc în continuare, trebuie să mă las pe mâna medicinei perfo­r­man­te a momentului. M-am limpe­zit şi am decis că aşa voi face. A doua zi, la 13:30, conform fă­gă­du­in­ţe­lor, a venit Ambulanţa, cu medici si­guri pe ei înşişi, cu brancardieri ho­tă­râţi, şi m-a luat. Jumătatea de oră trăită în Am­bu­lanţă m-a costat, din punct de ve­dere nervos, jumătate de viaţă. Nu-n­că­peam pe targă. Îmi erau ameninţaţi ge­nunchii de pragurile pe lângă care aveam să trecem, am fost internat în cea mai mare grabă la secţia condusă de marele medic Mircea Beuran. Cău­­­tă­rile n-au încetat însă. Mi s-au făcut pri­mele 15-20 de investigaţii. Între timp, a avut loc un dialog între cei doi profesori, care-şi împart ace­laşi spital de urgenţă, dr Beuran şi dr Bră­diş­tea­nu. Ei au ajuns la concluzia că pro­ble­ma mea principală e inima. Au de­cis să mă mute în zona dotată electro­nic pentru cele mai profunde de­te­r­mi­nări ale existenţei inimii în piep­tul meu şi concluzia a fost că, de la etajul 1, trebuie să urc, neapărat, la 6.

Din reanimarea urgentă a inimii, parcă din centrul ei magnetic, mă descriu şi îi descriu pe toţi cei din jurul meu, sub această perspectivă, a bătăliei pentru salvarea inimii. N-am crezut niciodată, în mod serios, că mă ameninţă moartea. Dar văd, în prea multe ziare şi la prea multe televiziuni, aşezarea numelui meu între viaţă şi moarte. Şi nu pot să nu mă emoţionez. Chiar aşa?! Da, chiar aşa. Şi eu sunt unul dintre muritorii care nu-şi înţeleg condiţia, câtă vreme se mai răsfaţă cu aerul existenţei în care pluteşte, fără merite şi fără permis. Aflu din cuvinte risipite prin dialogurile despre mine că situaţia mea e gravă, că inima, că rinichii şi că ficatul… Nu era o simplă hachiţă a mea cantonarea în casă şi refuzul de a participa la petrecerile lumii. Sunt suferind. Agresiunile din timpul vieţii n-au plecat din trupul de care s-au atins, ci continuă să-l chinuiască şi să-l subjuge. Am propriile mele dureri personale şi mă doare durerea cea mare a nefericitei mele ţări. Ziarul Adevărul a făcut gestul nobil de a aminti că tăierea pensiilor m-a afectat cumplit. Am decis că nu iau pensia tăiată. O restitui, aşa cum îmi vine, statului, iar eu îmi desăvârşesc drumurile prin iadul realităţii, ca să nu-mi moară copiii de foame. Mun­cesc de la 18 ani, dacă nu mai de mult. Bă­ieţii de bani gata ai anilor noştri şi-au băgat cuţitele în cuantumul pensiei mele totale şi mi-au dărâmat ultimul echilibru. Cum aş face să nu resimt dureros această ofensă? Indivizi putred de bogaţi iau măsura de-a ne ciopârţi nouă pensiile. Inima mea le resimte toate astea şi le dedică nefericiţilor care ne conduc şi ne ghilotinează drepturile. Datoriile mele faţă de casa în care trăiesc şi de familia mea sunt mult mai mari decât aş obţine, în mod natural, pe toate muncile mele. Probabil voi muri mai devreme şi organizaţiile de şacali vor putea profita, în deplină libertate, de banii care rămân după Adrian Păunescu.

O problemă au devenit medicamentele, atât pentru numărul lor în în­mulţire, cât şi pentru preţurile lor in­fernale. Eu suferinţele acestui or-ga­­nism al meu nu le-am făcut ascunzându-mă după soba bunicilor, acasă, ci în bătăliile de zi cu zi pe care le-am dat în ţară. Bolile le-am făcut atunci, me­dicamentele trebuie să le cumpăr acum. Dar nu mai puterea bănească de a le obţine, la preţuri acceptabile la starea mea financiară de astăzi. Monitoarele Secţiei de Reanimare de la cardiologia de urgenţă condusă de prof. dr Şerban Brădişteanu mă în­gână din când în când, văzându-şi de lectura stranie a organismelor care li se dau de citit. E mare lucru totuşi să mai existe oameni care te înţeleg şi te apără. Este nota cea mai înaltă a vie­ţii ca nişte mari specialişti în să­nă­tate să se aplece asupra ta, să te anali­ze­ze şi să-ţi spună ce ai de făcut. Ori­cât aş fi de trist, oricât aş fi de dispe­rat, oricât m-aş simţi de captiv în ma­şi­năriile electronice care-mi urmăresc tensiunea, respiraţia, funcţiile orga­nis­mului, glicemia, pH-ul şi, în ge­nere, toate funcţiile vitale, am dobândit convingerea că pot avea încredere în toate acestea, pentru că la pupitrele de comandă stau mari profesionişti, dedicaţi vieţii.

Mâncarea e fadă în spital. Te­le­foa­nele mobile mai degrabă nu merg, pentru că li se dă o undă să­ră­că­­cioa­să şi poate asta n-ar trebui să se petreacă în acest fel. A venit azi la mi­ne o femeie operată de dr Şerban Bră­­dişteanu. Punea toată puterea ei de convingere în fiecare cuvânt. Avea ne­­voie să restituie o parte din re­cu­noş­tinţă celui ce-o salvase. În secţia un­de sunt eu nu se poate intra. Ceea ce se întâmplă aici e prea grav ca să la­se loc circului sau băşcăliei. Noi vor­­bim dintre viaţă şi moarte. Şi n-avem totdeauna argumente să credem în viaţă şi să refuzăm orice com­pli­­citate cu moartea. Personal, n-am cre­zut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de sem­ni­­ficaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toa­tă această absurditate se va referi la mine. Parcă nu eram eu la nu­mă­ră­­toare. Dar mi-a intrat fiscul morţii în casă şi trebuie să-i plătesc tot ce i se cuvine.

Dacă voi reuşi – cu ajutorul ma­ri­­lor medici care mă înconjoară – să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez pri­o­ri­tă­ţi­le. Suferinţa retrogradează orgoliile. Pro­babil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească nes­chimbată, ideea pură, sentimen­te­le curate, disponibilitatea către omenie.

De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se lim­pe­zeş­te privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului. Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascul­tă­toa­re, menite să ne avertizeze şi să ne ajute. Şi sper să nu fie nevoie şi de o operaţie pe inimă. Oricum, cărţile mele devin – prin suferinţa mea – tot mai valoroase şi mai căutate. Editorii au suficiente motive extraestetice să po­tenţeze textele. Iar eu sunt liniştit că mi-am văzut poporul sărind de partea mea şi iubindu-mă mai mult ca niciodată.

18 Responsesto “Scrisoare din urgenţa inimii”

  1. Thomas Man says:

    AP a pus umarul serios, alaturi de alti tovarasi (ca doar ai lor au fost la carma tarii cel mai îndelungat timp si s-au îmbogatit cel mai mult), la situatia asta dezastruoasa (politica, materiala pt toti, medicala, etc.) din tara care, ce cruda ironie, s-a întors împotriva lui. Alt paradox : din ce spun ziarele de ieri, AP ar avea proprietati de vreo 3 milioane de euro, si o ducea, din ce spune, în ultimele zile, la fel de greu ca un pensionar de la cel mai jos nivel ! Ah ah ah !
    Bine ca a plecat saracul cu sentimentul iubirii poporului, i-o fi mai usor DINCOLO asa.
    Un faliment lucid ?

  2. CristinaC says:

    Thomas, unora dintre noi ne-a placut ca poet si poate nu vrem sa stim ce a facut si a dres Adrian Paunescu in viata lui de toate zilele.
    DA, a intrat in politica sperand probabil sa faca ceva bun pentru tara sau popor sau pentru amandoua si ceea ce se intampla in politica stim cu totii.
    S-a zbatut pentru ideile lui si pentru asta trebuie sa ii dam credit.
    Ca ideile lui nu erau ale tuturor… asta vrem? Ca pe langa multe lucruri bune a facut si altele, noi cei care eram adolescenti in 76 si mai incolo i-am ierta-o pentru ca a meritat sa induram si un traiasca ceausescu ca sa-l ascultam pe Pittis.
    Acest om si-a cerut iertare inainte de a trece pragul acestei lumi si noi, care nu suntem perfecti la randul nostru ar trebui sa il iertam.
    Suntem mai multi cei care nu am incercat sa facem nimic decat cei care au incercat si printre altele au si gresit.
    Eu am terminat.
    Poate incerci si tu!

    Ma iarta omule te rog!

  3. CristinaC says:

    “Am cautat si caut. Cautand
    M-am pomenit gresind din cand in cand
    Si m-am insingerat in spinii
    De pe cararile spre zarile luminii” Nicolae Labis

  4. Odille says:

    Dragilor, va voi da o teama cu care sa va incepeti dimineata: 🙂

    Un TEST Psihologic 🙂 pt a afla ce virsta aveti. 🙂
    Pt cei care doresc sa aiba virsta de 29 de ani, va rog sa-mi spuneti si va pot da raspunsurile corecte. Eu l-am RUN de cite ori a fost nevoie,:) pina am obtinut virsta de 29. 🙂 Mai jos de 29 nu am reusit! 🙂

    click pe linkul de mai jos:

    http://www.portalroman.com/teste-psihologice/56-481357-229988.html

  5. @Odille- testul l-am completat şi am dat peste vârsta de 20. Nu merg mai departe pentru că simt că dau în mintea copiilor. Adică 90 de ani…

  6. Odille says:

    @ODLM, trebuie sa muncesti 🙂 un pic pt a avea virsta de 29 de ani: mergi pe role, citesti numai carti politiste, il preferi pe Steven Spielberg lui Fellini, stai numai in discoteca si dansezi toata noaptea, preferi lenjeria de pat cea mai colorata, iti cheltuiesti toti banii, preferi masinile ultramoderne, etc.
    Mie mi-au trebuit citeva RUNS pt a ajunge la aceasta virsta. Acum, ca o am, ma voi tine de ea. 🙂

    O zi frumoasa!

  7. Odille says:

    Nu stiu daca ai citit ultimile stiri, dar sunt foarte bune si pline de optimism. Nu va veni valul acela de frig rusesc, care fusese anuntat.
    Veti avea temperaturi de – 30 si – 35 pe ici pe colo, in rest va fi cald si frumos. Ca la Toronto! 🙂

  8. carmen says:

    @odille-am fost si eu curioasa si am facut testul. A iesit 41 de ani deci cu 10 mai putin, ceea ce m-a magulit dupa ce o doamna ieri pe strada vorbind cu ea tot cam atat mi-a dat. Apoi profilul psihologic chiar mi l-a nimerit. Multam , ma simt mai bine mai ales ca de doi ani am schimbat “prefixul” …
    va trimit si eu ceva interesant:
    http://www.youtube.com/watch?v=zG41d74J5Q4

  9. Odille says:

    @Carmen, dupa tonul tinar al comentariilor tale, sincer, as fi crezut ca virsta ta este sub 40. Sa gindesti intotdeauna tinar si asa vei fi.
    Interesant modelul chinez de a calcula. In Canada, sunt surprinsa ca oamenii nu se nasc cu un calcultaor ca accesoriu al corpului. Orice adunare, cit de simpla se face cu calculatoul. 🙂

  10. Anamaria says:

    ODLM, m-am trezit si eu sa scriu pentru prima data aici. Te-am citit, dar nu apuc deloc sa scriu.

    Nu am mare lucru de zis, decat ca am citit atat scrisoare, cat si poeziile postate de tine. Si, de cand le-am citit, nu ma pot opri sa nu ma simt ciudat… sa intri, chiar si cu privirea, in ultimele scrieri ale unui om, mi se pare extrem de dur. Vorbesc despre ce simt eu. Stiu, au fost publicate deja, dar este atat de multa tristete in aceasta scrisoare incat ma total debusolata. Omul acesta, poetul acesta nu era pregatit sa moara…Nu stiu, eu asa am inteles. Exista speranta, exista regret pentru lucurile nerezolvate, exista atat de multa tristete in tot ce scrie. E sfasietor, cu atat mai mult cu cat noi, cei ce citim acum, stim care a fost finalul…
    Nu am trait cenaclurile ca cei mai multi de aici sau de pe blogul Simonei, impactul lui asupra vietii mele a fost aproape nul, dar a influentat vietile atator oameni, le-a dat speranta atunci cand nu o aveau.
    Iar eu citesc azi ultima scrisoare, un amestec trist de speranta si durere si speranta din nou, a unui om care moare in timp ce scrie…

    Omule, ti-as multumi pentru postare, dar nu sunt in stare.
    Si mai sper ca nu te-am deranjat cumva cu aceste randuri, tare n-as vrea sa tulbur linistea blogului tau.

  11. CristinaC says:

    Odille… eu am iesit la 34 si am fost extrem de sincera cu mine. Nu prea au nimerit-o cu caracterizarea caci nu sunt precauta de loc… prea impulsiva as zice cand ma uit la comentarilul de mai sus…
    cum ai ajuns tu la 29?

  12. Ulicica says:

    Odille, mi-a iesit 30, eu avand nici 27. Dar comentariile aferente mi s-au potrivit foarte bine. Noroc pe mine ca nu arat de varsta asta, inca sunt facuta domnisoara de toata lumea. Bine, nu m-as panica oricum, mereu mi s-au parut interesante femeile mature. Da ce varsta oi fi avand tu de fapt? Daca nu mi-s indiscreta.

  13. Ulicica says:

    Anamaria, m-ai intristat. Semestrul asta mi-am ales sa studiez, analizez,comentez s.c.l. moartea si nebunia in literatura. M-am cam adancit in abisul asta, e fascinant, dar e si cumplit de dureros. Nu stiu de ce nu ma pot eu atasa de comedie, mereu se lipesc de mine scrierile care abunda de tragism. La fel cum ador oamenii care duc povesti uluitoare in spate. Te imbratisez cu drag!

  14. Odille says:

    Dragelor, am o zi nebuna. Numai vreo 20 de minute sa va raspund.

    Ulicica, dupa parerea mea, nu exista femei mature, exista numai femei. 🙂 Femeile nu au virsta! 🙂
    Eu plutesc pe un ocean unde nu sunt geamanduri sa-mi masoare distanta, virsta, visurile. Eu, oceanul, cerul si lumina. 🙂

  15. Odille says:

    Cristina, raspunsurile pt a avea virsta de 29 de ani: 🙂 🙂
    1.a; 2. c; 3.b; 4.a; 5. c; 6. a; 7.b; 8. c; 9. a; 10. b; 11. a; 12. c; 13. a; 14. a; 15. b;
    Nu inseamna ca daca am obtinut acest scor am raspuns cinstit. 🙂 Spre exemplu: carti politiste nu am citit si nu citesc, si intotdeauna mi-a placut Fellini, dar la test am raspuns ca prefer pe Spielberg.
    🙂

  16. @Odille, Carmen, CristinaC, Anamaria, Ulicica sunt dezolat că nu vă pot răspunde zilele acestea. Sunt prins cu ceva treburi, până noaptea. Voi să aveţi zile bune!

  17. Odille says:

    @ODLM, Multumim pt mesaj. Zile si seri frumoase si tie.
    🙂

  18. Anamaria says:

    Uli, ai o imbratisare mare cat toate zilele de aici, din Bucuresti! Mi-a prins atat de bine imbratisarea ta de acum vreo 2 zile. Astept sa te citesc. Si, stii tu, eu n-am uitat: astept sa te cumpar din librarii si apoi sa te citesc! 🙂

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: