search
top


Croaziera 1

Vând bicicletă, caut om cu Ferrari.

Atunci când îţi alegi să faci o croazieră, nu închizi ochii şi partenerul tău de viaţă îţi suceşte planiglobul ca să pui degetul pe Insula Paştelui, spre exemplu. Ce să cauţi acolo 3 zile printre cărămizile giganţilor de pe alte planete? Nu tu o discotecă, un net, ceva…

Am apelat la o agenţie de turism din Austria care ne-a recomandat o croazieră pe Mediterana. Eram doi, deci încăpeam pe vas. Ne-am îmbarcat la Veneţia venind cu gondola până la buza vasului. Întârziasem nepermis din cauza traficului de la Vama Nădlac. Ne-am scuzat faţă de secundul vasului, asta după ce puntea de urcare pe vas fusese retrasă şi ne-am văzut nevoiţi să ne suim pe ancora care tocmai era ridicată de troliu. La un capăt marea în nesfârşirea ei, la celălalt capăt secundul în nesimţirea lui. Ne-am bălăngănit prin aer preţ de câteva minute şi în zgomotul infernal al lanţului ancorei, am strigat la gondolier să ne trimită bagajele acasă. Gondolierul a dat din cap, dar fiind noapte nu eram lămuriţi dacă a dat afirmativ sau negativ. Am auzit cu ecou un ” non capisco” şi l-am bănuit că nu înţelege italiana mea. Am găsit bagajele acasă, deci luase decizia corectă. Dar despre asta am să vă spun la sfârşit. Ba nu, acuma, ca să nu staţi încordaţi! Am găsit bagajele la uşă, acasă.

Distracţia pe punte începuse: laserele lăsereau, reflectoarele reflectau, stroboscoapele ce făceau? Orbeau! Ăsta a fost şi motivul pentru care tuta la gente plus o tută de colţ, nu au observat că noi eram generaţia de aur, numai în adidaşi şi blugi, liberi de bagaje ca pasărea cerului sau ca mâţa vecinei. Ne-am amestecat în mulţimea care dansa drăceşte. Pentru că Ilinca nu ştia să înoate îl rugasem pe gondolier să cumpere una giaca di sicurezza şi, la italiana lui, cretino, a venit cu o vestă fosforescentă. Am dat a lehamite din braţe şi am primit pentru a nu ştiu câta oară în ultima oră un “vafa”, care probabil înseamnă “mulţumesc” în italiana mea. Totuşi, de câte ori se abătea câte o rază de laser sau reflector pe vesta fosforescentă, o redescopeream pe Ilinca într-o nouă lumină. Aşa, n-o pierdeam din ochi, mai ales că lumea se cam dădea la o parte crezând că face parte din echipa de ordine a navei, ori Ilinca face ea ordine, dar numai în viaţa noastră.

Când s-a mai răcit încingerea şi DJ-ul moţăia pe platane, ne-am îndreptat şi noi spre recepţie. Desk-ul era furniruit cu lemn de trandafir, pereţii erau lambrisaţi cu lemn de mahon, pigeon holes erau cu intarsii de sidef ca să le placă cheilor de cabine ambianţa, iar clopoţelul era cu totul şi cu totul de aur argintat, contra moliilor. Recepţionerul, un tinerel blond, cu un ochi aproape negru, s-a uitat la noi ca şi cum eu eram Neptun la braţ cu zeiţa Afrodita din spuma mării. Toată suflarea se cazase, unii erau pe la cabinele lor sau ale altora, numai noi, la ora aia, apăruserăm ca un cuplu ce necesita ore de somn. Ne-a găsit după numele Ilincăi. Eu degeaba i-am făcut un spell profesional, ca la BBC, cu numele meu. Omuldelamunte era prea complicat pentru el! Cabina noastră, fiind ultima, avea tapetul pe nuanţe de roz. Chiloţiu pe pereţi să nu văd, doar să aud! Am refuzat, fiind în consens cu însoţitoarea mea.

Recepţionerul se fâstâcise. O fi fost de la pomeţii Ilincăi, de la braţele ei subţiri, de la ochi, de la vinişoarele care străbăteau harta pielii ei transparente şi albe, sau de la zâmbetul acela care obţine ce vrea ? A dispărut în culise şi a apărut cu o cheiţă de aur de la iatacul regal. Scăpasem, ca din întâmplare, portfeuille-ul cu o poză  la volanul Ferrari-ului meu din faţă de la Casinoul de pe Cuasta de Constanţa. Odată cu fotografia mi-a căzut şi un cec în alb de o mie de euro, care a fâlfâit cu bătăi largi până sub biroul lui. I-am spus din vârful buzelor un “keep the change!” şi pe dată am auzit clinchetul clopoţelului. A venit un bagajist care peria cu frizura lui toate candelabrele. S-a uitat la noi, s-a uitat la recepţioner care deja se aburcase peste desk ca să ne caute de bagaje. În privirea lui de academician se putea citi nedumerirea de cea mai joasă speţă. O fixa pe Ilinca. Doamne fereşte, că doar nu avea de gând s-o ia la subsoară şi să mi-o ducă în cameră, ca să nu fi venit degeaba! Milos, i-am dat şi lui un pour-boire de n-a putut a-l duce decât cu mâinile tremurânde, gândindu-se probabil la câtă boire putea cumpăra doar cu un singur pour-boire. La banii ăştia, a lăsat-o pe Ilinca jos şi mi-a încredinţat-o c-o bătaie prietenească pe omoplaţi. La câtă deschidere prezenta dânsul, îi cuprindea pe amândoi doar cu o mână.

Am fost însoţiţi până la iatacul regal de-o cameristă nurlie, la care sălta totul din cauza tangajului. Nurlia era în faţă şi noi în urma ei. Este atât de profitoare Ilinca… A profitat de faptul că erau coridoarele înguste şi atunci s-a interpus între nurlie şi mine. Alt peisaj, alt tangaj!

Pentru că regele avea de domnit, cabina regală era liberă de sarcini. În general, noi avem un piuit, dar la intrare ne-a fost luat. A rămas doar un beep pe care nurlia, noroc că nu l-a înţeles! I-am dat şi ei un pour fardation de orice marcă, mi-a zâmbit franţuzeşte şi a şters-o englezeşte.

Pereţii erau acoperiţi cu tapet de mătase românească, cu motive Floriceşti estompate. Pe perete era un tablou cu Ferrari-ul meu şi cu mine înăuntru. Când am scăpat poza, mi-au scanat-o şi m-au atârnat, dar cea mai mare surpriză a fost un tablou cu Ilinca făcut prin intermediul camerei ascunse. Vasul era doldora de tehnologie. Fiecare avea pe noptiera lui câte un tub pe care scria “Shark Unguent. Made in China for American and Romanian people’s Republic of China” . Poporul chinez depistase că cei mai mulţi rechini fianciari sălăşuiesc în cele două mari puteri, sau crema era pentru rechinii adevăraţi din bancul cu avionul, ca să ne mănânce cu scârbă?

Povestea n-a intrat la apă. Voi continua…

46 Responsesto “Croaziera 1”

  1. CristinaC says:

    AStetp cu mare interes continuarea.
    Banuiesc ca “your girlfriend” a trebuit sa isi puna ochelarii ca sa nu se vada cat de mult a plans ca ai plecat in croaziera si i-ai lasat doar bicicleta fara ferrari.

  2. Odille says:

    Draga @ODLM, tu aveai experienta unei croaziere cu peripetii si ne-ai lasat sa ne perpelim aici, cu intrebari tehnice, despre cuie, mobila si arcus de vioara? 🙂

    Abia astept si eu continuarea. Cred ca Ilinca povestirilor tale va fi rugata sa accepte cadou o intreaga garderoba Versace, Channel, Dior, numai sa nu le mai tina prelegeri din codul legislativ al croazierelor. 🙂
    Ma astept oricind la helicoptere cu tot cu rochii si designers, pt proba. 🙂

  3. Ana-Bell says:

    Salutare, copii care se ling pe degete la consumarea fara masura a delicioasei limbi romane 🙂

  4. Odille says:

    Eu cel mai greu m-am inteles cu functionari greci de pe aeroportul din Atena.
    Imi pierdusera un bagaj.
    Grecii cind spun da, spun “NE”, si dau din cap de la dreapta la stinga, ca si cum ar fi “NU”, si pt Nu, spun “Ohi” si dau din cap de sus in jos.
    Asa ca sa te tii dialog, el nevorbind Engleza. 🙂

  5. Ana-Bell says:

    ODLM, un biciclist adevarat ti-ar spune ca nu si-ar da bicicleta pe nicio patru-roata 😀
    Pe mine ma intereseaza in mod deosebit miscarea vaselor comunicante la ruliu. Sper intr-o continuare care sa cuprinda toata miscare de pe vas, ca si cum ai fi filmat-o tu, cu Nikonul cu stabilizator de trairi, pardon de imagine 🙂

  6. Odille says:

    Buna Dimineata Ana, eu parca am papat serbet fara lingurita. Ma ling inca pe degetele! 🙂

  7. Ana-Bell says:

    Salut, Odille 🙂 Mi-a placut povestea greceasca. Sa vezi cum e in Bulgaria… 🙂

  8. @Odille- aveam experienţa unei croaziere şi-o să mai avem. N-am suferit pentru c-am stat tot sejurul la pupă. Turi, este un prieten al meu. Nu ştiu de ce mi-a venit în cap!?
    Ce veţi vedea în episodul următor: cum am spart toate boutiqes în căutare de haine vechi cumpâââr, five o’clock sea tea, seară de dans cu viori şi saxofon şi o etc.

  9. @Ana-Bell- mai ai câteva ceasuri Dior şi intri în week-end. Eu o să ies din iel toma luni.

  10. Odille says:

    @Ana, bulgarii to asa, pe dos gesticuleaza?

  11. Odille says:

    @ODLM, abia astept! Sa-mi rezerv bilet la show.:)

  12. Ana-Bell says:

    @ODLM: ceasurile mele sunt DiOra si imi spun ca nu am nici o putere asupra timpului si ca ia timp sa te obisnuiesti cu gandul asta. 🙂

  13. @Odille- avem şi noi un popor de greci care fac exact invers faţă de ce spun. Îi numim politicieni.

  14. @Odille- bulgarii gesticulează din ceafă şi castraveţi.

  15. Ana-Bell says:

    @Odille: dau din cap sus-jos pentru “nu” si dreapta-stanga pentru “da”. De-aia pot spune ca nici un barbat bulgar nu m-ar refuza, toti ar da din cap sus-jos, ca si noi 😀

  16. @Ana-Bell – ehe, de câte ori am plecat eu derutat de lângă bulgăroaice care dădeau în stânga şi dreapta…

  17. Odille says:

    @Ana, atunci bulgarii sunt barbatii ideali pt mers la cumparaturi de Versace si Channel! 🙂

    @ODLM, eu stiu de ce ai plecat de linga bulgaroaice, nu pt ca erai derutat. Din motiv de…… Ilinca. 🙂

  18. Odille says:

    @ODLM, nu stiu ce fac bulgarii, dar rominii ar fi timpul sa gesticuleze si ei cu ceva culturi frumoase de griu, zarzavaturi si mai ales o cultura de industrie adevarata, nu industria imobiliara. 🙂

    Iti voi spune motivul pt care unii dintre amicii nostri prefera croazierele, excursiilor pe uscat.
    In croaziere sunt tratati ca niste regi, sunt alintati, serviti.
    In timp ce in excursii terestre in Italia, Franta, esti tratat de localnici ca si cum le stai in cale. Si au dreptate cind te gindesti la multimile de straini care le invadeaza tarile.
    Eu, insa, prefer uscatul si ma bucur sa comunic cu localnicii.
    🙂

  19. @Odille- bărbaţii bulgari ar merge la cumpărături Versace numai dacă femeile lor dau din cap de la est la vest.
    Bărbatul din mine merge la cumpărături şi pe vâjgălău, cu atât mai mult dacă am o aprobare nord-sud.

  20. @Odille- printre puţinele ţări unde te simţi ca în croazieră se află şi Turcia. Localnicii sunt atât de comunicativi în limba turcă încât te fac să cumperi tot; sunt atât de ospitalieri încât, dacă le-ai da un evantai din pene de struţ colorate pastel, ţi-ar face vânt cu el necondiţionat, nu cu un picior în dos ca pe litoralul românesc.
    Cred că aş face avere dacă aş inventa oglinzi retrovizoare în care să vezi cum chelnerii scot limba pe litoral, în spatele tău.

  21. Odille says:

    @ODLM, ma uimeste ceea ce spui despre turismul in Turcia. Aveam o cu totul alta impresie.Insa in ultmul timp am primit numai mesaje de genul mesajelor tale. O fosta colega este indragostita de Istanbul.
    Litoralul rominesc? Imi era atit de drag!
    Am mai incercat o singura data, o mini-vacanta, si nu o voi mai repeta. Am stat intr-un hotel in care pe vremea comunista, nu ar fi intrat picior de romin, insa dezamagirea a fost mare.

    Sunt sigura ca putea sa fie declarat muzeu. Nu schimbasera niciun cui de cind fusese construit. 🙂

    Noi ne ducem acolo numai pt a alerga dupa amintiri. Pt plaja, confort, soare, ne ducem in Florida.

  22. Odille says:

    @ODLM, nu am gasit in dictionar cuvintul “vajgarau”. Este de bine?
    🙂
    Ar fi frumos sa insemne “Paris”. 🙂

    “Bărbatul din mine merge la cumpărături şi pe vâjgărău, cu atât mai mult dacă am o aprobare nord-sud”.

  23. CristinaC says:

    ‘neata!
    Va pregatiti de weekend vad si aveti nostalgii cu litorale, mediterane, gucci…trezirea!
    Luni vine Mos Nicolae dragilor nu vara!

  24. @Odille- am misspelled “vâjgărău”. Corect este “vâjgălău” şi înseamnă furtună, viscol, vreme canadiană.

  25. Odille says:

    Draga Cristina, Buna Dimineata!
    Mi-am pregatit pantofi si cizmulite. Insa linga computer am si o cafea, pretext pt a ma bucura de cadoul de turta dulce. : )

    Weekend frumos la toata lumea si sa fiti cuminti! 🙂

  26. Odille says:

    @ODLM, chiar mai bine decit Paris! 🙂

  27. @Odille- crezi că ar încăpea în cizme rochiţa ceea de 3609 CAD ?

  28. @CristinaC- eu stau treaz tot weekend-ul, poate-l prind…

  29. Odille says:

    @ODLM, daca nu ar intra, as cumpara cizme atit de mari cit sa incapa! 🙂
    Poate din acelea pescaresti.)

  30. Odille says:

    Iubesc Internet-ul! 🙂
    Este extraordinar cit de rapid circula mesajele. Acelasi mesaj pot sa-l primesc in aceeasi zi, sau la o zi, doua, diferenta, din Romania, Canada, Franta, Germania, America, etc.
    Pt ca tot ma gindesc la bunatatile din sacul lui Mos Nicolae, va voi da numai un pasaj dintr-un mesaj despre istoria Localului “Capsa” din Bucuresti:

    “În perioada anilor 1852 exista o concurenţă pe Calea Victoriei, lumea însă descoperind Cofetăria Capsa, pe lângă celelalte, “Cofetăria Palatului”, “Cofetăria Riegler”, “Fialkowski”, aceştia fiind nevoiţi să-şi mute sediile, întrucât Cofetăria Capşa devenise cea mai celebră şi frecventată din Bucureşti.
    Fraţii Capşa călătorind mult peste hotare au adus alături de bomboanele fondante şi alte produse din ciocolată, precum ouăle de Paşti, bomboanele englezeşti, ambalaje din cutii de lemn şi metal produse la Karlsbad, Viena, cu imagini minunate pe capac, de asemenea “hârtia dantelată” , “coli de hârtie aurite şi argintate”, panglici, staniol, toate pentru decorare, atractive şi îmbietoare la cumpărare.”

    Apoi vorbeste despre prajituri si inghetata. 🙂

  31. Marina says:

    Veselie mare si forfota la tine in ograda ODLM !Si ieri si azi . Frumos ! Imi place chiar daca nu am avut timp sa ma prind de mana cu voi in hora bunei dispozitii. Sunt la job si acum si voi fi si maine si poimaine ca avem o predare luni la 10 trecute fix.
    Cred ca ma va prinde Mos Nicolae la birou … Si ce ma fac ? Nu am ghete de schimb !
    Odille, ma faci sa-mi zboare mintea la ciocolata si alte fineturi si nu de alta dar mi-e teama ca scriu bazaconii prin lucrare ! 🙂
    Va doresc un weekend frumooooos , plin de surprize in ghete sau de ghete pline de surprize :)!!!!

  32. Odille says:

    Marina, ma gindeam la tine si mi-am imaginat ca nu puteai tu sa ne lasi singuri sa ne zbenguim si sa agatam in pom asa niste bunatati, fara sa ne vii in ajutor. 🙂

    Succes, Marina si te asteptam cu drag.

    Eu, miine, voi decora bradul.

    Weekend frumos si Mos Nicolaela sa vina la voi toti! 🙂

  33. CristinaC says:

    Bravo Odille!
    Tu iei in serios the Advent Time.
    Ma intreb daca ai o coronita verde de Advent cu patru lumanari (cred ca si culoarea lumanarilor simbolizeaza ceva) care se aprind pe rand in cele patru dumnici ce preced Craciunul?

  34. Marina says:

    Fetelor , am sosit ! Acum sunt acasa . Si ce credeti ca mi s-a intamplat , ca tot se vorbeste despre Adventskalender ? In drumul spre casa am in market-ul din scara blocului (se cheama Micro , aud ca reteaua e a d-lui Patriciu si fie vorba intre noi , preturile numai micro nu sunt )sa cumpar cate ceva . Pe tejghea trona un bradut impodobit cu multe sertarase , pe fiecare era scris o zi din luna decemrie . Dupa ce am platit , casiera imi spune sa deschid sertarasul cu nr.3 ca am acolo un cadou . Era o pereche de ciorapei rosii cu margine alba foarte dragalasi -cei care se umplu cu bomboane de Craciun . Mi-a placut ! Si uite asa am si uitat de oboseala si de faptul ca am stat pana acum la job . E un lucru marunt dar eu stiu sa ma bucur de el !

  35. Odille says:

    Cristina C, nu am stiut de acest obicei, poate face parte din ritualurile religiei catolice? Imi place.

    Marina, parca ai scris o poveste frumoasa!
    Din intimplarea ta se vede ca ne trebuie numai un gind, sau un cuvint bun, pt a avea clipe de bucurie si multumire.
    O seara placuta!
    🙂

  36. Marina says:

    Cred ca obiceiul cu Advents vine din religia catolica.Eu l-am preluat din Germania pentru ca am stat foarte mult acolo . Am coronita si in weekend-ul asta voi aprinde prima lumanare .
    Odille , am invatat ca de cele mai multe ori iti gasesti bucuria si fericirea in lucruri marunte cu multi ani in urma cand viata mea era atat de grea , prezentul atat de gri si viitorul atat de negru incat si ziua de maine mi se parea un miracol .

  37. Odille says:

    Marina, inteleg foarte bine ceea ce spui. Aceasta intelepciune am capatat-o si eu, dar foarte greu. Mi-a trebuit mult timp.

    Insa ma gindeam acum ca si tu faci bucurii acelor oameni de la magazin.
    Un cuvint bun, un zimbet cu caldura, inseamna mult pt fiecare dintre noi.
    Daca erai un om antipatic, sunt sigura ca nu se mai deschidea nici un sertaras si nu mai primeai niciun cadou. 🙂
    Asa ca darurile sunt reciproce.
    🙂

  38. Odille says:

    Am facut un search pt “the worth of a smile” (valoarea unui zimbet) si am gasit aceste vesruri asa de potrivite:

    THE WORTH OF A SMILE

    The thing that goes the farthest
    Towards making life worth while,
    Which costs the least and counts the most,
    Is just a pleasant smile.
    The smile that bubbles from a heart
    That loves its fellow men,
    Will drive away the clouds of gloom
    And coax the sun again,
    It is full of worth, and goodness too,
    With many kindness blent;
    It is worth a million dollars
    And it doesn’t cost a cent.

    There is no room for sadness
    When we see a cheery smile,
    It always has the same good looks,
    It’s never out of style.
    It nerves us on to try again
    When failure makes us blue,
    The dimples of encouragement
    Are good for me and you.
    It pays a higher interest
    For it is sincerely lent;
    It is worth a million dollars
    And doesn’t cost a cent.

    A smile comes very easy,
    You can wrinkle up with cheer
    A hundred times before you
    Can squeeze out a soggy tear.
    It ripples out moreover
    To the heart-strings that will tug,
    And always leaves an echo
    That is very like a hug;
    So smile away, folks understand
    What by a smile is meant;
    It is worth a million dollars
    And doesn’t cost a cent.

    Anon

  39. CristinaC says:

    Odille draga, eu am facut scoala la nemti.. in Brasov unde majoritatea erau evanghelici dar stiu sigur ca si la catolici exista obiceiul. E foarte frumoas. Noi ne intalneam in duminicile respective si faceam ornamente pentru casa si brad, coceam biscuiti si prajituri si cantam colinde in asteptarea Craciunului.
    Uite un site care iti da mai multe detalii:
    http://www.crivoice.org/cyadvent.html

  40. Odille says:

    Draga Cristina C, foarte frumoase obiceiuri. M-am uitat un pic pe acel site, dar il voi citi cu atentie. Iti multumesc.

    Cind fetita mea era mica, faceam ceea ce mama mea facuse cu mine in copilarie.
    Confectionam cu fetita mea cosulelete din carton si le acopeream cu hirtie creponata colorata, pe care o surfilam la capete, imbracam nuci in poleiala, faceam plase pt mandarine din hirtie creponata. Sigur ca aici era asa o abundenta de globuri si obiecte decorative, dar bucuria aceea de a face pregatiri pt pom, noi doua, va fi a noastra pt restul vietii.
    Il decoram impreuna si-i cintam bradului.
    Era o intreaga rutina indeplinita cu atita drag.
    🙂

    http://www.stnicholascenter.org/Brix?pageID=563

  41. Marina says:

    Odille , adevarat ca fata de la casa mi-a soptit ca sertarasele nu-s pentru toata lumea ” doar pentru cei dragi noua “. 🙂
    Cristina mea mi-as dori sa pot ajunge luni la Brasov cand se aprinde bradul de Craciun si se canta colinde – Stefan Hrusca invitat de onoare ! Nu stiu de ce dar m-am indragostit iremediabil de Brasov. Si Craciunul parca imi pare mai viu oriunde altundeva dacat in Bucuresti desi eu ma tin cu dintii de traditii .

  42. Aţi depănat nostalgii, aţi retrăit bucurii şi tare mă înveselesc pentru voi. Eu am postat ceva nou şi nu am putut a vă fi alături, dar vă urez de pe acum un weekend cu arome de sărbătoare.

  43. carmen says:

    @omulde lamunte= Oaw!ce de descrieri cata finete .M-a electrizat povestirea ca de obicei. Dar m-a speriat putin. Daca devii celebru astia or sa te introduca in programa scolara sa fii studiat, si vai de bietii copii care numai la descrieri nu pot sa se concentreze. Citim , eu si baiatul cel mic, in paralel, Zodia Cancerului a lui Sadoveanu, trebuie la scoala. Asa multe descrieri, pentru mine nu sunt o problema, dar pentru baiat o tortura, o plictiseala. Zilele trecute zicea ca oamenii acestia n-au avut ce sa faca de au scris atata, si de ce trebuie el sa fie obligat sa citeasca ce au scris ei?. Concurenta cu netul a adus cititul la tinerii nostri in prag de “faliment”…
    @Odille- faine amintiri …

  44. Odille says:

    @Marina, am banuit ca sertarasul este numai pt cei dragi. Merita si ei stima pt ca stiu sa aprecieze.

    Weekend bun tuturor! 🙂

  45. Odille says:

    Carmen, noi ti-am lipsit lipsa, dar daca il citeai pe Sadoveanu cu baietelul, intelegem. 🙂

    Amintirile sunt si mai frumoase cind sunt retraite. Multumesc!
    🙂

  46. @Carmen- dacă devin celebru şi or să mă introducă în programa şcolară voi fi ţărână şi n-oi mai apuca să mă bucur de grimasele elevilor. Glumesc!
    Pentru elevi şi studenţi o să am varianta scurtă, fără pompoşenii: “şi s-au iubit toată viaţa şi s-or mai iubi şi azi dac-or mai putea. Sfârşit”

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: