search
top


Croaziera 2

Vineeee Moşu'!

Cabina regală era un apartament cu dormitor, birou de lucru şi o sală de primire. Dormitorul avea în mijloc un pat regal, ce spun eu, împărătesc, cu baldachin crem dintr-un material ca un tifon de bandaj, dar mai scump ( avea preţul pe el, scris mare cu carioca “una mie Coco”, după care, o carioca roşie tăiase şi scria şi mai mare “prea mult, Fifi”). Era clar: ori o altă pereche princiară rromă fusese cazată înaintea noastră, ori erau mesajele unei cameriste românce cu maşinistul de aceeaşi etnie. Oricum nimeni nu înţelegea mesajele, dar pentru a fi pe malul sigur, cum spune englezul, am decupat cu foarfeca acel petec de ţesătură în formă de Floricica. Era mai şic aşa.

Fac o paranteză şi cu riscul de a plictisi pe cineva care ştie, vă spun cum sună traducerea unor instrucţiuni de instalare a driver-ului pentru o imprimantă, la Chişineu:

“Bună ziua. Vă felicităm pentru plata acestei maşâni di tipărit pi papirus A4. Purşedim aşadar acuş la instalarea şoferului. Vă rugăm să vârâţi cu ambili membri bucata şeia di plastic rotundă în sertăraşul care o ţâşnit din abacul electronic. Împinjiţi sertăraşul la loc şi beţi o cafia. Prindiţi şoricelul şi daţi-i trosc dreapta pentru a depista şoferul. Aista se instalează di la sini. Apăi când cetiţi koneţ iar daţi trosc cu şoricelul şi maşina di tipărit este gata di scris anonimi”

Biroul era îmbrăcat tot în lambriuri din lemn de palisandru, iar biblioteca încastrată în perete avea o colecţie impresionantă de cărţi rare, sau altfel spus, câte una pe fiecare raft, semn evident că pe aici mai trecuse picior de român. Biroul impunător, cu jilţ directorial cu vibromasaj, avea în faţa lui o masă sculptată şi scaune pentru brain-stormingul suitei regelui. Tot altfel spus, un fel de frecat ridichea putoroşilor.

Sala de primire a oaspeţilor avea un pian şi o perniţă pentru ace în dulapul de culoarea pian. Pereţii erau antifonaţi, iar pentru cei care nu ştiau a cânta la pian ( eu ştiam, am făcut balet de mic) era un tabel cu tariful pe oră pentru un pianist profesionist. Degetele îmi erau obosite de la câţăratul pe lanţ, aşa că am lansat o invitaţie telefonică la recepţie. Ne trezim că bate la cabină, oare cine bate? O superbitate. Într-o haină de vulpe crăpată de foame, lăsând să se întrezărească printre falduri nişte Victoria’s secret şnururi. Ilincăi i-a plăcut haina, mie conţinutul, dar nu era după mine… Văzându-mi cepele nedumerite, fata mi-a etalat într-o engleză impecabilă: “ia toje pianist”. Ilinca i-a arătat calea cea dreaptă, adică înapoi la tvoi materi şi episodul s-a încheiat cu nişte denghi de o sută.

Am plecat spre micul dejun, care nu pot să spun ce mare era. Avea de toate, claie peste grămadă, un fel de bufet suedez, da’ pentru nehaliţi. Nişte pită gata tăiată, o omletă cu ceapă şi un ceai de dude. Pentru că simţeam o mică plăcere perversă de a-i umili un pic, l-am chemat pe chelner care vorbea numai limba lui. Am vorbit într-un walkie-talkie că aş vrea o îngheţată de smochine. Într-un sfârşit a înţeles şi a dispărut ca să apară cu două cupe a câte patru linguri de îngheţată. Mi-a dat mie întâi să gust şi Ilinca mi-a citit imediat în ochi intenţia mea de a-l băga în sperieţi cu gluma pe care o făcusem la Paris când am căzut sub masă după ce am gustat vinul. A scuturat imperceptibil din cap şi şi-a închis ochiul stâng ( cu dreptul nu poate pentru că zice că i-am slăbit eu muşchii de la atâtea pupături). Îngheţata era chiar de smochine. L-am întrebat cum şi iar am vorbit în walkie-talkie. Mi-a arătat cu degetul grădina botanică din spatele meu. Deja se făcuse de ora nouă. Ca să nu încurce călătorii, tocmai că treceam prin mai multe fusuri orare, ora era afişată peste tot, pe toţi pereţii. Se deschiseseră magazinele şi noi trebuia să ne luăm trusou. Nu-mi părea rău pentru t-shirt-urile Calvin Klein şi Lacoste care rămăseseră în bagaje. Erau luate acum o lună şi moda în acest domeniu este foarte schimbătoare. Aţi văzut deja ce jucării se găsesc pentru băieţi cuminţi.

Dacă n-am luat la pas toate buticurile, dacă n-am răsturnat vrafuri de haine în cabinele de probă, dacă nu le-am mai obosit pe vânzătoare, dacă n-am strâns la pachete, pentru că tot am fi frecat pisoiul în lipsă de altă distracţie de dimineaţă. Am oprit un student de Oxford care avea ricşă şi ne-a condus până la intrarea la cabine. Nu avea odometer drept pentru care l-am plătit la pungă. Un dolar punga. I-am dat o sută pentru că ne plictisisem de numărat. Cu toate pungile răspândite prin toate camerele am început să probăm încă o dată ceea ce cumpărasem. Ea le proba pe ale mele, eu le probam pe ale ei ( ce mă încăpea, adică nimic, decât nişte cercei, dar pentru că nu aveam găuri, nici ăia!). Se zice că dacă-ţi pui cercei îţi iese cu lacrimi. Aiurea! Noi râdeam de s-a dărâmat baldachinul când Ilinca s-a îmbrăcat cu fracul meu şi cu papionul în chip de mustaţă. În seara aia era programat bal la cantină şi ţinuta de seară era obligatorie.

Iată ce veţi urmări în episodul 3: cum ne-am făcut de cap.

17 Responsesto “Croaziera 2”

  1. Odille says:

    Seara trecuta m-am intors cam botosica de la o incercare nereusita 🙂 de shopping in downtown. Rochita cea scumpa disparuse. Am vrut sa ma conving ca vazusem bine pretul. In schimb am vazut un paltonas superb, cu o croiala impecabila, stil manta militara, dar era numai $ 5996.99. (Cristina C, tot la Bay.) Am bombanit tot drumul spre casa, despre capitalism si despre asa niste preturi ireale. 🙂
    @ODLM, am sosit acasa si am gasit postarea ta.

    Delicios scrisa, scenele parca au fost pictate si umorul m-a incintat. Am ris si mi-a pierit orice urma de bosumflare. 🙂
    Iti doresc sa ai in weekend atitea bucurii, cite nostimade si fraze iscusite are textul tau.
    Iti multumesc pt clipele de destindere.

    Descrierea mersului la cumparaturi m-a energizat asa de mult incit voi pleca si eu curind, dar de data asta la vreo 20 de Km de casa. Tot ce este pe o raza de 10-15 Km, am terminat. 🙂

  2. CristinaC says:

    Omule… mi-ai inveselit sambata care incepuse prost. Ma bucur ca am onoarea sa fiu cititoarea scrierilor tale.
    Un weekend de vis va urez!

  3. După 8 ore de cumpărături, iate-ne acasă! L-am înghesuit pe Moş Niculae în patru coşuri şi două drumuri. Este aşa o aglomeraţie prin oraş încât dacă scapi ceva, nu cade jos. Plouă încontinuu de ieri, dar bine că nu s-a trasformat în zăpadă aşa cum este peste tot în jurul nostru. Vă citesc cu drag şi mă mulţumesc mult cu aprecierile voastre. Sunt în al treilea cer pentru că primele două sunt cu nori groşi.

  4. @Odille- regret că ţi-au furat rochiţa aia policoloră. Or fi luat-o în spate s-o scurteze ca s-o reducă la preţ. Dacă tot rămâne scumpă, roagă-i să mai taie din ea. Pe mine nu m-ar deranja scurtimea.
    Mantaua aia militară cred că se dădea la pachet cu puşcă, de aici şi preţul.
    Goniometria se bazează pe acelaşi principiu: se scanează zona pe o rază de 10-15 km şi dacă duşmanul nu este depistat, atunci se măreşte raza până se găseşte mobilul spargerii a 1000-2000 CAD.

  5. Pentru cine iubeşte desenele animate.Poate or fi şi plăcute printre ele.
    http://desene.whitenight.ro/

  6. @CristinaC- cum să înceapă prost o sâmbătă în mijlocul familiei?
    Mă bucur pentru contribuţia mea modestă la relaxarea ta.

  7. Odille says:

    @ODLM, mi-a facut mare placere sa citesc despre intilnirea voastra cu Mos Nicolae. Copiii vor fi fericiti, iar voi veti fi dublu fericiti de bucuria lor.
    Nu stiu ce sa spun, daca sa va bucurati de ploaie, la noi fiind soare, uscat, dar bate un vint care parca ne-a invelit in gheata, numai din mall pina in masina.

    Va voi spune povestea Bradului nostru de Craciun, poveste care se repeta in fiecare an. 🙂
    Participarea mea la alegerea aparatelor electronice, masinilor, este mica si in general se rezuma la alegerea culorii, sotul meu fiind cel care studiaza, cerceteaza si cumpara. Eu merg cu el ca sa-i tin companie. Apoi ma bucur de alegerea lui.

    Cind insa vine vorba de alegerea Bradului de Craciun , eu iau controlul. Eu sunt cea care alege si totul se face pe baza sentimentala. 🙂
    Bradul trebuie neaparat sa fie asa cum aveam bradul cind eram copil. Adica, sa fie inalt, cu crengi mari si bogate, cu distanta intre crengi. Un bradut in care ar putea avea casute, veveritele si pasarile padurii. 🙂 Mi-a fost greu pt ca nu gaseam dupa imaginea din sufletul meu, dar pina la urma mi s-a parut ca The Douglas fir tree seamana cel mai mult cu bradul copilariei. Nu cred ca ar avea loc veverite printre crengile lui, dar citeva pasari, da. 🙂

    Si acum un clip nostim, dintr-un film cu Chevy Chase, pe care sunt sigura ca l-ati vazut. Ilustreaza si povestea bradului nostru.

    The Perfect Tree

    http://www.youtube.com/watch?v=g7T4TyOWR8U

  8. Odille says:

    @Cristina C, un weekend de vis si tie iti doresc si tuturor de pe blog. 🙂
    Multumesc mult.

  9. Odille says:

    @ODLM, acum imi pare rau ca nu am rugat pe cei de la magazin sa-mi fi vindut rochita in rate. 🙂 Adica, in fiecare saptamina sa-mi taie cite o bucatica din ea, pt care sa platesc cota parte.
    In citiva ani o achitam si reuseam tot in citiva ani sa cos bucatelele la loc. 🙂

  10. Odille says:

    @ODLM, mi-ai dat o idee. S-ar putea ca mantaua aceea militara sa vina cu noua arma americana, aceea al carui glont se tine dupa dusman, adica merge si dupa colt. Asta ar explica pretul! 🙂

    Eu voi astepta un paltonas care sa includa in pret teleportarea. 🙂

  11. Odille says:

    @ODLM, esti un dragut si multumesc pt desenele animate. Imi voi rezerva timp miine dimineata. 🙂

    Astazi mi-am marit raza de actiune (shopping) la 18 Km. Tzinta este: 20 -25. 🙂

  12. CristinaC says:

    Odille unde ai fost shopping?

    Ma bucur sa stau cu voi prin preajma… omule… cred ca m-au ajuns ovboseala si nervii… De vina sunt doar eu ca imi incepe samabta prost. Am gatiti toata dimineata. Imi place, dar numai cand am pentru cine. Ma duc sa imi caut un film de suflet… ca l-am pierdut!

  13. Odille says:

    Cristina C, tu ai un suflet atit de generos, si-l oferi tuturor cu bratele deschise, dar citeodata ii trebuie si lui un ragaz sa se incarce. Un film de suflet ar fi parte din dieta. 🙂

  14. Odille says:

    Cristina C, scuze, nu ti-am raspuns. Ma gindam la sufletul tau.
    Am fost la Sherway Gardens (Vest de Toronto).

  15. Odille says:

    Sorry: gindeam

  16. CristinaC says:

    S-a facut noapte si la film nu m-am uitat pentru ca m-am pierdut intr-o carte. Am primit de la o prietena foarte draga mie ultima carte a Ilenei Vulpescu, pe care o iubesc, Pe Apa Sambetei. De mult n-am mai stat ore intregi cu o carte in mana. Ma bate gandul sa o termin ca e numai ora 11

  17. carmen says:

    Eu ma multumesc cu croazierele tale. Sincer , mi se pare sofisticat si obositor sa traiesti printre “conti”, “contese”. Asa “raul de mare” il suportati voi, eu nu vad decat partea “simpatica” prezentata de tine
    Cat despre ploile de zilele astea, as spune ca daca aveam vre un dubiu la realitatea prezentata in poeziile sale de Bacovia acum m-am convins de asta.
    Va mai amintiti poezia “Lacustra”?

    De-atitea nopti aud plouind,
    Aud materia plingind…
    Sint singur, si ma
    duce un gand
    Spre locuintele lacustre.

    Si parca dorm pe scinduri
    ude,
    In spate ma izbeste-un val —
    Tresar prin somn si mi se pare
    Ca
    n-am tras podul de la mal.

    Un gol istoric se intinde,
    Pe-acelasi
    vremuri ma gasesc…
    Si simt cum de atita ploaie
    Pilotii grei se
    prabusesc.

    De-atitea nopti aud plouind,
    Tot tresarind, tot
    asteptind…
    Sint singur, si ma duce-un gand
    Spre locuintele lacustre.

    Nu degeaba au iesit la moda cizmulitele alea de cauciuc haioase. Am auzit de la o colega ca ar fi totusi destul de scumpe si deci inaccesibile pentru unele dintre noi. Si cand te gandesti ca cizmele de cauciuc erau folosite mai mult pe santier..Dar oare nu au devenit si stazile Bucurestiului santiere in lucru?

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: