Feb 24, 2010
Vântu
Când este să mergi în vacanţa de vară, părinţii îţi caută cele mai felurite destinaţii. Ei sunt agenţia ta de turism.Te duci, faci o reverenţă şi spui că imediata apropiere a şcolii îţi induce o stare de neastâmpăr, care se poate remedia numai prin schimbare de decor.
-Anul ăsta ai să mergi la unchiu’ Mişu şi la văru-tu Tănase, la Băniceşti. Ai să vezi tu acolo vilă de 5 stele cu privată de 2 şi-o să-ţi iasă pe nas doru’ de ducă pe coclauri.
Adevărul era că unchiu’ Mişu avea bicicletă, mare, cu şa cu bască, cu cadru şi cu o frână mare de mână, pe care n-o cuprindeam. Mă plimbam pe sub cadru, iar ca frână, ţipam la oameni să se ferească. Atunci mi s-a întărit convingerea că toţi copacii erau surzi. Şi nici cu gardurile nu mi-era ruşine… Visam la plimbări dinastea prin sat, la oraş mi-era interzis pentru că “nici să nu visezi măcar, la vârsta asta!”.
Tata m-a condus la gară. N-aveam bagaje multe, doar o bocceluţă cu cele strict trebuincioase. Văru-miu Tănase era doar cu un an mai mare şi avea el, la o adică, şi pantaloni şi pantofi de schimb. Eram foarte grijuliu cu hainele mele şi mama pe asta s-a bazat când mi-a făcut bocceluţa. În buzunarul de la cămaşă aveam un bilet cusut frumos într-un săculeţ de plastic, cu adresa, numărul de telefon şi o scurtă descriere făcută de mama, de cu seară: că sunt harnic, că sunt cuminte, că o să ajung mare. Mama…
În gară la Băniceşti mă aşteptau unchiu’ Mişu şi Tănase. Fluturau cu batista de parcă plecam, nu veneam. Nedumerirea mea a fost că toată lumea în gară flutura batiste după cineva. Am zis că poate-i un obicei ciudat din Băniceşti şi m-am îndreptat semeţ spre batista pe care scria “unchiu’ Mişu”. Am fost pupat şi strâns de mână până la taxi. Tănase era aşa de bucuros că mi-a luat bocceluţa s-o care el. Mi-am amintit de Ilinca. Numa’ ce plecasem…
Până acasă, unchiu’ Mişu m-a lăsat pe mine să ţin hăţurile. Tănase stătea în spate cu bocceluţa mea între picioare şi eu cu unchiu’ stăteam pe capră. Calul nu trebuie să-l bruschezi. Doar să-i arăţi biciul , să ţii strâns hăţurile şi să-i spui “diii Vântule!”. Restul îl face el. Tu ai timp să mai povesteşti ce plictiseală e la oraş şi că voi la ţară cum o mai duceţi. Tanti Aurelia ne aştepta cu masa. Brânză, smântână, mămăligă de tăiat cu sfoara, pe fundul de lemn. Mama cernea mălaiul de două ori şi ieşea o mămăligă galbenă, moale, de oraş. Asta de la tanti Anisoara era tare, stătea fermă şi făcea zgomot când ti-o punea în farfurie. Acum, îmi plăcea asta de aici, pentru că smântâna, brânza, friptura la tavă aveau un gust bun, nu aveau after taste-ul ăla de peşte făcut făină. La ţară, desertul creşte în copaci.
-Mâine ne sculăm dimineaţă şi mergem la vie, a spus unchiu’ Mişu. Vă duc şi vă las acolo să păziţi via, că io trebe’ să mă duc până-n Vrânceşti să iau banii pe-o juncuţă pe care am vândut-o acum două săptămâni. Tănase, du-te şi spune-i maică-tii să pregătească merinde pe-o zi.
Eu m-am sculat primul. N-am putut să dorm. Parcă schimbasem fusul. Dimineaţă era răcoare deşi razele soarelui erau ca nişte suliţe de lumină printre frunzele pomilor. Păsărelele luau micul dejun şi cântau pentru asta. M-am dus în grajd să-l mângâi pe Vântu. N-avea el habar de FNI, aşa că o merita…
Am pornit-o de cu zori. Drumul lung, hurducăiala căruţei şi faptul că Vântu nu avea nevoie de nicio indicaţie care să spargă tăcerea, m-au tras la somn, ceea ce dovedea că începusem să mă adaptez fusului. Şi eu şi Tănase ne-am sculat buimăciţi atunci când Vântu a stat. Nu vântu,vântu, ci Vântu…
Am ajuns!
Publicitate
mi-am adus aminte de “vacantele planificate” si multumesc in fiecare zi ca am scapat de ele:))