Feb 24, 2010
Vântu
Ca Vântu şi ca alţii.
Când este să mergi în vacanţa de vară, părinţii îţi caută cele mai felurite destinaţii. Ei sunt agenţia ta de turism.Te duci, faci o reverenţă şi spui că imediata apropiere a şcolii îţi induce o stare de neastâmpăr, care se poate remedia numai prin schimbare de decor.
-Anul ăsta ai să mergi la unchiu’ Mişu şi la văru-tu Tănase, la Băniceşti. Ai să vezi tu acolo vilă de 5 stele cu privată de 2 şi-o să-ţi iasă pe nas doru’ de ducă pe coclauri.
Adevărul era că unchiu’ Mişu avea bicicletă, mare, cu şa cu bască, cu cadru şi cu o frână mare de mână, pe care n-o cuprindeam. Mă plimbam pe sub cadru, iar ca frână, ţipam la oameni să se ferească. Atunci mi s-a întărit convingerea că toţi copacii erau surzi. Şi nici cu gardurile nu mi-era ruşine… Visam la plimbări dinastea prin sat, la oraş mi-era interzis pentru că “nici să nu visezi măcar, la vârsta asta!”.
Tata m-a condus la gară. N-aveam bagaje multe, doar o bocceluţă cu cele strict trebuincioase. Văru-miu Tănase era doar cu un an mai mare şi avea el, la o adică, şi pantaloni şi pantofi de schimb. Eram foarte grijuliu cu hainele mele şi mama pe asta s-a bazat când mi-a făcut bocceluţa. În buzunarul de la cămaşă aveam un bilet cusut frumos într-un săculeţ de plastic, cu adresa, numărul de telefon şi o scurtă descriere făcută de mama, de cu seară: că sunt harnic, că sunt cuminte, că o să ajung mare. Mama…
În gară la Băniceşti mă aşteptau unchiu’ Mişu şi Tănase. Fluturau cu batista de parcă plecam, nu veneam. Nedumerirea mea a fost că toată lumea în gară flutura batiste după cineva. Am zis că poate-i un obicei ciudat din Băniceşti şi m-am îndreptat semeţ spre batista pe care scria “unchiu’ Mişu”. Am fost pupat şi strâns de mână până la taxi. Tănase era aşa de bucuros că mi-a luat bocceluţa s-o care el. Mi-am amintit de Ilinca. Numa’ ce plecasem…
Până acasă, unchiu’ Mişu m-a lăsat pe mine să ţin hăţurile. Tănase stătea în spate cu bocceluţa mea între picioare şi eu cu unchiu’ stăteam pe capră. Calul nu trebuie să-l bruschezi. Doar să-i arăţi biciul , să ţii strâns hăţurile şi să-i spui “diii Vântule!”. Restul îl face el. Tu ai timp să mai povesteşti ce plictiseală e la oraş şi că voi la ţară cum o mai duceţi. Tanti Aurelia ne aştepta cu masa. Brânză, smântână, mămăligă de tăiat cu sfoara, pe fundul de lemn. Mama cernea mălaiul de două ori şi ieşea o mămăligă galbenă, moale, de oraş. Asta de la tanti Anisoara era tare, stătea fermă şi făcea zgomot când ti-o punea în farfurie. Acum, îmi plăcea asta de aici, pentru că smântâna, brânza, friptura la tavă aveau un gust bun, nu aveau after taste-ul ăla de peşte făcut făină. La ţară, desertul creşte în copaci.
-Mâine ne sculăm dimineaţă şi mergem la vie, a spus unchiu’ Mişu. Vă duc şi vă las acolo să păziţi via, că io trebe’ să mă duc până-n Vrânceşti să iau banii pe-o juncuţă pe care am vândut-o acum două săptămâni. Tănase, du-te şi spune-i maică-tii să pregătească merinde pe-o zi.
Eu m-am sculat primul. N-am putut să dorm. Parcă schimbasem fusul. Dimineaţă era răcoare deşi razele soarelui erau ca nişte suliţe de lumină printre frunzele pomilor. Păsărelele luau micul dejun şi cântau pentru asta. M-am dus în grajd să-l mângâi pe Vântu. N-avea el habar de FNI, aşa că o merita…
Am pornit-o de cu zori. Drumul lung, hurducăiala căruţei şi faptul că Vântu nu avea nevoie de nicio indicaţie care să spargă tăcerea, m-au tras la somn, ceea ce dovedea că începusem să mă adaptez fusului. Şi eu şi Tănase ne-am sculat buimăciţi atunci când Vântu a stat. Nu vântu,vântu, ci Vântu…
Am ajuns!
Publicitate
mi-am adus aminte de “vacantele planificate” si multumesc in fiecare zi ca am scapat de ele:))