Dec 23, 2011
Madame Calimachi, part two
Să continuie filmul!
– Don’şorică Caliope, cum te văd şi cum mă vezi, s-o făcut aşa o linişte în salonul de bal că atunci când directorul orchestrei o scăpat beţigaşul pe jos, s-o auzit ca o pocnitoare de sărbători şi toată lumea, fie damă, fie domn, o întors capul a mustrare. Atunci s-a apropiat conu’ Movilă lovind uşurel cu bastonul piesele sparte de pe jos. Cu privirea pironită într-un un tablou înfăţişând un crâmpei din domeniile lui de vânătoare a spus:
– Jean Trăscău, l-am cunoscut pe bunicul matale. Ştiu că era om cu stare şi s-a spetit muncind câtu-i ziulica de lungă ca să-ţi lase ţie o avere pe care ai tocat-o fără nici cel mai mic regret şi respect pentru munca înaintaşului tău. Nu este un secret pentru nimeni că astăzi trăieşti în desfrâu şi că ai datorii pe la toţi, începând de la crâşmari şi până la mine. În situaţia matale jalnică, nu văd cum ai putea să te achiţi omeneşte de aceste datorii împovărătoare decât dacă ai accepta un târg.
Jean încă era pe parchet. Se rănise la mână şi tot aduna piese de pe jos încercând să le îmbine, dar nimic nu se mai aşeza la loc. Gândul îi alerga haotic printre cioburi “am găsit limba de minute, dacă oi găsi şi limba de ore, poate reuşesc să cumpăr un cadran de metal, dar ce mă fac cu suporţii sparţi?”
– Din respect pentru bunicul matale, iată prounerea mea, dar înainte de toate, aş vrea să încerci să te ridici de jos şi să stai aici la masa asta. Ajutaţi-l rogu-va să stea în capul oaselor şi să-i aducă cineva o feşă cu iod pentru mâna ceea betegită. Acum stai jos şi ascultă la ce-ţi spun! Las deoparte ce-am spus despre bunicul matale şi vreau să adaug că i-am cunoscut şi părinţii doamnei Elvira, mai ales pe distinsul avocat Bărbulescu care mi-a fost sfetnic în ale legii până la trecerea domniei sale în nefiinţă. Aşadar, Caliope a apărut din sânul unor familii respectabile din care, numai dumneata eşti o excepţie nefericită. Trec peste acest amănunt dureros pentru care domnişoara Caliope nu are nici cea mai mică vină. Mă angajez în faţa asistenţei, dar şi printr-un înscris sub semnătură, să-ţi achit toate datoriile acumultate faţă de creditori, să ţi le iert pe cele faţă de mine şi să-ţi asigur o rentă viageră pentru un trai decent, pe care s-o expediez oriunde în altă parte decât acestă urbe respectabilă. Condiţia este să semnezi acest act prin care consimţeşti să mi-o dai pe Caliope drept soaţă la bine şi la rău.
– Caliope, draga mea, dumneata erai acasă şi probabil că învăţai, dar tensiunea în sala de bal era gata să explodeze. Toţi invitaţii se gândeau că pentru conu’ Jean aceasta ar fi fost soluţia ideală şi că probabil va ceda să te dea de nevastă bătrânului boier Movilă. Conu’ Jean, cu capul în pământ de ruşinea ce-o păţise, a luat tocul şi ţinându-l strâmb cu mâna betegită dădea să semneze acel zapis prin care soarta matale alta ar fi fost azi. S-a mai uitat o dată peste mulţimea înmărmurită din jurul lui, fie damă, fie domn şi şi-a muiat plaivazul în călimară. Acesta a fost momentul în care doamna Elvira a izbucnit în lacrimi, a venit în faţa conului Movilă şi i-a spus:
– Domnule Movilă, pentru înaltul respect ce ţi-l port şi departe de mine dorinţa de a te jigni în faţa distinsei adunări, te conjur s-o laşi pe Caliope să-şi desăvârşească studiile de Drept, pentru că mare păcat ţi-oi face dacă, prin căsnicie, aceste studii, de regulă, vor fi fost întrerupte. Mai dă-i păsuire câţiva ani şi apoi om vedea cum s-or aranja treburile.
– Caliope, drăguţa mea, dumneata l-ai cunoscut pe boier Movilă, Dumnezeu să-l hodinească pe acolo de unde ne priveşte, păi dânsul era om cu carte multă şi cu mintea deschisă. A înţeles din capul locului că aşa o mândreţe de fată n-avea cum să fie a lui şi că madame Elivira căuta orice prilej ca să amâne acel gând pustiitor al conului Movilă. Dară nici n-o vrut să treacă din vedere faptul că domnul Jean se făcuse de ocară şi-i făcuse bucăţele mândreţe de ceas de şemineu cu care oricine s-ar fi mândrit în societate, fie damă, fie domn. Şi iată ce-a grăit după o scurtă chibzuinţă:
– Doamna Elvira, pentru consideraţiunea ce ţi-o port în exclusivitate numai dumitale, am să-mi respect promisiunea etalată aici în faţa asistenţei şi a dânsului personal, dar am să-ţi cer în schimb să accepţi să-i dai mâna fiicei dumitale, frumoasa Caliope, nepotului meu Phillips Movilă care acum este pe cale de a-şi desăvârşi studiile la Paris, în corpuri de iluminat. Sper că nu găseşti nimic în contra lui şi că vei primi cum se cuvine acestă propunere a mea, consider eu, cât se poate de decentă şi onorantă. Frumoasa dumitale fiică are un suflet bun, a citit numai cărţi alese şi ştie a discerne lumina de compromisul semiumbrei, o umilinţă de-o acceptare de nevoie, o dragoste de-o obişnuinţă. Când fusei în vizită la voi am zărit-o cu coada ochiului cât de frumos se purta cu pisica, Tudy parcă, şi n-am ştiut atunci cine-i mai graţioasă, mai gingaşă. Am prins drag de ea şi nu mi-o lua în nume de rău, dar măcar pentru nepotul meu aş vrea să ţi-o cer. Ştii că de când taică-su s-o dus dintre cele lumeşti, Phillips mi-o fost ca un fiu şi am investit în el toată dragostea care se face cuvenită unui nepot. Aş voi ca atunci când s-o întoarce de la studii să binevoieşti a accepta propunerea de a i-o hărăzi pe Caliope de soţie. Eu atât am voit a spune şi cu acestea îmi închei partea mea de promisiune.
– Caliope, mama dumitale este o femeie de bună creştere şi şi-a venit în fire dându-şi seama că nu mai avea motive să respingă această nouă propunere, mai ales că domnişorul Phillips era un băiat de omenie şi, fie damă, fie domn, l-ar fi vrut de bărbat, că deh, carte avea, a avea avere era un lucru rar în acele vremi, urâţel nu era, iar de potolit îl ştia lumea ca pe-un cal breaz.
Va urma
Offf… ce emotii am avut! Tot femeile cu inteligenta si diplomatia lor stiu sa iasa din bucluc. 🙂
Dar,
“Ajutaţi-l rogu-va să stea în capul oaselor şi să-i aducă cineva o feşă cu iod pentru mâna ceea betegită. “,
ai dreptate, bandajul sa fie cu iod, cu Rivanol nici nu merita. 🙂
Foarte frumoasa continuare si multumesc pt cadoul de Pre-Ajun.
Ce bine ca va mai fi un episod!
@Odille- aşa, să-l usture până-n ţâţânele capului pe Conu Jean, cu iod! Un idiod, că era gata-gata s-o doneze pe Caliope pentru un pumn de arginţi în loc să vadă că mi-a picat mie dragă.:)
ODLM, gindul ca ti-a picat si tie draga imi aducea speranta ca vei continua aceasta serie de povesti frumoase de pica.
Daca fotografia are ceva in comun cu Caliope a ta, si daca fata din poveste are ochi albastri, atunci Caliope era o Dama de Pica.
@Odille- nu ştiu câte episoade are pentru că n-am văzut încă filmul. Fotografia are ceva în comun cu Caliope: talia, fineţea braţelor, subţirimea degetelor, fruntea şi dacă mă uit, mai găsesc eu câteva 🙂
Am asezat sub brad darurile…inima mea si o ciocolata ” merci”.
“Merci e felul meu de-ati multumi” , merci pentru poveste, merci ca existi :).
Craciun fericit!
@Calina- Sărbători cu dragostea celor care îi simţi aproape. Să te bucuri de noul an.
Pentru mine Ajunul inseamna colinde, bucuria darurilor din suflet, cu suflet !
Asa ca vin sa va colind, v-as canta chiar eu, dar n-as putea-o face mai bine 🙂 !
Va doresc bucurie, draga gazda, dragi oaspeti !
http://www.youtube.com/watch?v=W1Ub2I_6Pzc&feature=related
@Oachi- mulţumim pentru colind. Paula Seling are o voce frumoasă. Iată o altă voce celebră de peste mări:
http://www.youtube.com/watch?v=s7LUF24akIs&feature=related