Feb 26, 2012
Elana

Interacţiunea între modern şi conservatorism. Factori determinanţi: vârsta şi persistenţa în greşeală
Spirit rebel, încă de mică va încerca să-şi găsească propriul drum pentru că este plină de spirit în tot ce face. Totuşi, candoarea ei te adânceşte în visare, iar dacă te loveşte cu cotul când încerci s-o înveţi să patineze, nu te lasă inima să-i spui ceva pentru că se uită bulversant în ochii tăi şi te învinovăţeşti singur că nu porţi vestă antiglonţ şi coif cu vizetă.
La ceea ce-i place, se pricepe de minune să facă şi-i iese o trebuşoară cumpănită, executată cu talent şi să nu te miri dacă profită de audienţă şi-şi iese din matca modestiei fiind atât de admirată, ba chiar invidiată pentru ceea ce a reuşit. Cu un talent de a struni cuvintele şi chiar a le lăsa uneori să aibă tăişul sabiei, orice scrisoare de la ea are puterea de a-ţi adormi veghea, iar când eşti pe culmile visării, zâmbetul împietreşte şi fiara unei acuzaţii că nu ai fi în stare s-o înţelegi, smulge o halcă din bunătatea ta, dacă dispui de aşa ceva, dacă nu, mototoleşti plicul înainte de a-l desface.
Ai impresia că-ţi face jocul şi că se poticneşte în îndârjirea ta de a nu i te supune? Nu există pradă mai uşoară decât un credul ca tine care se alină la gândul că a supus-o şi-o să-i fie stâpân cu nemăsurate puteri de a decide ce film vedeţi sau unde mergeţi în vacanţă. Poţi să te arunci în urma trenului deja, tot “Titanic” veţi viziona la plasmă şi tot în Bora-Bora vei da la o parte umbreluţa din cocktail, ceea ce nu-i chiar atât de negru în primii 10 ani, apoi însă, începi să ai un simţământ de aplecare şi să-ţi doreşti să petreci oriunde, chiar şi la Vulcanii Noroioşi.
Încearcă s-o întrebi ce înseamnă “a good kisser” şi să vezi teorie la ea! Îmi zice: “dacă simţi ceva pentru a good kisser, atunci chiar şi un sărut pe frunte te prăvale de genunchi şi te agăţi de el aşa retezată cum eşti. Când îţi oferi apoi buzele uşor întredeschise, toţi curenţii de joasă tensiune închid circuitul şi sfârşeşti prin a deveni o pilă cu alimentare perpetuă, atât cât se poate spune despre dragoste că este perpetuă în primii trei ani. Dacă nu am simţăminte care să mă fi pătruns, oh, mai bine îl sărut pe Rochefoucauld din Muzeul Figurilor de Ceară. Cel puţin ăsta nu va avea pretenţii să mă întâlnesc cu el a doua oară”.
Urăşte activităţile redundante şi te-ar trimite de fiecare dată să umpli coşul de alimente dacă n-ar şti că ai s-o suni din cinci în cinci minute s-o întrebi ce înseamnă “alune” de pe listă. Arahide sau de pădure? Ce înseamnă “fixativ”? Spray de păr sau diblu cu şurub? Ce înseamnă “varză”? Legumă sau semnătura ei? În primii trei ani se va obişnui cu micul dejun la pat şi chiar va încerca mai multe modele de măsuţe, apoi va ceda presiunilor tale şi va înţelege că de câţiva ani întârzii la serviciu numai pentru că, în tot acest timp, n-ai nimerit măcar o dată, măi, consistenţa oului fiert. Va ieşi mai devreme din această normalitate numai dacă, un colţ de covor sau pisica te vor face să rămâi cu măsuţa în mână, dar cu tot conţinutul pe plapuma voastră. Vei fi mereu şantajat că o să fii pârât la mama soacră pentru plapuma cu miros de gem şi ceai de limbariţă.
Schimbările de dispoziţie au o frecvenţă de si minor: acum o afectează totul până şi faptul că vorbeşti cu tata-socru despre orice cu modificări genetice, acum nici nu aude că a venit vecinul de dedesubt ud leoarcă de la apa din apartamentul vostru. Rezolv-o, că d’aia eşti bărbat, să ai grijă să verifici toate robinetele ei ca medicul de gardă la pacienta aia frumoasă de la III, Secţia ” Zgârieturi din dragoste”. Întotdeauna şeful direct este un scorţos, în schimb, cel mare este o bomboană de bărbat şi a învăţat că dacă-l sare pe Scorţos, va fi apreciată pentru calităţile sale de tânără speranţă şi va fi promovată curând.
La cât este de simpatică reuşeşte să iasă din cele mai neobişnuite situaţii, firea ei amuzantă fiind un passe-partout chiar şi când îi închizi uşa la dormitor şi-i spui “lasă-mă 15 minute să-mi revin!”. Deschide repede căile dorite însă nu lâncezeşte într-un singur loc. Iubeşte călătoriile, deciziile bruşte şi ar pleca un an, singură, cu orice mijloc de transport, pe circumferinţa cea mai mare a Terrei. La ea totul este adrenalină neglijând consecinţele oricare ar fi ele. Preţuieşte libertatea de la cea de a avea camera ei până la a avea libertatea de a nu-i sta în cale. Ai zice că este prea pătrunsă de sine, dar nu este aşa! Dacă i se respectă libertatea, dacă nu i se îngrădeşte nevoia de a experimenta, de a trăi ceea ce visează, va dărui nemăsurat. Are nevoie de un elan înţelegător care să nu o domine şi care, la o adică, să-i semene.
Intensitatea relaţiei va fi la cote maxime şi numai iscusinţa ta vă va face să fiţi oameni şi să trăiţi ca zeii, altfel o vei căuta în van prin pădurile ecuatoriale. Se va masca în băştinaşă şi va dansa cu banane în jurul taliei. Nu ai altă cale decât să iei legătura cu aparţinătorii şi să obţii o dezlegare la banane.
Bine v-am gasit! N-am citi nimic. Promit sa recuperez cat de curand,
De la Havana nu am putut scrie…la hotel era ocamaruta cu acces la internet…cu dial-up, coada mare….si pretul extrem de ridicat.
Oceanul la tropice e ireal…mult mai frumos decat in poze.
He, he, ODLM 🙂
M-a impins elanul sa-ti scriu, mascata in lotus, dand din cap a aprobare ca da, e nostim tare si bineinteles am gasit pe ici, pe colo cateva trasaturi 🙂
Cristina C – bine ai revenit 🙂
lotusull´s last blog post ..Secretul
@CristinaC- În Cuba, doar ţigările de foi, romul, oceanul şi cubanezele merită o deplasere. Restul, inclusiv internetul, este comunism sadea despre care am reuşit să mă satur atâţia ani.
@Lotusull- Trăsăturile tale de preţ sunt bunătatea sufletească şi abilitatea de comunicare. Când stârnesc un zâmbet îmi acord o bilă albă în direct şi la o oră de vârf.
Ai dreptate Omule… mie imi ajunge oceanul pot trai si fara tigari de foi, rom si cubaneze.
Cred ca totusi pentru oamenii care traiesc si muncesc acolo e foarte greu. Sistemul mi se pare mult mai rau decat ceea ce era la noi in 89.
Cristina, bine ai venit acasa! 🙂
Nu am vrut sa-ti spun nimic negativ despre Cuba, pt ca am dorit sa va bucurati de vacanta. Desi avem prieteni care au fost in Cuba de cel putin 8 – 9 ori, noi am fost o singura data si nu ne mai ducem. Privirile celor care controleaza pasapoartele mi-au dat fiori de gheata, erau priviri pe care le-am recunoscut din Romania, din vremuri gri.
Cind fetita mea a trecut prima prin control, ca apoi sa dispara in alta camera, eu fiind de partea cealalta, am intrat intr-o panica cumplita.
Apoi ideea ca localnicii se uitau la noi asa cum ne uitam noi la turistii straini care veneau in Romania la mare, m-a intristat destul de rau.
Insa plaja este superba, cubanezii care lucreaza la hoteluri sunt foarte draguti si amabili si se spune ca au cele mai frumoase plaje din Cariabe. Apa este ca la Mamaia, micuta la mal, dar mult mai calda. Bine, noi am fost in Iulie.
ODLM, postarile tale cu descrieri atit de amanuntite ale unor presupuse caractere feminine m-au surprins. Simt de observatie deosebit si imaginatie.
@Odille- dar de ce te-au surprins descrierile atât de amănunţite? Până mai ieri am tot studiat caracterele feminine trecându-le prin aceleaşi furci caudine. Tare mi-e teamă că am să continui şi n-o să mă plictisesc nicidecum. Sunteţi fascinante, dar prea multe pentru capacitatea mea de acoperire…


ODLM, uite ca zambetul sa fie zambet mare iti las ceva frumos :
http://www.youtube.com/watch?v=DRVvFYppU0w&feature=related
lotusull´s last blog post ..Secretul
@Lotusull- mulţumesc tare mult pentru acest link, însă clipul de pe blogul tău îl întrece cu mult pe acesta. Orchestraţia acolo este magnifică.
ODLM, eu as putea descrie cu asa mult lux de amanunte numai pe cei pe care-i iubesc, care-mi sunt foarte dragi, pt ceilalti as avea salvate in memorie citeva trasaturi fizice, si foarte mult din energia pe care mi-o transmit.
Concluzia mea ar fi ca tu iubesti Femeia si din acest motiv poti sa vii cu asa niste detalii.
Si de ce nu? Femeile sunt frumoase si asa de dificil de inteles pt barbati. Uneori ne este greu noua insine sa ne intelegem. 🙂
odlm…din nou o demonsratie de prestidigitatie comic-mentala…asa o iesit…ce bine imi pica postarea asta la 4 °, vint si ploaie…cred ca trebuia sa ramin in Malta…ca net aveam si-acolo sa te citesc…
lotusell…ce fain link!!!!! IOI…
odille…mi-e greu si mie insami sa ma inteleg…cit pot sa fiu de sucita uneori…holly molly!
@Odille- eu iubesc iubirea femeii. Asta nu mă va părăsi niciodată. Dacă o văd că se anină drăgăstos de gâtul meu, că mă priveşte cuprinsă de dragostea atât de evidentă, că o surprind uitându-se cu admiraţie când sunt cufundat în a-mi strânge copilul în braţe, atunci îi acord tot creditul, cec de iubit în alb şi voi fi alături de ea până a se sătura de mine, pentru că până şi de sublim te poţi sătura, aşa am auzit…


@Dana- aşa-s eu, comic mental, pentru că în realitate, râd serios. Frumoasă Malta, da’i micuţă, nu prea ai loc de desfăşurare.
Omule frumos mai descrii felul in care iubesti femeia… Ferice de cea de langa tine!
Dana… vin si eu la tine in Malta… imi gasesti un job?
Odille draga. Iti multumesc pentru grija de a nu imi strica vacanta. Esti o scumpa… ca de obicei.
Pentru mine faptul ca am putut evada o saptamana din iarna undeva la caldura, pe plaja langa ocean a fost o minune. Multumesc sistemului universitar canadian care le da o saptamana de “invatat” studentilor inainte de examenele de “mijloc de semestru” sau partiale (dar sunt obligatorii aici nu ca pe vremea noastra), altfel nu am fi avut cum evada.
Cuba mi-a aminit si mie de Romania socialista.. dar tu stii ca eu nu ma sperii din fire. Oamenii de acolo muncesc si nu sunt motivati de salarii sau conditii… cum era si la noi dar e uimitor cat pot fii de fericiti si multumiti. Nimeni nu se plange si pana nu intrebi si “scotocesti” nu afli nimic. Cel mai rau lucru in vacanta asta scurta a fost sa constat cum se poarta turistii… foarte multi canadieni, cu acei oameni care faceau tot posibilul sa iti faca vacanta frumoasa. Chiar mi-a fost rusine la un moment dat. Lipsa de respect fata de semenii tai este ceva de neconceput pentru mine.
Havana , un oras care a fost foarte frumos pe vremuri este intr-o paragina toatala. Zici ca au trecut prin raboi la felul in care arata cladirile. Ghidul spunea ca de doi ani au inceput sa renoveze si sistemul in general s-a mai deschis. Eu sper sa vina vremuri bune si pentru ei.
Una pesta alta a fost bine…pacat ca am inceput lucrul…. De fapt ar trebui sa fiu fericita ca am un servici nu-i asa?
( de unde va mai scriu si voua din cand in cand)
Cristina C, Cuba mi-a amintit mult de Romania comunista, prea mult!
Ai observat masinile? Toate erau din anii ‘ 50, parca eram intr-un film vechi. Si cred ca apartineau numai unor sefi.
Ma bucur ca v-ati relaxat.
ODLM, cred ca ar fi intelept sa iau o pauza in a comenta pe blog. 🙂 Am impresia ca ceea ce am scris a fost interpretat complet opus de ceea ce am vrut sa spun, si va trebui sa-mi re-gindesc felul de a comenta.
Sincer, ceea ce scrisesem era menit sa fie un compliment.
odlm e mica Malta….dar oamenii sunt asa de faini, crede-ma….loc de desfasurare?…depinde, la ce te referi…
te rog sa ma crezi ca a fost o vacanta unica…nu tine totul de maretie – la propriu
Cristina C…io zic sa vii la Viena in vizita…macar in vizita…este adevarat maltezii au o rata de somaj mica…tare mica…si eu ma bucur Cristina, ca am un job.
@Odille- sincer, ceea ce ai scris l-am luat ca un compliment şi îţi mulţumesc pentru asta. Cred că va trebui să reformulez eu ceea ce am vrut să spun şi să-ţi rămân îndatorat pentru felul spumos şi profund în care comentezi.


Bună seara boieri dumneavoastră și doamne și domnițe !
Eu m-am deghizat o dată în băștinașă și am rămas așa. Cum fac să redevin zeiță ? M-am tot uitat după un elan (să sar până-n Olimp), dar dacă l-au mâncat aborigenii :)?
Cică mai vine câteodată și-un tramvai numit dorință, dar nu știe nimeni unde oprește și n-oi fi prin preajmă ;).
Oachi´s last blog post ..MELODIA DE SÂMBĂTĂ
Cristina, bine-ai revenit 🙂 ! Sper că te vor ține bateriile încărcate cel puțin până la concediul următor !
Eu despre Cuba am amintiri…idilice, dacă pot spune așa. Odlm, cu tot comunismul ei, Cuba merită văzută cel puțin o dată. Măcar! E frumoasă tare, cu toți oamenii ei săraci, dar care știu să se bucure.
Cristina, chiar dacă oamenilor de acolo le e greu, cred că nouă(străinilor) ni se pare mai greu, pentru că avem termen de comparație. Nu uita că cei mai mulți dintre ei nu știu că poate fi și altfel… Și atunci aia e viața lor, o iau ca atare, eu nu i-am văzut încrâncenați, triști, revoltați nu mai zic . Cântă și dansează pe stradă oricând. Și fac turism în draci (scuzați expresia) , mai ceva ca noi și-aici e poate și problema, că banii ăia nu se întorc deloc și la ei.
Ooo, mi s-au reactivat amintirile despre Cuba, mă scuzați :).
P.S. Odille, și eu am pățit la fel la plecare, pentru o clipa am avut viziunea că n-o să mai plec de-acolo când m-am văzut chemată într-o cameră separată, după ce trecusem deja de control 🙂 ! Mi-am zis că până acolo mi-a fost, mă și gândeam cine e consul al României 🙂 🙂 !
Oachi´s last blog post ..MELODIA DE SÂMBĂTĂ
Odille in Cuba s-au mai schimbat lucrurile incepand de acum doi ani au inceput sa aiba si masini noi, la inchiriere aveau chiar Audi si VW. Am vazut si masini coreene destule. Antichitatile, atat de mult pozate de turisti, sunt taxiuri majoritatea.
Cred ca si la control pasapoararte s-a mai schimbat procedura. Iti face poza si la intrare si la iesire din Cuba dar nu intr-un spatiu inchis. Dupa ce iti verifica pasaportul iesi direct in zona de control bagaje care e identica cu alte aeropoarte si apoi in “duty free”.
Fratele meu a fost acum doi ani si nu era asa… lui i s-a parut aeroportul ca cel de la Constanta din ani 80 unde toti purtau arma… va amintiti?
Dana multumesc de invitatie. La Viena am fost de multe ori si a fost o bucurie de fiecarea data. Acum doi ani am facut o escala de doua zile sa ne petrecem weekendul cu prieteni vechi… Eu vreau la soare si la mare de aceea speram ca esti in Malta, unde tot ma duc eu odata.
Cristina C ma bucur ca ti-a placut Viena…si mie imi place la soare…sa vizitezi Malta…merita…as vrea sa merg anul viitor acolo..mai sau inceputul lui octombrie, cind nu e prea cald.
tu esti la nani acum…o zi faina si fara prea mult stress la servici!
@Oachi- mă adresez acum băştinaşei din tine. Ca să redevii zeiţă îţi trebuie un băştinaş sadea care să te ia cu înţelepciunea lui în imaginarul Olimp, să te poarte pe culmi înzăpezite şi să veniţi jos într-o avalanşă de plăceri.
Îţi trebuie un pic de elan ca să scapi de arborigenii de prin arbori. Cu tramvaiul nu se îndeplinesc dorinţele, cu Ferrari, da!
@CristinaC, Oachi- am fost cu toţii la mare pe vremea lui Ceaşcă. Cred că singurele deosebiri erau hotelurile şi limba. Acum, hotelurile noastre sunt la fel de paraginite, a mai rămas deci, limba, dar căpşunarii vor introduce spaniola ca a doua limbă oficială. QED.
@Dana- îmi place şi Malta şi Viena, din păcate însă, nu locuiesc nici măcar între ele…