Apr 18, 2012
Matca
Staţiunea Cheia este frumoasă pentru că şoseaua naţională trece prin ea şi iedilului i-ar fi fost ruşine s-o lase neîmpodobită cu vile la drumul mare, aşa că a dat terenuri fără număr din păşunea unui târguşor odată liniştit, fără bucureşteni, fără muzică populară, fără miasme de mici şi peşte cu ozon. Drumurile adiacente, majoritatea perpendiculare pe şosea şi făcute de proprietarii vilelor, au pe ele un strat de rocă spartă furată care, fiind slobode din doi în doi, muşcă din anvelope ca un câine din poştaş. Până şi Omuleţul Michelin face scleroză în plăci când păşeşte neştiutor pe o astfel de potecă.
Şoseaua, dacă ieşi la promenadă, nu are trottoire, din care pricină, eşti nevoit să mergi în şir ca de Piei Roşii la peţit, iar ultimul chiar trebuie să aibă ceva desenat cu roşu pe haina de piele. Primul are lanternă, iar procesiunea în Noptea de Înviere, de la pensiune la Mănăstire a fost aşa. La întoarcere însă, era un şir lung de un kilometru pătrat ( unii ieşeau din şir şi se răspândeau prin şanţul cu apă de pe margine, considerând că este mai cuminte să fii luat de apă la ghete decât de vreun şofer chefliu). Toţi aveam candele care se stingeau metodic la vânt sau ploaie. Picăturile care cădeau pe capacul de tablă fierbinte sfârâiau ca jumările lui Tant’ Aglaie. Eram ca un dragon beijingnez, cu lampioane care se stingeau pe porţiuni mari din trunchiul fiarei, în funcţie de cuprinderea palei de vânt. Privit de către un marţian, dragonul era în camuflaj de război deoarece umbrelele mascau luminiţele. Reaprinderea unei candele de la alta este imposibilă fără vorbe de ocară în Noaptea cea Sfântă, aşa că, din loc în loc, era desemnat un purtător de lumânare care, cu mâna căuş, proteja flacăra pentru cei nevoiaşi ca noi. I se spunea “Matca” şi, la rândul ei, era protejată de trei umbrele dispuse în cuib. După stingerea candelei, trebuia să foloseşti următoarele comenzi: întinzi mâna de sub umbrelă, laşi capacul de tablă să sfârâie ca mai sus, scoţi capacul şi-l bagi în buzunar ca să te poţi tăia destoinic la două degeţele mici şi scumpe ( aşa cum nu le folosesc eu acum) apoi reperezi augusta Matcă şi stai liniştit la coadă. Matca trebuie să fie o persoană docilă, aleasă din popor, cu apucături blajine şi care să nu drăcuie decât în gând: “că eu nu mai ajung odată la pensiune ca să mănânc măcar un ou-două, o ciorbiţă de miel, nişte drob cu ceapă verde, o fripturică din acelaşi miel, nişte pască şi cozonac, toate menite să acopere- măcar şi parţial- postul de 7 săptămâni”.
Unul dintre prietenii miei, Dănuţ, le-a spart cu oul său, pe toate celelalte. La plecare, când a început dansul, s-a retras obosit cu soţia sa Mirela, nu înainte însă de a-şi dosi oul sus pe un dulap. Ochi de Uliuuu ( aşa-mi spune Ilinca când scoate o rochie nouă din dressing) am văzut ascunzătoarea şi, fără priviri indiscrete, i l-am înlocuit cu un ou de prepeliţă albastru. A doua zi, la nimicul dejun, cine a spart toate ouăle la “Christos şi Adevărat a înviat”?. Explicaţia mea pentru Dănuţ a fost că acest corp care are în componenţă două membrane, albuş şi gălbenuş, protejat de o coajă calcaroasă care, în cazul meu este mai tare, nefiind acoperită corespunzător, a generat fenomenul de evaporare a apei care s-a manifestat quasi plenar peste noapte, făcându-l să se restrângă la dimensiunea unui ou de prepeliţă. Dănuţ a acceptat ca plauzibilă explicaţiunea mea, dar nu a înţeles cum de un ou roşu a devenit peste noapte albastru. Am mărturisit în faţa audienţei că eu am făcut schimbarea, spre stupefacţia Ilincăi care nu mă credea în stare de asemenea dezamăgire produsă unui prieten şi nu a uitat să mă gratuleze că am mintea cât a păsării care născuse oul albastru. Bine că bibilicile nu nasc ouă albastre, pentru că ăstea au mintea şi mai restrânsă.
Pentru o poftă de mâncare aflată în stare latentă am plecat, pe la doişpe ceasuri, la plimbare cu toată trupa. După ce am admirat câteva vile mai cu gust şi alte câteva cu nelipsitele turnuleţe, am poposit la o pensiune aflată în drum. Fiecare a luat ce-a vrut: câte o bere. Dănuţ ne mărturiseşte că terenul pe care era construită această pensiune, a fost al lui şi l-a vândut, acum vreo 10 ani, unei familii. Picoliţa, minijupată şi care s-a mai şi aplecat să adune nişte cioburi ale unui pahar spart de către predecesorii muşterii, ai fi zis că n-a fost atentă la discuţie, dar ne-am trezit la câteva minute de la retragerea ei, cu proprietara pensiunii. I-a recunoscut imediat pe Dănuţ şi pe Mirela.
– Doamnă, zice Mirela, cred că vă merge foarte bine pensiunea. Dănuţ al meu are mână bună la afaceri.
În rumoarea creată, socot că hangiţa n-a auzit replica, aşa că a continuat puţin absentă:
– Soţul meu a murit acum 5 ani de cancer, eu am o fractură de şold şi mă mişc foarte greu, asociatul nostru ne-a furat toţi banii şi ne judecăm cu el de 5 ani, partea de bucătărie şi aripa nouă ne-au ars într-un incendiu, am schimbat centrala termică şi am tras apă curentă pentru care am luat un credit de la bancă de 50.000 Euro şi plătim lunar, ca rată, tot ce câştigăm, în rest, Doamne ajută!
La plecare, am lăsat un pour-boire consistent picoliţei şi am spart un pahar pentru deliciul viitorilor muşterii. Dănuţ avea pasul apăsat, derulând filmul convorbirii. Foarte îngrijat, se întoarce şi spune, ca şi cum ar fi fost cuprins de friguri:
– Mirela, chiar aşa mă lauzi tu la lume că am mână bună? Ai văzut câte a păţit femeia aia? Dacă acum i-ai înfipt un ghimpe în suflet că eu sunt piaza rea?
L-am sfătuit pe Dănuţ să se întoarcă şi să-i spună hangiţei că primarul l-a determinat să vândă pentru că avea de gând să facă un drum pe acolo care trecea chiar pe terenul lui, dar că, noul primar a respins ideea. Dănuţ nu m-a ascultat pentru că a raţionat: ” cine ştie ce oală de ciorbă mai scapă şi femeia aia, se frige pe picioare şi p’ormă mă mai alungă şi cu ghioaga şi câinii. Oare n-a fi de ajuns potopul pe care i l-am lăsat?!”.
La fiecare pregătire a mesei, eram câte doi de serviciu la bucătărie. Cu puţin noroc (licenţă preluată de la o studentă la Drept, dulce foc şi care a fost de serviciu în tura mea) eu am căzut la curăţat cartofi. Deşi eram tăiat la două degeţele, m-am mai tăiat la două după ce am auzit-o pe studentă, căreia, probabil că i-am produs o impresie pozitivă, întrucât mi-a zis că mama ei i-a dat 75 de ouă şi că ea nu suportă ouăle şi dacă vreau să le preiau eu. Nu mănâncă nici carne de mieluţ, nici cozonac ( că-i cu ouă) şi în general, cam tot ce mişcă. Ceva salată, nişte brânză rasă, nişte seminţe presărate, rondele de roşii şi ridichi şi cam asta-i ce-o ţine pe ea în viaţă. I-am demontat teoria frunză cu frunză:
Foile de salată, când le bate vântul, mişcă cu graţie, iar dacă le mai şi pui nişte Vincenzo Bellini, chiar cresc ca o balerină de Balşoi. Tomatele, dacă le vorbeşti, mai ales vara, se înroşesc de plăcere de zici că sunt nişte domnişoare de pension prinse la serata ofiţerilor. Ridichile au o codiţă lungă care este hrana de bază a coropişniţelor şi cum să le iei, unor asemenea făpturi drăguţele, codiţa de la gură? Seminţele sunt fiicele Florii Soarelui, iar brânza este hrana lichidă a mieluţilor, transformată printr-un proces de covăsire şi de sărare la putinei, într-o telemea care îţi este vândută cu 40% zer şi 20% mai scumpă de la an la an.
Mi-a părut tare rău de ouă, dar nu-i puteam dovedi comenduirii garnizoanei de unde am eu o puicuţă aşa de dulce şi darnică.
Bine te-ai intors ODLM!
Exista si o parte buna, nu veti uita niciodata acest Paste! 🙂
Eu am fost la Cheia cind eram copil. O excursie cu parinti, matusi, unchi si verisoari. O masa am luta-o la minastire. Eu nefiind o mincacioasa, am ciugulit un pic dintr-o salata de vinete.
Atit de rau ne-a fost la toti dupa acea salata, incit eu nu am mai vrut sa pap salata de vinete pina am ajuns in Canada. Si acum, de cite ori aud de vinete ma gindesc la Cheia. 🙂
As avea o sugestie. 🙂 Cel/Cea care a venit cu ideea acestui eveniment la Cheia sa nu mai aiba dreptul sa faca propuneri timp de un an. 🙂 🙂
ODLM, in ultimul episod din “Mad Men” Megan a fost foarte placut “tulburata” de felul cum Don a reparat o chiuveta. I s-a parut very hot! 🙂
M-am gindit ca ai mare noroc ca Megan nu este prin vecinatate, pt ca la cita zapada cari, sau topesti, la cita iarba perii, daca ai mai fi reparat si 2 sau 3 chiuvete, nimic nu te-ar fi salvat de Megan. 🙂
O zi frumoasa tuturor!
@Odille- totuşi, sejurul la Cheia a fost plăcut. Faptul că şoseaua nu are trotuar şi nici lumini de noapte, că a plouat şi că popii au cântat fals în cele 10 minute în care am stat până să luăm lumină, nu au constituit un impediment major. Aerul tare de munte, vinetele delicioase, mâncarea foarte bună, ambianţa din bucătărie foarte agreabilă, m-au făcut să mai vreau.
Cel mai important lucru a fost că am petrecut împreună 22 de prieteni, cu râsete, glume, şpriţuri la discreţie. Am ciugulit de toate şi am dormit cât pentru un regiment.
@Odille- am văzut ultimul episod “Mad Men”. Dacă repararea unei chiuvete tulbură zânele, eu aş schimba garniturile în fiecare zi, dar sunt convins că rochiţele tulbură mai cu folos de ambele părţi.
Nefiind familiarizat cu sistemul de învăţământ american, nu sunt sigur ce era cu năluca aceea frumoasă care se pupa la film.
ODLM, ai dreptate, este minunat sa fii impreuna cu prieteni. Si daca si vinetele au fost fara consecinte neplacute, atunci va fi o amintire frumoasa. 🙂
Insa m-ai incurcat cu “naluca cea frumoasa..”. Imi amintesc alte scene cu pupici la film, dar nu pe cea din ultimul episod. 🙂
Desi nu suport violenta, faptul ca Lane i-a dat o lectie lui Peter, mi-a facut chiar placere. Aroganta lui Peter atinsese noi culmi. 🙂
@Odille- Năluca cea frumoasă este cea cu care se sfărşeşte episodul când Peter era într-o sală de cinema şi mai erau doi tineri care nu erau atenţi la film şi se sărutau. Ea era cea căreia încercase Peter să-i facă curte dar ea l-a pierdut pe Peter după ce a intrat în scenă Hanson (de-l porecleau fetele Handsome).
Apăi bine-ați revenit la matcă dară, să vă fie de bine Paștele și Cheia :). Ăăă…Paștele la Cheia 🙂 !
Frumoase adunările astea cu prieteni dragi și când ai parte și de distracție și de odihnă e perfect … Pe mine de obicei lumea mă găsea la bucătărie, deși nu-s nici studentă la drept și nici nu trăiesc numa cu tot ce nu mișcă 😀 !
oachi´s last blog post ..COPIII NE ÎNVAȚĂ
Dragilor, am sosit numai sa vad ce faceti.
Astazi am o zi tacuta (fapt care se intimpla destul de rar 🙂 si presarata cu un pic de auto-analiza.
O seara frumoasa!
@Odille- uite că facem numai bine. Oachi a ieşit puţin de la bucătărie speriată că cineva mişca pe acolo. Cristina moţăie pentru că a stat până târziu să sărbătorească. Tu pe cine auto-analizezi? Că eşti prea tăcută.
ODLM, Smiley este o dulceata!
Am avut o zi plina de tot, si rezultatul auto-analizei nu prea a fost pe placul meu. Nu-mi ascult Intuitia, desi stiu ca gresesc. Poate ma voi mai maturiza cu timpul.
Dragilor, astazi pe la ora 16.00, pe un canal local de televiziune aratau ca ar fi 24 de grade Celsius. Trebuie sa va spun ca dimineata au fost 4 grade si ca zilele trecute a batut vintul incit zburau tomberoanele ca niste mingi de football. Asa ca in 15 minute am fost in garaj.
Dupa citeva minute de condus masina, observ ca erau numai 17 grade afara.
Ajung in parc, cred ca erau vrep 14 grade si batea si un vintisor rece. Peste T-Shirt-ul mov mi-am pus un pulovar de lina mov deschis, apoi o jacheta groasa mov cu bleu si roz. Manusile le aveam in masina, singurul lucru lipsa era o lopata pt zapada. Nu am gasit lopata mov. 🙂
Am inceput plimbarea. Racoare rau!
Deodata a aparut soarele, s-a facut asa de cald incit am inceput sa ma dezbrac, incepind cu manusile. Nu de tot! 🙂
Robinii, de fericire, erau intr-o verva nebuna, zburau din pom in pom si cintau. Parca aveau o zi de sarbatoare.
A fost minunat, pomi plini de flori, flori de primavara peste tot! Am primit si inghetata! 🙂
Sa aveti o zi minunata!
@Odille- ce-ţi transmite Intuiţia? Aşteaptă să te maturizezi, până atunci hai să ne mai jucăm un peek!
@Odille- tomberoanele zburdă în Canada pentru că sunt mereu goale. La mine, doar Verdushka ce mai zburdă aşa.
Tu, toată garderoba cu mov o ţii cu tine în maşină? La câte grade scoţi tu mănuşile de tot? Oare despre ce fiinţe ştim noi că sunt atât de schimbătoare ca vremea?
Pentru cei ce n-au văzut măcăleandrii iată aici un link
ODLM, multumesc pt acel link. Parca ar fi fost filmat prin locurile pe unde ma plimb eu. 🙂
Ce stres pe bietii parinti cind vad cioculetele care-i asteapta cu papica! Dar si cind pleaca din cuib puii, cit de trist trebuie sa fie pt parinti!
ODLM, eu nu sunt schimbatoare, sunt numai precauta, imi este teama.
Vremea in Canada se schimba dupa soare si vint, de la o clipa la alta, si pt acest motiv cind plec din casa iau cu mine o sacosa cu haine. (Manusile stau in masina tot anul.)
Nu stiu daca mi-as dori sa avem cu totii cite o sacosa cu remedii pt orice: suparare, dezamagire, dor, tristete. O picatura si fericirea sa se restabileasca! 🙂 Ma mai gindesc! 🙂
ODLM, ma intreb cum este viata cind nu esti sentimental? Am un amic pe care-l cunosc de cind eram copil si el nu intelege cum si de ce imi este dor de Romania. El vine in Romania pt perioade indelungate, dar pt business.
Ii povestesc ca sunt locuri in Bucuresti pe care sufletul meu le imbratiseaza cu enorm de mult drag si nu ar mai vrea sa se desparta de ele. Ma uit la el si vad ca nu ma intelege deloc. Dar de loc!
Ma intreb care dintre noi doi este mai fericit, el care nu traieste acest gen de sentimente, sau eu, care parca as fi fost creata numai din sentimente?
Intr-un fel, el nestiind cum ar fi sa ai aceste sentimente, cred ca este mai fericit, mult mai linistit. Pe de alta parte, eu cunoscind aceste sentimente nu cred ca as vrea sa fi trait fara sa le am.
Complicat rau! 🙂
@Odille- O sacoşă cu remedii şi cu picături? Uneori îţi trebuie ani întregi de uitare şi o damigeană cu pâlnie şi tot nu ţi-e deajuns. Nu vreau să mă mai gândesc.
@Odille- remediul este să ai şi tu un business în România. Să vezi cum îţi trece…
În agricultură, spre exemplu. Sunt atâţia boi în ţara asta, gata crescuţi. Glumesc desigur, am şi eu nostalgii după locuri din Bucureşti. De exemplu, îmi place mult parcul de lângă Antipa.
ODLM, de multe ori marile tristeti vin dupa clipe de mare fericire. Ma intrebam daca as vrea sa nu fi trait nici fericirea si ca urmare nici tristetile si raspunsul meu a fost “Nu”. Uneori soarta vrea sa vina intr-un package.
Si eu am nostalgii si coincidenta face ca acel parc sa fie printre locurile foarte dragi.
Gradina Icoanei o asociez cu o iesire dintr-un labirint al cautarii, ca apoi sa nimeresc intr-o ingrozitoare furtuna.
O floare, insa, indulceste un pic orice tristete. 🙂
Cred ca va trebui sa intru intr-o recretie. Aceasta auto-analiza nu este prea roz. Are cam multe nuante de indigo. 🙂
Satui de atita vreme urita, cu oscilatii mari de temperatura si cu vint, ieri am cumparat un nou cooler (albastru, desigur). Am si planificat ce voi depozita in el, snitzele de pui, prajituri si apa.
Desi ne promisesem ca nu vom mai face excursii lungi cu masina, ne-am razgindit.
Daca vara nu vine, ne vom duce noi la ea.
Cred ca m-as bucura sa vad pina si broaste tzestoare uriase, numai sa fie cald.
Intr-o vacanta la Palm Beach, Florida, nu am putut intra in apa din dreptul hotelului, pt ca in apa se vedeau niste broaste tzestoase asa de mari incit eu nu as fi putut sa cuprind in brate o broasca. Ni s-a spus ca ataca, in sensul ca musca, se pare ca nu sunt prea prietenoase. 🙂
Pe plaja erau placute acolo unde unele dintre ele depusesera oua.
Nimeni nu le deranja. (M-am gindit la Romania si daca la fel ar fi fost respectate.)
Good News! 🙂
ODLM, daca iti era dor de Betty, a aparut o reclama la TV pt “Mad Men” si reclama spunea: “BETTY IS BACK!”
Betty etala doua rochite superbe.
🙂
@Odille- am văzut filmul “Seeking Justice” cu ea şi mi-a plăcut acolo foarte mult. Dacă am mai spus-o, sunt două alternative: ori mi-a plăcut în mod deosebit şi ţin să accentuez asta, ori m-am ramolit şi nu ţin să accentuez asta.
ODLM, acest capsor visind asa de frumos in leganatul hamacului, m-a convins! Voi incerca sa vad si eu acest film. 🙂
Dar nu voi spune ce a declarat Betty in secunda din reclama! 🙂
(Eu deja stiam! Intuitia! 🙂 )
Dragilor, Buna Dimineata!
ODLM, nu ma mir ca ne lasi pe aici singurele pt ca m-am uitat pe Internet si in Bucuresti sunt plus 25 de grade, mai cald decit la Nicosia. 🙂
Probabil ca esti in hamac cu un suc de portocale pe masuta si o dulceata de cirese amare.
La noi ploua si sunt 3 grade. In micile ferestre libere, incerc sa citesc in paralel trei carti. Sunt intr-o serioasa competitie cu timpul. 🙂
O zi frumoasa!
Astăzi am avut o zi plină de treburi. N-am apucat să intru să văd ce mai faceţi. Treburile de început de primăvară nu suferă amânare, dacă vreau să arate curtea ca locuită. Vă doresc o zi frumoasă azi, luni, dar şi toată săptămâna.
Bine v-am regasit. Sa speram ca intru si eu in ” normal” si nu mai lipsesc (ne)motivat.
Se anunta zapada si e foarte frig afara… mi-e cam mila de toti pomii infloriti.
VA urez o saptamana buna… si sa aniversati frumos pe toti cei cu nme de Gheorghe, George, Georgeta , Geta, Gigi…
Cristina, stiu ca ai avut o saptamina foarte dificila. Bine ai revenit si zile frumoase de acum inainte!
Am primit un mesaj de la prieteni din Romania cu liliac inflorit si lacramioare. Offf… m-am saturat de frig!
Dostoevsky a spus “The best way to keep a prisoner from escaping is to make sure he never knows he’s in prison”.
Cred ca multi dintre noi suntem prizonierii obiceiurilor, ai confortului, sau prizonierii fricii. De multe ori ne dam seama prea tirziu.
CristinaC- eu am intrat în anormal. Pe lângă munca de birou mai am şi munca de primăvară: vopsit, răcorit viţa şi rugii de mure, tuns gazonul, ehei…
La noi: soare, liliac, narcise, lalele, Verdushka.
@Odille- orice om simte când este prizonier, cu excepţia celor în cămaşă de forţă. Aici, Dostoevski nu are dreptate.
ODLM, aici nu prea suntem de acord. 🙂 De multe ori nu avem idee ca suntem prizonieri. Putem sa fim prizonierii unor idei si sa nu fim constienti de acest lucru.
Unde este Mihaela sa ne explice cum stau lucrurile? Eu stiu acest lucru din practica.
ODLM, ai vazut noul episod “Mad Men”? Nu voi comenta deloc ca sa va las intreaga placere.
ODLM, faptul ca s-a reintors un fel de toamna-iarna, iar in unele parti din Canada, iarna plina, cred ca ne face sa ne simtim ca niste mere, sau gutui prafuite, uitate pe sifonier de anul trecut, asteptind sa reinviem. 🙂
Un piculet cam pleostita!
Dar si cind va veni primavara-vara in vizita o voi primi cu tot sufletul, imi voi pune cicori si maci in par si voi dansa in gradina la lumina lunii. 🙂
@Odille- sentimentul care te face prizonierul unor percepţii uneori false este iubirea. Aruncatul prosopului ud pe pat este procesul lent de portabilitate al iubirii în toleranţă. Dacă eşti mobilat cerebral poţi evada din orice idee fixă chiar dacă se rupe cu tot cu bucăţică. Lotusull se luptă acum cu ideea reînceperii postărilor pe blog şi dacă toţi vor deveni pisălogi ca mine, ia să vezi cum se pliază voinţei colective!
@Odille- încă nu am apucat să văd ep.6 din “Mad Men”.
@Odille- la ora când transmit, sunt 20 grade în cartier la mine, dar se anunţă tunete şi fulgere deşi constat că Ilinca-i liniştită.
