May 29, 2012 Posted by omuldelamunte on May 29, 2012 in New Posts | 0 comments

Savarina

Am plecat la munte. Cu trenul. Rucsacurile erau mari şi grele. Din ele ţâşneau beţele telescopice de cort. În compartiment am nimerit pe lângă un ţăran, şi o profesoară de română. M-am opintit din greu să urc rucsacurile sus în plasă. Profesoara, după ce s-a recomandat ca fiind D-na Portase, profesoară de limba şi literatura română, m-a rugat într-o română impecabilă să “am grijă şi să amarez temeinic rucsacurile pentru că ar exista potenţialul pericol ca la o înfrânare nedorită de nimeni, aici incluzând-l atât pe mecanic cât şi pe ajutorul său, să avem surpriza ca mai-sus amintitele rucsacuri să se prăvale în capul conlocuitorilor acestui mizerabil compartiment”. S-a uitat în jur ca să constate impactul spuselor sale: eu amaram rucsacurile în plasă, în poziţia în picioare, cu faţa cam în dreptul dânşii ( dânsei, poftim!) şi-i luam soarele; Visătoarea Mia era în poziţia şezut la fereastră şi se uita absorbită la casele satelor româneşti şi-şi imagina obârşiile acestui popor; ţăranul umbla la desaga cu merinde, iar ceapa spartă de cotieră mirosea a “L’oignon du toujours”; o ponderală citea “Femeia”  (făptură pe care n-am reuşit în viaţa mea s-o desluşesc atunci când gândeşte despre mine) şi mustăcea ne-epilată de săptâmăna trecută rău.

– Doamna profesoară Portase, v-aş rămâne profund îndatorat dacă mi-aţi explica de ce este corect “ţăranul s-a văzut cu toţi sacii în căruţă”?

Şi tot eu am continuat:

– Domnule ţăran, dumneavoastră ce înţelegeţi prin” ţăranul s-a văzut cu toate sacurile în căruţă”?

– Apăi domnişorule, nu ştiu ce-o încărcat ţăranul dumitale, dară noi aburcăm toţi sacii în căruţă când plecăm la moară. Ce spui mata acolo nu puşcă cu ce am io în minte.

S-a făcut repede de coborât la Sinaia, pentru că altfel poate că aş fi cerut explicaţii şi de ce “furtun/furtunuri” şi nu “furtune”, de ce “aragaz/aragazuri” şi nu “aragaze”, de ce “fier/fiare” şi nu “fiaruri”? De ce la plural poţi călca pe “fiare” şi la singular poţi călca ori pe “fier”, ori pe “fiară”. Şi de ce ” Muzeul Căilor Ferate” şi nu “Muzeul Cailor Feraţi”?

Ploua de sălta cămaşa de pe mine. Am instalat cortul nostru ca o savarină. Eu eram blatul, ploaia siropul, iar Mia era frişca. A ieşit foarte însiropat blatul şi foarte dulce era frişca. În cort era mai multă apă decât afară. Lingurile pluteau, nu şi cuţitele. Am adormit lozbiţe în sunete de trăsnet. Cât a plouat, trei zile, n-am ieşit afară. Omul este născut să socializeze, ori noi nu socializam decât cu ţânţarii. Am strâns cortul mustuind de apă şi l-am băgat în rucsacuri, care, spre norocul nostru, aveau scurgerea foarte bună. Eu am luat suporţii (suporturile, Doamna Portase) de aluminiu, foaia de cort şi sacii de dormit, iar pe Mia am rugat-o să-mi atârne lingurile de gât. Mergeam amândoi clătinaţi după trei zile de biscuiţi muiaţi şi apă de ploaie din gamelă. Am luat trenul spre Năvodari.

Am instalat cortul într-un camping special neamenajat, lângă o doamnă gospodină, singură, intrată într-a doua tinereţe, înţelegătoare, caut bărbat pe măsură. Cel puţin 50 de priviri, împărţit la 2, deci cam 25 de persone, se uitau la montarea cortului. Eram în outfit de munte, cu bocanci, cu şosete de lână trei sferturi şi un sfert până la genunchi, pantaloni scurţi cu bretele şi paspoal pe margini şi pălăriuţă verde cu o pană de porumbel căzută de la vreo chelfănelală între bărbătuşi.

Am cumpărat nişte legume şi fructe de la chioşcul din incintă. Am lăsat-o pe Mia să facă o veşnică salată. Mă culcam flămând, mă sculam flămând. Ca la 1907. M-am dus apoi să cumpăr două costume de baie: unul masculin şi unul feminin. M-a întrebat vânzătoarea, nu pot să spun că nu:

– Doriţi factură pe persoană fizică sau juridică?

-Pe persoană istorică, i-am răspuns, şi mi-am ridicat un peek pălăriuţa de pe ochi. M-a recunoscut ca fiind Voievodul Ţinutului de Jos.

Miei i-au plăcut ambele piese, atât cea de jos cât şi cea de sus.

Ea se trezea în fiecare dimineaţă pe la 4-5 ca să admire răsăritul soarelui. Chiar la ieşirea din savarină, se posta un ceh care se scula mereu când ieşea Mia. Nu scotea o vorbă. Reacţiona la numele de Prostak. Se uita pierdut după ea. Păr lung, frumos, braţe şi glezne fine, talie mlădioasă, mers… Nu mai continui că poate citeşte. Vorbesc de Mia acum.

Gospodina mi-a atras atenţia, altfel eu n-aş fi observat. Pentru mine, răsăritul era ca apusul, numai că se producea în partea ailaltă:

– Tinere domn, nu că ar fi treaba mea, dar cehul ăsta doarme toată ziua şi se pune de cu zori în faţa cortului dv. şi o aşteaptă pe frumoasa domnişorică să iasă la răsărit de soare. Este o faptă abdominabilă ce se întâmplă  chiar aici pe nisip. Cum ar fi ca şi eu să mă pun gospodăreşte aicea în faţă şi să urmăresc frumosul dumitale trup cum iese la apus?

– Doamna gospodină, frumosul meu trup nu iese la apus, iese la spălat. Seara mă duc la duş şi nici nu suport strigoii care se postează aici în fund sau gospodăreşte. Vă mulţumesc pentru avertizare. Şi am închis…

Am plecat să mă rad. Mâinile îmi tremurau ceheşte. “Auzi, deci şi cehilor le plac femeile”. Nu vorbesc cu voi. Vorbesc cu sinea mea. Mi-am făcut câteva brazde pe faţă. Mi-am adus aminte de pe vremea când aveam 3 ani. Am dat peste aparatul de ras al tatii şi l-am încercat. Probabil că lipsa oglinzii m-a făcut să-mi crestez toată faţa. Când m-a văzut mama, era deja târziu. Dădusem jos toată barba. S-a luat cu mâinile de ambele feţe: mai întâi de a mea şi apoi de a ei. M-a învăţat să-i spun tatii că m-a zgâriat pisica. Aşa am şi făcut:

– Tati, să ştii că nu eu m-am berberit. Pisica m-a berberit…

N-am păţit nimic. M-a pupat şi m-au usturat nu atât crestăturile cât faptul că l-am supărat pe tata, dar asta după ani, după ce-mi dezvoltasem deja conştiinţa. În ziua de azi, o mai încasez când mă joc cu pisica.

A doua zi, în zori, m-am trezit înaintea Miei, mi-am pus ambele piese ale costumului ei de baie, m-am dat cu nişte ruj şi pudră şi am ieşit glonţ la Prostak. Proaspăt ras şi crestat pe faţă mi-am lipit buzele cu gloss pe ambii obraji ai lui Prostak.

De atunci, nu l-am mai văzut. ” Aha, deci cehilor nu le plac crestaţii”