Aug 20, 2012
Giumbuşluc cadân.
Du-mă la iubita-n zbor,
Pune-n Vamă al meu dor.
Primul flit care s-a inventat a fost pentru bărbaţi. Eva a fost singura femeie care n-a avut predecesoare şi n-a ştiut a-l folosi, cu toate că Adam, în perseverenţa lui măgărească, ar fi meritat câteva, după ce Eva se plictisise de atâta Paradis. Matriarhatul, care încă dăinuie în ciuda aparenţelor, îl foloseşte cu obstinaţie tocmai când ţi-e lumea dragă de tot, chiar prea dragă ca să nu dai înapoi fără dureri de coloană. Dacă stilul smuls nu dă roade, atunci îţi aplică o scânceală susurată ca o trompeţică a unui ardei pus la copt. Apare imediat efectul de seară şi-ţi garantez că te înmoaie o astfel de abordare. Nu dă greş la oameni inteligenţi şi cu un acut simţ al responsabilităţii faţă de sexul opus nouă dintotdeauna. La mine n-a dat…
Eram puştan de vreo 30 de ani săriţi când am întâlnit-o pe Marina. Mă rătăcisem de grup într-o pădure deasă de munte. În tot desişul ăla găsisem o floare gri cu desene violet şi fucsia. Era eşarfa Marinei. Ea era mai încolo, aşezată pe o buturugă şi încerca să determine Nordul ca să poată s-o ia spre Sud. Stătea cu obrajii în pumni şi se uita la mine de parcă eu ar fi trebuit să fiu Sudul. Nu eram! Eram Răsăritul de după un copac cu eşarfa în mână. N-o interesa eşarfa. Era descumpănită doar şi purta un licăr în priviri. Singurul punct cardinal nemenţionat era Apusul şi i-am trezit interesul spunându-i că toţi, dar absolut toţi, fără excepţie, ne îndreptăm într-acolo. Nu găseam licheni aşa că s-a uitat la muşchii mei şi am stabilit în acest mod Nordul. Eu m-am uitat la gleznele ei şi am stabilit un nou point of interest. Erau tare finuţe, aveam mult de mers şi a dat ascultare logicii mele cum că ar trebui să-mi dea mâna ca să putem înfrunta împreună hârtoapele vieţii de pădure.
Marina era atât de frumoasă încât, atunci când se strâmba, arăta normal. Mă urmărea cu atenţie cum îi spuneam povestea Scumpiţei Roşii adaptată la mediul de pădure aproape virgină. Ca vecina mea de la patru. Ca să nu încapă îndoială, i-am precizat dintru’nceput că eu sunt povestitorul, n-am nicio gară cu lupul şi că la căsuţă o aşteaptă un unchi dinspre bunică. Mă aşteptam să-i fi sădit o frică-două şi să-şi caute adăpost cu capul pe pieptul meu. Abia peste un an a cuprins-o această frică, chiar dacă s-au ivit mai multe prileje cu lupul cel rău şi stirpea lui de neciopliţi. În fond, dacă strigi de prea multe ori “lupu'” nu te mai crede nici ciobanul care a inventat povestea, darămite o fată educată în procurement de giumbuşlucuri la fiecare pas.
Am ajuns la cabana ei mai pe înserat. A încercat de câteva ori să-şi retragă mâna din mâna mea, care era prea ocupată cu mâna ei, pe motiv că dacă ne vede lupul. Nu ne vedea. Că dacă ne vede pădurarul. N-a ţinut. Că dacă ne vede vreun ursuleţ Panda. A ţinut. Şi-a dat însă seama că eram un sprijin necesar şi a revenit în căuşul palmei mele. Prezentam securitate. N-aveam legitimaţie, dar înainte de marea vânzolelaă toţi eram suspecţi, aşa că a mers pe mâna mea. Din fericire pentru ea, eu stăteam la altă cabană. Când a văzut-o, cabanierul s-a pleznit peste frunte şi i-a mărturisit: ” Don’şoară, bine c-aţi apărut, că eram gata-gata să anunţ Salvamontajul. Ce-i cu domnu’? Nu mai avem locuri, îmi pare rău. V-aş culca la staul, dar noaptea mai tabară lupii şi n-am ghioage destule la cât sunt de flămânzi” .
L-am rugat să se îndepărteze un peek şi să ne lase singuri, mai ales că nu-l puteam înghiţi pentru că îmi dăduse de înţeles că aş fi măgarul turmei. Eram, dar nu era el cel care să-mi atragă subtil atenţia. Mi-a cerut numărul de telefon. Marina. Nu i l-am dat pentru că deja îl pusesem în eşarfă. Atunci, mi l-a dat ea pe al ei. I-am spus noapte bună fără nici măcar gestul de a o săruta pe obraji. Sau pe buze, ca-n codru. Primul gând a fost să mă îndrept spre staul, dar nu aveam perna mea mare de care nu mă desprind în nicio excursie şi nici duşul meu cu hidromasaj de care totuşi mă desprind. Să nu-mi spuneţi gluma aia cu furtunul prea scurt, ca oltenii care n-au trimis căţaua pe Lună că n-ajungea lanţul. E fumată!
Aveam lanternă şi un număr de telefon râvnit de orice bărbat. Pe clar de lună şi susur de izvoare am ajuns şi eu la locul meu. Cabanierul meu, când m-a văzut, s-a pocnit şi ăsta cu palma peste frunte şi mi-a şoptit complice: ” credeam c-ai găsit şi mata o mioară şi înnoptezi acolo cu ea”. Ce aveţi măi cabanierilor, de toţi mă vedeţi măgar între oi? Oi, oi, se eu te pego.
Nici n-am ajuns bine acasă şi am şi luat telefonul la format. Marina locuia într-un orăşel micuţ, cu o comunitate de oameni foarte săritori. Săreau unul la altul ori de câte ori era nevoie. Nu era acasă, dar lăsase vorbă mamei ei că dacă cumva sun, să mă ţină de vorbă până apare ea. Oraşul era aşa de municipiu micuţ că ori de unde se afla, făcea 5 minute pe jos luând pâine şi dând bună dimineaţa la toţi locuitorii. Mi-a admis vizita. Am luat maşina şi am trecut cu rătăcirea mea prin Sibiu, oraş înfrăţit cu salamul. Greşisem major drumul. Cum am intrat în municipiu, m-a întâmpinat o cafeteria de fiţe largi. Grinzile erau din nişte lănteţi groşi şi…
Va urma
Dragii mei, ODLM, Oachi si Lotusull, as vrea sa va spun ca va simt lipsa. Inteleg ca va jucati voiosi, dar prin alte pajisti, nu cu noi. 🙂
In cazul lui ODLM pierderea a fost cea mai drastica pt ca a disparut cu Casuta Anei, cu mere, cu tot! 🙂
In casuta Lotusullui au ramas nuferii in floare, dar pe un lac fara urmele lasate de ginduri frumoase si intelepte. Sunt sigura, insa ca pe unde trece lasa petale delicate de nuferi, incarcate cu vorbe bune.
Blogul lui Oachi suna mai incurajator pt ca inca sustine: “Copiii vor sa-nvete. Hai sa-i ajutam!”
Dragii mei, stiu ca realitatea este plina de evenimente importante, ca fiecare isi urmeaza calea lui in viata, dar am vrut numai sa va spun ca v-am dus dorul.
ODLM, este o revenire, sau numai o iluzie? Desi, “o scânceală susurată ca o trompeţică a unui ardei pus la copt, “faţă de sexul opus nouă dintotdeauna”, ” povestea Scumpiţei Roşii “, sunt dragalasenii pt care cred ca detii patent, asa ca sper ca este realitate. 🙂
Odille draga, eu sunt prin zona. Uneori mai vorbareata, alteori mai tacuta, dar sunt 🙂
Lotusica, mi-ai facut o surpriza placuta. Ce bine ca esti pe aici!
🙂
Cristina, vacanta frumoasa! Dupa cum vezi, ne stringem din nou la povesti frumoase si cu umor. 🙂
Of, fetele mele, am reuşit şi eu să scot capul din treburile care mă copleşiseră şi hopa, deodată atâtea comentarii cărora le dusesem lipsa şi dorul.
Nu este o iluzie şi sper să pot continua în ciuda unui neavenit care m-a gratulat cu comentarii neruşinate.
Deşi intru iar în treburile obişnuite casei şi grădinii, cele grele şi timpofage s-au cam terminat şi am reuşit să realizez ceea ce-mi propusesem.
Vă aştept negreşit pentru că poveştile mele n-ar avea substanţă fără voi.
ODLM, referitor la comentariile primite de tine de la un Anonim, de fiecare data cind asist la rautatea oamenilor ma gindesc cit de nefericiti trebuie sa fie daca vor ca si cei din jur sa se simta si ei mizerabil.
Un exemplu ar fi “Smart Woman”. Acolo vin oameni care scriu cite o poveste pt cititori. In loc sa le fim recunoscatori ca au facut acest efort, unii cititori sar sa-i distruga. De ce? Pentru ca “Misery loves company!”
Stiu ca si un singur cuvint spus cu rautate ne afecteaza, dar in acest caz trebuie sa invatam sa-l ignoram.
“Scumpita Rosie” suna mult mai bine decit “Scufita Rosie”. 🙂
Nu pot sa-mi imaginez cum au putut sa fie scrise asa niste povesti de groaza, pt copii? De la “Hansel and Gretel”, cred ca mi se trage teama ca as putea sa ma pierd. Si mai ciudat este faptul ca noi am citit aceste povesti copiilor nostri si ne asteptam sa le si placa.
Nici acum nu voi uita scena din Hansel and Gretel in care vrajitoarea pregatea un cazan in care urma sa-i gateasca pe copii, sau scena din “Alba ca Zapada” in care mama vitrega i-a cerut padurarului sa-i aduca inima fetitei, ca dovada ca i-a indeplinit porunca. Ce oroare!
S-ar putea ca politicienii romini sa fi citit prea multe povesti de acest fel.
De la filmul “Pinocchio” a trebuit sa plecam din sala pt ca fetita noastra incepuse sa plinga, iar povestea Albei ca Zapada nu i-am citit-o pina la sfirsit. I-am citit in schimb, carti pt copii scrise de autori canadieni, americani si englezi, carti foarte dragute, si fara scene de groaza. Invatasem si eu impreuna cu ea o sumedenie de poezioare si cintecele, care de care mai dragute, vesele si cu tilc.
O seara frumoasa!
@Odille- mulţumesc pentru încurajări. Chiar este o frustrare în comportamentul deviant al unor astfel de specimene. Dacă nu-ţi place o emisiune nu sparge frăţiorul meu negru, televizorul. Schimbi canalul, te duci pe alt blog cu conotaţii sexuale explicite, dar nu arunci cu chiftele de noroi şi te aştepţi să mai fii şi aclamat pentru asta.
Pe lângă acţiunile extrem de crude ( vrăjitoarea îi hrănea zilnic pe Hansel şi Gretel şi îi cerceta dacă s-au îngrăşat suficient pentru un stufat prin faptul că le cerea să scoată câte un deget printre gratiile cuştii şi-i pipăia indecent pe amândoi; Făt Frumos arunca oglinda şi în urma sa se făcea un lac mare pe care-l sorbea Muma-Pădurii ca pe vreme de secetă; arunca o perie şi-n urma sa creştea o pădure deasă ( câte perii n-am aruncat eu şi nu mi s-a îndesit deloc părul, ba din contră!) numele personajelor implică teroare: Zmeul Zmeilor, Muma Pădurii, Fata Moşului şi Fata Babei ca să nu mai spun de nume absolut improprii ca Făt-Frumos fiul Iepei sau Harap Alb care la origine, harap înseamnă personaj al unei populaţii cu pielea negroidă, africană, iar eu, singurul harap alb despre care am auzit a fost Michael Jackson, fie-i ţărâna uşoară!
Seri frumoase!
ODLM, nu este ciudat ca ne amintim asa de bine detaliile despre “fezandarea” lui Hansel?
Este o dovada in plus a impactului puternic al acestor scene de groaza, asupra noastra. Ciudat este ca toti copiii acceptau, bietii de ei, acest tratament cu Feti Frumosi din Lacrima, Capra cu Trei Iezi, Muma-Padurii, etc. 🙂
Am mai vorbit despre acest subiect, dar nu glumesc cind spun ca mie mi-a intrat frica asta in suflet asa de rau incit nu pot sa scap de ea.
Imi este frica de intuneric, daca vad o pisica neagra, o zbughesc ca vintul ca sa nu-mi treaca pisica prin fata (La sport, in facultate, eram penultima la alergari si luam nota mica. Cred ca daca ar fi aparut o pisica neagra, luam 10. 🙂 ), nu trec pe sub o scara, si daca uit ceva si ma intorc acasa, trebuie sa ma uit intr-o oglinda ca sa nu-mi mearga rau, niciodata nu dau cuiva un ac in mina, sau o foarfeca, daca rastorn o solnita, din greseala, arunc un pic de sare peste umarul drep si sting, etc.
Vreau sa multumesc pe aceasta cale, pt toate aceste superstitii, babysitter-elor mele, care aveau o cultura “folk” foarte bogata.
🙂
Desi la 10,000 Km distanta de Romania, ma afecteaza foarte mult ceea ce se intimpla. M-am refugiat in biografia lui George Washington (1732-1799), sperind ca acolo voi gasi mai multa liniste. Sunt abia la inceput, cind englezii se bat cu francezii, iar indienii sunt cind de partea englezilor, cind ii tradeaza si sunt de partea francezilor. De orice parte ar fi, cind prin pe un dusman care le fusese prieten cu citeva ore in urma, il scalpeaza cu dichis, si-i fac fel de fel de alte figuri, cum numai ei stiu si pot. Actiunea se cam apropie de ce se petrece in Romania. 🙂
ODLM, voi face un comentariu care nu are caracter politic, este numai despre caracter.
Voi da un singur exemplu despre felul in care sunt judecati oamenii pe acest continent. Cu ani in urma o jurnalista, Connie Chung, era la virful carierei ei. Cred ca a ajutat-o si faptul ca era casatorita cu Maury Povich.
La un moment dat i-a luat un interviu mamei lui Newt Gingrich, Newt fiind in campanie pt a deveni presedintele Americii. Connie, la un moment dat, a intrebat-o pe mama lui ce parere are fiul ei despre Hillary Clinton, asigurind-o ca era numai intre ele doua. Aceasta i-a spus cu sinceritate si Dna Connie a publicat ceea ce a spus aceasta doamna.
A fost o explozie in Lumea Stirilor, toata lumea a fost oripilata de ceea ce a facut Connie. Din acel moment Connie, cu toate relatiile ei, a disparut complet. Si daca s-ar fi mutat pe o alta planeta tot am mai fi avut o stire despre ei. Este ca inexistenta.
Ce vreau sa spun este ca aici, un cuvint dat, trebuie respectat, iar o incalcare este foarte aspru pedepsita. Acel om devine invizibil.
http://en.wikipedia.org/wiki/Connie_Chung
@Odille- şi noi suntem abia la început când românii se bat cu românii şi toţi sunt împotriva noastră şi fac experimente de privaţiuni şi îndatorărări excesive. Ieşim şi noi scalpaţi cu dichis de FMI.
@Odille- off the record, îţi spun numai ţie: Matrozul este un necioplit şi nu merită cea mai înaltă funcţie în stat şi să ne reprezinte pe noi ca naţie. Sper să nu publici asta. 🙂
ODLM, crede-ma ca nu mai pot citi articole din ziarele rominesti, ma uit la titluri si ma ingozesc.
As propune o terapie cu esente de flori, “Bach Flower Therapy”. 🙂 Am auzit ca este foarte placuta si eficienta. Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa avem un flaconas, doua, zece. 🙂
Noapte Buna!
Dragilor, Buna Dimineata!
Citeva ginduri de dimineata si o voi zbughi-o cu veselie, la lucru. 🙂
– Cred ca rominii nu iau democratia in serios, ei inca mai cred ca este un joc. Insa este o vorba ca in viata trebuie sa prinzi trenul cind se opreste in gara, pt ca s-ar putea sa nu se mai opreasca vreodata. Noi am asteptat democratia, parintii nostri au asteptat-o si bunicii. Acum era timpul cind trenul s-a oprit si in gara noastra.
Incalcarea legilor inseamna pierderea libertatii. Nu exista o lege mica si o lege mare, orice lege trebuie respectata.
– The Americans “have bigger fish to fry” than to cuddle and babysit Romania. Economia nu merge, sunt datori Chinei, au pe lista un eventual razboi cu Siria, si chiar cu Iran. Daca rominii nu vor democratie, atunci americanii isi vor lua jucariile si vor pleca. La Yalta au renuntat in favoarea rusilor la jumatate de Europa, numai pt a avea Grecia, care avea acces la Mediterana, si asta pt ca nu vroiau ca rusii sa aiba acces.
Daca rominii nu vor acest lucru, atunci li se va indeplini dorinta.
O zi minunata si ginduri intelepte si bune! 🙂
ODLM, calutzul din poza este o frumusete, platinat natural. 🙂
@Odille- da, căluţul din poză tresă fie o căluţă, că prea-i frumoasă. Şi acum mă duc la nani, că mi-o fi de azi dimineaţă.
ODLM, weekend minunat!
Aceeasi urare tuturor vizitatorilor.
Zimbete: 🙂 🙂 🙂
Dragilor, pe unde sunteti cu totii, ascunsi pe undeva la umbra?
Va las cu citeva cuvinte intelepte:
“Poveste, pilda chinezeasca – Un bol cu orez
Intr-o zi de vara, Huang merse la cimitirul satului, cu un buchet de bujori la mormantul sotiei sale. In timp ce aranja el acolo florile intr-un vas cu apa, ceva ii atrase atentia: un alt barbat aseza pe mormantul vecin un bol cu orez.
Huang s-a apropiat mirat si putin sarcastic l-a intrebat :
– Nu te supara omule, doar nu crezi ca defunctul tau chiar o sa manance orezul ?
– Ba da, a raspuns foarte calm cel intrebat, atunci cand al tau o sa miroase florile!
Morala: a respecta opiniile altora este una din cele mai mari virtuti pe care le poate avea o fiinta umana. Oamenii sunt diferiti, actioneaza diferit, gandesc diferit. Nu judecati…dar incercati sa intelegeti si daca nu puteti, atunci uitati….
Amintiti-va cele 5 reguli pentru a fi fericit:
Elibereaza inima de amaraciune.
Elibereaza mintea de griji.
Traieste simplu.
Daruieste mai mult.
Asteapta-te sa primesti mai putin.
Si nu uita, ca imbatranirea este obligatorie, pe cand grandoarea este o optiune!”
@Odille- mulţumim pentru cuvintele înţelepte şi că ai avut răbdarea să ne informezi şi pe noi. Opiniile oamenilor trebuie respectate, chiar dacă Matrozul mă calcă pe nervi. 🙂