Oct 5, 2012
Galushka
Trebuie să avizez cititorul că acest text va avea oarece incontinenţă la unele desfătări vizuale, olfactive, sonore, gustative, pipăitive. Turcia este un tărâm propice acestor simţuri, dar şi intuiţiei, specific numai unui anumit grup de fiinţe divine, sublime, graţioase, drăgălaşe, adorabile. Într-un cuvânt, celor care ne reconfigurează traseul şi ne abat de la o bere cu prietena. Pentru cei care au văzut Turcia de aproape s-ar putea ca unele experienţe să le fie familiare, eu scriu însă pentru cei care încă nu s-au hotărât unde să meargă la anul cu mine. Turcia este singurul loc de pe glob unde eşti tratat sultăneşte pentru că peşcheşul face parte din ritualul zilnic şi are locul lui pe raft în cutii improvizate sau speciale pe care stă scris mare, ca pentru pensionari: “TIP BOX”. La sultănimea lor se adaugă a ta, opţional, dacă te încumeţi să intri direct în gruparea de animatoare ucrainience. Sunt nesfârşite la picioare, iar careul de seară se ţine in corpore con busto rico în jurul bolurilor de salate. Creuzetele cu sosuri ale multor naţiuni: menuere, vinegretto, bechamel, zingara, rămâneau intacte. Serveau numai crudităţi ( noţiune inclusă în visul oricărui bărbat de când capătă C.I. şi până nu-i mai prelungeşte Poliţia permisul de conducător auto) cu o lingură mare, cu coadă lungă şi o furculiţă gigant, din plastic. Mai presărau şi nişte crutoane cu brânză telemea gata rasă şi cam asta era masa lor de toată ziua când dansau noaptea. De unde ştiu asta? Păi ştiu! Pentru că mă pocnea pofta de salate cu multe crudităţi prin jur tocmai când se dădea adunarea în careu. Unele chiar vorbeau. Mă întrebau în fiecare seară “skolko cias” şi nu ştiu de ce râdeau când le răspundeam “Tissot”. Singura care vorbea o engleză era Galushka Tudosievna Iureshenko.
Este cea mai răsărită din grup. Stă la bloc, dar are şi casă la ţară şi un mijlocel. M-am uitat la glezne. Le avea. Nu prea le avea cu dansul, deşi cu aşa urechi muzicale îi trebuia doar un mic iniţiativ, lucru de care eu dispun genetic şi cam prea în prisos. Am s-o învăţ într-o seară. Iau aipodul cu mine, căştile cu fir negru şi-i aşez una în ureche şi eu într-o ureche. Uitai să vă spun că s-a dovedit că Galushka lucra într-o mare corporaţie în patria noastră. Vorbea româneşte perfect, chiar căpătase un accent sudic adorabil. Mi-a lăsat numărul de telefon, dar fără prefix. Am văzut-o şi pe plajă într-un costum roşu cu buline albe. Îşi legase părul lung şi cârlionţat cu o bandană improvizată din cordonul alb al halatului de baie. Chipul ei vesel, mereu frumos, avea acum trasat un contur alb, o unghiuţă mai deschis decât pielea ei excesiv de albă. Atunci i-am zărit şi sufixul. Splendid!
Totuşi, în fiecare seară am fost foarte decent în comportament mai ales că eram cu prietenii mei însoţiţi de perechile lor de doamne. Îmi era ruşine de ei, de colegi, de părinţi, de profesorii mei. Acum, că mă întrebaţi de Ilinca, am să vă răspund. Ea seara nu mănâncă, eu vara nu dorm. Stă în cameră şi citeşte, de unde se vede că în ciuda erudiţiei pe care ţi-o instalează cărţile, nu poţi prevedea ce se întâmplă cu cincizecilasutălă tău când prinde drag de salată. Într-una din seri a venit după mine la masă. Eram ca de obicei la bolurile de salate. N-a mai fost nevoie. Mi-a făcut Ilinca o salată şi mi-a spus nişte crudităţi de m-am potolit pentru câteva ore. Deci, dragii mei, luaţi seama, cărţile ajută… Am ID-ul de Mess al Gălushkăi.
Mi-am setat telefonul mobil ca să mă avizeze pe Mess ori de câte ori primesc un mesaj, cu sunetul opţional “opener”. Acesta imită căderea unei monede pe marmura din baia cuiva. Eram în piaţă şi-mi îndesam într-o sacoşă nişte vinete, prune şi celery (praz de France). Deodată au început să curgă nişte mesaje pe care nu le puteam citi pentru că aveam mâinile ocupate. Mobilul scotea “opener” unul după altul. Precupeaţa a făcut ochii mari, a venit pe partea mea şi mi-a zis: “domnu’, vedeţi că vă cad banii din buzunar. O fi spart…” . I-am spus de “opener” şi atunci şi l-a downloadat şi ea chiar de acolo din piaţă. Vorbea pe Mess cu fiu-su de la Sorbona. M-am îndepărtat puţin şi atunci am citit că aveam 38 de mesaje de la Gălushka. Îmi reproşa că mi-a zărit maşina parcată pe o aleeee întunecoasă, pe marginea unui lac periculos, din care noaptea ies vârcolaci şi se strâmbă la oameni. Sunt agenţi de pază ai lacurilor, dar aşa este ea sperioasă şi cu frica în sâni, deşi pe plajă păreau complet lipsiţi de gravitaţie sau complexe. Am pus sacoşa în portbagaj şi i-am promis că n-o să mai fac.
Dimineaţa nu mâncam salată. Eram cuminte foc. Mâncam numai cârnăciori, omletă cu bacon şi ceapă, o supa zilei, ceva pan-cakes, câteva pahare de fresh, o cafea şi magiun de smochine îndesat într-o demi-baghetă. Asta îmi ajungea până seara, deşi nu săream prânzul. Ne aşezam mereu la aceeaşi masă şi, respectând tradiţia ocupanţilor ruşi, lângă noi se aşeza o pereche de rus cu rusoaică. Ea era foarte delicată, trăsături de clasă de castă, brunetă, păr scurt şi drept, adus în faţă de două arcuiri asimetrice. Partea mai scurtă era înspre noi, aşa că o puteam observa în voie. Îşi alegea foarte puţin din abundenţa de bucate aflate pe sub boluri de inox. Un cubuleţ de brânză de bivoliţă, ceva pătrunjel, o feliuţă de păine prăjită pe care dac-o puneai în zare se vedea Moskova şi ceai. Rupea din când în când şi-ntr-o engleză pe care o vorbesc ruşii din New York. Era foarte finuţă şi preţioasă, dar când vorbea ruseşte nu se potrivea deloc cu buzele ei superb arcuite. Rusul, gras, brutal în priviri, neras, făcea vizibil eforturi s-o înţeleagă. Ducea furculiţa, încărcată elegant cu cuţitul, perpendicular pe comisura buzelor, exact la 90 de grade geometrice. Probabil, apucată de pofte, am auzit-o într-o dimineaţă cum i-a spus “butter”. El a sărit ca un adevărat butler şi i-a adus o farfurioară cu unt. Pâinea prăjită se răcise şi untul stătea ca pe gheţar. Atent, butler s-a ridicat fulger şi s-a dus la toaster. Între timp, Preţioasa a lăsat totul şi s-a sculat plictisită. A luat un baston şi a început să meargă încet către ieşire. Atunci am văzut că avea un picior în ipsos. După umila mea părere cred că a încercat să-i dea un picior rusului, dar a nimerit partea lui de beton.
ODLM, daca vacanta a fost la fel de frumoasa ca postarea, atunci ma bucur mult pt tine.
In viitor, probabil ca medicii vor scrie retete care vor suna cam asa:
– Vacanta minunata de cel putin o saptamina, cu arome ucrainiano-orientale. In privinta meselor de seara vor fi consultate Ilincele. )
Eu am trecut si trec printr-o perioada ca un tornado. Am pornit pe multe poteci in cautarea acelui The Wizard of Oz, cu speranta de a gasi raspunsuri, am intilnit si pe The Wicked Witches of East si West, dar si pe The Good Which.
Cred ca raspunsul ar fi o minunata vacanta in Turcia. 🙂
Dragilor, O saptamina de vis!
Da Odille, vacanţa deşi scurtă a fost foarte frumoasă şi a lucrat conform reţetei. A fost o desfătare de crudităţi colorate, cu arome, parfum de stepă.
Cine-i The Good Which? Sau ce-i?
Drago, o săptămână ca un alizeu de primăvară.
ODLM, multumesc mult pt urare. Asa o saptamina frumoasa iti doresc si eu.
O colega de facultate a facut o pasiune pt Turcia, pt ceea ce se poate vizita, pt amabilitatea oamenilor si pt mincarea delicioasa. Nici macar o serioasa toxi-infectie alimentara nu i-a stirbit aceasta pasiune. 🙂
Citeodata cind ii telefonez, ea imi raspunde din Istanbul. Isi ia vacanta citeva zile si tzup la Istanbul.
Cind ne scrii povesti frumoase despre vacantele in Turcia, cred. Insa inca nu as avea curajul sa fac planuri pt concediu in Turcia. Si acest fapt se datoreaza faptului ca in scoala am fost programati sa-i vedem pe otomani ca fiind un pic neprietenosi, ei avind specalitati de taiat de cap si purtat capete in virf de batz, usoare torturi, si tot felul de alte delicatese. 🙂
In urma cu putin timp am intilnit o directoare de hotel care avea o fetita foarte reusita. Frumusica foc, foarte inteligenta si foarte dragalasa. Vorbind cu direactoarea am aflat ca ea fiind nascuta in Rac si din cauza super sensibilitatii suferind foarte mult in viata, si-a programat ca fetita sa nu se nasca in Rac, ci la sfirsit de Gemeni si inceput de Rac. In acest fel super-sensibilitatea este un pic estompata.
Eu sunt asa de sensibila incit imi este mie greu sa inteleg cit de mult pot sa sufar pt un fapt care ar parea banal, poate, altcuiva. Ca urmare, cind intilnesc oameni buni ii apreciez enorm, fie ca sunt “Glinde”, sau “Glindi”. 🙂 Am inceput sa inteleg ca si celor care ma cunosc le este greu sa ma inteleaga si ca urmare incerc sa explic ceea ce simt si gindesc. In acest fel nu-i pierd ca prieteni dragi.
ODLM,
Daca ne gindim ca aceste cruditati se pot vesteji rapid, sa ne gindim la bunatatile preparate in dulceturi delicioase si fine, la jeleurile din fructe de padure, la bombonelele cu afine si cranberries, la prajiturile cu visine, la afinata si visinata. 🙂
Odille- cu siguranţă că a plecat cu toxinfecţia alimentară din Bucureşti, sau a mâncat peşte din Istanbul de pe la tonetele de pe stradă.
S-a terminat cu otomanii neprietenoşi! S-au amestecat cu româncele bunuţe ca pâinea dospită şi frumoase ca un spic de grâu în soarele de vară şi s-au născut spahii calzi, primitori, un pic şmecheri până-ţi încasează peşcheşul. În vârf de băţ, a fost vestit Vlad Ţepeş pentru moda lansată. Sultanul purta iatagan bătut cu pietre preţioase mai mult ca să se fandosească cu bijuteria decât să-l sparie pe Stefan.
Odille- am prins crudităţile în pârg. Probabil că luaseră anti-oxidanţi.
Omule, bag de seama ca îți plac galushtele cu prune….turcesti!
Ai scris frumos, ca întotdeauna. La mine e 1 AM si eu cred ca am făcut reacție inversă la anestezicul dentistului….adică sunt extrem de treaza de apuc sa citesc si sa mai si scriu puțin.
Salutari nocturne tuturor!
Cristina C- găluştele sunt tocmai din Ucraina, dar n-am ajuns la miez.
Îţi urez somn adânc când vrei tu
ODLM, sa nu uitam ca Vlad Tepes si-a facut ucenicia la otomani, acolo a invatat” tainele” artei cruzimii. 🙂 Mai tirziu s-a perfectionat, si-a finisat metodele, trecind, conform Wikipedia la “jupuire, fiebere, ciopirtire” si multe alte finetzuri pe care nu le pot nici citi. 🙂 Dailycotcodac are o postare mai veche in acest sens.
Odille- da, până şi Vlad Tepeş mergea în Antalya la plajă şi all inclusive trasul în frigărui. Încă de pe atunci cadânele animau atmosfera şi nu m-ar mira să fi fost din Bucovina. Baiazid avea ochi ca şi mine, că doar nu erau de sticlă.
În ziua de azi sunt harnici şi primitori. Asta-i face frecventabili.
ODLM, mie inca imi este cam fricutza de ei! 🙂
Cristina, ai facut cumva anestezia aceea despre care am mai vorbit noi, in care pacientul crede ca este complet treaz, vorbeste, dar nu simte nimic? Cred ca am mai spus acest lucru, ca am intilnit oameni care refuzau aceasta anestezie de frica sa nu spuna cine stie ce secrete pt ca pacientul nu mai are niciun control.
Am insotit fiica unei prietene cind a fost anesteziata in acest fel si imediat dupa extractie a inceput sa povesteasca ce facea cind era micuta, cu lux de amanunte. Complet treaza, ridea si povestea tot felul de giumbuslucuri. Nu puteam sa o conving sa taca. Era foarte scumpa. 🙂
Odille- o singură turcoaică a încercat să mă omoare. Avea o siluetă mortală