Dec 24, 2012
Salutul tractorist
În seara asta n-am decât banane să-ţi dau, altfel rabzi de foame până prind mâine un leu. Din pensie…
-Marinică, mai am de cizelat la tine. Nu-mi eşti încă cu totul dedicat şi cred că ar fi bine să-ţi comanzi nişte cărţi de vizită cu ocupaţia mecanic auto. Despre un BMW de Constanţa nu se glumeşte în faţa unei sudiste ca mine.
– Adorabilo, asta a fost dură de tot. Îmi aminteşte de o experienţă trăită dureros fiziceşte şi care nu mă părăseşte. Am avut un coleg de facultate care avea un salut aproape terminal. Când întâlnea un prieten, în loc de bună ziua, îi servea un pumn în plexul solar şi apoi urmărea efectul care urca în durere, transformându-se treptat în aplecare. Din satul de unde venea el, din vârf de căpiţă, acesta era salutul tractorist, însoţit de rânjetul sarcastic al celui care îndoaie şi dezdoaie. Tractorist din tată în fiu, avea urme de glie în toate buzunarele şi-i mulţumeam în gând că nu salută şi cu cheia de 17. Cu mâinile lui crăpate rădea hreanul fără rushbattery (raşpilă – n.trad). Toţi colegii- slavă Domnnului, băieţi- sufereau din cauza asta. Venea la cursuri de cu zori, iar când se umplea amfiteatrul, trei bănci din jurul lui erau depopulate fără să-şi dădea seama de ce. Când l-am întâlnit peste ani pe stradă, am mutat mapa din mâna stângă şi mi-am aşezat-o ostentativ în dreptul vulnerabilului plex solar. O pulbere de gând m-a fulgerat instantaneu ca nu cumva să fi căpătat în timp gestul de a lovi necumpătat în alte locuri rămase neacoperite de mapa mult prea minusculă pentru un gest atât de mare ca arie de cuprindere. Am întins mâna şi când am văzut că şi el le-a întins pe amândouă a strângere , am lăsat mapa să cadă şi m-am descoperit total. Abia atunci am avut îndrăzneala să-l întreb de ce plexul solar era punctul lui predilect. Răspunsul m-a năucit: ” De când eram mic şi până am ajuns la facultate, am primit de atâtea ori la mine în sat salutul tractorist încât m-am gândit să mă răzbun pe orăşenii care nu ştiu ce înseamnă să stai cu plexul solar la soare atunci când te bagi să repari pe sub tractor”. Ne-am despărţit prieteneşte. Unu cu mapa, el cu sapa.
Preţ de câteva minute, Adorabila şi Marinică s-au uitat unul la altul fără a-şi spune prea multe. Privirea ei era rece ca o pijama adusă iarna de la aerisit. Ştia Marinică de ce se făcuse vinovat. Nu se povesteşte aşa de frumos despre un BMW de Constanţa. Tresă ai capul locuit de gărgăuni dacă nu găseşti că este mult mai duioasă o experienţă cu un Renault de Gorj, de exemplu. De Gorj, zic…
Un violonist de altă culoare decât a noastră a început o doină de jale care nu se potrivea de fel momentului. Pe la alte mese se plângea în pâlcuri, semn că inima le era afectată în Re major. Ne aflam în United Tastes of Romania cu tot ceea ce incumbă o tânguire neaoşă.
– Eram aseară la ora de ştiri. Un japonez crease un joc de lumini absolut fantastic pe faţada Gării din Tokyo. O crainică de-a noastră relata despre inginerul japonez care se dedicase acestui proiect tocmai pentru a aduce fericire în inimile conaţionalilor săi pe întreg anul 2013. Şi a conchis maeiestuos: “iată aşadar dragi telespectatori, că a reuşit!”. Întrebarea mea firească este cum şi-a dat ea seama că japonezii au fost fericiţi în anul 2013?
– Adorabilă făptură, presupun că ştii că există o ghicitoare cu nume de larvă care are puteri parainormale şi te poate ghida în hăţişul viitorului şi al perfectului simplu. Această artă se plăteşte cu fonduri doldora de coeziune ale emisiunii care te sponsorizează şi afli, din fragedă tinereţe, că s-a terminat papirusul pentru Calendarul Mayaş din cauza unei pene de curent de la fabrică şi că sfârşitul lumii se amână cu cinci miliarde şi două sutimi. La un nou calendar lucrează acum două popoare asimptotice: nişte piei roşii şi nişte piei de găină. Toată mascarada asta de acum a fost a fight of game (o bătaie de joc- n.trad) de natură a scutura neuronii din credulii de pretutindeni. Uniţi-vă între voi!
În timp ce povestea, Marinică tot încerca să elimine nişte chewing gum de pe pantaloni. În mod normal, acesta iese de pe blugi fără mare bătaie de cap: cu foarfeca, dar de pe costum, numai ţinând pantalonii în congelator, printre pulpe de pui, însă cu condiţia să nu-i îmbraci imediat pentru că rămâi aşa. Uitase de buna tradiţie a românului care face ca ciunga să crească din belşug pe sub tăblia meselor de restaurant.
-Tu spune Adorabilo că te ascult, chiar dacă îţi par preocupat să nu arăt ca un trotuar bucureştean plin de ciungă strivită. Povesteşte-mi de prietena ta cu care te-am văzut ieri.
– Există trei categorii de perechi de prietene:
A mare de tipar) ambele frumoase şi care râd mai mereu. Atrag atenţia pe loc şi supune privitorul la o dificilă probă de decernare a premiilor. Totul este ridicat la pătrat şi dacă alegi una, peste ani regreţi că n-ai ales-o pe cealaltă.
B mare de tipar) una frumoasă şi una urâtă. Contrastul o scoate pe una în evidenţă în detrimentul celeilalte şi va fi uşor să alegi tortul şi să laşi deoparte untura de peşte.
C mare de tipar) ambele urâte. Apar prin mall-uri la fel de des cum îţi crapă centrala termică în toiul iernii. Se machiază reciproc în parcare şi-şi fac complimente exact pe dos de cum gândesc.
Prietena mea este foarte frumoasă. Facem parte din clasa A mare de tipar. Marinică, tu ai prietenă?
– Nu am pentru că am convingerea că nu ne-am potrivi niciodată la gusturi. Uite, de exemplu mie îmi place foarte mult de tine, dar ei în niciun caz…
PS. Nu ştiu cum mi-a dispărut din postarea anterioară link-ul blogului de bentiţe pentru moţate şi papioane pentru băieţei. Vă reamintesc faptul că le consider un cadou foarte atrăgător şi decent. Înţeleg că este în perpetuă îmbogăţire cu noi modele şi culori. Felicitări celui care le crează cu atâta dăruire şi bun gust.
