Jan 13, 2013
Hourglass
Aşa păţeşti într-o relaţie fără suişuri. Sau prea multe…
Se uită la maşină. Adună paşii unul câte unul. Spre mine… Suma lor îmi dă apropierea de anaforul inocenţei cu care mă întreabă când am s-o însoţesc. “Unde?”, întreb. “Mereu”, îmi răspunde. I-am zădărnicit pornirea de a se ataşa de mine. Şi dacă nu o merit, dacă o dezamăgesc, dacă printr-o minune devin ataşabil prin simpla scurgere a timpului ?
Am îmbrăţişat-o prima oară în plină stradă. Trotuarul era îngustat de câţiva stâlpi sădiţi româneşte, chiar pe mijloc, de parcă din pepiniera de stâlpi, aceştia plecau cu instrucţiuni precise de a fi sădiţi acolo unde încurcă mai abitir. Am fost constrâns de strâmteţea locului să merg în spatele ei, deşi ea ar trebui să fie cea care îmi calcă pe urme. Pentru că am mai multă experienţă, pentru că ştiu volumul conului, pentru că o înţeleg.
Mi-am amintit cum mă nimerisem într-o vară în urma unei clepsidre unduitoare, pe tocuri şi poşetă verde. Calea de rulare era plină de maşini cu bumperele lipite. Din când în când, se claxona pe tonuri. Am crezut că starea de impacientare şi dorinţa de a-i trezi pe şoferii din faţă erau cele care dictau apăsarea. Când am văzut că numai bărbaţii claxonau, mi-am dat seama că am dat nas în nas cu spiritul latin, o franşiză pur bărbătească pe care o căpătasem, la rându-mi, încă din liceu. Aş fi claxonat şi eu clepsidra, dar mă nimerisem pieton pentru o lună. Cu o săptămână înainte, la o trecere de pietoni, un bărbat proaspăt franşizat a văzut o clepsidră pe trotuar, a frânat brusc şi a invitat-o cu un gest larg să traverseze. Aceasta nu avea nicio intenţie să treacă strada pentru că îl aştepta pe bărbatul care se tocmea cu o florăreasă în intersecţie. Toate s-au petrecut în câteva secunde, atât în timp ce eu pupam portbagajul amabilului şofer din faţă, cât şi după ce am făcut schimb de cărţi de vizită. Am ieşit din franşiză pentru o lună. Şofer neatent decât la ce se înfăţişează, nu la ce se petrece.
Adorabila făptură aducea mult cu acea clepsidră unduitoare. Doar poşeta era alta. Roşie. Am ajuns împreună acasă. Lăsasem o dezordine domestică în garsoniera mea. Sacul cu gunoi stătea sprijinit de uşa dulapului bej din hol. Mă grăbisem dimineaţă să nu întârzii şi iată că acum, la întoarcere, mă întâmpina cu baierele larg desfăcute. Primul lucru, i l-am dat ghenei să-l mănânce. Când m-am întors, motanul meu, Jack Daniels, a ieşit din livingul-dormitor-sufragerie, abia sculat din somn şi frecându-se de uşa de la baie. Adorabila l-a alintat cu un glas cald şi mieros pe care nu l-am auzit niciodată faţă de mine. O fi poate şi pentru că eu nu mă frec de uşa care trebuie…
Am luat aspiratorul şi în câteva clipe acesta zuruia prin cameră. Adorabila dispăruse. Căuta mopul. N-am lăsat-o şi nu din politeţe, ci pentru că nu aveam. Eu când spăl pe jos, spăl manual, ca o slujnică de odinioară. Să vezi apoi cum luceşte gresia! Chelie fac pe jos! Am mai multă încrederea în mine decât într-un mop. Uneori, prea multă şi stăm nevorbiţi trei zile şi mai ales nopţi. Al naibii mop! Am terminat în 15 minute, apoi am desfăcut o sticlă de vin roşu şi am intrat la duş cu gândul să ies tot iute ca să pregătesc o friptură cu garnitură de seminţe de rodie. Adorabila nu suportă friptura. Numai garnitura. Când am ieşit, am văzut-o că făcea gargară cu vin. A scos limba la mine, semn că avea să-mi spună ceva important. Cum o cunosc deja, cred că era ceva în conexiune cu promisiunea de a mă ţine în priză.
– Marinică, tu cred că umpli golul dintre neantul de dinaintea ta şi cel care s-ar dezlănţui dacă m-ai părăsi aşa, fără aviz prealabil. Chiar dacă eu îţi fac cea mai bună supă de linte din casă, chiar dacă te-ai trezi dimineaţa în zâmbetul meu şi o mângăiere înainte de a ridica storurile, tot mă paşte îndoiala că ai să pleci într-o zi.
N-aveam a-i spune că, de când am cunoscut-o pe ea, renunţasem la franşiza dobândită încă din liceu. Atunci, am inventat ceva stupid, ceva din ” The Young and the Restless” sau “La Vagabunda Embarassada”. Dracu’ ştie, că nu mă uit la telenovele.
– Adorabilo, atâta timp cât n-o să fiu numai personajul pozitiv, pămpălăul de telenovelă la care doar ţii apreciabil şi care are un umăr încăpător pe care plânge toată distribuţia, inclusiv operatorul de imagine şi maşinistul, atunci da, putem vorbi de-o permanenţă. Să nu mă dojeneşti-pentru o boaţă chiar majoră în accepţiunea ta-de parcă ar trebui să-mi aflu limitele şi în cele din urmă, aşa neajutorat şi slăbit, să capotez ca un şef de trib outnumbered by his rivals. Asta ar fi pură biologie distructivă. Şi mai am o dorinţă: să înveţi să-mi faci în fiecare zi o clătită cu smântână şi nuci. Şi eu am să te învăţ să-ţi fiu drag să trăieşti. În fiecare zi…
Nu lucrez pe baterii, sunt vulnerabil la drăgălăşeniile ei, dar nici să rămân cântând la drâmbă “Marşul Acasă” de Jack Daniels.
Marinică, tot ianuarie 2013.
Mmm… clatita cu smantana si nuci, zici? Deci dragostea chiar trece prin stomac pentru fransizati. ;))
Nami´s last blog post ..Vagabondul (3)
Nami- dragostea trece prin stomac şi apoi pe la starea civilă. Franşizaţii sunt sensibili la bucatele ademenitoare de pe plită şi aşternut. 😉
ODLM, sunt in mijloul unui proiect major de reorganizare a documenteleor si a actelor acumulate de cind suntem in Canada. Imi este cumplit de greu sa ma desprind de fiecare taietura din ziar, notite scrise de mine, articole.Ma gindesc ca poate informatia aceea din peticul de ziar ar putea sa ajute pe cineva si nu vreau sa o arunc.
Ca urmare o camera si jumatate din sufragerie sunt pline cu acte si dosare.
(Insa am facut progrese.)
Dar m-am bucurat de postarea ta noua. Intii nu am inteles cuvintul “Boatza”. Spre surpinderea mea exista in DEX. 🙂
Va trebui sa recitesc postarea pt a intelege de ce sa fii iertat pt orice boroboatza oricit de mare?
Apoi am citit comentariul tau si vai! Eu sunt o romantica si tu numai la papica te gindesti!
Acum dau fugutza la dosare pt ca aproape nu se mai poate traversa sufrageria de cutii, dosare si acte si s-ar putea sa aiba loc o revolta. 🙂
Odille- boaţa este majoră în accepţiunea ei. În accepţiunea lui Marinică, boaţa este minoră întotdeauna.
Ştiu cum este să te desparţi greu de adnotări şi clipuri din ziare, dar eu am făcut-o deja şi mă simt liberat din strânsoarea unor clişee. Nu mă mai împiedic de cutii. Doar de unii… 😉
Io simt așa, că m-aș pensiona. Nu trebuie decât să-mi promiți că scrii cât pot eu citi :))
arcadia´s last blog post ..Sancta mediocritas!
Arcadia, rezistă! Lasă pensia că ai să te plictiseşti de ea! Nu da salariul din mână pe pensia de pe gardul românesc! 🙂
ODLM, am inceput sa cred ca in fiecare poveste din viata lui Marinica este vorba despre o alta “Adorabila”?!
Oare secretul este floarea fermecata din “Visul unei Nopti de Vara”?
Marinica este atins cu aceasta floare si se indragosteste de prima Adorabila, Ne-Adorabila, sau faptura in forma de lampa :), care-i iese in cale?
Fie un spiridus nazdravan si fara ocupatie se joaca, cu inima lui Marinica, fie Marinica s-a inteles cu spiridusul si a imprumutat floarea fermecata si o poarta la butoniera? 🙂
Odille- habar n-am dacă este aceeaşi Adorabilă pentru că Marinică nu mi-a spus numele ei. Se pare însă că este omnivalentă, pentru că este când gingaşă şi calină, când se războieşte cu el de parcă ar fi în tranşee opuse şi cu piedica trasă.
Au bătălii pe înfundate, între texte pe dos înţelese, ca mai peste zile să devină din inamici, militanţi pentru o cauză comună care îşi amintesc de Pactul din Domenii, sau oricare alt Tărâm Suav.
ODLM, it seems that Marinica likes to live dangerously. 🙂
Astazi am avut o zi cu fluturasi bleu precum cerul si galbui ca paiul. Roiuri intregi de fluturasi insotitori ai vestilor bune. 🙂
S-au mai imprastiat fluturasii cind am primit vesti mai putin bune, cum a fost aseara, dar incetisor au reusit sa se regrupeze. Depinde de cit de trista sunt, sunt zile cind nu apare niciun fluturas. Atunci este rau.
Odille- lui Marinică îi place viaţa. Se bucură de ea ca de o zână picată din cer. Cred că i-ar mai prii una, aşa de zâmbăreţ îl văd. 🙂
Odille- Marinică îmi mărturisea odată la ştrand, cu ochii pierduţi în parada bikinelor, că veştile bune le aduc zânele, iar pe cele rele doar cea care nu poate să le sufere. 🙂
ODLM, cred ca pt Marinica, o ploaie buna cu zine ar fi cel mai frumos cadou! 🙂
ODLM, sunt curioasa ce parere vei avea, daca vei vedea filmul “Les Miserables”. Citiva prieteni de-ai nostri s-au dus in grup sa-l vada si li s-a parut plictisitor. Cum in grup erau si canadieni de origine franceza nu au vrut sa plece din sala ca sa nu-i supere. Norocul a fost ca a inceput alarma de foc si sala a fost evacuata. Li s-a oferit tuturor, intrare gratuita a doua zi, dar nici macar francezii nu au vrut sa repete experienta. 🙂
Odille- am văzut trailerul filmului. În general, un film muzical gen “Cats”, “Cabaret” trebuie să dispui de mult timp şi dispoziţie adecvată ca să stai şi să asculţi cum cântă Jean Valjean luptându-se cu copoiul Javert.
Nu, n-am să mă duc la un astfel de film. Sunt multe mai interesante decât acestea muzicale.
ODLM, voi sunteti in lumea visurilor si eu va trimit ginduri bune.
ODLM, citeodata imi face placere sa ma uit la traficul LIVE de pe blogul tau si sa ma minunez de puterea Internet-ului de a uni oamenii din multe puncte de pe harta lumii. Este ca o minune aceasta capacitate extraordinara de comunicare intre oameni.
Marinica m-a ajutat sa ma hotarasc! Ceea ce doream cind aveam 14 – 15 ani ar fi raspunsul tuturor intrebarilor. Toti am fi fericiti si viata ne-ar fi usoara ca un fulg.
Cind aveam 14 -15 ani doream si speram ca intr-un viitor apropiat sa putem citi pe fruntile fiecaruia toate gindurile, ca un fel de televizor pe canal de stiri scrise, dar fara comutator.
Nu s-ar mai juca roluri, adevarul nu ar avea concurenta, nu ar mai fi ncesare explicatiile.
O zi minunata!
Hop si eu….cam târziu mă scuzati va rog.
Marinica e plin de dragoste tot timpul….ne place si sa știi Arcadia ca si eu m-as pensionari …maine.
Omule , cu siguranță nu m-as plictisi…mă ales dacă tu scrii…
Odille, eu vreau sa vad Miserabilii in versiune muzicală….o cunoștință care l-a văzut mi-a spus ca a plâns aproape tot filmul…
Din filmele nominalizate la Oscar am văzut Lincon….nu e genul meu din păcate dar banuiesc ca l-au nominalizat mai mult pt subiect. Am mai văzut Silver lilining playbook….mi-a placut…si cred ca undeva, mai de mult am vazut si Argo…
Acum va spun noapte buna…
Fetelor, nu va lasati furate de farmecul narator si creativ al ODLM. Sau lasati-va! :), dar va rog, nu pierdeți din vedere natura “flutureasca” a lui Marinica, zborul sau permanent amețit intre si de “clepsidre”, mascat de o “inocenta” tipic masculina. ODLM, numai scrisul tau il mai salveaza de la onoarea nereperata pe Marinica.
Odille- când om comunica între minţi şi nici dracu să nu se mai interfereze pe lungimea de undă aleasă, să nu mai existe viruşi intruşi şi s-o poţi face şi-n somn ca să câştigi timp, atunci da, atunci ar vrea Marinică să se nască.
Mare minune ar fi să apuce Marinică să înroşească lungimile. 🙂
CristinaC- chiar am să mă iau după sugestiile tale: n-am să văd “Les Miserables” ca să nu moi batista şi să cânt apoi până acasă; “Lincoln” pentru că a decesuit şi tot nu mai poate schimba nimic; Argo l-am văzut şi pentru că este bazat pe un fapt real, l-am apreciat; Am să mă uit la “Sliver Linings Playbook”
Mulţumesc pentru tips.
Tecoma- Marinică este acum când vorbim, la farmacia ” I Feel Blue” . Şi-a luat comprese pentru acuze eterice. El se ştie atât de genuine innocent încât ar fi gata să se stabilizeze la un singur reper, dar reperul se mută de la “Crama Domnească” la “Trattoria”. Clepsidra lui stă cu nisipul în suspensie, care nu ştie dacă s-o ia în sus sau în jos. Îi ajunge cât a fost bărzăune.
Mulţumesc pentru aprecierea scrisului. Comentariul tău mă înalţă faţă de tuflirea lui Marinică.
Odille- drăguţă ideea cu scroll pe frunţile oamenilor, numai că eu chiar n-aş vrea să mi se citescă admiraţia zânelor de către toţi care se holbează la fruntea mea. Ar fi o înghesuială prea mare şi neinteligibilă.
O zi frumoasă
CristinaC- am urmărit filmul “Silver Linings Playbook”. Este magistral jucat şţi este şi un scenariu haios. Mulţumesc pentru sugestie. Bun de tot!