Mar 16, 2013
Gilette- perfect bărbătesc
Cerere picată din cer
Dacă tot era soare şi un vânticel cu arome de muguri, am zis să hai să ne plimbăm o tură prin parc. Mi-am luat Adorata făptură la o tortiţă, dar înainte de asta m-am bărbierit şi după ce a terminat ea de îmbrăcat şi machiat, m-am mai bărbierit o dată. Parcă pantofii nu se asortau cu mărgelele şi cu vântul, parcă poşeta era prea mică pentru două sticle de apă, una de spirt, un ruj la îndemână şi unul în trusă, două telefoane, unul de persoană juridică şi altul de transmis liste de cumpărături, cercei şi mărgele de schimb, două cărţi şi un şah de poşetă.
Cu spume pe faţă, ne uitam amândoi în armoire şi selectam: asta nu, asta nu… De m-ar fi născut mama cu tentacule şi tot n-aş fi reuşit să scot toate rochiile. Aşa mi se întâmplă şi la cabinele de probă, deci nu eram chiar un cuier novice. Până să dau de una “asta da”, am socotit eu că o sărutare furată cu spumă de ras pe faţă nu se negociază, uitasem însă că avea deja aplicat un strat de câţiva microni de pudră, ceea ce a presupus o mică întârziere, fără însă prea mare reproş pentru că miroase bine, bărbăteşte. Crăieselor, vă recomand spuma de ras “Gilette”, iniţial albastră, dar să nu vă temeţi că mi ţi-l lasă Barbă Albastră, ci se înspumează de-o Albă ca Zăpada şi miroase de-ţi vine să-l laşi naibii de parc.
Băncile, nu sunt ele multe, dar pline. Una singură era liberă şi ne-am înţeles să citim şi noi, acolo, o carte. Nu aceeaşi. Până să ajungem, o pereche la a treia tinereţe deja primise repartiţie pe ea. S-au sculat repede, întrucâtva ţanţoşi şi ţinându-se de mână. Singura care nu mai avea ţinută era pielea de pe figura lor. Se spune că timpul vindecă toate amintirile nefericite, dar este un execrabil chirurg plastician.
Am aflat şi cauza libertăţii băncii. Îi lipsea o stinghie şi jena insistent în locul unde dacă eşti atins faci un pas în viitor. Am cumpărat de la chioşcul de vis-a-vis (vizavi, cum se spune la voi) o cutie mare de pufuleţi. Am scos pungile pe bancă şi cutia de carton am aplatizat-o cât am putut de mult, adică de tot. Jumătatea feminină două straturi, iar jumătatea masculină, şase staruri (una în frunte şi cinci pentru Adorata făptură). La primul foşnet al pungii de pufuleţi au venit, în ordine: un porumbel, un boschetar şi un dop de fată de la vecina de bancă vecină. Două pungi s-au dus pe oameni şi câţiva pufuleţi pe porum-boy, care n-a stat prea mult, a luat un exemplar şi s-a îndreptat spre o ramură. Ce-a fi momit-o în păsăreasca lui, că numai ce-l văd pe porum-boy că vine însoţit de porum-girl şi aterizează la picioarele mele. Masa era pusă, zburau pufuleţii ca şpanul din strung. În două dopuri de pet am pus nişte apă plată. Unul albastru pentru el şi unul roş pentru ea. Vă întrebaţi cum disting care este el şi care este ea. Este mai simplu decât credeţi: el este cel nemernic, ticălosul din cuplu.
Toţi porumbeii parcului s-au adunat la masă şi, odată cu ei, şi prichindeii care-i fugăreau cu mâinile avion. Ca să nu fiu admonestat pentru rele tratamente aplicate minorilor, le-am dat numai celor cuminţi câte o pungă din care să dea share şi like-uri, responzabilizându-i de mici asupra necesităţii de a fi darnici şi, în acest mod, apreciaţi de societatea columbofilă. Bineînţeles că Adorabila a lăsat cartea jos şi şi-a manifestat dispoziţia de a participa la adunare, luându-mi ultima pungă de pufuleţi. În acea zi am creat o nouă clasă de porumbei bulimici, care nu mai puteau zbura şi au plecat pe jos pe la cuiburi se adună. Nu avea importanţă că mâncaseră în picioare “la varice”, stresaţi de câtă treabă aveau la bancă. Se văzuseră şi şi-au spus din priviri tot ceea ce pe chatul Birdie nu reuşeau să inducă. Asta era esenţa.
Manifestanţii s-au împrăştiat odată cu ultimul pufulete. Singurul care s-a adunat a fost boschetarul care îmi oferea un puf din punga lui în schimbul unei noi pungi de pufuleţi. I-am cumpărat o nouă pungă. Se uita rătăcit la mine şi concomitent la frunze. Încerca să fluiere, dar nu-i ieşea pentru că nu avea doisprezece dinţi din faţă ( Marin Sorescu de patru ori. Editura ART). O striga pe boschetarea lui. Dacă reuşea, precis ar fi venit toţi prietenii lui ca porumbeii. Asta era la fel de periculos ca şi temerara încercare de a conduce pe dreapta, în Anglia. Am plătit cash şi n-a mai fluierat. Mi-a zâmbit cu pufuleţi.
Pe banca noastră (bine, impropriu spus “banca noastră” pentru că nici ţara nu este “ţara noastră”. E a lor…) s-a aşezat un tânăr care, cu o mână ţinea un curs de Chimie Organică, iar cu cealaltă mână legăna un cărucior sport. În incinta căruciorului se afla o zână cu bentiţă “Diana” pe cap. Nu dormea, dar îi plăcea legănatul care se dovedea din ce în ce mai slab pentru că tânărul aproape că adormea cu cartea în mână. Ne-am întrebat din priviri oare de ce nu o ruga pe o colegă de-a lui să fie bonă pentru câteva ore cât să poată şi el să se odihnească. Parcă înţelegându-ne nedumerirea, îl auzim:
– Comoriţa asta mică nu este a mea. Eu sunt student la Medicină şi în timpul liber, sunt bon.
Adorabila i-a luat gentil cartea din mână, iar eu am preluat legănatul căruciorului, la fel de gentil, cât să nu-i zdruncin bentiţa “Diana”.
Bonul a adormit puţin. Noi ne uitam cu dragoste la zână ca şi cum era a noastră, calmă în zilele de lucru şi un peek agitată în weekend. Azi era weekend.
Mi-am pus-o pe cap şi în minte.
Marinică, zi memorabilă, martie 15, 2013
ODLM,
“Parcă pantofii nu se asortau cu mărgelele şi cu vântul, parcă poşeta era prea mică ”
Extrem de important este sa ne asortam rochita, pantofiorii, posetutza, cu starea de spirit din acel moment. Si cum ea se poate schimba intr-o fractiune de secunda (cine stie ce citim in ochii partenerilor 🙂 si atunci, cu siguranta, vom purta platosa, coif si sabie 🙂 ) avem nevoie de scanari repetate ale sufletului. 🙂
Prima fraza a postarii tale, mi-a adus si mie nostalgia primaverilor bucurestene. Insa amintirile par sa se departeze tot mai mult, realitatea fiind din ce in ce mai diferita de amintiri. Eu simt ca apartin tot mai putin realitatii bucurestene, si-mi pare foarte rau.
Sa visam, insa, numai frumos, boboci de flori, pufuleti si porumbei, bebelusi fericiti si cupluri de indragostiti. 🙂
Weekend frumos si bun va urez!
Am cam lipist ….si maine muncesc….
E ceva liniste in postare. Si pofta de pufuleti. Si dor de aer curat. Era cam cu nabadai vantul de ieri. 🙂
Nami´s last blog post ..Lauda de sine a unui jnur martipos
Odille- scanarea sufletului n-ar trebui să constituie o permanenţă. Mă gândesc la nişte cotloane ascunse, numai de noi ştiute, pe care ai vrea să le păstrezi netrecute în revistă de către nimeni. Nu-i tocmai plăcut să stai de pază cu mopul şi să încerci să ferchezuieşti intrarea altuia decât a ta, doar pentru a alunga îndoiala că acolo, în camera cu cheiţa de aur, s-ar afla o dragoste ce tocmai s-a încheiat sau, de ce nu, o iubire repetitivă, cu obsedante remanenţe ce nu pier: o melodie de măcar încă o noapte, o frunte înaltă în spatele căreia argumentele rezonabile se bulucesc şi dărâmă mitul bărbatului stăpân pe depozit, nişte aluniţe a căror hartă ai învăţat-o şi le-ai proteja cu răbdare, rând pe rând, de soarele după-amiezii, o voce care ţi-a devenit melodia vieţii, o ecografie impecabil de clară a unui suflet minunat.
Cristina C- munca înnobilează şi de aceea, în România n-ai să găseşti decât o mână de nobili.
Nami- este cam linişte şi, fiind weekend, am vrut să sedimentez ce-i bun.
ODLM, Acesti smileys sunt o dulceata, parteneri dragalasi de joaca. As vrea sa-i iau acasa. 🙂
ODLM, minunat comentariu!
Cred ca unele episoade si sentimente din viata fiecaruia dintre noi, nu numai ca ne-au infrumusetat sufletul si le pastram ca pe niste dulci comori, dar parca devin parte din bagajul nostru genetic. Oricit ar dori altcineva sa fie eliminate, ar fi imposibil. Fara ele noi nu am fi noi.
Ar trebui sa existe un cod de protectie.
Nu trebuie sa subliniez si faptul ca acest cod ar fi bun pt protectia tuturor. Uneori, o scanare ar putea avea ca efect o ridicare a fiecarui fir de par din capul scanatorului/scanatoarei. 🙂 🙂
Cristina, ne lipsesti. Uite cu ce smileys dragalasi ne intimpina ODLM la joaca! 🙂