Mar 27, 2010
Nea Popică
Nea Popică cu cele doa ale sale.
Gardul meu cu vecinii este open source. In traducere înseamnă că cine vrea şi cine nu vrea se uită la mine în curte. N-am ce ascunde. Ilinca este la vedere şi devine pe zi ce trece, mai frumoasă, zâmbind cald, aşa încât relaţiile sunt de bună vecinătate, cam cum sunt acum relaţiile la graniţa dintre Anglia şi Statele Unite. Care ar fi rostul unui zid de 2 metri, eu să fac grătar şi să aflu a doua zi că Nea’ Popică s-a scurs pe lângă zid şi baba lui a chemat SMURD-ul? Nea Popică are un teren cât un heliport şi cei de la Salvare, când aud că este vorba despre adresa: Str. Dorinţei nr. 14-18, Sector 8, trimit direct elicopterul pentru că ştiu că Nea Popică nu se urcă decât în el. N-ar merge cu maşina, nici în ruptul capului ! Plăteşte deplasarea, dar asta-i singura dambla pe care şi-o permite.
A avut 4 fraţi care au plecat la muncă în Irlanda. Erau tineri, neînsuraţi, dornici să se pricopsească cu ceva care să-i adune la casa lor. Aveau toţi câte o parcelă de pământ lăsată de tatăl lor. Cândva, pe pământul ăsta ei cultivau rapiţă. Acum îl înghiţise oraşul şi era la mare preţ. În Irlanda, făceau naveta cu maşina. Soarta i-a împins sub un TIR. Nea Popică a rămas cu 4 loturi de pământ şi pe al lui mi l-a vândut mie. Are bani acum să cheme SMURD-ul, de câte ori se răsteşte la baba lui. N-a mai pus piciorul în maşină de când a aflat teribila veste despre fraţii săi. Odată, a chemat elicopterul pe motiv de inimă. Adevărul a fost altul: i se încarnase o unghie, dar ştia că elicopterul n-ar fi venit pentru aşa fleac. A plătit dublu şi toată lumea a cântat.
E bolnav cu mansarda şi ori de câte ori ar veni elicopterul, p-asta nu i-o poate drege! Nu cumpără mâncare. Numai pâine şi o mănâncă cu tot felul de gorgoaze din curte. Face baba lui ciorbă de corcoduşe cu ştevie sau urzici, barabule coapte, agrişe, coacăze, toate speciile, unele nefiindu-mi familiare nici mie, care am stat cu burta pe Botanică ,aşa cum stau pe prosop la mare. Are o tufă de mahonia care face nişte bobiţe violet. Habar n-aveam că sunt comestibile, dar Nea Popică le-a dibuit şi p-astea. Turturelele, probabil că l-au văzut şi au luat şi ele model. Tot pavajul meu, toată terasa, sunt pline de urme indigo intens, care nu ies decât la o spălare cu presiune. Îmi imaginez ce este la Nea Popică în casă. Toată perioada fructelor pârguite de mahonia, când ies în curte, mă uit pe sus şi mă feresc ca de avioane inamice. Am câteva perechi de turturele pe care le-am înţărcat. Le pun pâine muiată şi boluri de seminţe atârnate prin copaci. Se pare că turturelele au constatat că dieta cu bobiţe de mahonia nu produc reacţia descoperită de Coandă.
Nea Popică are un cărucior de lemn, cu laterale, osie şi şi-l trage de un teu de fier. Pleacă dimineaţa după lemne pentru iarnă. Bate pe la poarta vilelor în construcţie şi întreabă dacă sunt deşeuri de lemne. Mereu vine cu căruciorul plin, ca omul normal de la hypermarket. Are ţeava de gaze pe la poartă, dar nu vrea să se înţepe. Zice că nu-i suferă pe ruşi, care i-au furat iubita când au trecut pe aici.
– Am rămas cu baba asta zăludă, vecine. Nu-i bună de nimica. Se ţine toată ziulica de coada mea prin grădină şi zice că vrea să-i cumpăr de mâncare. Ce mâncare? Uite, pomii-s plini! Degeaba zice ea că carnea nu creşte în copaci. Ah, de-aş putea să întorc vremea cu lopata! Mărioara, aia de mi-au furat-o ruşii, mânca numa’ gorgoaze şi dintr-un cartof, făcea şi supă şi felu’ doi şi desert cu miere, nuci şi coaja fiartă de cartof. Era cumpătată. După reţetă, vecine. Asta de acuma, am prins-o odată că a cumpărat salam. I-am dat câte o felie pe zi. O lună a mâncat din el…
Într-o zi, pe la piaţă, o văd pe Tan’ Popa cu un carton cu un vraf de mici, castaraveciori, chifle aburinde.
– Ce faci Tan’ Popa? I-ai vândut pământul lui Nea Popică fără să ştie?
-Vecine, mă omoară al meu dacă află! Nu mă spune, că mă culcă cu Grivei! Bine, şi cu Grivei şi cu el… e totuna! Nici Grivei nu se atinge de mine. Am aflat codul PIN şi mai scot şi eu câte o sută de parai să mă potolesc de bine pe pământul ăsta, că la câte am îndurat eu de la nepricopsitu’ mă-sii, mai bine mă schingiuia, că aş mai fi râs şi eu în pauze…
Astăzi am făcut barbeque- grătar, pe înţelesul lui Nea Popică- care fum, a luat-o peste tot. Îl văd pe Nea Popică la gard:
– Ai, ai, ce frumos miroase vecine la mata! Hii, şi berea aia se văd broboanele pe cutie, ca pe Mărioara mea, mama lor de ruşi!
– Păi, Nea Popică, ia şi mata de aici două fripturi şi bere, că numai cu gorgoaze, o să vină elicopterul mai des.
-Aşa, bogda proste, doa fripturi şi doa beri. E bune! Am să le mănânc eu pe amâdoa, că zăluda mea, nuş ce soarele ei are, da’ stă cu burta-n sus şi zice că-i sătulă. În ultima vreme, nu m-a mai alergat prin curte că i-e foame. Auzi, foame?! S-o fi înzdrăvenit la cap…
dus cu pluta nea popica asta! asta “fu” rasu-plansu, merci! 🙂
Nu-i “dus” , este “venit” cu pluta pe meleaguri municipale. Aici a avut tată-so pământ.
Toti tatii au pamant. Problema e ce fac copiii cu el.
Îl vând, iau maşină, apartament, plasmă,cazinou, după care vând apartament, maşină, plasmă şi ajung la pământ.
corect. si odata ajunsi la pamant incep sa se gandeasca la ai lor posibili copii. si la ce trebuie sa lase in urma. pamant.
Scrisele tale firesti, calde, de-un lirism naucitor imi sunt ca o raza de soare intr-o zi ploioasa, Omule de la munte.
.-= simf´s last blog ..Între blestemul de părinte şi moştenirea genetică (8). Locuri secrete, apă magică, chiştoace şi înjurături =-.
Mă bucur când dau peste o Miruna-minune cât se poate de reală.