search
top


Barcelona Patru

1-DSC02067

2-DSC02066

3-DSC01995

4-DSC01994

5-DSC01992

6-DSC01991

7-DSC01988

 

Hotelul era la 102 m de începutul plajei şi 137 m de mare. Încă 2 m în mare şi te găseai la o adâncime de 3 m la care adăugăm câte un val şi iată-ne stimaţi telespectatori la 5 m sub nivelul mării unde poate şi Nautilus şi-ar fi vârât pupa. O explicaţie asupra mării agitate ar fi faptul că cei doi gemeni de oxigen se iau la harţă cu hidrogenul şi iese un haloimas care se sparge la mal.
Apa era în regim termic obişnuit, însă n-am înţeles de ce geamandurile erau plantate la 200 m de ţărm unde apa ajungea, din spusele unui peşte (român), la 25 m adâncime. Nu exista salvamar decât Ilinca care a început să agite braţele şi spiritele când m-a văzut că îmbrăţişez geamandura. Era doar o geamandură de tablă galvanizată, nu o sirenă care să se bucure şi să dea din coadă. Printre noi, pe plajă, circulau diverse creaturi vânjoase, forţat mieroase, în spatele cărora se citea o căutătură de gonaci hăituind prada. Era o doică africană cu tot ce presupune o dotare corespunzătoare, o indiancă al cărei sari aduna peturile de pe nisip, un chinez boţit rău ale cărui mâini erau aşa de mici încât ar fi încăput într-o ceaşcă. Toţi ofereau masaj acolo, pe prosopul tău, cu nişte uleiuri ciudat colorate home made. Am descoperit într-o dimineaţă, când m-am trezit odată cu cocoşul ca să văd răsăritul, că aceşti maseuri erau homeless pentru că i-am găsit dormind pe nisip. După câteva zile a apărut o thailandeză în costum de baie. Arăta ca o autostradă. Făcea masaj din ţara ei numai la bărbaţi de succes. Atunci mi s-a arătat ca o revelaţie zicala: “pe spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie”.
O privire laser de-a Ilincăi i-a spulberat orice speranţă cu privire la spinarea mea. “Don’t even think ’bout it!”
În aceeaşi dimineaţă în care am efectuat observaţia astronomică asupra răsăritului, mi-a apărut la orizontul imediat o pereche care alerga pe plajă. Ea la vreo treizeci şi ceva de anişori şi el bătea peste 60. Ea sprintenă de parcă sărea şotronul, migdalată şi cu forme din spuma mării. El, ca un început: un început de chelie, un început de burtică, un început de gâfâială, un genunchi cu scârţâieli. Era clar că erau în vacanţo-deplasare şi că ” a fugi cu una” nu înseamnă neapărat a face jogging.
Pe o importantă parcelă din plajă era amenajat “Clubul Petanque”. Cu bere, tribună şi spectatori. Cred că ştiţi jocul. Este sportul naţional al pensionarilor francezi. Nu am stat niciodată cu bilele în mână, dar mă întreb cum le deosebeşte cineva când toate sunt din oţel inoxidabil, fără semne distinctive vizibile. Veneau în fiecare zi cu maşinile, motocicletele, bicicletele şi încingeau partide. Am stat într-o zi să văd o înfruntare între echipa celor vârstnici şi a celor tineri. Bâtrânilor le atârna câte un şnur de pantaloni. M-a pufnit râsul când am aflat utilitatea şnurului. Avea la capăt un magnet cu care pescuiau bilele de pe jos. Tinerii se aplecau aşa cum nu o vor mai face la bătrâneţe. De câte ori câştigau bătrânii câte o rundă, îşi băteau palma şi se uitau dezamăgiţi la spectatorii care stăteau ca impasibilii. Se juca pe lăzi de bere. De câte ori câştigau tinerii era frenezie în tribune, dar cele mai entuziasmate erau nevestele bătrânilor. Aveai senzaţia ciudată că se joacă pe neveste nu pe navete.
Hotelul a fost acceptabil, cu mult însă sub standardele Antalyei. Bucatele foarte sofisticate şi sistem bufet suedez: creme de sparanghel, ciuperci, mazăre, salate de la obişnuita lăptucă până la grâu încolţit şi tulpiniţe de bambus, costiţe de mieluţ, porcuşor de lapte, vitelino, peşte atunci pescuit, crustacee. Am mâncat la creveţi şi fructe de mare de m-am făcut cât un exemplar din delfinariu. Cele ce m-au adus la un echilibru ponderal au fost fructele de masă. Ananasul, goji, bananele, goldanele, strugurii. Dimineaţa ouă ochiuri sau scrambled şi croissant cu făină franţuzească. Gol, fără unt, fără gem, fără miere. Uff, Doamne…
Erau cam 70 de mese în restaurant şi DOAR două solniţe. Obiceiul locului era să utilizezi sarea şi să o duci imediat la locul ei pentru a se bucura şi alţi sănătoşi de ea. Am avut şi eu nevoie de o solniţă. M-am uitat la locul cu pricina şi nu era niciuna. Una era în folosinţă la o masă şi alta zăcea pe o altă masă ocupată de o pereche mai în vârstă, stingheră în mişcări. M-am dus la masa unde zăcea şi am cerut în engleză permisiunea de a o lua. N-au înţeles şi atunci le-am explicat prin gesturi ce aveam de gând să fac. S-au uitat chiorâş şi l-am auzit pe el: ” bou’ ăsta ne-a luat solniţa”. I-am răspuns atunci şi eu în româneşte: ” Nu vă mai trebuie solniţa pentru că văd că sunteţi la prăjitură şi nu v-aţi îndulcit deloc, ba din contră, vârsta v-a acrit!”. Eu, în locul lui, aş fi intrat sub duşumea ca înlocuitor de adeziv. Ţi-ai găsit! S-a ridicat obraznic şi s-a dus la tava cu croissanturi şi şi-a îndesat vreo cinci bucăţi într-un prosop. La ieşire l-a aşteptat şefa de sală care i-a cerut 5 Euro. Nu înţelegea, aşa cum nu a înţeles nici afişul de la intrare care stipula verde pe roşu (ah, ce combinaţie anticromă!) în mai multe limbi cu excepţia limbii române că nu este voie a se lua mâncare în cameră decât contra cost. M-am oferit să-i traduc eu. I-am spus că aceasta este amenda pentru că n-a pus solniţa la loc. Cred că nici acasă nu mai pune mâna pe sare în viaţa lui…
Camerele erau prevăzute cu balcon care dădea însă spre calcanul hotelului vecin. Eu nu aveam deranj, în schimb, Ilinca, iubitoare de privelişte, s-a dus la recepţie şi l-a rugat pe recepţioner să ne opereze o mutare, un facelift cu faţa la mare. “Non es posible, signora”. Am citit atâta dezamăgire în ochii ei, încât seara la masă m-am dus la şefa recepţiei. Clara era la vârsta fără mofturi. Avea ceva de flamenco în ea. O observasem cum se unduia printre mese când venea să-şi ia câte o porţie de salată “pentru de dimineaţă”. M-am uitat languros în ochii ei şi mi-a zis complice: “vederemos sta matina”. N-am văzut femeie care să-mi reziste, aşa cum n-am văzut nici pisică care să aibă alergie la păr. Aici este vorba despre rugăminţi oficiale şi de modestia mea cu privire la aspectul care-mi lasă de dorit.
A doua zi am primit una din camere cu vedere directă la mare, sea view. Nu sea-side view. Băiatul nostru a rămas în camera cu calcan view. Nu-l deranja. El venea la noi pe balcon pentru o ţuică de Glasgow înainte de masă, iar eu le citeam din “Capitalul” de Marx. Asta-i liniştea…

În acest text s-a strecurat o greşeală intenţionată. Tuturor celor care o descoperă le dedic un cântec Mondial “Iubire, bibelou de porţelan”.

15 Responsesto “Barcelona Patru”

  1. CristinaC says:

    Pai bine Omule… eu incantantata de povestirea pe care am citit-o ininte de a incepe o alta zi de munca, care se arata grea dis de dimineata… ma relaxez inchipuindu-mi ce bine era acolo pe malul marii si tu… ma pui sa gasesc greseli?

    Poate sa fie o greseala… eu nu vreau sa o gasesc!

  2. Odille says:

    ODLM, am o noua zi in care biroul este acoperit de “to-do-lists” scrise pe tot felul de hirtiute colorate, fiecare culoare avind un cod de urgenta, super-urgent, extraordinar de urgent”.
    Si totusi, citind postarea m-am simtit in vacanta.

    Cristina are dreptate, cum sa caut greseli? Este ca si cum intr-un peisaj incintator as face inventarul copacilor. 🙂

    ODLM, am fost o singura data invitati la o familie de chinezi veniti in Canada din Singapore si cum pe farfurii erau numai niste frunze prajite, sotul meu, pt a-si face curaj sa le manince, a cerut un pic de sare.

    Blasfemie! I s-a dat sarea, dar I s-a spus ca in cultura lor, daca ceri sare, insulti gazda. Este ca si cum nu a gatit perfect.

    Sotul meu a ales sa o” insulte” pt ca era o si mai mare insulta pt ei daca nu papai frunzele. Oricum eu nu puteam sa maninc nimic, chiar si cu sare.

    A fost prima si ultima oara cind ne-au invitat. (Ei fusesera la noi la masa, dar noi, modesti, aveam sare din abundenta 🙂 pe masa.)

    P.S. ODLM,
    ““Iubire, bibelou de porţelan”,

    Sunt curioasa, ce se intimpla cu cioburile? Sunt sterse chiar si de pe listele de inventor, sau sunt reciclate? 🙂

  3. CristinaC- diferenţa asta de temperatură între friguroasa Canadă şi marea caldă a Santei Susana cauzează amintirilor. Mai bine daţi drumul la calorifer şi rezolvaţi dorul de plajă cu un punch fierbinte.
    Eu vreau să fie găsită 🙂

  4. Odille- lista “to do-urilor” se face văzând şi făcând. Eu, de exemplu, ies la strâns frunze şi găsesc o spărtură în gard pe unde intră microbii. Ilinca mă cheamă în casă-casă deşurubez un borcan nu înainte de a mă dezbrăca de hanţele alea de grădină, inclusiv cizmele, după care mă re-echipez de frunze. Dar, surpriză! Sună Fan-Curier-ul la poartă să-mi predea tichetele de masă, nu însă fără ştampilă şi cartea de identitate, care, ai ghicit!, se află în casă. Dezechiparea! Ies la frunze şi constat că florile din ghivece sunt cu pâmântul uscat. Udă-le ODLM! Şi sunt aşa de însetate încât fiecare consumă câte o găleată. Nu le pot uda cu apă de fântână pentru că răcesc şi imediat cad la pat. Nu le trece cu aspirină.
    Cumpărăm sare de mare şi o presărăm cu o râşniţă de mână. E bună că nu conţine apă sărată 🙂 La fel şi piperul cu boabe de toate culorile ca să nu fie monoton numai un prăfai negru.
    Am observat şi eu că la restaurantele chinezeşti nu au sare şi nici pâine, dar şi ei se duc pe ailaltă lume. Pe noi ne invită mereu să mai venim chiar dacă le cer sare şi pastă de ardei iute de sari de pe scaun.
    Cioburile se adună frumos cu condiţia să fie lăsate acolo în vitrină. Oricând poate veni o zână şi să facă “dâng” cu bagheta pentru a se aduna în ceea ce au fost înainte: o ceaşcă cu amintiri ale primei iubiri.

  5. CristinaC says:

    “pe spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie”.

    Am gasit? Se spune “in spatele…” chiar daca tu ai vrea sa fie ” pe spatele…”

  6. CristinaC- nu, nu e asta! Este de chimia sentimentelor ce şi le nutresc reciproc…

  7. Odille says:

    Buna Dimineata! Buna Dimineata!

    ODLM, Cu ani in urma ne-am hotarit sa mergem in vacanta in Cuba. Am ascultat sfaturile prietenilor si am facut rezervare pt un package la un hotel care apartinea companiei spaniole “Melia”. Dupa cite am inteles era de preferat sa mergi la un hotel administrat de spanioli decit de cubanezi.

    Hotelul era frumos, cu o arhitectura cum nu exista pe litoralul rominesc.

    Se spune ca plajele in Cuba sunt cele mai frumoase din Caraibe.

    Cu adevarat, plaja era superba si apa era mica la tarm, ca la Mamaia.

    Insa pe plaja erau barbati inarmati, Nu cred ca ne aparau pe noi, turistii, ma batea gindul ca erau acolo pt a nu da voie vreunui cubanez sa se avinte in larg spre America.

    De fapt, nu exista niciun fel de ambarcatiune din plastic. Ma intreb daca exista in Cuba vreo industrie producatoare de saltele pneumatice si barcute gonflabile? Probabil ca atunci cind prind si un colacel de salvare cu un cap de ratzusca, sau crocodil, vislesc cu minutzele pina in Florida. 🙂

    Ce povestesc se intimpla cu ani in urma, si nu stiu daca era valabil in toate statiunile.

    P.S. Inteleg ca acum, a inceput sa bata in Cuba un aer de libertate, de liberalizare. Numai ca americanii ii pindesc si daca li se va da voie, vor cumpara toata Cuba, cu plaja si barbati inarmati. 🙂

  8. Odille- ceea ce am apreciat la Cuba au fost havanele şi Cuba Libre cu lămâie. Chiar am o poză cu mine legat la ochi, cu sabia în mână, cu o sticlă de rom în celaltă şi cu o pirateasă abia intrată pe corabia mea bine dotată.
    Cuba a fost construită de o mână de gospodar. Aşa a fost şi România până au pus cazacii marionetele lor.
    Să ştii că eu am învăţat să înot cu o cameră de maşină aşa că, dacă aş fi cubanez mi-aş procura două. Una pentru mine şi una pentru havaneza mea. Dacă am, dacă nu, o încarc cu rom şi poate mi-oi găsi la destinaţie vreo canadeză. Zic şi eu…

  9. Odille says:

    ODLM,
    Pt a ilustra temperamentul cubanezelor am gasit un clip cu Charo (María del Rosario Mercedes Pilar Martínez Molina Baeza). 🙂

    Ai spus, “Camera de masina” pt “havaneza”? 🙂 Probabil ca si apa ar lua foc la asa un temperament! 🙂

    Charo cuchi-cuchi’s with Dean Martin

    http://www.youtube.com/watch?v=aRmZzekrpDA

    P.S. S-ar putea ca de la Charo sa fi inceput Body Language ca studiu psihologic. 🙂

  10. Odille says:

    ODLM,

    Am citit citeva carti despre Cuba si mi-am dat seama cit de putin stiam despre aceasta tara.

    Nu sunt absolut deloc adepta comunismului, dar oricit as tine la americani, nu este nici asta o metoda sa faci profit, sa te duci peste o tara si sa iei tot, iar cea mai mare parte a populatiei locale sa ramina in costumas de baie.

    In zilele noastre Cuba are niste servicii medicale de exceptie si la preturi convenabile .

    Populatia este si acum saraca, si acest lucru se datoreaza comunismului, dar si embargoului American implementat inca din 1962.

    Din cite stiu, nici acum americanii nu au voie sa viziteze Cuba. Cred ca s-a liberalizat turismul spre Cuba din America, numai pt americanii de origine cubaneza, si numai de foarte putin timp.

    ODLM, imi dau seama cit esti de ocupat, si pt acest motiv voi posta numai doua pasaje din ceea ce cuprind aceste doua sites, si nu va fi nevoie sa citesti intregul material.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Cuba%E2%80%93United_States_relations#Relations_1900.E2.80.931959

    “By 1926 U.S companies owned 60% of the Cuban sugar industry and imported 95% of the total Cuban crop,[”

    ——————

    Before the Revolution

    “By the late ’50s, U.S. financial interests included 90 percent of Cuban mines, 80 percent of its public utilities, 50 percent of its railways, 40 percent of its sugar production and 25 percent of its bank deposits—some $1 billion in total. American influence extended into the cultural realm, as well. Cubans grew accustomed to the luxuries of American life. They drove American cars, owned TVs, watched Hollywood movies and shopped at Woolworth’s department store. The youth listened to rock and roll, learned English in school, adopted American baseball and sported American fashions.”

    Read more: http://www.smithsonianmag.com/history-archaeology/Before_the_Revolution.html#ixzz2jIo5wTJQ
    Follow us: @SmithsonianMag on Twitter

    ———-

  11. În această postare, greşeala strecurată este una de chimie. Formula apei este H2O nu HO2. Atomii de hidrogen sunt gemeni, iar cel de oxigen este stingher, dar ce combinaţie vitală dau!
    În acest fel, “Iubire bibelou de porţelan” devine caducă. Iubirea este stana de piatră şi stana n-a avut inimă când m-a făcut să plâng.

  12. Odille says:

    ODLM, m-a intristat rau de tot comentariul.
    Eu cred in Iubire, in toata gingasia si miracolul ei.

    Spre uimirea si dezamagirea mea, am intilnit oameni care si-au alungat Iubirea. Fie inima le-a devenit stana de piatra, fie inima era prea jucausa. Asa se intimpla ca Iubirea pereche se plimba pribeaga fara sa-si gaseasca rostul.

    Nicio clipa nu voi cauta greseli in postarile tale. Doresc sa ma bucur de lumea frumoasa pe care ne-o daruiesti.

    Seara trecuta m-am intors la prima ta postare. Citeva luni si vor fi patru ani. Felicitari!

    In lumea asta nebuna gasim aici, pe blog, o oaza. Dispar razboaiele, tradarile, spionii, si ramin ginduri frumoase scrise pe hirtie, armonie si o evadare din realitate.

    Eu iti multumesc.

    P.S. Eu ii imbratisez pe oamenii care-mi sunt dragi si imi place sa fiu si imbratisata, dar numai de oameni care tzin cu adevarat la mine.
    Pe fetita mea as tine-o numai intr-o imbratisare, daca mi-ar da voie. 🙂

  13. Odille says:

    Pentru cei si cele ale caror inimi au fost frinte cindva, pt ca numai ei pot sa inteleaga cu adevarat.

    Melodiile sunt vechi, dar sentimentele nu au virsta.

    Brenda Lee – I ‘ M Sorry

    http://www.youtube.com/watch?v=8FyogJ70QeI

    GIANNI MORANDI – IN GINOCCHIO DA TE

    http://www.youtube.com/watch?v=e7c1vjB0Qbg

  14. Odille- îmbărbătare care-mi dă aripi. Mulţumesc pentru aprecierile calde. În ciuda aparenţelor, totuşi inima mea bate, şi nu cu zgomot de piatră pisată, ci doar jucăuş, în admiraţia eternului frumos.
    Vă transmit din oază dorinţa de a vă împăca cu lumea, de a aduna în fiecare zi panere cu fericire abia culeasă.
    “Pe fetita mea as tine-o numai intr-o imbratisare, daca mi-ar da voie.” Tare mi-a plăcut asta 🙂
    Aşa sunt copiii. Mereu au impresia că-i sufoci, asta până li se nasc şi lor o comoriţă. Se transmite ereditar.

  15. Odille- da, multe amintiri frumoase despre aceste melodii. Mulţumim

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: