search
top


Sărăriţa şi şenilata

image02726“De când te cunosc n-ai mutat singură mobila. O zi, atât, o zi am fost plecat şi găsesc canapeaua întoarsă înspre Soarerăsare. Şi cu plasma cum facem? Mi-ai schimbat unghiul şi o să mă doară tricepşii. Ţie îţi convine că nu-i ai, dar eu, de la atâta culturism cu lopata mă pot lăuda pe YouTube deja.”
Adorabila făptură se uita la mine ca la Tabloul periodic al elementelor căruia îi lipsesc doar trei elemente pentru a fi complet. Eu simt că am unul din ele. Mă furnică ceva incert şi nu ştiu dacă este metal sau o clorură trivalentă. Mai degrabă metal, pentru că prea simt ceva nobil pentru ea.
Da, noul aranjament avea o logică, numai că nu îmi mai găseam papucii. Adora mi-a dat papucii. La tomberon. Mă aştepta o pereche nou-nouţă, din piele, unul maro şi unul negru. Ca să-i deosebesc… Declar aici, pe propria răspundere, că i-am văzut la intrare şi am avut o strângere de inimă că altcineva străin, înafară de persoana mea, era în casă şi vorbea cu o voce de corespondent TV.
Cineva era, nu pot să spun că nu era, dar prezenta ştirile despre o şosea invadată de crivăţ, zăpadă troienită şi fulguială ca în globul de plastic cu brăduţ şi cerb răsturnat.
” Stimaţi telespectatori, după cum vedeţi şi dumneavoastră, nu se vede nimic…”
Camera era îndreptată spre o şosea troienită şi vedeam şi eu că nu se vede. O fi fost viscolul care i-a adunat aiurea cuvintele şi i le-a făcut grămadă pe microfon.
Eu savuram o felie de pâin d scară cu gm d prun. Fără E-uri. O copilă de câţiva anişori peste 18, transmitea din nămeţi despre “sărăriţă” şi “şenilată”. Adora începe să râdă. “Auzi cum îi spun ăştia, sărăriţă, unui monstru hidos care împrăştie sare. Ăsta-i sărăroi în toată regula. Şi “şenilata” sună atât de caraghios…”
“Din cauza vremii potrivnice, autorităţile au închis autostrăzile A1, A2 şi A3”.
Foarte bine! Nici nu mă uitam la ele…
Am acceptat punctul ei de vedere şi am să sesizez Primăria să le numească dracu’ altfel şi să transmită asta, printr-o circulară, la toate posturile de televiziune. Inclusiv francezilor! Să nu-i mai aud cu “selitte” et “chenilotte”.
Adora era deja în bucătărie. Pregătea o salată. No meat, just frunze. Urma să paştem în curând. După ce adoarme, mă duc să iau câteva felii subţiri de prosciuto şi pâinea albă proaspătă din portbagaj. Ah, nu-mi mai amintiţi acest meniu că acum mă duc! Mă pot apoi culca împăcat că m-am salvat în ultimul moment de la inaniţie. Numai de nu s-ar uita pe geam şi să vadă că mulţi câini sunt în jurul portbagajului şi-l adulmecă.
83% dintre reporteriţe îşi încep transmisiunea cu “ei bine…”. Te aştepţi ca după această încetăţenită sintagmă să vină ceva contradictoriu, ceva care să înspăimânte globul terestru.
Şi continuă: “ei bine stimaţi telespectatori, acest bărbat sănătos de 32 de ani, respiră” Puf, na că mi-a deschis orizontul fata!
Din bucătărie se aude “şenilata, masa-i gata!”. Mă schimb din proprie iniţiativă cu papucii de bucătărie şi înaintez. Rămân împietrit. Pe masă tronau nişte sărmăluţe în frunză de viţă cu orez basmanti, nuci şi stafide plus o friptură de ciuperci. Prosciuto, here I come!
Adora se uita la mine ca fata în dulap. Nu ştia pe care să mă aleagă: pe cel cuminte, aşezat în rastel, mereu pus pe fapte bune şi cu un ochi numai pentru ea, sau pe cel rebel, cu minte de inginer poet şi cu o vraişte sufletească insuflată de ea spre a-i fi fidel.
Am ales sărmăluţele. Mi le puteam imagina cu carne. Cu un mic efort de voinţă am acceptat şi ciupercuţele. Musteau de proteine şi, cu multă apă, dau senzaţia de saţietate care să mă ţină până la festinul cu prosciuto şi câini izgoniţi.
Am adormit-o cu un nani-nani de excepţie. M-am uitat fix în ochii ei, casa a început să se învârtească şi n-am mai ştiut nimic până dimineaţă.
Mi-a povestit că a avut prima oară un vis cu un spaţiu imens în care cânta o muzică superbă transmisă în difuzoarele încastrate în plafon. S-a trezit cu o spaimă ciudată. Din bucătărie se auzeau nişte sunete sacadate ca şi cum cineva aprindea şi stingea o brichetă Zippo cu benzină. Un pricolici încerca să aprindă aragazul ca să se încălzească. Lunea, pricolicii îşi iau puterile din lumină şi căldură. Încearcă să se sature cu surogate, cu păcăliciuri, dar tot nu reuşesc. Se urcă pe razele de lună şi ne-o mănâncă nouă, cea de toate nopţile. Şi ne-o lasă nouă, unghiuţă cu timidă lumină căreia să ne rugăm să ne înţelepţească când ne ciondănim.
Vedea bricheta din mâna pricoliciului. Pe capac era încrustată o stemă a unei puteri străine. Două săbii cu apărători de fildeş şi un porumbel împăciuitor care le despărţea cu aripile ori de câte ori se încrucişau. Erau animate încrustaţiile. Semănau cu noi când iubirea învinge şi săbiile se ascund. Pricoliciul nu-i dădea atenţie desenului. Îl enerva bricheta că nu se aprindea. Pricoliciul era prost. Nu ştia că funcţionează pe benzină.
Adora s-a aşezat pe marginea patului, şi-a luat papucii îmblăniţi, dar când a ajuns să-i schimbe cu cei de bucătărie a cuprins-o teama de acest pricolici străin de partea locului şi s-a întors în pat în ritm de şotron. S-a ghemuit sub plapumă ca şi cum pricolicii au oroare de învelitori.
Trăia cu atâta înfrigurare când îmi povestea încât, la două vorbe, se ruga.
Cum să nu te marcheze profund clipele astea de dulceaţă?

Marinică, de sub o plapumă de zăpadă, aproape în februarie

6 Responsesto “Sărăriţa şi şenilata”

  1. Tecoma says:

    ODLM, la mulți ani și tuturor…bine v-am regăsit! Sa fiți sănătoși și să aveți un an bun cu multe postari frumoase ca asta.
    Ei bine, eu as zice ca Adora putea sa-l trezească pe Marinica de sub plapuma de zăpadă, ca s-o apere de pricolici, măcar în contul sarmalelor sănătoase ori al iubirii evidente dintre ei 🙂

  2. calina says:

    Eu am crezut intotdeauna in telepatie…Stii ce-i culmea? Ca azi sunt in a treia zi de atac 🙂 si abia astept ziua de maine( adica croaziera 🙂 ) asa ca mi-am luat de azi si mi-am gatit ciupercile 🙂
    Si da, in afara de azi dimineata cand am iesit la miscare, a nins si n-am iesit nicaieri…deci dupa n ore de tv a fost o minune sa te citesc. De mult n-am ras asa bine cum pasteti iar 🙂
    Clipul cu autobuzul l-am vazut tarziu…Din pacate!

  3. Tecoma- urarea-ţi mi-e plasture. Mulţumesc. Şi tu să ai mulţi ani fericiţi şi sănătoasă în toţi aceştia.
    Ai început şi tu cu “ei bine” ceea ce-i bine. Adora îi respectă somnul în ciuda pricoliciului invaziv, dar a zis că data viitoare îi pune prostului benzină în brichetă şi-l scoală pe Marinică şi-l înarmează cu un făcăleţ cu laser.
    Este chiar atât de evidentă iubirea lor?

  4. Călina- fraza asta este în klingoniană:
    “Eu am crezut intotdeauna in telepatie…Stii ce-i culmea? Ca azi sunt in a treia zi de atac 🙂 si abia astept ziua de maine( adica croaziera 🙂 ) asa ca mi-am luat de azi si mi-am gatit ciupercile :)”
    Nu stăpânesc dialectul.

    Când râzi, se aude până aici şi mă bucur ca un copil care a primit 100 lei de la bunică-sa 😉

  5. CristinaC says:

    “Adora se uita la mine ca fata în dulap. Nu ştia pe care să mă aleagă: pe cel cuminte, aşezat în rastel, mereu pus pe fapte bune şi cu un ochi numai pentru ea, sau pe cel rebel, cu minte de inginer poet şi cu o vraişte sufletească insuflată de ea spre a-i fi fidel.”

    Frumos scrii Omule…

  6. CristinaC- frumos simt când mă citeşti. Mulţumesc tot frumos pentru apreciere.

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: