May 5, 2010
Pe acelaşi scaun, stau şi adun…
De ce-i oare lumea cu fundu-n sus ?
Îmi plac pauzele de câteva ore, să descopăr imagini blurrate ale unor fiinţe care nu lasă trasee pentru a fi urmate şi de alţii, dar şi imagini clare, color, ale unor fiinţe care încântă fie şi numai cu zgomotul paşilor ameninţător de aproape de diapazonul sufletului.
Marian şi Marinetta. Trec ţinându-se de mână. Sunt osoşi şi s-au studiat îndelung asupra obiceiurilor de a mânca. Ea a cumpărat măslinuţe verzi şi o baghetă de pâine pentru o săptămână. Impresionat de puţinul îndesat într-o punguţă de plastic, el o urmăreşte până acasă şi îi este de ajuns o singură privire furişă, pe geamul de la parter, să vadă că nu consumă decât ce-a cumpărat. Este tot ce caută el de ani, nu tu carne nu tu brioşe. Face cumva şi o cunoaşte când, de nicăieri, el se nimereşte în acelaşi lift cu ea şi ăsta nu porneşte decât de la 30 de kile în sus. Se înţeleg din priviri că sunt ca o singură fiinţă, mai ales din pricina greutăţii şi într-o îmbrăţişare cu zgomot de vreascuri răsturnate, se abandonează unui sărut pomete în pomete. Au aceeaşi plămadă dată de sus: mult calciu şi absenţa totală a osteoporozei. Formează un cuplu botanic: ea insectă, el insect. Pleacă trecându-şi reciproc falangele prin păr. Îmbrăcaţi în alb, nu s-ar plimba, ar bântui!
Barilla. Se unduieşte ca un ţăiţei fără ouă. Cred că este femeie, deşi după rucsacul din faţă, nu ascunde nimic care s-o trădeze. Face doi paşi şi se uită după un bărbat. Nu este femeie! Femeile nu întorc capul decât la zgomot mare şi nu atât din sperietură cât din curiozitate. Motanul meu, poa’ să bubuie Hiroshima că nu se opreşte din tors, în schimb, prietena lui, dacă prăjesc peşte, se arată albă şi întrebătoare. Cred că-i curioasă de la zgomotul mare. Barill are pantaloni mulaţi, bocanci de munte, o vestă cu două feţe şi braţele dezgolite cu carnea flască şi niciun fir de păr. Este femeie! Intră într-o librărie. La ieşire, prin sacoşa transparentă disting parţial un titlu de carte” Cum să cucereşti…” Cred că este de genul neutru. Chiar merge: un Barill- două Barille!
Mimoza. Nălucă gingaşă, cu paşi micuţi şi repezi, lăsând regrete de nestare prea mult într-un loc unde să fie pozată de priviri admirative, dornice de frumos. Nu are măreţia unei starlete de catwalk, în schimb, zâmbetul cu gropiţe, ochii şi albaştri şi mari, păr normal că lung, unghiile vişinii şi cele mai frumoase degete de la picioare din tot mall-ul, o desemnau atracţia zilei, pagina unu. Vorba lui Dilă: ” ar fi jalea pe Pământ ca numai nevastă-ta să fie frumoasă!”. Dilă nu înţelege că eu sunt genul contemplativ, privesc o fiinţă pentru frumuseţea intrinsecă şi mă închin pentru ce minuni diafane crează natura. Lasă-mă să mă uit la doi pisoi care fugăresc un papuc, la doi pui de tigru care învaţă să ia viaţa în piept, la 6 căţelandrii care beau lapte din 5 castronaşe şi ai să mă găseşti rupt de foame şi vorbind limba lor. Dacă aş avea un fiu, l-aş boteza Mihnea şi cu aluzii transparente l-aş canaliza spre o noră ca Mimoza. Se citeşte înţelegerea pe figura ei, un soi de supuşenie dar şi dârzenie în clipe de cumpănă. Trece pe lângă vitrina cu rochiţe fără să arunce măcar o privire. Asta nu-mi place! Mă consolez gândindu-mă la cruditatea vârstei care nu i-a înrădăcinat încă trăirea femeii, atavică, evolutivă, de la frunza de viţă, trecând prin pânza de mătase, la pret a porter. Reţin imaginea. Album de răsfoit la bătrâneţe.
Iarina. Gureşă ca o vrăbiuţă, îi sporovăieşte gesticulând ca o suveică, unui mototol căruia îi saltă ochii urmărind mâinile ei, dar nu are nici cea mai mică idee cine l-a adus acolo. Năsucul ei face două încreţituri a dispreţ când rotofeiul, pentru a treia oară dă din umeri la întrebarea: ” tu ai citit Moromeţii pentru teză, sau tot la Albă ca Zăpada eşti?”. Tot ce ştie este că taică-su îi va cumpăra şi teza de Română cu un săculeţ de praline belgiene şi un buchet de flori de pe on-line. Este sveltă şi poartă balerini pentru lejeritate în exprimarea în limbajul trupului. Duce des mâna la frunte ceea ce semnifică un dezinteres total faţă de interlocutor. Este prea rapidă în vorbire şi numai din fiecare al treilea cuvânt şi ai putea scrie o carte. Îmbrobodeşte orice bărbat taciturn- şi sunt, slavă Cerului !- dar îi crează şi o stare de confort că cineva vorbeşte pentru el, ca televizorul. Este clar, alăturarea cu mototolul nu este peisaj de poză! Eu, dacă aş avea al doilea băiat, l-aş boteza Şerban şi i-aş modela gustul pentru o Iarină dinasta!
Iar mă strigă Ilinca să citim “Capitalul” de Marx, de data asta de la pagina 83 înapoi, pentru că n-am priceput nimic!
tocmai ce aud de un cuplu perfect, omuldelamunte. De fapt, marian vrea sa vada daca marinetta reuseste sau nu sa traiasca 40 de zile cu cate o maslina pe zi. 🙂 Cred ca ar fi in stare sa-i spuna sa renunte si la bagheta, de dragul trupului firav atat ravnit. insectele astea doua imbracate in alb ar fi in stare sa traiasca vesnic, banuiesc.
ce pacat ca nu ai o fotografie cu indragostitii de sub 30.
dar daca este, totusi, alb, cred ca merg prin anatomia lui Grey 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=_J-mt26FiOU
Buna Dimineata dragilor.
Omuldelamunte, s-a intimplat deja transferul pe noul blog? Daca da, atunci felicitari si ma bucur ca totul a mers asa de lin.
Am o zi incarcata, dar voi reveni sa vad ce este cu dieta de masline despre care vorbeste tania.
@Odille- Bună să-ţi fie inima oaspete!
Nu s-a întâmplat încă transferul DNS-ului, doar am transferat conţinutul blogului pe noul server. mai am timp!
odille, omuldelamunte, a venit elicopterul si pe ulita mea. 🙂 Tocmai ce am reusit sa vad pagina simonei.
odille, cand omuldelamunte a descris maslinutlele verzi, mi-am dus cu gandul la cel mai sacru post al lumii. maslinii au o incarcatura simbolistica perfecta, de la jesus incoace. 🙂
tania, citesc acum, in paralel, doua carti, dar una din ele se numeste “Extra Virgin, A young woman discovers the Italian Riviera, where every month is enchanted”, de Annie Hawes. Maslinii sunt subiectul principal.
Am o prietena care ar vrea sa se reincarneze in maslin pt ca, spune ea, traieste 100 de ani si este asa de frumos si util.
Am aflat acum ca ar trai peste 1000 de ani.
Ai dreptate, maslinii aduc, parca, linistea si pacea.
tania, nu stiu in ce lift a fost filmat acest clip, dar ma bucur ca nu a fost intr-unul din turnurile din Toronto, sau NY pt ca aici ar fi ajuns la etajul 64 si nu puteau, dragii de ei, sa-si termine doua fraze.
Omuldelamunte, Mimoza nu se uita la nici o vitrina cu rochite? Esti sigur pentru ca mi se pare ciudat. Eu nu observ nimic atunci cind ma duc in vizita, nici mobile, nici tablouri, decit sufletele oamenilor, zimbetul lor si rochitele. Dar rochitele pot sa le desenez.
Frumos ai scris omule!
Imi place cum scrii si descrii stari sufletesti privite din afara sufletelor.
Ma duc sa privesc putin primavara caci azi sunt intr-o sala fara ferestre si sufar.
nu pot sa deschid linkurile.. deci nu stiu ce a pus tania din anatomia lui Grey dar… cind am citit de Marian si Marineta mi-am amintit de un episod din filmul acela.
altfel… astept cartea munteana.
iana, linkul ii sugereaza pe meredith si derek in elevator, pocnind intr-un sarut nepremeditat, dupa ce ea il asigurase ca a….tras linie. 🙂 sincer, cand am citit despre marian si marineta, fix aceasta scena mi-a sosit pe retina mintii. 🙂
tania, mai bine decit in “Apricot”.
odille, nu incepe. te rog. 🙂 am si uitat de scenariu. 🙁 deh, omul, adica eu, nu omuldelamunte, mai are si clipe razvratite time to time…
deci nu! 🙂
apricot ramane apricot. 🙂 are un farmec aparte. 🙂
tania, un farmec sublim, dar cind ai spus ca a sosit trenul, am ramas descumpanita pt ca asteptam un nou scenariu.
stai ca il fabric acum. sa vedem ce iese. 🙂 ok????? 🙂
tania, te rog sa-ti iei oricit timp ai avea nevoie, pt un sfirsit frumos.
odille, nu ma mai satur privind…:
http://www.youtube.com/watch?v=uhjVhSaPtwc&feature=related
la final, adica de dupa sarut, el a spus cam asha:
i dont remember….i just dont remember. u was more beautiful with the black hat, or with the stars little crown…..
i lost my photos….,my little beauty…
🙂 🙂 🙂 🙂
Sunt curioasa ( de felul meu …), in timpul acestei “defilari” de catwalk in care ati analizat cu-atata finete mersul -cred ca se poate scrie si-un compendiu pe tema :)- cate rochite a probat Ilinca ? Si cate-a cumparat ?
(u were, not u was- sorry)
de fapt, odille, acum imi dau seama ca finalul in sine este chiar unul fericit. mintile noastre pot tzese orice minunata continuitate a acestei reverii. mai grav ar fi fost ca el sa fi apucat sa fi spus ceva, orice, in loc sa-si manifeste zambetul ala magnific. 🙂 parca, de dupa acel zambet, imi vine sa nu-i mai intreb nimic. 🙂
oachi, la intrebarea asta doar omuldelamunte iti poate raspunde. 🙂
tania, incep sa cred in alt scenariu, o alta dragoste. Voi reveni cu idei noi.
Am cam rămas în urmă cu vizionarea linkurilor, de fapt de la Rodrigo Leao, Tania ,nu prea mai am apetit pentru altă melodie, decât peste ceva timp după ce-mi revin. Atât de tare mi-a plăcut
odille, vino aici cu scenariu, sa aflam si noi. 🙂 eu m-am invatat minte. prefer sfarsitul asha cum este. 🙂
omule, rodrigo leao??
http://www.youtube.com/watch?v=A6artkfX54s
presupun ca este vorba de Voltar??
eu o prefer in locul – passion-, deshi passion ar fi mult mai edificatoare pentru stilul lui.
http://www.youtube.com/watch?v=2zkqk72Nbdg
omule, poti sta pe acelasi scaun, pentru a-l aduna de aici:
http://www.rodrigoleao.pt/RodrigoLeao.Pt.aspx#/Home
@Oachi- Ilinca a cumpărat tot ce-a probat pentru că toate i se potrivesc, iar dacă nu, se ajustează până se aşează. Avem un dressing room plin şi mai construim unul în curte.
odille, poti incepe scenariul de aici.
imi place enorm fotografia. 🙂
http://www.benbriand.com/
Da, Tania, Voltar!
tania, am revazut clipul si zimbetul lui este asa de trist, incit renunt sa mai gasesc o explicatie marii lui uitari.
odille, nu e trist. este……fascinant de regasitor. eu asta vad. 🙂 nu trebuie gasita explicatia uitarii. avem explicatia revenirii din uitare. sigur o avem. 🙂
tania, fotografia este ca dintr-un basm.
odille, fotografia este ca din…apricot. 🙂
@Iana- Mulţumesc pentru aprecieri, dar nu ştiu pe cine ar mai interesa amintirile şi trăirile mele când sensibilitatea oamenilor este dată de gard!?
scrii bestial. stiu ca suna aiurea dar asa mi-a venit sa zic! imi vine si mie sa ma duc la mall dupa descrierile tale. dar…