search
top


Matilda, she took me mici and ran to Vezenuela

Când faci grătar în perimetrul delimitat de gardul tău, nu te încurci cu unul din tablă galvanizată și piciorușe tremurânde care, odată întoarsă friptura, dă să se prăbușească și-l apuci grăbit chiar de cărbunele de retortă cel mai înfocat. Chestia asta se face cu grătarul de campanie, pe pajiște, unde ai un râu de munte să poți ostoi degetele fripte și țipa ca în codru. Acasă, în curte, cumperi grătar din zgură compozită de furnal, care este de sinea sa statornic cu cele câteva zeci de kilograme descărcate din remorcă de doi oameni speciali. Șoferul nu participă nici dacă are să-ți predea un parfum cadou surpriză de sex opus. Face din asta un titlu de glorie și-ți indică cu laringele cum să cotroboi sticluța din portbagajul dubei sale de cine l-a investit curier. Asta dacă colețelul este pre-paid online. Dacă trebuie plătit la livrare, este de-o amabilitate excesivă, știut fiind că restul îi aparține, indiferent cât este de voluptoasă suta.
Am făcut ieri…. Nu, alaltăieri, un grătar cât o zi de dulce. Până să aștepți cărbunii să fie o undă grizonați, în toamna vieții lor cu strat fin de cenușă care se poate înfoia și risipi la cea mai mică boare de rochie vălurită care-ți aduce berea, te uiți ce-ți lipsește. Berea a venit, deci nimic!
O cutie s-a gătat. Vântul, care ține socoteala cutiilor goale, mi le-a înșfăcat pe amândouă. Nu contează ce marcă sunt, să nu creadă Tuborg că le fac reclamă și să-mi mai trimită curierul cu încă două. Începuseră să se despartă rostogolidu-se cu un zgomot de aluminiu pe aleea auto. Cât a durat, ziceți și voi, să le adun ca să nu trezesc ecologiștii mei vecini? Două pisici, care cred că erau plantate de ieri prin preajmă, au înfipt pisinii (caninii mieunatelor) fiecare în câte o friptură și s-au strecurat prin boscheți. Am alergat să le pun pe grătar. Vorbesc de fripturi, pentru că știu că nu au voie carne crudă. M-am răzgândit pentru că am citit că au voie pe Google de costițe de berbecuț. Pisicile sunt rasa aia cu urechile teșite, care pot intra pe sub ușă.
– Sunt mâțele mele, nene. Hansel și Gretel. Gretel este fetiță. Mi-a întors-o ca să-mi arate nimic. Pe Hansel n-am lăsat-o să-l întoarcă.
Ea este Matilda, vecina mea de 4 ani pe gardul de Miazăzi. Mămițica ei, este Bandana, de 22 de ani lăsată cu bunica maternă, pe care, timpul a consumat-o, astfel că Bandana, fiind singură în casa bunicii, a născut-o pe Matilda. Tatăl micuței trece sporadic pe la ea. Este genul de bărbat care coboară la prima. Îi place să-i facă pe copii fericiți. Și să-i facă… Mai are un băiețel de 7 ani două străzi mai încolo și încă unul de minus două luni, chiar lângă Policlinică.
– Azi e ziua mea. Tata Zăduf mi i-a luat pe Hansel și Gretel. El vine din când în când. Zice că are olbigații prin tot cartierul, dar mami spune că eu sunt mai frumoasă decât Hansel și Gretel luați la un loc. Ce zici, mi se potrivește? Cum mă vezi?
Limpezindu-și buzițele, Matilda contempla fumul ieșit pe hornul destrăbălării carnivore:
– Nene vecinule, din fumul ăsta faci tu norii care ne plouă pe noi? Da’ ce frumos miroase carnea matale!
– Da, din fumul acesta cresc norii care miros a cârnați de casă. De piatră. Carnea mea miroase a Dior Sauvage.
Mâțele erau ghiftuite așa că am lăsat fripturile fără griji pe masa din curte și am adus din casă o farfurie de Sevre de plastic. Am întins 5 mici și, fiindcă am un instinct de conservare foarte dezvoltat, am desfăcut și un borcan de conserve de castraveciori în oțet pe care i-am așezat în prelungirea razelor de la apus. Matilda a întins brațele prin crăpătura gardului și pentru că farfuria nu încăpea, am oprit-o la timp să nu aducă farfuria în plan vertical.
Am rugat-o s-o strige pe mama ei ca să i-o dau peste gard. Matilda a plecat mulțumind în numele tuturor ființelor din cămin, nu înainte de a-mi aduce o vișină de pe jos, cu furnici încă mișcând.
Bandana a apărut și s-a speriat când a văzut și cutia de bere.
– Vă mulțumesc din suflet pentru mici și bere. Trebuie să mă vaccinez, nu-i așa?
– Cu plăcere mare. Să știi că micii sunt făcuți în casă la mine, din carne proaspătă, usturoi, cimbru. Am o rețetă, nici Caragiale n-a gustat din așa ceva. Ți-o trimit pe WhatsApp, dacă vrei.
Pe la începuturi, l-am chemat într-o zi pe tata Zăduf să-mi restaureze niște gresie spartă peste care căzuse o depresie de-a menajerei. Săraca femeie era fericită doar în pauza dintre depresii. Am contribuit la fericirea ei pentru o zi. I-am dăruit două butelii plus aragazul unde-i fierbeam oasele fostului meu câine Ricci, care-mi zâmbește mulțumit de acolo de unde s-a dus să înnopteze.
Tata Zăduf a venit să-mi refacă gresia. Pentru câteva plăci, a turnat un sac de adeziv în găleata lui de plastic mare cât o piscină. Avea multe straturi de adeziv de la fostele lucrări.
– Principiul meu, vecine, este că dacă nu rămâne material, înseamnă că n-a ajuns. Zăduf.
Am dat să-mi scot ventilatorul de după gât și să i-l atârn bietului om care murea de cald.
– Nu, nu, mă recomand, Zăduf mă cheamă. Este chinezesc ventilatorul? Numai chinezii nu se miră pentru că totul este fabricat la ei. Cu ce se încarcă drăciul?
– Cu mini USB.
– Aveți mulți din ăștia? Vă ajung? Nu-mi răspundeți, pentru că începem să conversăm și eu am treabă aicia!
Mă întrebam în gând cum de zice el că suntem vecini când vine o dată sau de două ori pe săptămână preț de câteva ore, mai mult să se joace cu Matilda? Și Bandana…
Îmi citise gândul. Mărturisește:
– Bandana este palincă pentru mine. Are suflet bun și mă primește mereu deschisă. Mai o vorbă, mai o mângâiere și trec orele pe nerăsuflate. Păcat că trebuie să stau așa puțin pe la ea. Mai am și alte vizite de făcut, dar ea e răbdătoare, cu teamă de Dumnezeu. Cealaltă, Olga, mama băiatului, mi-a zis că ea nu are bani de loc pentru mine. “Te bag la urnă și o s-o țiu pe prichiciul sobii, să te văd mereu sub ochi. M-am săturat de nestatornicia ta”- așa-mi zice mereu.
Zăduf punea plăcile și netezea cu degetele excesul de adeziv dintre rosturi. Apoi, cu un gest mecanic învățat de la faianțari autentici, se ștergea pe salopetă. Mă uitam uimit cum adezivul se așeza în straturi ca pe căldarea lui. Când a plecat, era cu vreo 800 de grame, spre kil, mai greu.
– Vecine, nu te uita așa înmărmurit! Chestia este că nimic nu se pierde, totul se întărește. Până la o anumită vârstă… Așa umblă vorba.
Uite cum devenisem la toartă cu Zăduf. Mai urma să mă bată pe umăr peste cămașa mea Pierre Cardin pe care o îmbrac când se pune gresia.
L-am oprit la timp cu un strigăt din străbuni. Tocmai se pregătea să verse restul de material în chiuveta de la baie.
– Nu te speria, vecine! Așa se face. Lumea mă cheamă și la desfundat țevi. Bag șarpele și în două zile se sparge tot adezivul întărit. Și la Bandana bag șarpele pentru că ea este singura care îmi spală salopeta.

Am fost solicitat să dau un autograf pe covorul roșu. Cu bucurie nedisimulată am întors puțin capătul de covor roșu și m-am semnat pe urzeala de pe spate.

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: