search
top


Un compliment

Mă simt strigat, mă uit în sus. Nu era dronă. Este ceva terestru. Are 4 ani și este cu codițe.
– Nene vecinule, mă uitam la mingiuța mea și douăodată o văd că sale peste gald, la tine în culte. Plobabil că a intlat în vleo belea, că n-o mai aud.
Oricât ar fi o minge de zvăpăiată, la un moment dat se astâmpără și își găsește punctul zero de sprijin. Am puricat gazonul ca primatele suratele lor, trotuarul perimetru din jurul casei, florile de număuita în gară și țepoșii trandafiri. Am descris mental săritura mingiuței Matildei, iar raportul balistic m-a condus la orificiu. De nenumărate ori am fost astfel îndrumat. Între peretele vertical al casei și trotuarul perimetru aflat în stare plană, se practicase o crăpătură. Numai acolo putea fi. Am bâjbâit anevoie, iar mâna mi-a poposit pe o ceva caldă și umedă. Era o broscuță care mi-a sărutat mâna de trei ori pe muche. A fost rușinoasă. N-a cutezat pe obraz pentru că eram neras și necioplit, altminteri aș fi devenit irezistibil, nu ca acum. Am simțit un fior lăuntric ca de laudă în toată școala pentru o faptă cu care s-a lăudat și Iliescu când a vorbit pentru prima oară rusește.

– Mamă, mămicuță, vino să vezi un Nenea Vecinule flumos și tânăl cum vezi tu la tele și mă tlimiți la culcale.

Simțeam cum ochii mi-s albaștri așa cum îi comandasem eu la naștere, fără să-mi dea prin gând vreodată cum o asistentă naturistă mi i-a schimbat pe un cartuș de Kent și-o sticlă de ulei. Mai târziu în viață, m-am dus să-i cer socoteală. Era la pensie, bătută de soartă, cu un fund cât Carpații de curbură și tenul Vulcanilor Noroioși. Am rămas cu ai mei, căprui, intuitivi, care detectează mediocritatea, dar, de cele mai multe ori, chiar și școala pe pile, ascunsă între falduri de haine grele.
Nu-mi eram indiferent, mușchii căpătaseră contur cât să tensioneze un T-shirt pe care-l primesem cu trei numere mai mare, la un concurs de smuls buruieni. Părul îmi stătea, în sfârșit, cu dune și debleuri ca în hărțile fizice ale Vasluiului pe vremea lui Osman Pașa. Am ajuns la concluzia că uneori, crăpăturile îți pot schimba parcursul și nici nu-ți dai seama când te vezi însurat și cu copii.

Malvina( Bandana este numele conspirativ) a apărut într-o fugă cu inima sărită cum că i s-ar fi întâmplat ceva Matildei. Mi se întâmplase mie. Nu mai fusesem niciodată frumos de inimă roșie.
– Vai, domnu’ Vecin, acum înțeleg de ce ați umblat la scorbură. Ce fior mi-ați produs. Credeți cumva că aș putea găsi și eu un broscoi pe acolo?
– Malvina, tu nu ai trebuință de așa ceva, ești mai mult ca perfectă, în termeni gramaticali vorbind. Ești instructor corector la o editură renumită, ai prilejul să dai paginile unor cărți renumite și n-ai vrea ca toți colegii tăi să greșească pagini întregi admirându-te, mai ales vara în fru-fru.
– Am văzut că și dv. greșiți niște pagini. În fine, eu mă duc să fac o vișinată. Hai Matilda cu mama și lasă-l pe frumosul de vecinu-tu să-și revină la urâțenia lui proverbială!
– Malvina, stai să-ți dau o rețetă de la o americană frumoasă și sufletistă, preferata mea. Cumperi 6 kg de vișine. Le detașezi codițele și frunzele și rămâi cu 4 kg. Le clătești până le trec toate apele și le pui în borcan mare de murături. Le verși zahăr pe deasupra în funcție de gustul celui căruia îi este destinată. Le lași câteva zile, după care le adaugi 2 litri de alcool pur în aerul expirat. Se bea seara, pe o terasă acoperită, cu gândul spre noi orizonturi, având la îndemână o butelie de oxigen de la orice ATI din zonă.
– Mulțumesc, am să vă invit. Cât de dulce o vreți?
– Ca tine, când dai pagina.

Matilda mergea împleticindu-se, uitându-se mereu în urmă și ținută ferm de mână de mama ei. Cu cealaltă mânuță își lua bye-bye de la mine, uimită fiind cât de prince charming rămăsesem în potecă. Se dovedea că mama ei nu se dezicea de a o “tlimite la culcale” tocmai când acțiunea se dezvolta spre a fi înfocată. Malvina se înroșise toată, aș fi vrut să intru în mințișoara ei și să inspectez ce jaloane, luate prin sondaj, m-ar fi condus și unde. Este un risc să complimentezi o femeie. Același cu a ține un pepene mare de vrej și nu știi când va ceda. În mare măsură, depinde de vrej.

Era de Armindeni, în unul din anii aceia, când soarele se apropie de noi, dă norii la o parte, adună câteva erupții și trimite zăpușeală pentru o dezmorțire a mugurilor iubirii a tot ce este viu. În fața mea, pe stradă domnea ceva zăpușeală și o doamnă stil nobil, cu o rochie mulată și cordelușă pe talie. Pe cap, purta o pălăriuță de paie cu însemne specifice de butique. M-am apropiat cu un compliment:
-Doamnă, vă stă bine de tot cu pălăriuța de paie. Am totuși o rugăminte. Nu este bine că nu ați scos eticheta, care vă atârnă cu o sfoară dublă până în dreptul cheuturii șiragului de perle care probabil este de la mama, care-l are de la bunica. Nu l-aș fi observat dacă vântul nu ar fi suflat ștrengar și ar fi fluturat eticheta ca a unui motociclist, eșarfa.
Nu m-a crezut până n-am convins-o s-o scoată de pe cap. În loc să mă ușuiască, a pornit într-un râs care nu se mai oprea. Am așteptat răbdător dezlegarea. În sfârșit, printre hohote, zice:
– Mi-a făcut de trebuință această pălăriuță. Într-un impuls zonal, de prin dreptul sufletului, am zis să-i fac cadou și prietenei mele ceva, niște mănuși dantelate, o eșarfă, ceva. A probat o eșarfă și a plecat vizavi să cumpere niște lumânări. Am plătit pălăriuța și eșarfa și m-am dus după ea în magazin. Era mândră cu eșarfa dăruită de mine, care nu prea cadra cu magazinul de obiecte religioase, dar nici eticheta care atârna ostentativ. Am tras-o deoparte și i-am șoptit că se face de râs cu eticheta atârnând de-o sfoară, că s-a ramolit într-atât încât să ajungă de râsul popilor. Acum, tinere, iată-mă pe mine cu atârnica după mine, râzând de oală spartă!
– Doamnă, o pot drege eu. Am o brichetă, eu nu mai fumez, dar o țin la îndemână pentru a menține aprinsă tinerețea ce vrea să-i înveșmânteze pe cei ce vin, dar ar lăsa zălog măcar dragostea mea pentru frumoasele ce-au fost și or mai veni până să văd ultimul model.

Am aprins sfoara etichetei. Ardea ca un fitil al unei bombe ce fusese odată făptură nobilă la viața ei.

Leave a Reply

CommentLuv badge
top
%d bloggers like this: