Feb 8, 2011
Hotel Regal- Sinaia
Altă zână
Sinaia nu-i San Moritz, dar zăpada este la fel. Măcar atât ne-a dat partidul: să alunece şi românii folosind aceeaşi forţă diminuată de frecare cu dânsa. Fac abstracţie de zăpada neagră de pe drum şi grohotişul care rămâne după topire. Apres-schiurile au talpa cu şanţuri adânci şi unde să se culcuşească pietricelele mai bine decât în tranşee? Când intri în biserică astfel echipat, primii paşi pe mozaic sunt mai răi ca tusea în concert. Toţi enoriaşii cloncăne ca bruiajul la Europa Liberă, când era ea liberă şi noi ocupaţi. Primul lucru pe care-l fac când poposesc la hotel este să mă descalţ la Recepţie, să scot punga şi şurubelniţa( ambele obişnuite în dotarea de munte) şi metodic să fugăresc fiecare pietricică Pietrovsky din încrustaţiile Versace ale tălpilor Pirelli. Tăcerea de la Recepţie este sfredelită de pietricelele care se prăvălesc pe pungă, dar sunt un obişnuit al locului şi după două zile am mai văzut un bărbat în aceeaşi postură. Copiii lui încă cloncăneau pe scări, dar le va veni şi lor rândul!
Hotelul Regal este o splendoare în zăpadă. Bunul gust se împleteşte cu utilul şi curăţenia exemplară. Calitatea finisajelor şi a mobilierului este impecabilă. Bucătăria este utilată ca la mama acasă, bine, doar pentru cele cărora le-a intrat în sânge gătitul şi-n concediu. Un bărbat a întrebat la Recepţie:
– Oare de ce hotelul ăsta are numai 3 stele la gradul de comfort super pe care-l văd?
-Pentru că nu are sală de conferinţe, iar sala de fitness nu are decât două aparate în loc de cinci, a răspuns recepţionera.
– Ia cana, (aşa a pronunţat el) parcă n-o am pe soacră-mea şi pe nevastă-mea! Îmi mai trebuie conferinţe şi-n concediu? Iar la sala de sport, mai puneţi o tablă de şah, o minge medicinală şi un covoraş pentru flotări şi ia caşa ( tot aşa a pronunţat, nu se corectează deloc!) aveţi cinci aparate!
Cald în camere, de mă topeam după Ilinca, dar nimeni nu-i perfect! Refrazez! Numai noi bărbaţii nu suntem perfecţi şi trebuie să fim corectaţi cu vergeaua vorbei până la cele mai adânci bătrâneţi, chiar şi după, tot mai răsună casa de reproşuri că n-am reparat pendula sau că plouă şi ce ne mai pasă nouă!
De la balcon, am zărit o zână bună care a ieşit din cameră pe terasa de la parterul hotelului şi a luat-o razna, ca soţiile de eschimoşi care ies în furou pe sloiuri. A urcat pieptiş printre copaci, călca pe zaiul pârâiaşului ce se iţea printre pietre, până am pierdut-o, aşa cum pierzi dama la şah( că regină nu era!). S-a auzit ceva ropot de vorbe grele de jos, iar pe terasă a apărut Ghionoaia care învârtea o tanga ( n-a să credeţi: Victoria’s!) pe degetul triumfător, iar el era scos în şuturi, rebegit şi cu hainele-i invizibile . Ce i-o fi trebuit zână când ştia ce-i poate pielea Ghionoaiei, care avea o gură cât cupa escavatorului şi dinţii la fel!? Tot în şuturi a fost introdus în cameră şi cu această ocazie ţin să-i felicit pe deţinătorii hotelului care au realizat o izolare fonică de excepţie. Nu se auzea decât un huruit înfundat de moară stricată. Zâna era rea în comportament, asta sigur, dar era bună aparent, asta pentru că a apărut mai târzior de după un copac şi-mi desena mie cu mâinile prin aer, un semn de întrebare. N-aveam s-o ajut pentru că mi s-a insuflat să fiu indiferent la zâne de orice categorie: rea cu provocări, răuţă de centru stânga, bunuţă cu frişcă şi mamă ce bună! La Ghionoaie se instalase liniştea, semn că Împăratul cel Gol îi încărca cardul online.
În faţa Ilincăi am infierat ca proletarii comportamentul deplorabil al Împăratului care ar fi trebuit să se închidă cu cheia şi să pună şi dulapul în uşă în calea unei Ghionoaie dezlegate. Mi-am louat-o şi eu pentru gândirea cu dâmburi, dar norocul m-a petrecut pentru că Ilinca era în jacuzzi şi ţâful care elibera duşul se blocase. L-am reparat intrând în cadă aşa cum eram, în costum de schi, dar preocupat numai de binele Ilincăi. Şi al meu…
Pentru a preîntâmpina orice comentarii ulterioare şi defăimătoare aşişderea, ţiu să precizez cu mâna pe conştiinţă că am părăsit schiurile la intrare, iar dezbrăcarea în spuma care ajunsese la nivelul oglinzii a fost o joacă care s-a terminat fără joacă. Şi dacă tot sunt la acest capitol al precizărilor, gimnastica noastră de dimineaţă se desfăşoară mult prea îmbrăcaţi pentru gustul meu. Hai, că eu mai suport slipul, dar Ilinca în două piese?
Eu nu ţin poşeta nici măcar o fărâmă de timp. O singură dată m-a rugat Ilinca să am grijă de poşeta ei până îşi şterge ochelarii de soare şi a fost de ajuns ca un neavenit să-mi facă o poză. M-a ameninţat că mă postează pe YouTube dacă nu-l las să-i facă câteva poze Ilincăi “care-i ca o cadră de frumoasă, domnul meu, nu vă supăraţi…”
Nu m-am supărat, pentru că atunci şi mereu, chiar aşa este.
Bine v-am gasit de la -16 Celsius. Omule ” alta zana” a fost fotografiata vara? Ai avut un weekend palpitant, plin de experiente noi (?) si intamplari romano-scotiene, una calda alta rece!
Multumesc pentru povestire…voi avea o marti buna datorita tie!
ODLM, daca nu puneai ceva spuma, mai c-as fi zis ca povestea asta e dezbracata (de orice complexe, cu exceptia complexului de vitamine Z, de la zana, necesare oricarui om -de la – munte). Asa, cu doua piese ale Ilincai, una a ta si efectul sapunului lichid la atingerea calda a apei, istorisirea este chiar decenta, un pic cam decenta pentru gustul meu (ca sa citez din ceva citit recent 😀 ).
Ca de obicei (ca din cand in cand, ca sa fiu “precisa”), intru sa urez doamnelor de care ne desparte un ocean invartit pe un fus orar, ca si cui nu are chef sa imi dea peste nas cu vreo vorba scapata din mana 😀 , ba chiar si celor care m-ar putea intreba ce caut pe aici 🙂 , o zi faina, stropita cu niste magie din varful baghetei cu care desena zana lui ODLM semnul intrebarii pe fondul zapezii si al recentelor evenimente cu care am fost tratati de un om care, nu ca noi, a fost la munte 🙂
Ana multumim. Tu vii cu iz de primavara si si sufletul cald. Ne incalzesti mereu dorurile racite de vanturile oceanului si zapezile nordului.
Poposesc si eu pe blog, la drum de seara.
Am avut si inca am, o zi cum nu doresc nimanui, dar sper ca miine sa fie mai buna.
Ana multumim ca esti intotdeauna asa de draguta si ne dai binete si noua celor de peste ocean.
ODLM, daca as fi in locul tau nici eu nu as vrea sa fiu fotografiata cu o poseta in mina, care nu s-ar asorta cu pantofii, sau cu ghetele de schi. 🙂 🙂
Iar gindul sa apar asa neasortata pe youtube ar fi ingrozitor. 🙂
Avem acum – 20 de grade. Cred ca-i voi scrie o scrisoare Primaverii, si o voi ruga sa se indure de noi si si sa vina mai devreme.
Va doresc Noapte Buna si o zi frumoasa miine.
@CristinaC- am palpitaţii în fiecare zi. Patria îmi oferă aceste experienţe.
@Ana-Bell- atâta vitamina Z este pe toate potecile încât până şi florile au devenit dependente de ea, în creşterea lor neîntreruptă, ca de altfel şi la mine. Dacă scădem trei piese rămânem cu un măr de la Eva pentru care Adam a făcut spume ca Ness-ul.
@Ana-Bell- ba să ne fie cu pardon! De la mine nu ţâşnesc zâne, mai ales în concediu, când suntem tuspatru ca un lănţişor şi programul nos’ se intersectează până la suprapunere. Pe dat’ aş avea de-a face cu semnul exclamării…
@Odille- la noi este drum de noapte, dar eşti binevenită pe orice meridian orar.
Ana-Bell, mulţumesc că nu le neglijezi pe fetele de peste mări.
Odille, am fost deja fotografiată cu poşetuţă, i-am dat cu ea în cap şi aparatul a avut un declic îngrozitor pe asfalt. Ce vrei umilinţă mai mare!?
A recuperat numai bateria din el, iar el este irecuperabil cucuiat.
@Muguraşi de flori- eu am să lipsesc din ţară în perioada 10-17 feb. aşa că, zăvorâţi uşa, daţi drumul la dulăi, vă las cămara plină cu de-ale gurii, uitaţi-vă bine pe videocameră când sună cineva şi nu daţi drumul nici măcar la zâne. Mă ocup eu de ele când mă întorc…
Laptopul va fi cu mine, aşa că vă pot citi gândurile.